UNEORI CUVÂNTUL UCIDE – proza și vers

          -Da, și eu  am trăit o vreme în Spania ,dar eram la anii când am putut ocoli

aceste pericole.Tineretul însă cade în ispită .Și iar mă întorc la epoca mea de aur...

Nu eram nici săraci și nici bogații doar salariații cu salarii rezonabile și mai puține da-

torii.Egali în fața legii,cum nu este azi

          -Îmi amintesc de vremea când eram licean ; cred că tinerețea îți dă aripi,încât

crezi zbura dacă vrei...Tot acele vremuri au rămas cele mai frumoase,au un  anume

parfum ...Apoi a început armata,după care primul loc de muncă și căte au mai urmat...

          -Îmi amintesc că în ultimul an de liceu veneai acasă cu Doina  și Nelu și vă pre

gătiți  pentru examenul la facultare.Doina învăța bine și vă trăgea după ea..Mi-a plăcut

tare mult de ea și vă-am atras atenția  să  vă purtați civiluzat  cu ea.

          -Da ,am  intrat în viață pe căi diferite,însă prietenia noastră are vechime; curând

vom ieși împreună la pensie.

          -Mai rămâne  să vă faceți planuri: ce veți face atunci? E neaparată nevoie de miș-

care, de implicare într-o activitate oarecare.

          -Uite ,mamă ,am depănat amintiri ,am ajuns și la ele.Mi se pare cam devreme...

          -Cu timpul ai să-ți dai seama ,că la pensie vei trece mereu la amintiri.

           - Am început munca de  marinar-motorist,care mi-a plăcut .Au urmat cursele pe

Dunăre ,pe brațele ei și apoi  cursele pe mare..Toate  s-au terminat la revoluție,sau ce o

fi fost.De acolo s-a destrămat tot ,viața a intrat  pe alt făgaș.Cât de greu a fost ,nu pot spu-

ne .Ne-am privatizat ,am falimentat,,am luat drumul străinătății. M-am întors aproape bă-

trân...cu ce m-am ales,cum spui tu , cu amintiri

          -Tot o amintire a rămas și relația ta cu Gabriela o fată foarte bună ,muncitoare.Nu pot

uita cât s-a zbătut ca să rămână pe linia de plutire.S-a străduit să construiască un viitor pentru

ea,pentru  tine și copilul vostru .A  fost un eșec total S-a reprofilat  și până la urmă eu o consider 

un erou al zilelor noastre în lupta cu viața .Dar v-ați pierdut unul pe altul iar copilul v-a pierdut pe

amândoi Ce tristă poveste...

          -Cine spune că viața e ușoară? Doar naivii

          -În cele din u

 Ce poate fi mai minunat decât să iubești și să fii iubită? Este sentimentul ce ne circulă prin vene, iar apoi... ajungând  la inimă... o atacă... iar apoi devine neputincioasă.

     Si multe zile posomorâte vom avea în viața noastră. Vom fi cu moralul la pământ. Si vor fi doar probleme, probleme, probleme în viața ta ce repede te vor scoate din circuit. Iar persoana iubită îți poate schimba  ziua întreagă. Doar prin prezența ei. Iar un  "TE IUBESC"  sincer te readuce la viața. Si recunoști destul de ușor ca anume așa și este. Te scoate din rutina zilnică. Îi dă o nuanță vieții tale. Si îți va da noi forțe ca să lupți mai departe și să învingi. Însă  o bună parte din noi, preferă să își ascundă sentimentele.

     Si, mă întreb de ce anume băieților le este mai dificil ca să-și dezvăluie sentimentele? De ce  băieților le este mai dificil ca să-și dezvăluie sentimentele?  Iar dacă i-ai întreba, ți-ar răspunde că au motive destul de serioase.

1. Vor să pară " bărbatul- enigmă"
    Astfel ei susțin că o dată rostind acele două cuvinte, fata de care sunt îndrăgostiți și-ar pierde interesul față  de ei; s-ar plictisi și i-ar părăsi.
2.  Își pierd din masculinitate
     Unii din bărbați susțin că preferă să-și ascundă sentimentele doar pentru că preferă să fie mai orgolioși.
3.  Cred că după, vor fi dominați de ea.
     Mulți afirmă că în momentul de față totul e perfect iar iubita îi oferă libertatea de care are nevoie. Însă după, cred că ea i-ar lipsi de asta.

