DOAMNE PRIMEȘTE PLANETA PĂMÂNT
Doamne primește planeta și nu ne părăsi…
Îmi este frică de ziua ce o trăiesc
Îmi este frică de ziua de mâine
Am un rest din frica ce zilnic o primesc
Și - un sold pentru ziua ce nu știu când vine.
Doamne privește planeta și nu ne părăsi…
Pe un colț de cer, cândva un cer senin
Cohorte de nori în ură se adună
Liniștea păcii-i răvășită de furtuni,
Șenile de tanc vrea totul să răpună.
Doamne izbăvește planeta și nu o părăsi
Îmi este frică chiar și-n ziua aceasta
Să nu fim striviți de zidul nopții
Și peste noi să nu s - arunce năpasta,
O plămădeală a urii și-a demenții.
Doamne, primește-o, privește-o, izbăvește-o…
Категория: Посвящены стихи
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 12 марта 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 1218
Стихи из этой категории
Dragi profesori
De ziua profesorilor cu drag
Vă mulțumim din inimă
Pentru meseria voastră pe-acest meleag
Ne-nchinăm cu mare stimă
A doua mamă și-al doilea tată
Ați fost mereu alături de noi
Ne-ați îndrumat de fiecare dată
O lumină caldă pe-ale noastre foi
De ziua profesorilor cu drag
Vă dorim din suflet
Chiar dacă mergem în zigzag
Să luați totul cu un zâmbet
Să aveți puteri și sănătate
Iubiții noștri profesori
Să mergem cu demnitate mai departe
Și prin cărți să nu fim doar călători
Doamne să-i dai ...
Doamne la Gigi de-i dai,
El face din dar un har,
Pe multi el a ajutat,
Ce-a făcut e minunat.
Biserici a construit,
Case multe-a a dăruit,
Este bun și rugător,
Și iubit de-al său popor.
Doamne să-i dai sănătate,
Și iertare de păcate.
Gigi ție îți dorim,
Să ai multa bucurie,
Să-ți ajute Dumnezeu,
Să faci bine tot mereu.
DOAMNE AJUTA.
(Dedicata -GIGI BECALI)
În satul Jura
Ieri la ora 12:56 am ajuns în sat,
O femeie cu o mașină roșie ne-a luat
Și am ajuns la nana.
Cu mult drag nana în ogradă ne-a primit,
Și deodată bucuriia și fericirea,
S-a adunat în casă.
Pe la vreo ora 14:36 am plecat la club
Să-mi văd prietenele
Pe Evelina și Anecika.
Intrând în sală Ana m-a îmbrățișat cu mare drag,
După Evelina spre mine a alergat
Și la fel cu mult drag m-a îmbrățișat
Am stat până târziu cu fetele și
Ne-am pozat, ne-am veselit,
Ca odată în mai.
Autoarea :Zamurca Alina
Poezia compusă pe 22.12.2024
Cocorii
Mai ieri erau cocori
Intre cer si nori
Azi mai sunt doar frati
Cerul si cu norii
Unde au plecat ei oare
Fratii lor, cocorii?!
Campuri aurii,
Ape stravezii,
Paduri colorate,
Triste sunt
Caci toate au ramas stinghere
In zile tot mai efemere
Isi plang aievea, in zadar
Pe fratii lor, frumosi hoinari
Cocorii
Unde sunt ei oare
Pasari calatoare?!
Suntem noi
Nepasatori, chiar goi
Si plini de egoiste nevoi?
De nu ne-ntrebam
Ce e cu noi!?
Suntem noi niste pigmei?
De nu ne-ntrebam
Ce e cu ei!?
Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,
Cocorii?!
Unde sunt ei oare
Pasari calatoare?!
"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."
Sursa: revistasinteza.ro
ASA cum tu m-ai învățat
Cat este de important
Să fac ce este corect
Valorile mele să le respect
Nu contează cat este de greu
Să calc pe mândrie mereu
Ca tu din ceruri ne privești
Și ai vrea să ne povestești
Despre valoarea unei vieți de om
Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom
Tu ai fost lângă mine și ai așteptat
Să iau viața în piept și să răzbat
Niciodată nu a contat
Ce cred alții și ce a urmat
Tu ai mers pe drumul tău
Cu credință în suflet la bine și la rău
Dar drumul tau s-a încheiat
După mare suferință ai plecat
Eu știu ca tu ești lângă noi
De sus din ceruri ne ghidezi
Pe drumul nostru de noroi
Niciodată nu ne vei lăsa
Lacrimi pentru alții a vărsa
Tu de acolo din rai
Putere tu ne dai
Să nu uităm de noi
Dragi profesori
De ziua profesorilor cu drag
Vă mulțumim din inimă
Pentru meseria voastră pe-acest meleag
Ne-nchinăm cu mare stimă
A doua mamă și-al doilea tată
Ați fost mereu alături de noi
Ne-ați îndrumat de fiecare dată
O lumină caldă pe-ale noastre foi
De ziua profesorilor cu drag
Vă dorim din suflet
Chiar dacă mergem în zigzag
Să luați totul cu un zâmbet
Să aveți puteri și sănătate
Iubiții noștri profesori
Să mergem cu demnitate mai departe
Și prin cărți să nu fim doar călători
Doamne să-i dai ...
