Стихи из этой категории
Vino cu lumina ta..
Doamne vrem a ne scăpa...
Întuneric, nu ne da.,
Vino cu lumina ta,.
Cer de la sfinția ta,
Cu puterea ta cea mare,
Dă Doamne la fiecare
Pacea fie între noi,
Scapă Doamne din nevoi..
Cer eu Doamne de la tine,
Totu-i pentru mine bine.
Și le doresc tuturor,
Să îți cerem ajutor.
Acum la miezul nopţii,
Acum la miezul nopţii,
Când clopotele bat.
Domnul Isus Hristos,
El singur a înviat.
Şi a înviat din morţi,
EL pentru omenire.
EL a înviat se ştie,
Ca să ne dea de ştire.
Că a venit acum,
Din nou e pe pământ.
EL e domnul Isus,
E domnul cel răpus.
De romani şi evrei,
Pe muntele Golgota.
Pe cruce îi pus se ştie,
Să moară în agonie.
La mâini şi la picioare,
Piroaie i-au bătut.
Pe cap i-au pus cunună,
De sârmă şi de rug !
Fiți umani!
Vă rog nu mă băgați în seamă
Când azi pe mulți vă contrazic,
Eu sunt ca voi o lume trecătoare
Și-n univers un punct destul de mic.
Încerc mereu doar să vă spun
C-am fost și eu un simplu lucrător,
Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă
Ca voi în timp să construiți un viitor.
Dar oare toți gândiți pentru popor?
Când văd cât unii adunați în conturi,
Iar când vă cerem puțin și pentru noi
Ne ziceți c-avem prea multe mofturi.
Prea mult ați dărâmat în astă țară
Și prea puțin clădit în anii risipiți,
Sunteți prea sus pe scară cocoțați
Și-i greu la cel ce n-are să coborâți.
Însă vă rog să-i ascultați pe oameni
Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi,
Și le-ați promis să-aduceți bunăstare
Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!
E bine...
Întruna calul hățul roade,
Toamna scuipă cu omizi,
Plâng sirenele-n năvoade,
Că pescarii-s prea timizi.
Trag peretele pe mine,
Ca-nceput să-mi fie frig,
Nu mi-a fost nicicând mai bine,
Și de fericire strig.
Soarele îmi mută umbra,
Însă eu rămân inert,
Fluturii se dau de-a tumba,
Și mă cheamă la concert.
Ah ce vreme, ce haram!
Curge mană de pe cer,
Vreau să dorm dar somn nu am,
Beu și mânc ca un boier.
Haina nu mă mai încape,
Cimitirul simt aproape,
Trag pământul peste mine,
E de bine, e de bine !
Într-o altă dimensiune!
Chiar dacă în astă lume
E şi vreme de furtună,
Într-o altă dimensiune
Mereu este vreme bună!
Chiar dacă în astă lume,
Nori de ploaie trec şi vin,
Într-o altă dimensiune
Mereu este cer senin!
Chiar dacă în astă lume,
Ziua cu noaptea se-mbină,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar lumină!
Chiar dacă în astă lume,
Moartea rupe a vieţii aţă,
Într-o altă dimensiune
Mereu este numai viaţă!
Chiar dacă în astă lume
Este ură în neştire,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar iubire!
Tot ce pot spera de acum,
E că atunci când plec din lume,
S-ajung într-un loc mai bun...
Într-o altă dimensiune!
Viața amară
De ce esti viata atita de amara
Ti-am dat de toate tu sa le incerci
Sa simt acum ca tu imi esti povara
Acum n-am leac pe tine sa te tratez.
De ce esti viata atita de parsiva
Eu zi de zi la tine ma gindesc
Si vreau ca tu sa fii mereu o diva
Iar tu incerci sa dezamagesti.
De ce esti viata atita de murdara
Cu bani nimic nu poti ca sa platesti
Si nici macar singuratatea-n lume
Si daca asta chiar nu ti-o doresti.
De ce esti viata asa de blestemata
Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit
Sa stii tu acum ori niciodata
Ca eu voi fii asa ca la-nceput.
Te-nseli amarnic viata chinuita
Printre straini ai lucru tare greu
Cu gindul ca mai e putin
Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.
