Moștenire în spaniolă

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Isländisches Eis

(Gut, nicht gerade isländisch, aber Sie verstehen es schon, stammt aus Island)

Es ist 9 Uhr morgens, es ist noch dunkel, es ist auch normal, weil wir ganz in der Nähe des Polarkreises sind und wir gehen zum McDonald's in Reykjavík, dem einzigen, den es in Island noch gibt, nachdem ein Dekret erlassen wurde Außerdem werden Restaurants gebaut, die Fastfood verkaufen. Da es das Einzige ist, das noch übrig ist, sehen wir keinen Grund, die Gelegenheit nicht zu nutzen, also schauen wir uns an, was sie auf der Speisekarte haben, und wie es scheint, handelt es sich bei den meisten Sandwiches um Variationen desselben Themas, abwechslungsreiche Versionen davon der Burger-Filet-O-Fish. Wir bekommen zwei Gänge Filet-O-Fish, einen mit Lachs, einen mit Forelle, zwei große Portionen Pommes, weil sie auf jeder Speisekarte bei McDonald's und in jedem Land mein Favorit sind, Schokoladenmuffins und vor allem noch mehr vor allem der isländische McFlurry. Es unterscheidet sich vom Rest Europas dadurch, dass es viel kälter ist, das Klima hilft ihm auch, sich zu konservieren, es hat eine viel gleichmäßigere Textur, ist frostiger und hat einen intensiven Blauton mit Stracciatella-Stücken, die ebenfalls blau sind, wie es scheint seltsam für mich. Sie haben blaue Lebensmittelfarbe verwendet, die E407 enthält. Sie sind diejenigen, die behaupten, dass sie keine verarbeiteten Lebensmittel wollen, dass alles so natürlich wie möglich sein soll.

Wir probieren den isländischen McFlurry. Es ist gut ... nehmen wir noch einen Bissen, ... es ist unglaublich gut ... und noch etwas, vergessen wir nicht den Geschmack ... Ja, wir haben es geschafft, es ist auch der beste McFlurry, den wir je probiert haben Schade, dass es so weit weg von zu Hause ist. Allerdings denken wir, dass das McDonald's-Restaurant in Island einem bestimmten Thema folgt, bis auf die Pommes ähnelt die gesamte Speisekarte der einer Taverne am Meer, die Servietten sind ebenfalls blau mit Fisch darauf gezeichnet, die Gläser sind mit beschriftet Nachrichten wie „Bereit für ein Abenteuer auf See?“, alles ist in Blautönen im Raum gehalten. Interessanterweise finden wir McDonald's auch in Island, es unterscheidet sich stark von allen anderen, die wir bisher gesehen haben.

Weil uns das Eis vom isländischen McDonald's so gut geschmeckt hat, probieren wir andere Eissorten und Eiskugeln aus den örtlichen Gelaterias, nämlich Isbúð Vesturbæjar. Und hier gibt es viele Sortimente, aus denen wir wählen können. Wir nehmen Kakao und Pistazien. Und das sind die besten. Island, ich möchte dir gratulieren, du bist der beste Eishersteller, den ich je getroffen habe. Was Sie anbieten, ist möglicherweise zu wenig oder wird von niemandem mehr angeboten. Sie haben sich darauf spezialisiert, die Kälte in etwas Künstlerisches zu verwandeln, angenehm anzusehen, zu fühlen und zu schmecken, Synästhesie in jeder Hinsicht.

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare. Păstrăm amintirea lor în sufletele noastre.

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

Emozione d'autunno

É arrivato l’autunno, coprimi il cuore con qualcosa,

con l’ombra di un albero o meglio con l’ombra tua.

A volte ho paura che non ti vedrò mai più,

che mi crescano ali acute fino alle nuvole,

che tu ti possa nascondere in un occhio straniero

e che questo si chiuda con una foglia di assenzio.

E allora mi avvicino alle pietre e taccio,

prendo le parole e le annego nel mare.

Sibilo alla luna e la sollevo e la trasformo

in un grande amore.