Oameni, nu mai fiți atât de pesimiști!

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Waterbestendig horloge

Het is een mooie vroege ochtend in januari, we zijn op een van de meest prestigieuze technische hogescholen in de provincie Suceava, waar onze vooraanstaande lerares Engels, Cecilia (we kennen haar achternaam niet) in de badkamer is. Concreet in de lerarenbadkamer, in de vrouwenafdeling. Het is een moeilijke start van de dag nadat er vier tot vijf alarmen aan de telefoon zijn gezet, één om 12.30 uur, een andere om 2.40 uur, nog twee voor haar zoon en nog één om 4.50 uur in de ochtend. De eerste twee moesten antibiotica slikken, nadat hij een infectie had gehad met Staphylococcus aureus en ik weet niet hoeveel andere stammen van nosocomiale en gram-positieve bacteriën zijn zoon hem van de kleuterschool had meegebracht. station en neem de bus naar de middelbare school (voor degenen die het niet weten: Cecilia is een forens met 15 jaar ervaring in transport). Normaal gesproken had Cecilia verlof kunnen vragen totdat ze zich beter begon te voelen, te herstellen, energieker te worden, maar je kent haar, je weet hoe ze is. Ze wil alleen maar Olympiërs, ze wil dat alles wat ze doet zinvol is, ze houdt van het vak dat ze onderwijst en niet alleen dat, ze wil het onderwijs in dit vak hervormen, ze heeft zelfs de neiging om een revolutie teweeg te brengen en het lesgeven te verbeteren totdat... het tot het niveau van de kunst. Hij heeft ervoor gekozen om over te werken in de staat waarin hij zich bevindt, omdat hij weet dat de Olympiade dit jaar wordt gehouden op de middelbare school waar hij lesgeeft. Vanochtend had Cecilia echter niet echt tijd om voor zichzelf te zorgen en daarom moest ze voor de eerste keer naar het toilet. Door de condens is al haar mascara uitgesmeerd, gelukkig veegt ze het overtollige weg met een paar vochtige doekjes. Dan begint hij bij de droge zijn neus te snuiten, en het arme ding blaast, dat de leraren in de aangrenzende hutten ook plezier hebben. Het regent opmerkingen als: "Weet je Cecilia, ik heb een grasmaaier die ik gebruik om de jungle rond het huis te maaien en hij maakt precies dezelfde geluiden." Beste collega-leraren, toon empathie en stop met lachen om het probleem van Cecilia, dat het geen grap is met de microben die circuleren, waarin ze blijven verschijnen, als paddenstoelen na de regen. Ik heb de indruk dat het einde van de wereld eraan komt, maar dit is de realiteit, ik ben ecologische onevenwichtigheden, vervuiling en bacteriën verschenen. En de opwarming van de aarde helpt hen te gedijen... Hoe dan ook... Cecilia steekt net zoveel passie in het snuiten van haar neus als in al het andere, ze heeft me niet geholpen met een paar boeken die ik 10.000 jaar geleden nodig had? Natuurlijk wel, maar ik wil zeggen dat je bij haar thuis niet eens de kleur van de muren en het pleisterwerk kunt zien, of dat ze, als ze schilderijen heeft, boeken tot aan de kroonluchter heeft. En zo ziet bijna elke kamer in het appartement eruit. Ik begreep al snel dat ze gepassioneerd is over wat ze doet en dat het haar goed is gedaan. Het is moeilijk om ergens passie in te vinden, wat dan ook. Ik denk echt dat niets logisch is, of misschien moet ik blijven zoeken totdat ik het vind.