De ce esti viata atita de amara
Ca nici macar tu nu ma-ntelegi
Sa fii mai buna ca odjnioara
Sa fiu si eu un suflet printre REGI.
Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare
Eu tot acelasi o sa fiu
Chiar daca tu-mi vei fi salvare
Eu te iubesc asa cum tu o stii.
Vino cu lumina ta..
Doamne vrem a ne scăpa...
Întuneric, nu ne da.,
Vino cu lumina ta,.
Cer de la sfinția ta,
Cu puterea ta cea mare,
Dă Doamne la fiecare
Pacea fie între noi,
Scapă Doamne din nevoi..
Cer eu Doamne de la tine,
Totu-i pentru mine bine.
Și le doresc tuturor,
Să îți cerem ajutor.
Acum la miezul nopţii,
Acum la miezul nopţii,
Când clopotele bat.
Domnul Isus Hristos,
El singur a înviat.
Şi a înviat din morţi,
EL pentru omenire.
EL a înviat se ştie,
Ca să ne dea de ştire.
Că a venit acum,
Din nou e pe pământ.
EL e domnul Isus,
E domnul cel răpus.
De romani şi evrei,
Pe muntele Golgota.
Pe cruce îi pus se ştie,
Să moară în agonie.
La mâini şi la picioare,
Piroaie i-au bătut.
Pe cap i-au pus cunună,
De sârmă şi de rug !
Fiți umani!
Vă rog nu mă băgați în seamă
Când azi pe mulți vă contrazic,
Eu sunt ca voi o lume trecătoare
Și-n univers un punct destul de mic.
Încerc mereu doar să vă spun
C-am fost și eu un simplu lucrător,
Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă
Ca voi în timp să construiți un viitor.
Dar oare toți gândiți pentru popor?
Când văd cât unii adunați în conturi,
Iar când vă cerem puțin și pentru noi
Ne ziceți c-avem prea multe mofturi.
Prea mult ați dărâmat în astă țară
Și prea puțin clădit în anii risipiți,
Sunteți prea sus pe scară cocoțați
Și-i greu la cel ce n-are să coborâți.
Însă vă rog să-i ascultați pe oameni
Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi,
Și le-ați promis să-aduceți bunăstare
Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!
E bine...
Întruna calul hățul roade,
Toamna scuipă cu omizi,
Plâng sirenele-n năvoade,
Că pescarii-s prea timizi.
Trag peretele pe mine,
Ca-nceput să-mi fie frig,
Nu mi-a fost nicicând mai bine,
Și de fericire strig.
Soarele îmi mută umbra,
Însă eu rămân inert,
Fluturii se dau de-a tumba,
Și mă cheamă la concert.
Ah ce vreme, ce haram!
Curge mană de pe cer,
Vreau să dorm dar somn nu am,
Beu și mânc ca un boier.
Haina nu mă mai încape,
Cimitirul simt aproape,
Trag pământul peste mine,
E de bine, e de bine !
Într-o altă dimensiune!
Chiar dacă în astă lume
E şi vreme de furtună,
Într-o altă dimensiune
Mereu este vreme bună!
Chiar dacă în astă lume,
Nori de ploaie trec şi vin,
Într-o altă dimensiune
Mereu este cer senin!
Chiar dacă în astă lume,
Ziua cu noaptea se-mbină,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar lumină!
Chiar dacă în astă lume,
Moartea rupe a vieţii aţă,
Într-o altă dimensiune
Mereu este numai viaţă!
Chiar dacă în astă lume
Este ură în neştire,
Într-o altă dimensiune
Mereu este doar iubire!
Tot ce pot spera de acum,
E că atunci când plec din lume,
S-ajung într-un loc mai bun...
Într-o altă dimensiune!
Viața amară
De ce esti viata atita de amara
Ti-am dat de toate tu sa le incerci
Sa simt acum ca tu imi esti povara
Acum n-am leac pe tine sa te tratez.
De ce esti viata atita de parsiva
Eu zi de zi la tine ma gindesc
Si vreau ca tu sa fii mereu o diva
Iar tu incerci sa dezamagesti.
