CE MULT TE IUBESC….
Ce mult te iubesc …
Îmi plac culorile tale toate
Și hainele franjurate
Din frunze de copaci luate.
Las stropii ploii să mă ude
Nu fug de ploaie sub acoperiș
Când ceru-i prea înnourat
Și aud plâns de crizantemă
Din petalele ce i s-au furat.
Te rog lasă-mă să-ți gust
Gutuia dulce amăruie,
Să beau un pahar cu must
Și-apoi nucile să-ți decojesc
Toamnă ce mult te iubesc !
Категория: Стихи о природе
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 10 сентября 2023
Добавлено в избранное: 4
Комментарий: 1
Просмотры: 2830
Комментарий
Стихи из этой категории
Somnoroase păsărele Mihai Eminescu; tradus in engleza
Drowsy little birds,
at nests they gather,
between branches they hide,
Two words:
Good night!
Only rivers cry,
While the dark forest is shy,
Even flowers sleep,
In gardens they fell asleep.
Sleep in peace!
Over waters, a swan passes,
Between reeds she sleeps,
May angels, to you, be closest,
Sweet dreams!
Over the night's enchant,
The mighty moon chants,
All harmony and dreams,
Sweet dreams!
Un fulg
Te simt pe geană
Fulg alb, vălurat și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb efemer.
flux de poeme naani /55
umbra castanulul
s-a retras în bulbii tăcerii-
valuri de grauri
aduc răcoarea
Melancolie de George Bacovia în suedeză
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Melankoli
Vilken stubbe, vilket gråt på hösten...
Och den vilda skogen ylar -
I snäckorna låter en bom,
Och damen börjar mer ynkligt.
- Lyssna, du, väl, älskling,
Gråt inte och var inte rädd -
Hör hur hårt, från djupet,
Jorden för honom kallar oss...
TOAMNA
Dealuri,campii,tarlale,
Livezi,vii,gradini,
Sunt pline toate,
De recolte bogate.
Soarele cald,cerul senin,
Apele curg la vale lin.
Printre recoltele bogate,
Si satele imbelsugate.
Cu oameni gospodari,
Si dorinta copiilor scolari,
Pe carti sa citeasca,
Si mari sa crescs.
Pe ogoare sa munceasca,
In livezi sa trudeasca,
Din vii sa culeaga,
Teascurile sa mearga.
Toamnaa sa vina mereu,
Precum un mare arhiereu.
In haine bogate,
In cosuri cu de toate.
Somnoroase păsărele Mihai Eminescu; tradus in engleza
Drowsy little birds,
at nests they gather,
between branches they hide,
Two words:
Good night!
Only rivers cry,
While the dark forest is shy,
Even flowers sleep,
In gardens they fell asleep.
Sleep in peace!
Over waters, a swan passes,
Between reeds she sleeps,
May angels, to you, be closest,
Sweet dreams!
Over the night's enchant,
The mighty moon chants,
All harmony and dreams,
Sweet dreams!
Un fulg
Te simt pe geană
Fulg alb, vălurat și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb efemer.
flux de poeme naani /55
umbra castanulul
s-a retras în bulbii tăcerii-
valuri de grauri
aduc răcoarea
Melancolie de George Bacovia în suedeză
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Melankoli
Vilken stubbe, vilket gråt på hösten...
Och den vilda skogen ylar -
I snäckorna låter en bom,
Och damen börjar mer ynkligt.
- Lyssna, du, väl, älskling,
Gråt inte och var inte rädd -
Hör hur hårt, från djupet,
Jorden för honom kallar oss...
TOAMNA
Dealuri,campii,tarlale,
Livezi,vii,gradini,
Sunt pline toate,
De recolte bogate.
Soarele cald,cerul senin,
Apele curg la vale lin.
Printre recoltele bogate,
Si satele imbelsugate.
Cu oameni gospodari,
Si dorinta copiilor scolari,
Pe carti sa citeasca,
Si mari sa crescs.
Pe ogoare sa munceasca,
In livezi sa trudeasca,
Din vii sa culeaga,
Teascurile sa mearga.
Toamnaa sa vina mereu,
Precum un mare arhiereu.
In haine bogate,
In cosuri cu de toate.
Другие стихотворения автора
,,AM FOST... VOI FI,,(anonimul)
AM FOST... VOI FI
Am fost anonimul
vieții supus,
călător printre zile
cu - amurguri violet…
Căutător de zorii cu rouă
să-i țin în suflet
până la apus…
Sunt visul încolăcit
pe șiraguri de speranțe
Un nomad obosit
pe-o dună de neputințe
Sau, himeră pe taftaua nopții
fără de sfârșit …
Și voi mai fi ,
anonimul dăinuit
sub crucea lemnului
de eternitate șlefuit.…
Am fost… Sunt…Voi fi…
UNEORI CUVÂNTUL UCIDE – proza și vers
Am pornit prin viață strigând-o cu bucurie la primul fulg ce mi s-a așezat pe geană. Am plâns când el s-a topit. Ca-ntr-o vrajă , printre lacrimi râzând , plânsul mi-a fost răsplătit cu fulgi mulți, foarte mulți fulgi ce în jocul lor efemer se așezau grațios ca într-un final din dansul lebedelor.