Terugkomend op ons verhaal snuit Cecilia haar neus, gooit het weefsel weg nadat het is gevuld met afscheidingen en bloedstolsels, zuigt water op. Helaas ging samen met het zakdoekje de afvoer in en dat strakke, moderne horloge dat ze in september van een vriendin voor haar verjaardag had gekregen. Die gleed van zijn pols af, omdat hij in zijn onnodige haast (hij was er toch als eerste) niet hard genoeg op het gripsysteem drukte. Om een beetje context te geven: het horloge heeft een hittebestendige armband, die met succes waterbestendig is. Op de doos stond in ieder geval "500 ATM waterbestendigheid". De Japanse fabrikanten logen niet over de kwaliteit van het product dat Cecilia droeg, een Casio G-Shock-horloge, iets te groot voor een vrouwenhand, zwarte, ronde wijzerplaat, die de uren aangeeft met blauwe Arabische cijfers. Het verzet zich, het is zelfs vandaag nog intact, alleen dat het, via de riolering, een andere route had en overstroomde in het Suceva-water, in plaats van het overal te vergezellen. Cecilia raakt in paniek, plaatst een advertentie in de krant, hangt overal in de stad posters op met foto's van het horloge en belooft een beloning voor het vinden ervan.

Een maand nadat de zoektocht is begonnen, krijgt ze te horen dat het is gevonden en dat ze het moet komen opeisen. Hij komt op dat kantoor aan, praat met de dame aan de balie die hem het horloge overhandigt. Cecilia weet niet zo goed hoe ze moet reageren, het is haar horloge en toch is het alsof hij weg is. Hoe lang heeft het in het water gelegen waar alles is gemorst, het heeft een militairgroene kleur gekregen, hij zal proberen het thuis te verwijderen, met een pincet, of met een nagelvijl, of met afwasmiddel, of met welk ander schoonmaakmiddel dan ook hij kan vinden. Serieus, het lijkt niet eens op het horloge dat hij in eerste instantie zo leuk vond...

          -  prima parte-

      Ceia ce părea la început doar un zvon s-a dovedit a fi

un  adevăr de temut: virusul COVIT -19, spune mama.Am

fost  atenționați, sfătuiți ,apoi obligați să ne izolăm să stăm în

case.Calendarul din perete arăta că a venit luna martie ,apoi

aprilie,deci a venit primăvara.

     -Așa e mamă, îmi amintesc,răspune fiul.Cum ai făcut față?

     -Fiind  o  fire activă,  șitii că am o căsuță  de vară cu grădină

mare pe malul Siretului ,am simțit nevoia să găsesc soluții și să merg

acolo.Voi copii mei nu voiați să mă știți aclo  izolată , doar cu bătrâne-

țea și metehnile ei A fost greu să vă conving să mă duceți  acolo.Dar

odată ajunsă ,aveam mereu ce face Zi-lumină eram pe afară ,intrând

în casă doar pentru odihnă.Acea mică gospodărie semâna mult  cu cea

în care am copilărit :fără apă curentă,fără lumină electrică ,fără televizor,

fără frigider.Acum mă duce gândul  la modul de viață al părinților mei

Fără toate acestea nu i-am văzut supărați  pe soarta lor și eram cu toți

fericițiAici eu mă ocupam  doar de grădina de legume și de florile care îmi

bucurau privirea.

      -Dar ai pătrat legătura  cu noi?

      -Bine înțeles ! voi îmi făceați cumpărăturile!...știi și tu că am copii

buni ,nu mă pot plânge dar singurătatea  se simțea !...Voi aveați serviciile

și viața voastră.Așa că ,trăirile ,gândurile și amintirile ,le duceam singură

Ăm început  să notez totul pe un caiet,fără retușuri ,neavând intenția să le

public vreodară.

        -Și cum ai ajuns să le publici ?întreabă curios fiul...

        -L-am cunoscut pe ziaristul Mircea Ionescu ,căruia i-am mărturisit

cu ce mă ocup în timpul liber.Mă pomenesc peste câteva zille cu un telefon.

        - Am  citit tot ce si scris  și vreau să te întreb ,dacă îmi dai voie să

le public.Bineînțeles ,am selectat  ce mi s-a părut mai bun și îmi ajunge pentru 

o carte Când ne întânlim cu prieteni comuni, avem acum  un nou subiect de

discuții:-Ce ai mai scris? Ce teme te inspiră?,Pe când o nouă lansare?După  un

an a fost lansarea  cărții - Fata  bibelou- proză scurtă

         -Datorită  prieteniei  cu regretatului  publicist și omului de mare  va

loare,am avut  bucuria să public cele două cărți.