Doamne la Gigi de-i dai,
El face din dar un har,
Pe multi el a ajutat,
Ce-a făcut e minunat.
Biserici a construit,
Case multe-a a dăruit,
Este bun și rugător,
Și iubit de-al său popor.
Doamne să-i dai sănătate,
Și iertare de păcate.
Gigi ție îți dorim,
Să ai multa bucurie,
Să-ți ajute Dumnezeu,
Să faci bine tot mereu.
DOAMNE AJUTA.
(Dedicata -GIGI BECALI)
În satul Jura
Ieri la ora 12:56 am ajuns în sat,
O femeie cu o mașină roșie ne-a luat
Și am ajuns la nana.
Cu mult drag nana în ogradă ne-a primit,
Și deodată bucuriia și fericirea,
S-a adunat în casă.
Pe la vreo ora 14:36 am plecat la club
Să-mi văd prietenele
Pe Evelina și Anecika.
Intrând în sală Ana m-a îmbrățișat cu mare drag,
După Evelina spre mine a alergat
Și la fel cu mult drag m-a îmbrățișat
Am stat până târziu cu fetele și
Ne-am pozat, ne-am veselit,
Ca odată în mai.
Autoarea :Zamurca Alina
Poezia compusă pe 22.12.2024
Cocorii
Mai ieri erau cocori
Intre cer si nori
Azi mai sunt doar frati
Cerul si cu norii
Unde au plecat ei oare
Fratii lor, cocorii?!
Campuri aurii,
Ape stravezii,
Paduri colorate,
Triste sunt
Caci toate au ramas stinghere
In zile tot mai efemere
Isi plang aievea, in zadar
Pe fratii lor, frumosi hoinari
Cocorii
Unde sunt ei oare
Pasari calatoare?!
Suntem noi
Nepasatori, chiar goi
Si plini de egoiste nevoi?
De nu ne-ntrebam
Ce e cu noi!?
Suntem noi niste pigmei?
De nu ne-ntrebam
Ce e cu ei!?
Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,
Cocorii?!
Unde sunt ei oare
Pasari calatoare?!
"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."
Sursa: revistasinteza.ro
ASA cum tu m-ai învățat
Cat este de important
Să fac ce este corect
Valorile mele să le respect
Nu contează cat este de greu
Să calc pe mândrie mereu
Ca tu din ceruri ne privești
Și ai vrea să ne povestești
Despre valoarea unei vieți de om
Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom
Tu ai fost lângă mine și ai așteptat
Să iau viața în piept și să răzbat
Niciodată nu a contat
Ce cred alții și ce a urmat
Tu ai mers pe drumul tău
Cu credință în suflet la bine și la rău
Dar drumul tau s-a încheiat
După mare suferință ai plecat
Eu știu ca tu ești lângă noi
De sus din ceruri ne ghidezi
Pe drumul nostru de noroi
Niciodată nu ne vei lăsa
Lacrimi pentru alții a vărsa
Tu de acolo din rai
Putere tu ne dai
Să nu uităm de noi
Другие стихотворения автора
Lacrimă amară
Din sete de viață
Lacrimă amară am băut
La cișmeaua despărțirilor
De pe un peron de gară.
Trenul n-a plecat
Sau nu a mai venit,
Doar șine încrucișate,
Bilete aruncate
Din gânduri ce n-au zămislit.
Îmi este sete!
De viață îmi este sete
Și lacrima este amară.
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
ÎNTREBĂRI- RĂSPUNSURI (din frânturi de gânduri)
- Ai vrea să fii o rază de soare să ridici privirea copilului pe-o floare?
- Aș vrea…Și floarea să fie floare de câmp!
- Ai vrea să fii duhovnicul căruia i se spovedește călugărul din vechiul schit, când a uitat să bată toaca, a uitat și rugăciunea?
- Sufletul meu nu este pregătit!…
- Ai vrea să fii alpinistul ce poartă steagul biruinței pe culmea neputinței, lăsând pe cărarea abruptă urmele tale de străduință.?
- Aș vrea să fiu șerpașul a cărui urmă se șterge…
- Ai vrea să fii…?
- Sunt, sunt copilul ce bate toaca, își spune rugăciunea sub cupola cerului, în timp ce călugărul cântă din caval doina ce mângâie florile câmpului.
