Автор ana_maria

Blestematule! Blestematule!
am strigat din vârful dealului,
să nu-mi prăvălești din nou piatra
ca lui Sisif!
ecoul îmi întoarce cuvintele
golite de suflet:
să nu-mi prăvălești din nou piatra
ca lui Sisif…
să nu-mi prăvăești din nou piatra
ca lui Sisif…
să nu-mi prăvălești din nou piatra
ca lui Sisif…
ajunsesem aproape de vârf
alături de mine Don Quijote alerga după fluturi…
nici nu știu cum am scăpat-o
la dracu! la dracu! la dracu!
am răbufnit
și-atunci am auzit o voce din cer
reverberând sacadat
ca un tunet

„ Ajunge, fiule!”

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Hetki vilpittömyyttä

näkemisen sijaan

annetaan vähän kauneutta

tämä viimeinen tunti.

emme ole muuttuneet

se on vain mielipide

Älä pidä sanaa itsestäänselvyytenä

tai merkityksetön ele.

Ei, emme ole muuttuneet

se on vain sattumaa

Olisimme joka tapauksessa

ja mistä puhummekaan

emme ole kaksi vierasta

Rakkaani.

Hetki vilpittömyyttä

se olisi ylevä ele

meillä on rohkeutta myöntää se

että rakastamme toisiamme.

Hetki vilpittömyyttä

he muistaisivat meidät

hyvistä vuosistamme

muistuttaisi meitä tällä viimeisellä tunnilla

Hetki vilpittömyyttä

näkemisen sijaan.

emme ole muuttuneet

se on vain mielipide

Älä pidä sanaa itsestäänselvyytenä

tai merkityksetön ele.

Ei, emme ole muuttuneet

se on vain sattumaa

Olisimme joka tapauksessa

ja mistä puhummekaan

emme ole kaksi vierasta

Rakkaani.

Hetki vilpittömyyttä

se olisi ylevä ele

meillä on rohkeutta myöntää se

että rakastamme edelleen toisiamme

Hetki vilpittömyyttä

he muistaisivat meidät

hyvistä vuosistamme

muistuttaisi meitä tällä viimeisellä tunnilla

Hetki vilpittömyyttä

näkemisen sijaan.

Hetki vilpittömyyttä

se olisi ylevä ele

meillä on rohkeutta myöntää se

että rakastamme edelleen toisiamme

Hetki vilpittömyyttä

he muistaisivat meidät

hyvistä vuosistamme

muistuttaisi meitä tällä viimeisellä tunnilla

Hetki vilpittömyyttä

näkemisen sijaan.

Paianjenii, pe arcuri pânza să-și întindă...

Vâsliți, cât somnul străjilor e dulce!

Cât timpul stă, cu fruntea în oglindă,

Și noaptea s-a găsit, cu ziua la răscruce.

În taină, să ne depărtăm de maluri,

Înfășurați în picăturile de ploi,

Mușcând din noi, ascunse-n valuri,

Cârlige ascuțite, cată să ne tragă înapoi.

Cuvinte goale, să ne smulgă clipe,

Din aripi, cioburi picurând incandescente,

Obsesii fumegând din pipe,

Sfărmate-n dinți de scorpii inocente.

Prin viața noastră, carte fără pagini,

Aleargă-n umbre alungat pustiul,

Ospiciul fără gratii, fără margini,

Paradoxal în oase, răsucindu-ne burghiul.

În fiecare urlet și în orice fibră,

Ca o hienă, sfåșiindu-ne minciuna,

Și teama naște capete de hidră,

În urma luptelor pierdute pentru totdeauna.

Cu siguranță, știm de-o vreme, care-i treaba,

Am înțeles că dintre noi căzuți,

Se-nalță iar, cum din cenușă crește iarba,

Salcâmii îndoiți dar niciodată frânți.

Cu un destin ulcerat şi-o fire firavă,

În suburbii indolent se agită,

Zilnic consumă a lumii otravă,

Şi-şi fereşte privirea de priviri neferite.

Adio îşi ia în fiecare zi de la sine,

Sunându-şi mama retoric în mormânt,

Cad anotimpuri peste casa-n ruine,

Lui îi dispare din minte zi de zi un cuvânt.

Cu dinţii răzleţi ce-i mai are în gură,

Îşi muşcă pâinea înăcrită,

Pe soartă n-are pic de ură,

Şi calea lui e infinită.

Cu braţul ciung îşi mângâie obrazul,

Iar vântu-i şterge lacrima uşor,

Iar noaptea îşi uită iarăşi necazul,

Simţindu-se până în zori nemuritor.

Când ultimei vorbe sorocu-i venise,

Pe buzele-i de un roşu carmin,

Două silabe în sunet sunt prinse,

Şi el rosti cu putere: Amin!

Ce mic î-mi pare pământul ...

Din răsărit până in vest ,

Doar îl cutreeri cu gândul .

Din văzduh îi văd apa și munții ,

Păduri întinse si câmpii mănoase ,

Enorme orașe și sate .

Omul e stăpân peste toate ...

Cu mintea îl duce ... și poate ,

Vrea în univers să înoate ..

Pământul pore prea mic ,

Cu arme nimicitoare 

Această minune va dispare ? .

Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.

Ai norii paji
Cu zile  galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.

Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume  tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.