Mama

Portogălbejitul amerciocan,
în fiecare an mănâncă un curcan,
și îsi spune mulțumirile lui:
"Mersi doamne că m-ai făcut președintele Vestului,
mersi doamne că nu i-ai lăsat pe oameni,
să vadă realul adevărului,
mersi doamne că mi-ai dat curajul să atac pe Iranieni,
mersi doamne că mi-ai dat prieteni vicleni,
mersi doamne că mi-ai dat oameni ce ignoră pe Epstein,
mersi doamne, că treaba e fin"

Și începe să mănânce,
și se gândește ce să zică mâine
la prietenului sau dujmanul lui rus ,
mâncând pâine,
în casa lui albă, la etajul cel de sus.

Un om mergea.

Mergea mergea,

și vede-n depărtare barul,

și curând dă cu zarul.

-Bă! Adă aci o sticlă Ursus.

-Imediat!

Se uită la unu de lângă el.
-Bă ai 20 de lei în plus?
-Da să mi dai înapoi.
Că doar Iisus a înviat.
-Ho! potoleștete nițel.
Că ți dau eu înapoi!
-Uite-ți sticla aci!
Te ajut să desfaci?
-Nu. Mersi!
-10 lei!
-Uite-i!
-Mersi.

Se uită la omul din fața lui.
-BĂ! Am învățat cum e treaba unghiului!
-Ești bine?
-200 lei! Șase dau!
-Ești sigur?
El dă cu zarul,
crezând că știe cum să arunce.
Și zarul se-nvârte,
și pică trei.
-Văleu! Uite specialistul!
Trage aer în piept și dintr-o dată zice.
-Trebe să plec acasă ca mi rău!
-Nu pleci nicaieri. Hai. 220!
Eu și celălalt!

-Hai amu! Te rog io că mi rău.
-Lasă lasă!

-Băăă!!

Se-ntoarce seara târziu și vede pe ușă o foaie.
„Chiar și de-aș merge-n ploaie,
caut unu care nu dă bani pe gunoaie”

Și stă omul și plânge.
Și-și dă seama ce-a greșit!

I wake up,

I look up,

See the ceiling,

To get up unwilling.

I get up,

Get the phone.

Hub?

Nah. It's no day to rub.

Down the phone goes,

Light the wind blows

Through my windows,

Sees me low.

But still gotta turn on the Windows

Blue sound liquid glow on face,

Sea of numbers race

Point to green, grassy square.

Life's not fair.

Who turned me 10?

Huh?

I wanna see them!

Right now then and when,

To flick the pen,

The pen he gave,

Right there and then

When I was 10.

But to him we're all a slave,

Such feat impossible.

"Though... He's still avoidable."

Shut please. Only the weak avoid him.

"Weak? That's... grim."

Yeah weak. If not then I don't know

"You do know. You do it slow"

No I don't.

I won't

"Everyone will, some let flow

Some let it blow"

I let it flow

"No. You're ticking slow"

How so?

"You crave freedom.

Yet you make yourself a slave to the fake green squares,

Flowing beautifully on the river sea blue rings beauty circle hell.

8 fingers danger seeking poison blue legs on painless fall.

But yours is slow,

Not an instant blow"

You're saying,

I'm decaying?

"You're feeding sweet to white,

Yet you don't clean. Mind's no different"

Who are you?

"Your difference."

I wake up,

I look up,

See the ceiling,

To get up unwilling.

I get up,

Get the phone.

Hub?

Nah. It's no day to rub.

Down the phone goes,

Light the wind blows

Through my windows,

Sees me low.

I turn to look,

A the magic light book.

I wake.

Still low but woken.

De ce?

De ce nu vreau colegii sa afle

de literele aici aflate?

De cand o poezie,

apartine doar din timpul imparatiei?

Adica as vrea sa scriu

si sa stiu

ca nu-s de ras.

De ce nu pot?

nu stiu sa sterg o postare de aici

Stau sa imi fac tema,

si aflu apotema.

Dar cum ma ajuta apotema bazei,

sa platesc chiria casei?

Si cum ma ajuta teorema lui Thales

sa imi gasesc de munca.

