Clasă normală

Ies în pădurea dragă

toată atenția imi capturează,

si văd o veveriță cum aleargă.

Stau și mă plimb încet

și aud din crengi un clarinet.

Merg ce merg si mă opresc

si mă uimesc la ceea ce privesc,

că văd legat de o creangă,

o lungă frânghie largă.

Și ma trezesc sub pom,

și văd in depărtare un om,

ce se uită la acea frănghie,

și-l vad cum se agață de creangă,

iară pe mine un sentiment mă-njunghie,

ma ridic să-l depărtez de frânghie,

și cum se-ntâmplă sa mă-mpiedic,

și-l văd pe omul vrednic,

cum își ia adio tragic.

Website ca si asta

Sfant in mintea mea.

Pot sa-mi pun gandirea mea

Fara sa vada clasa mea,

Sau cine stie ce altcineva.

Aici nimeni nu ma stie

Si asta-i o veselie

Ea sună - X

Sună

Sună

Sună

-Buna? - Y

-Salut! - X

-Cu ce te ajut? - Y

-Dintr-o dată-i prea mult! - X

-Ce? - Y

-Nu mai pot! - X

-Tre' să poți! - Y

Și-nchide.

Adolescent incult! -Y

Ea acum de păr se prinde,

Și stă și plânge.

Ea iarași sună.

Sună.

Sună.

Dar nimeni nu mai zice „Bună!”

Și cei aproape de ea vor zice:

„Dumnezeu s-o ierte că era o fată bună”

Vai de mine ce aș fi dacă aș putea.

Atâtea teoreme aș scoate,

atâtea jocuri aș face,

ce mi-ar place.

Dar din păcate,

omul nu le poate face pe toate.

D-apoi în nimenea de sus nu cred
dar oricine a fi îl accept.

Și de o încerca unii,
Să mă convingă că-i Sakyamuni,
Iehova sau Allah,
Adevăru-i că nimeni n-a aflat,
Cine deține acest mare palat,
Cu oameni încărcat.

Io-s deschis la toate,
Iar ceilalți nu mă schimbă,
Pentru ei din păcate.

Iubesc această iarbă,

Iubesc această plantă,

cu un gust amar la început,

iar apoi mă trimite jos în pantă,

și de natură simt un amor,

și aud pietrele cum cântă în cor.

Acum totul zboară,

casele zboară,

blocul zboară,

metroul, deasupra orașului zboară,

prietena îmi cântă la chitară,

și ea e la fel de sus ca mine,

și ea se simte la fel de bine,

ceasul zboară,

părul ei pe pat zboară,

sau se desfașoară,

sunt în spațiu, cel mai sus din țară,

vântul de pe lună cântă ca o vioară,

zboară-n jurul meu o farfurioară,

ea mă doboară,

dar suntem pe scară,

și mergem în cămară,

timpul zboară,

legătura nu se păstrară,

ea nu mai apară,

și înaintară,

nu mai trage de sfoară.

Simt un miros de iarbă-n barbă,

Până dimineață voi deveni verdeață,

Simt sim cum îmi crește iarbă-n barbă,

Până dimineață voi deveni verdeață.

Albinele mă ridică in zbor,

dar mă scapă și cad în gol,

și mă duc rostogol,

până dau de un profet,

și se uită la mine cu-n rânjet,

și-mi dă cristalele imortalității

ce aduc „bogății”.

Mai lasă frunzelor copacii 

Mai lasă mării apa ei

Și cerului albastru norii

...mai lasă!

Mai lasă râurilor pești

Mai lasă păsărilor cuiburi

Ce-a cântecului glas îl ofileşti

...mai lasă!

Mai lasă sufletului taina

Mai dă copiilor răgaz 

Și minții obosite tihna

...mai lasă!

Mai lasă roua ierbii verzi

Și muntelui mai lasă-i stânca

Mai dă pământului livezi

...mai lasă!

Mai lasă limba ce o ai

Mai las-o să grăiască 

Dar nu în negru mucegai

...mai lasă!

Mai lasă orei timpul ei

Și zilei toată noaptea 

Mai lasă pupăza în tei

...mai lasă! 

Mai lasă cărții filele

Mai lasă ploii stropi

Mai stai puțin, oprește-te 

...mai lasă!

Mai lasă toate câte-or fi

Și dă-le veșnicie 

Mai lasă-te ca să mai fii

...mai lasă!

Marius Ene, Polonia, 11.12.2024

Minunată este viața.

Atunci când eu scriu ceva,

Toate le-aș cuprinde odată,

Dar nu pot asa-i viața.

Scriu îmi place foarte bine...

E o datorie a mea,

Să împart astăzi cu tine,

Ce-i frumos în viața mea.