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

İnşaat projesi artı bazı saçmalıklar

Cecilia ve kocası yeni bir eve taşınmayı planlıyor. Emlak acentelerinin ilanlarını bulmak için internette arama yapmaya devam ettiler. Prensip olarak, istedikleri şey karmaşık değil, keşfedilenlerden üç odalı, iki banyolu, bir oturma odası, iki balkonlu, duvarları veya pencereleri olmayan bir daire (çünkü Cecilia güneşte oturmayı, bronzlaşmayı seviyor) , bir mutfak ve aynı zamanda ayakkabı kutuları için bir saklama alanı. Tartışmaların çoğu bu depolama alanından başlıyor; Cecilia'nın kocası aynı fikirde değil. O kutuların yerinin tam balkon olabileceğini düşünüyor. Ayrıca depolama alanı banyosunu hamakla genişletmesine izin vermiyordu. Pratik olarak adam açık alanlı bir banyo istiyor.

Etrafa bakıyorlar, teklif arıyorlar, oldukça avantajlı bir daire fark ediyorlar, istedikleri gibi üç odalı bir daire, ama şehrin merkezi bölgesinde değil, şehrin kuzeybatısında, kenar mahallelerde bir yerde. Konum, Cecilia'nın güneş ve sıcaklık ihtiyacını tam olarak karşılamayacak ama ne yapabiliriz, hepsine sahip olamayız, yine de gelecekteki Evleri için isteyecekleri bazı seçim kriterlerinden vazgeçmek zorundayız.

İnşaatçılarla konuşmak için Çarşamba günü sabah 9 civarında gidecekler. Ancak daha girişte Cecilia'nın içinde tuhaf bir his var. Adam ona orada kalmanın neden iyi olmayacağını sorar. Bir dizi nedenle başlıyor: Çocuğun anaokulundan, piyano derslerinden, belediye binasından, sık sık gittiği güzellik salonundan, alışverişini yapabileceği herhangi bir mağazadan uzak olması.

Bütün bunlara koca çok "akıllıca" bir cevap veriyor:,, toplu taşıma var". Cecilia gergin:,, Yani bir yerden diğerine taşınmama yardım etmeyecek misin?".

Cecilia'nın kocasının bir kez daha bir koca olarak ne kadar sadık ve adanmış olduğunu merak etmemizi sağlayan bir sözü var: "Tüm kategoriler için iznin var, gerçekten scooter'a binmek bile istemiyorsun, istediğin zaman arayabileceğin taksiler var." Cecilia daha da öfkeli:,, Biliyor musun, ehliyetlerimi kendim için aldım, yapabileceğimi göstermek için, benim suçum ne ki trafikte her türlü tuhaflıkla karşılaştım, Senin gibi kim gerçekten bana çarpmak ister ki? Trafiğe katılan bu kadar çok kişiden korkuyorum." Kocası ona utangaç bir sesle şöyle diyor: "Tamam, gezilerde sana yardım edeceğim."

Şu an için işler sakinleşiyor, ikili inşaatçılarla konuşmaya gidiyor. Onlara dairenin planını veriyorlar, böylece tüm mimari detayları daha detaylı görebiliyorlar. Kocası, açık alan haline getirmek istediği daha küçük banyoyu görüyor. Cecilia eleştirel ve ahlak dersi veren bir sesle başlıyor: "Neden açık alanlı bir banyoya ihtiyacınız olduğunu anlamıyorum?" Bu banyo modelini daha önce nerede gördünüz? Barda?!!"

Adam, muhafazakar değil yenilikçi fikirleri olduğu için, Cecilia gibi her şeye tek taraflı bakmasını, tüm duvarların güzelce düzenlenmesini, 95 derece eğilmemesini ve Cecilia'nın mükemmellik ihtiyacının onu sıktığını, bloke ettiğini söylüyor. , tipik tercihleri nedeniyle her şeyin durağan olduğunu düşünüyor.

Cecilia kızarıyor, sessiz kalıyor ama bazı şeyleri fark ediyor. Cecilia şöyle diyor:,, Bana öyle geliyor ki o kadar çok şey eksik ki, burada kalamazdım, burası boş bir yer."

İnşaatçılar ona şöyle diyor: "Artık boş, çünkü ortada eşya yok, duvarları zar zor inşa edebildik, buraya taşındığınızda evin şekillenmeye başlayacağını göreceksiniz, onu istediğiniz gibi dekore edecek, özelleştireceksiniz. ve tüm bunlar."