De ce esti viata atita de murdara
Cu bani nimic nu poti ca sa platesti
Si nici macar singuratatea-n lume
Si daca asta chiar nu ti-o doresti.
De ce esti viata asa de blestemata
Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit
Sa stii tu acum ori niciodata
Ca eu voi fii asa ca la-nceput.
Te-nseli amarnic viata chinuita
Printre straini ai lucru tare greu
Cu gindul ca mai e putin
Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.
De ce esti viata atita de amara
Ca nici macar tu nu ma-ntelegi
Sa fii mai buna ca odjnioara
Sa fiu si eu un suflet printre REGI.
Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare
Eu tot acelasi o sa fiu
Chiar daca tu-mi vei fi salvare
Eu te iubesc asa cum tu o stii.
Другие стихотворения автора
Apel
Ea sună - X
Sună
Sună
Sună
-Buna? - Y
-Salut! - X
-Cu ce te ajut? - Y
-Dintr-o dată-i prea mult! - X
-Ce? - Y
-Nu mai pot! - X
-Tre' să poți! - Y
Și-nchide.
Adolescent incult! -Y
Ea acum de păr se prinde,
Și stă și plânge.
Ea iarași sună.
Sună.
Sună.
Dar nimeni nu mai zice „Bună!”
Și cei aproape de ea vor zice:
„Dumnezeu s-o ierte că era o fată bună”
Doamna mea
Cu 13 cărți la început,
Un coleg să plângă a început.
"E nebună!" mulți au crezut.
(probabil)
Dar niciunul nu a avut dreptate,
Ea are atâta bunătate,
Că de atâtea ori ne-a ajutat,
Să trecem peste greutate
Cu o profesoară ca ea,
Domnul ne-a binecuvântat.
Ea e profesoara mea.
Ca ea, alta nu mai e.
Prea târziu
Scuze dacă ți-am ruinat distracția,
Dar cu plecați deja atâția,
S-a cam terminat organizația.
Am totdeauna senzația
De care nu mă pot scăpa
Pentru că-s dus cu cârpa.
Nicodată n-am făcut ce-a trebuit,
Și-s așa de-nghesuit.
Dacă mă-ntâlnești afară poate te salut,
Chiar dacă poate nu m-ai recunoscut,
Chiar dacă poate asta m-a durut,
Și poate m-am și pierdut.
Mâine merg pe drum
Lovind pietre,
Cu supărare ca-i vina mea,
Mereu mă gândesc la ea.
Sunt într-o mare amestecare.
Și când mă simt bine
Chiar atunci intru în ruine.
Din toate poveștile spuse,
Viața mea-i cea mai proastă.
De-aia că am una bună,
Și io am făcut-o nebună.
Și stau să calculez diametre,
Dar văd doar a ei privire,
Și cum arăt când halesc eu ca Haplea mâncare,
În pauze cum provoc o distanțare,
Și timpul trece și n-am făcut nimic din lucrare,
Și mă lovește o dureroasă realizare.
Și mă gândesc „Pentru ce-i totul?
De la fata asta nu reușesc să termin referatul?”
Așa o să fiu pe veci
tetrahydrocannabinol , tetrahydrocannabivarin , C21H30O2 , de la mama natură care m-a transformat într-un bou care paște iarbă dar doar acest tip de iarbă sfântă
Iubesc această iarbă,
Iubesc această plantă,
cu un gust amar la început,
iar apoi mă trimite jos în pantă,
și de natură simt un amor,
și aud pietrele cum cântă în cor.
Acum totul zboară,
casele zboară,
blocul zboară,
metroul, deasupra orașului zboară,
prietena îmi cântă la chitară,
și ea e la fel de sus ca mine,
și ea se simte la fel de bine,
ceasul zboară,
părul ei pe pat zboară,
sau se desfașoară,
sunt în spațiu, cel mai sus din țară,
vântul de pe lună cântă ca o vioară,
zboară-n jurul meu o farfurioară,
ea mă doboară,
dar suntem pe scară,
și mergem în cămară,
timpul zboară,
legătura nu se păstrară,
ea nu mai apară,
și înaintară,
nu mai trage de sfoară.