Ani și anotimpuri treceau și - n drumul meu am poposit rezemându-mă de tulpina falnică a unui copac a cărui frunze foșnitoare, mi-au șoptit imperativ:Mergi înainte și urcă muntele pe care îl ai de escaladat!.
Trec anotimpurile…Albul, verdele și ruginiul se succed ca notele dintr-un allegretto , pe clapele unui pian. Obosit, uneori fascinat, alteori întristat de tot ce am văzut și am simțit, am continuat să urc până când cerul s-a înnorat. Voi, companionii mei unde ați poposit, sau cât de sus deja, ați urcat, mă aud întrebând fără răspuns. Realizez că am pornit singur și drumu-i lung , urcușu-i greu…
Deodată mi se așează un fulg pe geană, urmat de același dans din copilărie cu mulți, mulți fulgi de zăpadă , zăpadă ce de data aceasta m-a troienit în albul ei transformat în gheața ce cuprinde necuprinsul rece. Instinctual strig singurul nume pe care mi l-am amintit,numele IUBIRE. IUBIRE unde ești?! Mă vezi?!Mă auzi?! Mă cauți!?Tăcerea mi-a răspuns…
Undeva,cândva, într-un ziar deja mototolit , la rubrica de știri era scris că, un alpinist echipat neconform cu drumul de el ales, strigând un cuvânt prea tare, nu se știe ce a strigat, a provocat o avalanșă, propria lui avalanșă în care s-a prăbușit. Un Saint Bernard l-a găsit prea târziu…
De atunci.. :
A mai nins si va mai ninge
Rătăciți printre fulgii
Troiene de gânduri,
Vor mai fi…
Cuvintele avalanșe ne stăvilite
Mereu se vor rostogoli,
Se vor rostogoli…
Printre ele
Neuitatul cuvânt IUBIRE
Devenit reverberant
În ecou s-a preschimbat.
Dar TU, sau EA , sau cineva
Să ții minte
Când pleci la drum
Și - i drumui vieții,
În suflet și în gând
Să ai IUBIRE ca pe un cuvânt
Apelativul unui Saint Bernard…
Și va mai ninge, verdele va fi verde până va rugini și cerul va fi înnorat.
MĂ ÎNTREB ȘI-MI RĂSPUND
Nu știu să strig
De ce?
Știu doar să plâng
cuvintele în mine se răsfrâng.
Nu știu să cer
De ce ?
Știu să-mi doresc frumosul
în tot și-n toate să-l iubesc.
Nu pot să văd
De ce?
Pot să privesc
lumina-n suflet s-o primesc.
Nu știu să plec
De ce?
Aș suferi încă o dată că rămân
și totuși sunt în mine
veșnicul stăpân.
Nu știu să iert
De ce?
E mult,prea mult că tolerez
convingerile mi le păstrez.
De ce?
Știu și pot și vreau
Alături de mine să m-așez
Îmbrățișându-mă cu drag…
Eu, niciodată nu m-am trădat.
TOAMNA ȘI FLORILE EI
Din frumoase crizanteme
Din frunze și foșnitoare șoapte
Peste noi și peste toate,
Toamna colanul și-a lăsat
Scriindu-și din tușe poeme.
Vântul fermecat de-a ei eșarfă
Adie ușor pe coarde de harfă
Și-alină genele nopții galant,
Cu brumă rece presărate.
Toamna zâmbește, în zare privește
Și ochii pomilor goi o privesc
Prin geamul umed al ploii
Frânturi de vitralii se risipesc
Pe veșmântul de mantie colorată,
Cu triste și vesele amintiri.
Dar,cohorte de nori se ivesc
Ar vrea toamna s-o alunge.
Îngrijorată , ea, strigă către cer:
Nu! Nu-i încă vremea de plecat…
Crizantemele petalele și le-au păstrat,
Mai am multe zorele înflorite
Și brândușele încă nu m-au sărutat.
Cerul, înduioșat, norii risipește
Iar peste noi și peste toate , toamna,
Toamna, încă, ne zâmbește.
Dincolo de zid
Prin zid, liane și noroi într-o strângere tare
Strivind piatră din piatră, greu, am reușit
Să-mi înalț privirea iarăși către soare
Coloană din nori, în nori am ridicat spre infinit.