- ,,Cogito, ergo sum,,.
La moartea unui artist
La moartea unui artist
E ziua când îl plânge
Arcușul cântă trist
Penelul cerul frânge.
Pianul ,singur solist
Tăcute- i sunt clapele
La moartea unui artist
În lacrimi sunt pleoapele.
Clovnul mereu scenarist
Gongul profund îl bate
Astăzi mâhnit, realist
Pleacă târziu în noapte.
Când moare un aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă trist
ȘI rolul vieții zace.
FRÂNTURI DIN GÂNDURI ,,I,,
Frânturi de trăiri într-o zi de sabat,în calendarul zilelor e sâmbătă. Cu flori și o lumânare ,cu umbra-mi însoțitoare mă strecor printre morminte cu lujeri de iriși uscați ce mai plâng pe fire de iarbă .Ajung la cărarea ce separă mormintele pământ, de marmura si lucirile metalice purtând pe frontispiciu epitaful ,, memento more,,. Murmurând îmi repet, sau mărturisesc cu lacrimi, nu uit, nu uit că voi muri …Îngenunchez pe piatra rece îmbrățișată de ramuri de iederă. Privesc a nu știu căta oară trei nume și date sculptate , flancate între naștere și moarte, mă uit in jurul meu, strig si plâng picătura de viață și a ei odihnă veșnică. Turla bisericii proiectată pe albastru azuriu despică cerul spre a cere îndurare pe pământ. O cruce, piatră corodată de vreme,pe ea se așează un corb ce mă privește și eu îl privesc…O fi corbul lui Edgar Allan Poe ?.Privirea se pregătea să-mi găsească cărarea de întoarcere la poarta ce separă ținutul vieții temporare, de cel cu veșnică odihnă. Lumânările pâlpâie,mâinile așează florile și mângâie crucea ce veghează pe cei absenți și atât de prezenți în sufletul meu. Un trăsnet de clopot, izbire de plumb peste alamă se amestecă cu țipătul croncănit a corbului ce-și fâlfâie aripile într-un zbor speriat,o pasăre urgisită de culoare…Clopotul, își reglează bătăile timpului ca intr-un bocet prelung, pașii mei derulează cărarea , iar un cortegiu funebru intră pe poarta deschisă, mult prea deschisă …Triști, cu umerii obosiți patru oameni poartă corpul inert, ce se îndreaptă spre veșnică odihnă. Traversez marcajul de pe o singură stradă, ea este hotarul dintre două stări a materiei în univers. Cu fiecare pas, cu fiecare răsuflare mă simt înconjurată de viața urbană printre râsete, vitrine luminate,perdele la geamuri larg deschise, mașini ultra grăbite;mi se dă un salut, dăruiesc un zâmbet, o urare ,, fii sănătos,, toate mă conduc până la poarta casei mele. Printre straturi cu flori doi ochi se ascund, dorind cu un ,, bau!,, să mă sperie copilărește. Îmbrățișându-mă, copilul întreabă unde am fost. Am fost,îi spun eu, în parcul unde anumiți oameni se odihnesc. Rezist următoarelor întrebări, printre care și aceea dacă în acel parc sunt si copii, balansoare și tobogane .Simt un nod în gât , rog genele să-mi oprească lacrimile. Consider că nu am auzit toată întrebarea, dau un răspuns din cuvinte bâlbâite cum că, acolo este un parc cu un singur balansoar în care se leagănă timpul și apoi se lunecă pe un singur tobogan până la un loc de odihnă. Imediat îl rog să-mi aducă un pahar cu apă și eu ii voi da dulceață,dulceața preferată de el, din petale de trandafir și apoi ne vom juca de-a generațiile. Copilul strigă ,, uraa!,, să vină și mama și tata să ne jucăm de-a generațiile. Am să mă joc, zic eu, cu tata, cu mama, cândva,am să mă joc de-a v-ați ascunselea,eu am să mă ascund în parcul de odihnă și ei mă vor căuta. Copilul zâmbește și mai înfige o dată lingurița în borcanul cu dulceață, șoptindu-mi :,,te voi căuta și eu!,,.
FLUTURI SI FLORI
Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…
………………………………………………………………
Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.
Lacrimă amară
Din sete de viață
Lacrimă amară am băut
La cișmeaua despărțirilor
De pe un peron de gară.
Trenul n-a plecat
Sau nu a mai venit,
Doar șine încrucișate,
Bilete aruncate
Din gânduri ce n-au zămislit.
Îmi este sete!
De viață îmi este sete
Și lacrima este amară.
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
ÎNTREBĂRI- RĂSPUNSURI (din frânturi de gânduri)
- Ai vrea să fii o rază de soare să ridici privirea copilului pe-o floare?
- Aș vrea…Și floarea să fie floare de câmp!