Pentru asa ceva nu cred

ca ne trebuie aritmetica.

Viața oricui este o mare dramă,
de n-a primit credința de la mamă,
adică mama viață doar i-a dat,
dar să se roage nu l-a învățat,
de îngeri nu i-a povestit,
de cum Hristos a pătimit,
de Mama Lui și a noastră a tuturor,
de al fiecăruia Sfânt protector,
nici împreună n-au îngenunchiat,
nici pe Iisus nu l-au gustat!
Ca mama să se mântuiască,
n-ajunge doar copii să nască,
n-ajunge doar să-i alăpteze,
să-i crească mari, să îi vegheze,
să îi învețe limba ei,
să-i facă adevărați bărbați, femei,
ci mai întâi de toate, de-i iubește,
credință lor le dăruiește,
ca singurace este în stare,
prin sfat și propria purtare!
Asta e rolul ei de Dumnezeu lăsat,
de care nu-i capabil vreun bărbat,
indiferent de cât s-ar strădui,
credința lui de mare ar fi!
Așa cum nu poate să nască,
nu poate nici credința să-o sădească,
în inima copiiilor vreodată,
fiindcă carisma asta ...mamei i-a fost dată!

25.03.2025

Unica fiinţă Mama mea, icoană sfântă, Mama mea, suflet de pâine, Tu eşti unica fiinţă Care în sufletul meu veşnic va rămâne. Va trece timpul peste mine, Va trece timpul peste noi, Dar tu vei fi unica fiinţă Care mă va apăra de vânt şi ploi. Pentru tine, scumpă mamă, Aş trece munţii în zbor, Căci tu eşti acea fiinţă Care mi-ai dat un viitor. În faţa ta mă închin Şi multă sănătate îţi doresc, Căci tu eşti unica fiinţă Pe care cu adevărat o iubesc. poezie de Vladimir Potlog

Mamă,se apropie ziua in care,

Am văzut lumina pentru prima dată;

Te mai gândești la mine oare 

Cu fața -n perna udată?..

Drumul către tine mi-e străin,

Visele s-au năruit treptat.

Mai sper în semnul divin 

Pe -al meu altar sculptat.

Stau în genunchi cu poza ta,

Ce-mi arde pieptul gol.

Lacrimi cerne bolta,

Eu mă rog la un miracol.

Poate intr -o seară târzie 

Ori dimineață,bizar de tăcută,

Un porumbel alb din hârtie 

Îmi va face o vizită scurtă 

Cu numele tău pe -o aripă crestat,

La geamul meu din sticlă mată,

Crăpat pe-alocuri de oftat 

Al tău zâmbet mi se arată.

-Mamä, intră,nu te sfii,

Te aștept de ceva vreme.

-Copila mea, aș dărâma și munții,

Să te pot recunoaște din mulțime..

Mama, scump și dulce cuvânt 

Și cea mai bună ființă de pe pământ. 

Cea mai bună și frumoasă, 

Iubitoare și miloasă, 

Scumpă și înțelegătoare, 

Ea e singura ce-mi oferă alinare. 

Mama, draga și iubita de ea, 

O mai supăr că greșesc, 

Chiar dacă nu îmi doresc, 

Dar ea mă înțelege și mă iartă, 

Căci este a mea mamă. 

O ador și prețuiesc, 

Cel mai mul o iubesc, 

Căci m-a ajutat să cresc, 

Să merg și să vorbesc. 

m-a înțeles și nu m-a judecat, 

Nici atunci când prea strâmb am călcat. 

Nimeni n-ar fi suportat 

Atâtea câte mama a îndurat, 

Și aș vrea să nu mai fie supărată din caza mea, 

De aceea încerc a mă schimba. 

Mama – cel dintîi cuvînt, cel mai dulce zambet, 

cel mai sincer suflet, cel din urmă vis. 

Cea mai dulce voce, cea mai grea durere, 

cea mai mîndra floare, cea mai scumpa carte.

Mama – lacrima tîrzie, vesnica icoana, 

inger de-naltare, candela aprinsa! 

Candela a vietii, care nu se stinge,

care lumineaza si pe veci vegheaza!