Atâtea ferecate porți și-o singură strigare
Pe fruntea mea mulți spini ce stau încolăciți
Veniți voi vulturi descătușați zăvoare
Cu aripă lângă aripă doar voi să mă răpiți.
Aici e zid, dincolo cerul și macii în ogor
Gheață am sub picioare, pământ împietrit
Și speranța că va veni vulturii în zbor
Să mă ducă pe aripa lori într-un nor rătăcit.
SCRISOARE CATRE TOAMNĂ
TOAMNĂ! Printre cei care te iubesc , te primesc, scriitori, poeți, muzicieni si pictori, mă strecor și eu, un cititor, un privitor ce sunt, să trimit câteva cuvinte, să - ți amintește că și eu te iubesc, te trăiesc…
Cunoscând această adresă și destinatarul , foarte drag cititorilor, ,,POEZII ONLINE,,, îți trimit scrisoarea mea și te rog să o citești cât încă nu te-ai desfrunzit, să o citești printre raze de soare, printre nori și picuri de ploaie, într-un ultim parfum de flori…:
TOAMNA ȘI FLORILE EI
Din frumoase crizanteme
Din frunze și foșnitoare șoapte
Peste noi și peste toate,
Toamna colanul și-a lăsat
Scriindu-și din tușe poeme.
Vântul fermecat de-a ei eșarfă
Adie ușor pe coarde de harfă
Și-alină genele nopții galant,
Cu brumă rece presărate.
Toamna zâmbește, în zare privește
Și ochii pomilor goi o privesc
Prin geamul umed al ploii
Frânturi de vitralii se risipesc
Pe veșmânt de mantie colorată,
Cu triste și vesele amintiri.
Dar, cohorte de nori se ivesc
Ar vrea toamna s-o alunge.
Îngrijorată , ea, strigă către cer:
Nu! Nu-i încă vremea de plecat…
Crizantemele petalele și le-au păstrat,
Mai am multe zorele înflorite
Și brândușele încă nu m-au sărutat.
Cerul, înduioșat, norii risipește
Iar peste noi și peste toate , toamna,
Toamna, încă ne zâmbește.
,,AM FOST... VOI FI,,(anonimul)
AM FOST... VOI FI
Am fost anonimul
vieții supus,
călător printre zile
cu - amurguri violet…
Căutător de zorii cu rouă
să-i țin în suflet
până la apus…
Sunt visul încolăcit
pe șiraguri de speranțe
Un nomad obosit
pe-o dună de neputințe
Sau, himeră pe taftaua nopții
fără de sfârșit …
Și voi mai fi ,
anonimul dăinuit
sub crucea lemnului
de eternitate șlefuit.…
Am fost… Sunt…Voi fi…
UNEORI CUVÂNTUL UCIDE – proza și vers
Am pornit prin viață strigând-o cu bucurie la primul fulg ce mi s-a așezat pe geană. Am plâns când el s-a topit. Ca-ntr-o vrajă , printre lacrimi râzând , plânsul mi-a fost răsplătit cu fulgi mulți, foarte mulți fulgi ce în jocul lor efemer se așezau grațios ca într-un final din dansul lebedelor.
Ani și anotimpuri treceau și - n drumul meu am poposit rezemându-mă de tulpina falnică a unui copac a cărui frunze foșnitoare, mi-au șoptit imperativ:Mergi înainte și urcă muntele pe care îl ai de escaladat!.
Trec anotimpurile…Albul, verdele și ruginiul se succed ca notele dintr-un allegretto , pe clapele unui pian. Obosit, uneori fascinat, alteori întristat de tot ce am văzut și am simțit, am continuat să urc până când cerul s-a înnorat. Voi, companionii mei unde ați poposit, sau cât de sus deja, ați urcat, mă aud întrebând fără răspuns. Realizez că am pornit singur și drumu-i lung , urcușu-i greu…
Deodată mi se așează un fulg pe geană, urmat de același dans din copilărie cu mulți, mulți fulgi de zăpadă , zăpadă ce de data aceasta m-a troienit în albul ei transformat în gheața ce cuprinde necuprinsul rece. Instinctual strig singurul nume pe care mi l-am amintit,numele IUBIRE. IUBIRE unde ești?! Mă vezi?!Mă auzi?! Mă cauți!?Tăcerea mi-a răspuns…
Undeva,cândva, într-un ziar deja mototolit , la rubrica de știri era scris că, un alpinist echipat neconform cu drumul de el ales, strigând un cuvânt prea tare, nu se știe ce a strigat, a provocat o avalanșă, propria lui avalanșă în care s-a prăbușit. Un Saint Bernard l-a găsit prea târziu…
De atunci.. :
A mai nins si va mai ninge
Rătăciți printre fulgii
Troiene de gânduri,
Vor mai fi…
Cuvintele avalanșe ne stăvilite
Mereu se vor rostogoli,
Se vor rostogoli…
Printre ele
Neuitatul cuvânt IUBIRE
Devenit reverberant
În ecou s-a preschimbat.