         -Și acum ,la pensie? Cum îți  petreci timpul? întreabă fiul

         -Acum, la pensie și în mijlocul naturii,pe malul Siretului,unde peisajul

este minunat ,sufletul meu se încarcă de seneibilitate.Nu pierd nimic din ceiace îmi tre-

ce prin minte, și notez totul pe un caiet.Asfel ,am adunat manuscrise pentru încă o carte

de poezii și una de proză.Eu însă încerc să te provoc la discuții mai lungi ,și să înțeleg cu

ce îți încarci gândurile și planuri ai.Te văd adesea posomorât și mă simt datoare să-ți

arăt că viața poate fi frumoasă dacă te bucuri de lucrurile mărunte,dacă râzi sau măcari

zămbești în fața necazurilor și încerci din nou acolo unde ai greșit.Uneori parcă vrei să-mi

arăți că ești distant și că ai un viitor încert,De ce oare ,te temi de vremea când și tu vei fi

pensionar?Să știi ,că și atunci poți să te ocupi cu ceva util.Voi sunteți prea absorbiți de tele-

vizor ,internet, telefoane. Caută alte preocupării: excursii,pescuit,grădinărit sau o mică afa-

cere unde să ai contact cu lumea,să nu rămâii  doar cu gândurile tale. Știu că ai câțiva

prieteni din liceu ,mai țineți legătura?

        -Da , mamă,mă bazez pe prietenia unora.Cei care au familii sunt mai ocupați și ne

întânlim mai rar.Dar mai sunt și niște burlci ca mine ,cu care îmi face plăcere să mă întănesc.

        -A m înțeles că sunteți o generație care mai aveți câțiva ani până la pensie V-ați

gândit ce veți face? sau nu v-ați făcut încă nici un plan?

        -Mamă , dar pe tine nu te-am auzit niciodată că te plictișești ...cum reușești?

De câți ani ești pensionară? întreabă fiul

                           va urma                                                                                                                -

                                                                                                                  i pănă la pensie V-ați

găndit ceveți face? 

      Ieri seară m-am culcat cu gândul la dimineaţa următoare. Visam o dimineaţă însorită în care să-mi încep prima mea zi liberă. Astăzi nu mai sper nimic. O zi ploioasă. Picături de ploaie râd cu satisfacţie de dincolo de geam. Nu mi se pare. Au gură, ochi şi urechi. Chiar şi păr. Sigur pe partea superioară a capului. Dacă putem vorbi de cap acolo unde forma picăturii este rotundă. O privesc cu insistenţă. Cred că are un nume. O clipă de cădere şi zâmbetul ei dispreţuitor se va zdrobi pe geamul lunecos. Şi apoi se va desface. În două fire sau chiar mai multe. O fixez cu privirea. Din miile de picături am ales-o exact pe aceasta. Cu chip de om. Şi cu un zâmbet dispreţuitor.
- Tâmpitule, ţi-ai ales o zi liberă pe cinste. Exact când am hotărât să ies la plimbare. Mi-am luat suratele la braţ şi ne-am năpustit asupra pământului. Vrei să ştii ce credem noi despre pământ? O bilă rotundă. Nu chiar, uşor turtită. Şi plină de tâmpiţi. Aşa ca tine.
      Mă gândeam să-i răspund cu aceeaşi monedă. La urma urmei, orice picătură de ploaie poate fi tâmpită, darămite una care refuză să-şi încheie existenţa în linişte. Dar eu sunt o fiinţă raţională, educată. Am fost învăţat să vorbesc frumos. Să întorc şi celălalt obraz. Şi ce mi-ar mai fi plăcut să-i arunc din toată inima o înjurătură care să o pună la punct. Mă grăbesc să-i răspund. O fracţiune de secundă şi bărbia ei se va strivi pe geam. Un geam nemilos ca o ghilotină.
- Domnişoară sau doamnă, regret că nu pot să vă împărtăşesc părerea. Contrar aprecierii grosolane formulată la adresa pământului şi a fiinţelor care îl locuiesc, vă dezvălui că avem momente când suntem fericiţi dacă apăreţi. Sunteţi un dar ceresc.
- Opreşte-te din vorbă, tu ai ani înaintea ta, eu am doar câteva clipe. Parcă te cunosc. Te-am mai văzut cândva. Te cheamă cumva Ioan?
- Da, numele meu este Ioan.
- Am mai fost pe pământ. Demult, într-o viaţă anterioară. Şi atunci am întâlnit un Ioan. Poate erai tot tu.
- Poate.
      Pentru mine timpul nu există decât aşa cum l-au măsurat suflările mele de când m-am născut până în această zi nefericită. Dar o picătură de ploaie cade pe pământ, este absorbită cu aviditate de plante sau ape, sau chiar de oameni. Şi apoi plantele transpiră, apele se evaporă, oamenii plâng şi ea, picătura de ploaie, se ridică la cer, în raiul picăturilor de ploaie, iar Dumnezeul lor le întoarce la viaţă. Să-mi strice mie o zi liberă. Cred că şi noi ne trecem şi revenim. De ce să nu cred că, odată, cândva, am mai existat. Şi mă chema tot Ioan. Poate eram Ioan Botezătorul, iar picătura era lacrima Lui din ziua botezului.
      Dincolo de geam, în ochii unei picături de ploaie, îmi vedeam capul pe o tavă de argint. Iar picătura se ruga.

Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i  nenumărate  
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n  pietate.

Și vino,  Doamne,  pogorând blândețea
De care  toții  avem nevoie
De-a  sta învingător sub nor de ploaie
Și  MAMEI lasă-i frumuseţea...

Cu năframă în zi de  sărbătoare
În ruga-i  binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!

Dovezi de urbe strămoșescul pământ frământat
Războaie, pași grei pragul casei au petrificat
Ancestralul nume dat prin   botez,, botoșănean ,,
Gazdă a chemării: ,,vino acasă!,, an de an
Bat în corpul tău inimile amintirilor
Oraș natal cu sălașul  în corul astrelor
Te înalță citadini în loja cu laurii
0glindindu-te adesea, în arta lor ctitorii
Soarele în raze te  îmbracă de dimineață
Aura lui  trezește strada din nou la viață
Natura urbei mereu verde să îți fie
Istoria în pagini aurii să te înscrie.

Mă aflam la poalele tale munte
Privirea îmi era o căutare
Trecând hăul  tremurând pe punte
Mușcam stânca la prima încercare.

Covor de pietre alunecătoare ,
Jar fierbinte sub picioare de călcat,
Trăind crezul că îmi fac  cărare
Un munte, eu,aveam de escaladat.

Deasupra ploi și vânturile sunt reci,
Uneori un strop sângeriu de soare,
Îmi este frică de hăul ce pe veci
Muntele mi-a săpat la picioare .

Tu plin de bogății mi te-ai arătat
Nu aveam voie să mă  înfrupt din ele
Cu fiare sălbatice m-am luptat
Copacii m-au zgâriat cu alor nuiele.
Colosul la apus  era escaladat……

,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….

O haină veche și uzată cât vârsta mea
Îmbrac în grabă
Și peste toate un șal
De mine croșetat cândva
Cu multe noduri strâns legate.
În oglindă să privesc
Nu-i timp, nici vrere nu-i
Sunt riduri pe tâmplă ,
Ascunse sub bor de pălărie largă
Iar buzele îmi sunt nerujate.
Așa cum sunt, sunt o clipă de infinit
O solitară printre mulțime
Și am să plec să caut fericirea
Sau un derdeluș
Pe care alunecă amintirea.

……………………………………………………

Nemulțumit de mine
Și de ținuta mea, cățelul
Companionul zglobiu și  credincios
Mușcă lesa și nu vrea să mi-o dea,
Nu vrea nici să mă-nsoțească..

……………………………………….

Eu singură m-am regăsit
Printre  copii îmbujorați
Din caruselul cu becuri  colorate
Timpul înghețat îmi curge prin vine
Zilele mi le transform în ani
Sub șuvoiul  nopții vârsta se  ascunde.
Zâmbesc și îmi zâmbește
Un copil prin ani fugar
Iar clipa din infinitul din mine
De coaja unui copac se lipește.
Cățelul, șalul mi-l trage
Se joacă zglobiu, credincios
În timp ce amintirea îmi vorbește.

De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli   a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu   înseninat.

Mă învăluie timpul de ieri  
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.

Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.

Întortocheate-s    drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .  

Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul  ce mi s-a promis  
Întrebarea   este un ecou