Cecilia kocasıyla konuşuyor, oğlu anaokulunu bitirene kadar taşınmayı ertelemesi için onu ikna etmek istiyor çünkü çok duygusal bir çocuk ve herhangi bir büyük değişiklik onun akademik performansı üzerinde hoş olmayan bir etki yaratabilir.

Kocası aynı fikirde değil, Cecilia'nın teklifini reddediyor ve inşaatçılara daire inşa edilir, döşenir ve sıvanır tamamlanmaz taşınacağına dair söz verir. Ancak ayakkabı kutularının saklanacağı alanın açık alan banyosunda olduğunu kabul ediyor.

Cecilia pes eder, zaten konuşacak kimsenin olmadığını görür, büyükanne ve büyükbabasının evinden taşınmadan önce son bir isteği vardır: büyükanne ve büyükbabasının bıraktığı 20 tabloya dikkat etmek, onları kaybetmemek, Onları arabadan çıkarıp daireye taşıdığında çerçeveleri kırılmıyor. Dikkatli olacağına, onları düşürmeyeceğine, çizmeyeceğine, korkuluklara dokunmayacağına vb. söz veriyor.

Taşınma günü geliyor, bir Cuma günü, çocuğu anaokulundan bile almamış, çantasında pusula yok, harita yok, telefonunda “Haritalar” uygulaması da yüklü değil. yeni evinin nerede olduğunu tahmin etmek... Evde başarılı olursa, başarısız olursa sokakta yatar.

Cecilia'nın zavallı resimleri bagajda iki Aqua Carpatica su şişesinin, kutularla dolu bir çanta Cremșnit'in, sekiz paket un içeren başka bir çantanın, bir akvaryumun, bilmem kaç kutu peçete ve paçavranın yanında duruyor. ve tüm bunlar.

Bunları taşırken bastığı her adımda dikkatli oluyor ama bir elinde beş, diğer elinde beş olduğu için sağ elinde tuttuğu tablonun çerçevesini çiziyor. Cecilia, kocası onu duvara sabitleyene kadar olanlardan şüphelenmez. +1.75 diyoptrideki en küçük kusuru bile fark eden kartal gözü çevik görüşüyle Cecilia, çiziği görüyor. Adama der ki:,, Yarın küçük bir çarşıdaki Çin dükkânına gidip bunun gibi yeni ama yine de altın rengi bir çerçeve satın almanı istiyorum. Bu tabloya bakamıyorum, dikkatsizliğinle onu mahvettin!" Gerçekten nasıl bir talihti bu? Sadece tüylü kedilerden oluşan bir tabloydu.

Kocası ona sorar:,, Ama yapıştırıcıyla tamir edilemez mi?" Cecilia bu beceriksizlikten rahatsız oldu, Hayır, yapıştırıcıyla tamir edilemez. Çizilmiş, çerçevenin tek bir parçası eksik değil... "

Kocası ona sorar:,, Ama yapıştırıcıyla tamir edilemez mi?" Cecilia bu beceriksizlikten rahatsız oldu, Hayır, yapıştırıcıyla tamir edilemez. Çizilmiş, çerçevenin tek bir parçası eksik değil... "

Cecilia'nın sözlerini dışarıya yansıtan koca:,, Ne istediğini bilmeyen bir kadın, yapıştırıcı istemiyor, ben ona yapıştırıcı istemesi için sebepler sunuyorum." Ve daha da cesur eylemlere girişerek akvaryumu parçalıyor. Cecilia her şeyi balkondan görüyor, telefonda ona Çin mağazasından yeni bir akvaryum ve muhtemelen evcil hayvan dükkanından yeni balık alması için bir mesaj gönderiyor, bu arada o akvaryumdaki herkesi hayata döndürmeye, onları koymaya çalışıyor. muslukta, su jetinin altında ve çiçek dolu bir vazoda.

Ne yapalım? Cecilia'nın kocasının "acele etmenin işi bozacağını" bilmesi gerekirdi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Og hvis du ikke eksisterede

Og hvis du ikke eksisterede,

fortæl mig hvorfor jeg ville eksistere.

At hænge rundt i en verden uden dig,

uden håb og uden fortrydelse.

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg ville prøve at opfinde kærligheden

som en maler, der ser under fingrene

Født dagens farver,

Og hvem tror ikke.

