Umbra ta

Tăcerea se lipește de pereți,

ca un mușchi rece, umed, fără viață.

Umbrele se arcuiesc în colțuri,

și scaunele gem sub pașii care nu mai vin.

Aerul miroase a praf și lemn vechi,

și fiecare clipă se frânge în vuietul inimii.

Fereastra tresaltă sub vântul care urlă,

iar lumina se stinge în colțurile camerei.

Ceasul se scurge ca un șarpe mut,

iar umbrele odăii se lungesc,

se împletesc și mă privesc cu ochi străini,

ca și cum știu toate lucrurile pe care le-am ascuns.

Și stau, singur,

cu urechile lipite de tăcere,

simțind cum fiecare sunet care nu vine

devine greutatea lumii întregi apăsându-mi pieptul.

Aștept dimineața ca pe o mântuire…

Din fiecare ochi se naște-o altă zare,

Un drum ce nu-i al meu, dar l-aș putea visa,

Un colț de cer cu pajiști și izvoare,

Un cântec stins ce vrea a se-nălța.

Se vede altfel lumea prin ochii ce au plâns,

Prin cei ce-au cunoscut trădări și dor amar,

În ei, lumina vine din fulgerul ascuns,

Și dintre mii de umbre apare cerul clar.

În fiecare ochi se vede vremea bună,

Sau, poate, o ninsoare ce nu se va topi,

Căci toți purtăm în noi o noapte fără lună,

Și o iubire stearpă ce vrea a înflori.

Din fiecare ochi se vede altfel lumea –

Un vis, un drum, un cântec neștiut,

În ochii tăi, eu văd cum înflorește bruma,

Și-n ochii mei, tu vezi c-a dispărut.

Din fiecare ochi se naște o poveste,

Un vis de foc, un țărm necunoscut,

O rană ce se stinge în lumile celeste,

Și în tăceri ce-n lacrimi s-au zbătut.

Metamorfoză

Leit Cleopatra arată-n pat,

Zgândărind al meu hormon,

Dar după ce s-a demachiat,

Am zis că-i Tutankamon.

Plată şi răsplată

M-a pus să-i cumpăr scumpe rochii,

Şi lenjerie fină de bumbac,

Că dacă-o fi să mă apropii,

Ca s-o dezbrac e musai s-o îmbrac.

Unui contabil

N-a avut discernământ,

Zilnic făcând compromis,

Și-a plecat de pe pământ,

Cu bilanțul... neînchis.

Unei vânzătoare

Fura la cântar sever,

Vămuind tot ce-a putut,

Însă când s-a dus în cer,

Vămile, nu le-a trecut.

Pe mormântul lui Stefan cel Mare

Aici zace Ștefan Vodă,

Cel mai mare domnitor,

Care-a instaurat o modă,

Unde dormi, faci un fecior.

Pe mormântul lui A. I. Cuza

Aici doarme Cuza Vodă

Care, când făcea safteaua,

Îmbrăca domneasca robă,

Şi te prindea cu ocaua.

Unui speolog

A plecat un speolog,

Şi-a ajuns în toiul serii,

În patul unui omolog,

Lângă peștera Muierii.

 Visuri

Cocoșul meu cânta întruna,

Visând, bătu-l-ar vina,

Că va petrece toată luna,

Pe vârful muntelui Găina.

Prohibiție pe Siret

Plecă cu barca în aval,

Să pescuiască în secret,

Şi-l răsturnă c-un val,

Siretul pe șiret.

 Dorință - varanul are doi ficați

Mi-aș dori varan să fiu,

Când mă duc să beu,

Să am prins în circuit,

Doi ficați și eu...

Surpriză

O discutau pe ulicioară,

Că ar fi femeie ușoară,

Dar nu știe nimenea,

Că de-o lună, ea e grea.

Nici nu vom şti când vom privi,

Tăcerile căzând printre cuvinte,

Apoi de liniște ne vom topi,

În semne mute fără legăminte.

Ne vom ascunde-n gesturi prea cuminţi,

Ca să nu doară tot ce n-am rostit,

Şi vom purta pe umeri piei fierbinți,

Din trupul celor care ne-au vorbit.

Dar într-o noapte, poate fără lună,

Vom tresări, străini de prezentări,

Simţind cum ne atinge dimpreună,

Din timpuri noi, vechi întâmplări.

Am fost cândva la marginea luminii,

Într-un apus ce n-a avut sfârșit,

Și ne-am atins adâncul rădăcinii,

În gândul tainic care ne-a unit.

Am alungat din mine ce a fost dojană,

Ca firea ta pe veci să poată sta,

Căci am nevoie-n piept de-o rană,

Ca să învăț ce-nseamnă a ierta,

Căci pentru două vieţi a fost puțin,

O amăgire cruntă pentru soartă,

Şi-n locul gol ce-mi șade în destin,

Nedrept, rămâne urma ta deșartă.

S-a pus o ceață neagră pe pământ, 

Pe suflet, ochi și-n caractere, 

Pe unde mergem locu-i strâmt, 

Şi orbecăim smintiți după avere. 

Ne este sângele mai năclăit, mai rece, 

Și ochii în orbită scufundați, 

Uităm că viața ca un fulger trece, 

Uităm c-am fost cândva ca niște frați. 

Adulmecăm vânatul ca o fiară, 

Tăiem în carne vie, ce tot ne e străin, 

Ce nu-i al nostru, e musai ca să piară, 

Căci sufletul ni-i plin, de ură și venin. 