Cred să-ți placă,

Nu doar ție ci să placă tuturor,

Alegerea-i lucrul care,

Te ajută-n viitor.

Mulțumesc acelor care,

Au răbdare a citi,

Și le place aceste versuri,

Le citește spre a fi,

O mângâiere de suflet,

Și mă rog să fiu iertat,

Dacă versurile mele,

Pe cineva-au deranjat.

Întunericul e perfect cu Luna,

În fiecare noapte și în fiecare loc,

De care cerul e urmat de stele ,

Observând acea lumină de foc,

Dansul stelelor au un anumit ritm,

Și un anumit rol,

În care întunericul numai e întuneric,

Ci lumina de la sol.

Primiți cu...urătura?

Mamă, tată și cumnați
Și-ai soției bravii frați
Azi suntem liberi la gură
Și vă spunem urătură
Făcută în Piatra Neamț
Poate căpătăm un șfanț
Iar de nu găsiți vreun ban
Ne mulțumim cu-n cârlan
Sau tăieți câțiva cucoși
Din aceia... pintenoși
Că aveți în curtea voastră
Și pentru burtica noastră
Iar privind... de la cerdac
Se arată...și-un godac
Tocmai bun de o friptură
Cu puțină...murătură
Și-apoi și o...udătură
Făcută din strugurași
Copți-n soare pe araci.

Așa c-aveți ce ne da
Hai, să-ncepem a ura.

Dragii noștri părinți!

Intrăm și-n noaptea asta-n casă
Acum când anul vechi a dispărut,
Să vă aducem... vorbă frumoasă
Și să uitați de tot... ce v-a  durut.

Venim cu drag spre voi părinți
Că știm ce mult ne așteptați,
Să descrețim a voastre frunți
Și de-am greșit... să ne iertați.

Vouă v-aducem urarea noastră
Prin care vă trimitem sănătate,
Și de aici din prag de la fereastră
Mâna o sărutăm, cu multă pietate.

Intrăm în casa veche părintească
Ce ne îmbie cu miros de cozonaci,
Iar mama dornică să ne primească
Cu mere, nuci și... rumeniți colaci.

Nu ne oprim să zicem plugușorul
Și le urăm să fie sănătoși cu bani,
Iar tata bucuros umple... ulciorul
În timp ce ne urăm ,,La mulți ani".

Întindem masă și ne-așezăm cu toții
Bucate bune să servim că-i anul nou,
Suntem părinți, copii, bunicii și nepoții
Golim cu bucurie... platou după platou.

Întru-un târziu ne ducem la culcare
Cu fericire-n suflet, că ne-am văzut,
Iar mâine când va fi, pe întâi ianuare
Planuri vom face, că "26-i, la-nceput!

Bat ca pasărea din aripi în negura nopții,

rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu

printre crengile trosnind de vânturi târzii,

pierdut mi-e capul în stele închipuite,

fără nume,

fără soț.

Îmi pătrund bacante-n încăpere,

să mă cheme la marile desfrâuri,

la curgerile neostoite de alese deziluzii;

semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.

Și mă prinde una de mână,

și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori

de drăgăstoase atingeri și calde vise

ale vălurilor albastrei mări.

Mărșăluim cu voie, cu zor

peste cadavre de naivi juveți,

de reputați intelectuali, domni versați, nătângi târgoveți,

intrând în aburindele văi necunoscute norodului.

Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,

femei văduvite și babe lăcrimând

să nu trecem granița spre nicăieri,

că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,

nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,

decât sâni netezi și dalbi,

ochi suavi și buze fine.

Dar cum trecurăm poarta spre neștiut,

duzini de dragi trupuri ne-au apărut înainte,

și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare,

merse să adoarmă în poale de fantezie.

Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,

o izbitură îmi răsună tare,

ca de un metal scrâșnind în agonie.

Ce să fie oare?

Dintr-o spărtură în trupul navei,

șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...

Pasărea din aripi ce bătea...

era, de fapt, prinsă în colivie...

Să fie vara astăzi, distinsa doamnă,

Cu verde mult și cânt de cuc?

Plecată-i iar prea înflorita primăvară,

Copila sau domnișoara de odinioară,

Ce-i astăzi doar vesel vis...

Dar trimițându-și în schimb surata,vara,

Ce arde cu-al său soare totul

Știind s-aducă doar speranța,

Să lase viața să cuvânte,

Natura să se veselească

Pe noi să ne încânte ca la bâlci,

Privirile să ni le prindă gingaș

În vii culori ce glăsuiesc melodios,

Cântând o simfonie ce-mi pare cunoscută,

Adusă din depărtări celeste ce veșnicia prevestesc...

Ei bine prea frumoasă vară,

De data asta îți promit,

Că te voi prinde de-o aripă,

Să stai pe loc etern la mine-n gând!

(23 mai 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)