Og hvis du ikke eksisterede,

fortæl mig, for hvem jeg ville eksistere.

Båndbredder sover i mine arme

som jeg aldrig ville elske.

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg ville kun være et punkt mere

i denne verden, der kommer og går,

Jeg ville føle mig fortabt.

Jeg ville have brug for dig.

Og hvis du ikke eksisterede,

fortæl mig, hvordan jeg ville eksistere.

Jeg kunne foregive at være mig,

men jeg ville ikke være sand.

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg tror, jeg ville have fundet det,

livets hemmelighed, hvorfor

simpelthen for at skabe dig,

og at se på dig.

Og hvis du ikke eksisterede

fortæl mig hvorfor jeg ville eksistere

At hænge rundt i en verden uden dig

uden håb og uden fortrydelse

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg ville prøve at opfinde kærligheden

som en maler, der ser under fingrene

Født dagens farver,

Og hvem tror ikke.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Nous nous connaissons de vue

combien de moments fugaces

jamais sur leur chemin

ils ne se sont pas arrêtés

marche sûre et rapide

Nous nous connaissons de vue

seulement les yeux en silence

ils l'ont dit tellement de fois

tout ce qu'ils voulaient

quand ils ont rencontré leur lumière…

Même pas par accident

Je n'ai pas dit un mot

Au cours de tant de réunions,

ce jeu de regard

cela nous a amusés tous les deux.

Nous nous connaissons de vue

mais c'est toujours un plaisir

le souvenir à garder

et revoir

les yeux que tu connais depuis toujours

rendez-vous le matin

et quand il neige et quand il pleut

dans la voiture 179.

Nous nous connaissons de vue...

Et ainsi!

Nous nous connaissons de vue

combien de moments fugaces

nous ne nous sommes jamais arrêtés sur leur chemin

marche sûre et rapide

Nous nous connaissons de vue

seulement les yeux en silence

ils l'ont dit tellement de fois

tout ce qu'ils voulaient

quand ils ont rencontré leur lumière…

Même pas par hasard

Je n'ai pas dit un mot

Au cours de tant de réunions,

ce jeu de regard

cela nous a amusés tous les deux.

Nous nous connaissons de vue

mais c'est toujours un plaisir

le souvenir à garder

et revoir

les yeux que tu connais depuis toujours

rendez-vous le matin

et quand il neige et quand il pleut

dans la voiture 179.

Nous nous connaissons de vue...

Et ainsi!

 Articolul 351 — Libertatea religioasă

(1) Fiecare persoană are dreptul la libertatea religioasă și la libertatea de conștiință.

(2) Creștinul are dreptul să își mărturisească și să își practice credința în mod liber și pașnic.

(3) Nimeni nu trebuie persecutat pentru credința sa sau pentru lipsa unei credințe.

Articolul 352 — Respectarea demnității tuturor oamenilor

(1) Demnitatea umană trebuie respectată indiferent de religie.

(2) Creștinul trebuie să trateze fiecare persoană cu respect.

(3) Diferențele religioase nu justifică insultele, amenințările sau violența.

Articolul 353 — Creștinul și persoanele de alte religii

(1) Creștinul poate avea relații pașnice cu persoane de alte religii.

(2) Respectul față de o persoană nu înseamnă renunțarea la propria credință.

(3) Dialogul religios trebuie purtat fără ură și fără constrângere.

Articolul 354 — Respectarea persoanelor politeiste

(1) Creștinul poate considera politeismul incompatibil cu propria credință.

(2) Această convingere nu îi dă dreptul să agreseze persoanele politeiste.

(3) Diferențele teologice trebuie discutate prin argumente și dialog, nu prin violență.

Articolul 355 — Interzicerea persecuției religioase

(1) Nicio persoană nu trebuie persecutată pentru credința sa.

(2) Nimeni nu trebuie bătut, amenințat sau omorât pentru religia pe care o are.

(3) Creștinul este chemat să apere pacea și demnitatea umană.

Articolul 356 — Dreptul de a nu crede

(1) Libertatea religioasă presupune și libertatea conștiinței.

(2) O persoană nu trebuie forțată să declare o credință pe care nu o are.

(3) Creștinul poate mărturisi credința sa, fără a constrânge o altă persoană să creadă.