Ne-am preschimbat în umbre fără nume,

Purtăm în noi doar zgură și păcat,

Pe rude le mai știm doar din albume,

Nepăsători, rânjim, spre cel îndurerat.

Nici plânsul pruncilor nu ne mai frânge,

Nici soarele nu-l mai simțim în piept,

Sub pașii noștri, lațu-ncet se strânge,

Și-l condamnăm pe omul înțelept .

Dar ce va fi când totul va fi scrum,

Când bogăția va rămâne o povară,

Vom regăsi spre ceruri un alt drum,

Ori vom pieri sub lacrima amară?

Din ce-a rămas pe fundul de destin,

Citim tăceri pe care nu le-am spus,

Și-n fiecare gest mărunt și plin,

Se sinucide timpul nostru spre apus.

Ne-am amăgit cu sensuri și cu rost,

Cu adevăruri scrise-n grabă mare,

Dar tot ce-a fost se-ntoarce mai anost,

Ca o cafea amară și cu sare.

Ne-am încălzit la aburul subțire,

Ca doi străini opriți într-un pridvor,

Și fiecăruia i se citea-n privire,

Un alt sfârșit cu-același viitor.

Și-n zațul gros al ultimului ceas,

Am pus arome și apă din cișmea,

Ca tot ce-am strâns și ce-a rămas,

Să fie un pretext să bem încă-o cafea.

Dar azi, cafeaua s-a răcit deplin,

Iar zațul și-a deschis tăcuta hartă,

Și mi-am văzut o parte din destin:

Cafeaua bând... dar ceașca-i fără toartă.

Dacă ai un sărut în plus, așează-mi-l pe gene,
să-mi pară grele, să-nchid
în ele lumea ta, cu josul în sus,
așa, cu zenit-ul căzut peste nadir!

Așterne-mi albastrul peste deșertul pașilor
și peste urmele lăsate veșted,
în lumi pe care le simt
cunoscute în parfumul tău.

Și nu mă duce pe mine-n
amurgul de un auriu excentric,
în care se strecoară
fiorul rece al unei eternități...

Arată-mi steaua cazătoare
și s-alergăm să-i prindem
lumina între tâmple, cu
un hohot prelung de rouă,

să curgă valuri de viață
peste ceea ce-a fost
o nemurire năstrușnică
și fără demiurg!

O, rămâi cu capul pe umărul meu,
reverie sublimă!
Această secundă ne aparține,
aproape etern!

Rămâi așa, eoni, nemișcată,
netresărită, neplânsă și fericită,
ca o copilărie nostimă
și fără de sfârșit!

si daca miine va fi mult mai bine,

sa-mi spui despre asta sau mai bine sa-mi cinti.

deja nu mai trec fiori reci prin mine,

cind imi amintesc momente fierbinti.

si daca miine vom muri in furtuna,

sa fii fericit, ca nu-i nevoie sa fugi.

eu nu te iubesc si, daca nu ti-e totuna,

poti azi sa vii si-ncet sa ma distrugi.

mi-e frica, ca miine n-o sa fie mai bine,

iar sa respiram ne va fi foarte greu.

eu stiu, sa ating tot nervul din tine,

iar tu stii, unde e sufletul meu.

uneori despre tine amuzant lumea-mi spune -

zgircit astepti, ca sa scriu versuri noi.

dar sa stii, la final, cind punct se va pune,

viu va ramine doar unul din doi.

si, daca victoria eu voi detine,

n-o sa mai iau pixu-n miina si nu voi mai scri.

eu nu te iubesc, dar cunosc foarte bine

a ochilor tai 50 de nuante de gri.

Dacă aș ști că mâinile mele

au atins aerul unde tocmai ai respirat,

mi le-aș lega la spate,

să nu-ți tulbur tăcerea.

Dacă aș ști că într-o zi

ai rostit numele meu în gând,

ți l-aș șterge de pe buze,

să nu-l mai poți rosti cu sunet,

să fiu numai pentru tine,

în mintea ta.

Nu vreau să te am.

Vreau să mă aștepți.

Ca o rană care nu sângerează

decât când iubește cu adevărat.

Ca şi soarele de sus,

Viaţa noastră-n zori răsare

Şi prin lume călătoare,

Seara ajunge la apus.

Precum floarea efemeră

Crede că mereu trăieşte,

La fel omu' împărtăşeşte

Din naiva ei himeră.

Doar cu Domnul facem faţă

Firii trecătoare a lumii,

Când în cer sub luciu' lunii

Ne dă veşnica viaţă.

Doi e mare gospodar

Doi e mare făurar

An de an sunt în pătrar

Doi de doi pe-un piedestal

Au mai pus în sac, un număr

Sacul, gata să se rupă 

Plin de-atâtea cifre mari

Cinci e numărul din sac

Care şade-acum pe burtă

Istovit de-atâta muncă

Peste el se puse-acuma

Un alt cinci, de nou pătrar

Amundouă vor să fie

Frați cu noul făurar

Marius Ene, Polonia, 31.03.2024 ( la cerere Ionel A. și Cîmpean care pe 22 Aprilie au ziua de naștere, una de 55 de ani) 

Păstrează-ti dorul,

de către tată şi mamă

Mai păstrează-ţi dorul

de cărte soră şi frate.

Păstrează-ţi doru,de către patrie

de ţară şi de dulcele  grai,

De doina Moldovenească

Care veşnic în inimi o să trăiească.

(Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)