Simt un miros de iarbă-n barbă,
Până dimineață voi deveni verdeață,
Simt sim cum îmi crește iarbă-n barbă,
Până dimineață voi deveni verdeață.
Albinele mă ridică in zbor,
dar mă scapă și cad în gol,
și mă duc rostogol,
până dau de un profet,
și se uită la mine cu-n rânjet,
și-mi dă cristalele imortalității
ce aduc „bogății”.
Apel
Ea sună - X
Sună
Sună
Sună
-Buna? - Y
-Salut! - X
-Cu ce te ajut? - Y
-Dintr-o dată-i prea mult! - X
-Ce? - Y
-Nu mai pot! - X
-Tre' să poți! - Y
Și-nchide.
Adolescent incult! -Y
Ea acum de păr se prinde,
Și stă și plânge.
Ea iarași sună.
Sună.
Sună.
Dar nimeni nu mai zice „Bună!”
Și cei aproape de ea vor zice:
„Dumnezeu s-o ierte că era o fată bună”
Doamna mea
Cu 13 cărți la început,
Un coleg să plângă a început.
"E nebună!" mulți au crezut.
(probabil)
Dar niciunul nu a avut dreptate,
Ea are atâta bunătate,
Că de atâtea ori ne-a ajutat,
Să trecem peste greutate
Cu o profesoară ca ea,
Domnul ne-a binecuvântat.
Ea e profesoara mea.
Ca ea, alta nu mai e.
Prea târziu
Scuze dacă ți-am ruinat distracția,
Dar cu plecați deja atâția,
S-a cam terminat organizația.
Am totdeauna senzația
De care nu mă pot scăpa
Pentru că-s dus cu cârpa.
Nicodată n-am făcut ce-a trebuit,
Și-s așa de-nghesuit.
Dacă mă-ntâlnești afară poate te salut,
Chiar dacă poate nu m-ai recunoscut,
Chiar dacă poate asta m-a durut,
Și poate m-am și pierdut.
Mâine merg pe drum
Lovind pietre,
Cu supărare ca-i vina mea,
Mereu mă gândesc la ea.
Sunt într-o mare amestecare.
Și când mă simt bine
Chiar atunci intru în ruine.
Din toate poveștile spuse,
Viața mea-i cea mai proastă.
De-aia că am una bună,
Și io am făcut-o nebună.
Și stau să calculez diametre,
Dar văd doar a ei privire,
Și cum arăt când halesc eu ca Haplea mâncare,
În pauze cum provoc o distanțare,
Și timpul trece și n-am făcut nimic din lucrare,
Și mă lovește o dureroasă realizare.
Și mă gândesc „Pentru ce-i totul?
De la fata asta nu reușesc să termin referatul?”
Așa o să fiu pe veci
tetrahydrocannabinol , tetrahydrocannabivarin , C21H30O2 , de la mama natură care m-a transformat într-un bou care paște iarbă dar doar acest tip de iarbă sfântă
Iubesc această iarbă,
Iubesc această plantă,
cu un gust amar la început,
iar apoi mă trimite jos în pantă,
și de natură simt un amor,
și aud pietrele cum cântă în cor.
Acum totul zboară,
casele zboară,
blocul zboară,
metroul, deasupra orașului zboară,
prietena îmi cântă la chitară,
și ea e la fel de sus ca mine,
și ea se simte la fel de bine,
ceasul zboară,
părul ei pe pat zboară,
sau se desfașoară,
sunt în spațiu, cel mai sus din țară,
vântul de pe lună cântă ca o vioară,
zboară-n jurul meu o farfurioară,
ea mă doboară,
dar suntem pe scară,
și mergem în cămară,
timpul zboară,
legătura nu se păstrară,
ea nu mai apară,
și înaintară,
nu mai trage de sfoară.
Simt un miros de iarbă-n barbă,
Până dimineață voi deveni verdeață,
Simt sim cum îmi crește iarbă-n barbă,
Până dimineață voi deveni verdeață.
Albinele mă ridică in zbor,
dar mă scapă și cad în gol,
și mă duc rostogol,
până dau de un profet,
și se uită la mine cu-n rânjet,
și-mi dă cristalele imortalității
ce aduc „bogății”.