- Ai vrea să fii duhovnicul căruia i se spovedește călugărul din vechiul schit, când a uitat să bată toaca, a uitat și rugăciunea?
- Sufletul meu nu este pregătit!…
- Ai vrea să fii alpinistul ce poartă steagul biruinței pe culmea neputinței, lăsând pe cărarea abruptă urmele tale de străduință.?
- Aș vrea să fiu șerpașul a cărui urmă se șterge…
- Ai vrea să fii…?
- Sunt, sunt copilul ce bate toaca, își spune rugăciunea sub cupola cerului, în timp ce călugărul cântă din caval doina ce mângâie florile câmpului.
- ,,Cogito, ergo sum,,.
La moartea unui artist
La moartea unui artist
E ziua când îl plânge
Arcușul cântă trist
Penelul cerul frânge.
Pianul ,singur solist
Tăcute- i sunt clapele
La moartea unui artist
În lacrimi sunt pleoapele.
Clovnul mereu scenarist
Gongul profund îl bate
Astăzi mâhnit, realist
Pleacă târziu în noapte.
Când moare un aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă trist
ȘI rolul vieții zace.
FRÂNTURI DIN GÂNDURI ,,I,,
Frânturi de trăiri într-o zi de sabat,în calendarul zilelor e sâmbătă. Cu flori și o lumânare ,cu umbra-mi însoțitoare mă strecor printre morminte cu lujeri de iriși uscați ce mai plâng pe fire de iarbă .Ajung la cărarea ce separă mormintele pământ, de marmura si lucirile metalice purtând pe frontispiciu epitaful ,, memento more,,. Murmurând îmi repet, sau mărturisesc cu lacrimi, nu uit, nu uit că voi muri …Îngenunchez pe piatra rece îmbrățișată de ramuri de iederă. Privesc a nu știu căta oară trei nume și date sculptate , flancate între naștere și moarte, mă uit in jurul meu, strig si plâng picătura de viață și a ei odihnă veșnică. Turla bisericii proiectată pe albastru azuriu despică cerul spre a cere îndurare pe pământ. O cruce, piatră corodată de vreme,pe ea se așează un corb ce mă privește și eu îl privesc…O fi corbul lui Edgar Allan Poe ?.Privirea se pregătea să-mi găsească cărarea de întoarcere la poarta ce separă ținutul vieții temporare, de cel cu veșnică odihnă. Lumânările pâlpâie,mâinile așează florile și mângâie crucea ce veghează pe cei absenți și atât de prezenți în sufletul meu. Un trăsnet de clopot, izbire de plumb peste alamă se amestecă cu țipătul croncănit a corbului ce-și fâlfâie aripile într-un zbor speriat,o pasăre urgisită de culoare…Clopotul, își reglează bătăile timpului ca intr-un bocet prelung, pașii mei derulează cărarea , iar un cortegiu funebru intră pe poarta deschisă, mult prea deschisă …Triști, cu umerii obosiți patru oameni poartă corpul inert, ce se îndreaptă spre veșnică odihnă. Traversez marcajul de pe o singură stradă, ea este hotarul dintre două stări a materiei în univers. Cu fiecare pas, cu fiecare răsuflare mă simt înconjurată de viața urbană printre râsete, vitrine luminate,perdele la geamuri larg deschise, mașini ultra grăbite;mi se dă un salut, dăruiesc un zâmbet, o urare ,, fii sănătos,, toate mă conduc până la poarta casei mele. Printre straturi cu flori doi ochi se ascund, dorind cu un ,, bau!,, să mă sperie copilărește. Îmbrățișându-mă, copilul întreabă unde am fost. Am fost,îi spun eu, în parcul unde anumiți oameni se odihnesc. Rezist următoarelor întrebări, printre care și aceea dacă în acel parc sunt si copii, balansoare și tobogane .Simt un nod în gât , rog genele să-mi oprească lacrimile. Consider că nu am auzit toată întrebarea, dau un răspuns din cuvinte bâlbâite cum că, acolo este un parc cu un singur balansoar în care se leagănă timpul și apoi se lunecă pe un singur tobogan până la un loc de odihnă. Imediat îl rog să-mi aducă un pahar cu apă și eu ii voi da dulceață,dulceața preferată de el, din petale de trandafir și apoi ne vom juca de-a generațiile. Copilul strigă ,, uraa!,, să vină și mama și tata să ne jucăm de-a generațiile. Am să mă joc, zic eu, cu tata, cu mama, cândva,am să mă joc de-a v-ați ascunselea,eu am să mă ascund în parcul de odihnă și ei mă vor căuta. Copilul zâmbește și mai înfige o dată lingurița în borcanul cu dulceață, șoptindu-mi :,,te voi căuta și eu!,,.
FLUTURI SI FLORI
Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…
………………………………………………………………
Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.