Articolul 357 — Interzicerea convertirii prin forță

(1) Nimeni nu trebuie convertit prin violență.

(2) Credința trebuie primită liber.

(3) Amenințarea, bătaia sau constrângerea nu reprezintă mijloace legitime de transmitere a credinței.

Articolul 358 — Misiunea creștină

(1) Creștinul poate vorbi altora despre Evanghelie.

(2) Mărturisirea credinței trebuie realizată cu respect.

(3) Persoana care ascultă are dreptul să accepte, să respingă sau să pună întrebări.

Articolul 359 — Dialogul între religii

(1) Dialogul între persoane de credințe diferite poate contribui la pace.

(2) Dialogul nu presupune renunțarea la propriile convingeri.

(3) Scopul dialogului trebuie să fie cunoașterea reciprocă și evitarea conflictelor.

Articolul 360 — Condamnarea urii religioase

(1) Ura împotriva unei persoane doar pentru religia sa este condamnată.

(2) Critica unei doctrine nu trebuie transformată în atac asupra demnității persoanei.

(3) Nicio diferență religioasă nu justifică violența.

Articolul 361 — Libertatea cultelor

(1) Comunitățile religioase au dreptul să își organizeze activitățile potrivit legii.

(2) Creștinii ortodocși, catolici și protestanți își pot practica propriile tradiții.

(3) Celelalte comunități religioase au, la rândul lor, dreptul la libertate religioasă, potrivit legii.

Articolul 362 — Respectarea lăcașurilor altor religii

(1) Lăcașurile de cult ale altor religii trebuie respectate.

(2) Distrugerea sau vandalizarea unui lăcaș de cult este condamnată.

(3) Creștinul trebuie să își apere propria credință prin mijloace pașnice.

Articolul 363 — Libertatea de exprimare religioasă

(1) Creștinul poate vorbi despre Dumnezeu, Iisus Hristos, Evanghelie și propria credință.

(2) Exprimarea religioasă trebuie să respecte drepturile celorlalți.

(3) Amenințarea nu constituie mărturisire creștină.

Articolul 364 — Critica religioasă

(1) O persoană poate critica idei și doctrine religioase în limitele legii.

(2) Creștinul poate răspunde prin argumente și explicații.

(3) Violența nu reprezintă un răspuns legitim la critica religioasă.

Articolul 365 — Protejarea minorităților religioase

(1) Minoritățile religioase trebuie tratate cu respect.

(2) Copiii aparținând unei minorități religioase nu trebuie agresați pentru credința familiei lor.

(3) Discriminarea religioasă trebuie combătută.

Articolul 366 — Prietenia între persoane de religii diferite

(1) Creștinul poate avea prieteni de alte religii.

(2) Prietenia nu obligă persoana să renunțe la credința proprie.

(3) Respectul reciproc trebuie să fie baza relației.

Articolul 367 — Căsătoria și diferențele religioase

(1) Diferențele religioase dintre două persoane trebuie tratate cu respect și responsabilitate.

(2) Nimeni nu trebuie obligat prin violență să își schimbe religia.

(3) Aspectele religioase ale unei căsătorii trebuie stabilite în mod liber și responsabil, potrivit legii și tradiției religioase implicate.

Articolul 368 — Condamnarea discriminării religioase

(1) O persoană nu trebuie discriminată doar pentru credința sa.

(2) Nimeni nu trebuie refuzat, umilit sau agresat doar pentru apartenența religioasă.

(3) Dreptatea trebuie aplicată fără favoritism religios.

Articolul 369 — Creștinismul și pacea

(1) Creștinul este chemat să fie făcător de pace.

(2) Conflictele religioase trebuie prevenite prin dialog.

(3) Credința nu trebuie folosită ca pretext pentru răzbunare.

Articolul 370 — Interzicerea răzbunării religioase

(1) Nimeni nu trebuie atacat pentru o faptă atribuită religiei sale.

(2) O crimă comisă de un individ nu trebuie folosită pentru condamnarea tuturor membrilor unei religii.

(3) Responsabilitatea este individuală.

Articolul 371 — Respectarea persoanei înaintea diferenței

(1) Înainte de orice diferență religioasă, fiecare persoană trebuie tratată ca ființă umană cu demnitate.