Dar TU, sau EA , sau cineva
Să ții minte
Când pleci la drum
Și - i drumui vieții,
În suflet și în gând
Să ai IUBIRE ca pe un cuvânt
Apelativul unui Saint Bernard…
Și va mai ninge, verdele va fi verde până va rugini și cerul va fi înnorat.
MĂ ÎNTREB ȘI-MI RĂSPUND
Nu știu să strig
De ce?
Știu doar să plâng
cuvintele în mine se răsfrâng.
Nu știu să cer
De ce ?
Știu să-mi doresc frumosul
în tot și-n toate să-l iubesc.
Nu pot să văd
De ce?
Pot să privesc
lumina-n suflet s-o primesc.
Nu știu să plec
De ce?
Aș suferi încă o dată că rămân
și totuși sunt în mine
veșnicul stăpân.
Nu știu să iert
De ce?
E mult,prea mult că tolerez
convingerile mi le păstrez.
De ce?
Știu și pot și vreau
Alături de mine să m-așez
Îmbrățișându-mă cu drag…
Eu, niciodată nu m-am trădat.
TOAMNA ȘI FLORILE EI
Din frumoase crizanteme
Din frunze și foșnitoare șoapte
Peste noi și peste toate,
Toamna colanul și-a lăsat
Scriindu-și din tușe poeme.
Vântul fermecat de-a ei eșarfă
Adie ușor pe coarde de harfă
Și-alină genele nopții galant,
Cu brumă rece presărate.
Toamna zâmbește, în zare privește
Și ochii pomilor goi o privesc
Prin geamul umed al ploii
Frânturi de vitralii se risipesc
Pe veșmântul de mantie colorată,
Cu triste și vesele amintiri.
Dar,cohorte de nori se ivesc
Ar vrea toamna s-o alunge.
Îngrijorată , ea, strigă către cer:
Nu! Nu-i încă vremea de plecat…
Crizantemele petalele și le-au păstrat,
Mai am multe zorele înflorite
Și brândușele încă nu m-au sărutat.
Cerul, înduioșat, norii risipește
Iar peste noi și peste toate , toamna,
Toamna, încă, ne zâmbește.
Dincolo de zid
Prin zid, liane și noroi într-o strângere tare
Strivind piatră din piatră, greu, am reușit
Să-mi înalț privirea iarăși către soare
Coloană din nori, în nori am ridicat spre infinit.
Atâtea ferecate porți și-o singură strigare
Pe fruntea mea mulți spini ce stau încolăciți
Veniți voi vulturi descătușați zăvoare
Cu aripă lângă aripă doar voi să mă răpiți.
Aici e zid, dincolo cerul și macii în ogor
Gheață am sub picioare, pământ împietrit
Și speranța că va veni vulturii în zbor
Să mă ducă pe aripa lori într-un nor rătăcit.
SCRISOARE CATRE TOAMNĂ
TOAMNĂ! Printre cei care te iubesc , te primesc, scriitori, poeți, muzicieni si pictori, mă strecor și eu, un cititor, un privitor ce sunt, să trimit câteva cuvinte, să - ți amintește că și eu te iubesc, te trăiesc…
Cunoscând această adresă și destinatarul , foarte drag cititorilor, ,,POEZII ONLINE,,, îți trimit scrisoarea mea și te rog să o citești cât încă nu te-ai desfrunzit, să o citești printre raze de soare, printre nori și picuri de ploaie, într-un ultim parfum de flori…:
TOAMNA ȘI FLORILE EI
Din frumoase crizanteme
Din frunze și foșnitoare șoapte
Peste noi și peste toate,
Toamna colanul și-a lăsat
Scriindu-și din tușe poeme.
Vântul fermecat de-a ei eșarfă
Adie ușor pe coarde de harfă
Și-alină genele nopții galant,
Cu brumă rece presărate.
Toamna zâmbește, în zare privește
Și ochii pomilor goi o privesc
Prin geamul umed al ploii
Frânturi de vitralii se risipesc
Pe veșmânt de mantie colorată,
Cu triste și vesele amintiri.
Dar, cohorte de nori se ivesc
Ar vrea toamna s-o alunge.
Îngrijorată , ea, strigă către cer:
Nu! Nu-i încă vremea de plecat…
Crizantemele petalele și le-au păstrat,
Mai am multe zorele înflorite
Și brândușele încă nu m-au sărutat.
Cerul, înduioșat, norii risipește
Iar peste noi și peste toate , toamna,
Toamna, încă ne zâmbește.
Silvian Costin