(2) Creștinul este chemat să vadă în aproapele său o persoană care trebuie tratată cu respect.

Articolul 372 — Ajutorarea tuturor oamenilor

(1) Fapta bună nu trebuie condiționată de apartenența religioasă a persoanei ajutate.

(2) Creștinul poate ajuta un om indiferent de religia acestuia.

(3) Milostenia trebuie făcută cu iubire și fără umilire.

Articolul 373 — Pacea între comunități

(1) Comunitățile creștine trebuie să contribuie la menținerea păcii.

(2) Ele trebuie să condamne violența religioasă.

(3) Liderii religioși trebuie să evite discursurile care provoacă ura și conflictul.

Articolul 374 — Libertatea și adevărul

(1) Creștinul poate considera că propria credință este adevărată fără a considera necesară persecutarea celui care nu o acceptă.

(2) Adevărul religios trebuie mărturisit prin credință, argument și exemplu.

(3) Constrângerea nu poate produce o credință autentică.

Articolul 375 — Principiul păcii religioase

(1) Nicio diferență între ortodocși, catolici, protestanți sau persoane de alte credințe nu justifică bătaia, tortura, amenințarea, omorul sau persecuția.

(2) Credința trebuie apărată prin adevăr, rugăciune, dialog și exemplu.

(3) Libertatea religioasă, demnitatea umană și pacea trebuie protejate.

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

Başlangıç önemli

Başlangıç, heyecan verici olduğu kadar zor da. Kalbinizde çok çeşitli deneyimler, duygular, ruh halleri ve hisler taşıyorsunuz. Birçoğu belki de çok beceriksizce aktarılıyor, ifade ediliyor; şu anda durum böyle. Beceri oluşturma, arama, keşifler, keşifler, hatalardan ve başarısızlıklardan ders alma, daha çok test ettiğiniz, başladığınız şeye devam etmek istediğinize ikna olmadığınız bir dönemdir. Bazen de ya kendimizde ya da çevremizde aradığımız yeni bir yaşam evresinin başladığını biliriz.

Her ne olursa olsun, başlangıç önemlidir, çeşitli yarışmalara katılmış ve ne olduğunu bilmiyorum iyi bir sporcu hayal edin, desteği olmasaydı, desteği olmasaydı yine de oraya ulaşır mıydı? Öğrenme stiline ve ihtiyaçlarına göre koç bulma şansınız var mı? Kesinlikle değil.

Aynı şekilde belki bir marka hayal ediyoruz, başarılı olur muydu, destekleri, reklamları, tanıtımları olmasa bu kadar kişi oradan alışveriş yapar mıydı bilmem kaç sosyal medya kanalı? Hayır elbette hayır, dünyanın bu markanın varlığından haberi bile olmayacaktı.

Başlangıç, daha önce olandan kopmayı ifade eder. Önceden planlanmış veya planlanmamış olabilir; bu, neye başlamak istediğimize bağlıdır. Mesela bale derslerine kaydolmak istiyorsak evet başlangıcı planlayabiliriz, o zaman bile eğitmen belirlenen tarihe kadar doğum izninden dönmezse bu pek planlanamaz. Doğum iznindeysek doğum planlanamıyor, bırakın gününü, saatini, doğum yapacağımız ayı bile seçemiyoruz. Bir anda oluyor. O zaman hem bizim hem de çocuğun bir başlangıcı, birlikte yürüyeceğimiz yeni bir yolu olur. Çocuğun hayata nasıl başlamasını istediğimiz önemlidir. Ebeveyn olarak çocuğun neye sahip olmasını istediğimizi biz seçebiliriz. Sevgimizi sadece ona para ve paketler göndererek ifade ediyoruz. Çalıştığımız ülkeden hangi oyuncağı bilmiyorum ama bu arada çocuğumuza bir yabancı mı bakıyor? Sonradan çocukla aramızda engeller, kısıtlamalar çıkacak diye şaşırmayalım. Çocuğa yakınlık ve iletişim eksikliği onun gelişimini etkiler çünkü asla onlar tarafından istenildiğini hissetmezdi. Yalnızca biyolojik ebeveynlerini hatırlayacak, ancak onları kelimenin tam anlamıyla ebeveyn olarak tanımayacaktır.

Diğer kutupta ise ülkede kalmayı seçen ebeveynler var. Yarın belirsizlikleri doğurur, kendimizi zannettiğimiz belirsizliklerin yarattığı bu stres, eğer kendimizi kontrol etmeyi bilmezsek ve onların istediklerini yapmasına izin vermezsek çocuğa da yansır. Daha sonra ebeveynler çabuk sinirlenir, çocukla birdenbire saçma sapan, aslında saçma sapan konuşurlar. Bebeklik döneminin ilk döneminde çocuğa çok dikkat ederiz çünkü onun zihni sünger gibidir. Her şeyi, her kelimeyi, hareketi, ses tonunu özümseyin. İstemeden de olsa bu başlangıcı kendine mal edecektir. Ruh hallerini, düşünceleri, izlenimleri, tutumları ele geçirecek. Eğer bu gerçekleşirse çok yazık olur. Her açıdan çok güzel büyümeli çünkü ailesi onu en iyi okullara, en iyi liselere, en çok hayalini kurduğu üniversiteye götürürdü ve bilmiyorum nereye, bu boşuna olurdu. 1.90 boyuna ulaşırdı, iyi gelişmişti, atletikti ve eğer içimizde kendimizde saklanan, zamanla farkına varılmayan, ifade edilmeyen, iyileşmeyen travmaların bir karışımını bulursak nasıl olur bilmiyorum. Dışarıdan güzel görünürdü, ama içeriden hiçbir ruhun onun gelişimine dahil edilmediği görülecekti, çünkü kesinlikle en değerli olan şeyden, şefkatten ve insanlıktan yoksun kalacaktı. Sırayla hangi aileyi bulacak? Bu aileden hangi nesillerin çıkacağı vb.

Tıpkı ağaç gibi ruhun sıcaklığına ihtiyacı var, onu diktiğimizde sulamanın yanı sıra düz ve kalın büyümesini sağlıyoruz, her yönden iyi gelişmesi için güneşin sıcaklığına da ihtiyacı var.

Bazen başlangıç; spor yapmak, bisiklete binmek, yeni tarifler yapmayı öğrenmek vb. anlamına gelebilir. Ancak dikkatli olun, yalnızca YouTube'daki videoları izleyerek öğrenilemeyecek bir şeyi öğrenmeyi seçerseniz ve bu iş için eğitmenlere veya öğretmenlere ihtiyacınız varsa, en azından minimum düzeyde öğrenmeye istekli olan birini aramaya çalışın. o beceriyi öğrenme arzunuzu, o açıdan daha bağımsız olmaya yönelik içsel motivasyonunuzu, korkularınızı anlamak, tam beceremediğiniz yerde size destek olmak, o engeli birlikte aşmak. Aksi halde siz de acı çekersiniz, o kursa para ödediğiniz için de hayal kırıklıklarıyla, sinirlerle dolarsınız ve eğitmenin size ayıracak zamanı yoktur, her zaman başkaları vardır, sizin de ödediğiniz onca parayla, hep size karşı onları önceliklendirir. tercih edilenlerle aynı miktarda para.

Okul derslerinde olduğu gibi 9 zeka türünün var olduğunu öne süren çoklu zeka teorisi de vardır. Neden bazı öğretmenlerin hâlâ öğrencilerinin konularında iyi olması gerektiğini düşündüklerini bilmiyorum. Eğer az matematik bildiği için onu sınıfın önünde herkesin önünde küçük düşürmeyi seçerse, o dersten sonra onu finanse etmek, terapi seanslarına gitmesi için ona para vermek, korkusunu iyileştirmek onun için adil olacaktır. başarısızlık, burun kanamasına yol açan kaygı, mide bulantısı, baş dönmesi, uyku ve kalp ritmi bozuklukları. Eğer matematikte iyi değilse, bu kesinlikle sorun değil; belki kendini daha iyi ifade edebiliyor, resim yapmada, perküsyonda, dillerde, sporda ve diğer konularda daha iyi. Ona hiçbir şey yapamaz, zaten bilmez ve anlamaz, kendisi için ve onunla hiçbir şey yapılamaz, hayatta hiçbir şeyin bir anlamı olmaz diye etiketlemek kesinlikle doğru olmaz. ve bunun gibi her türlü senaryo. Her insan benzersizdir; uygulanması, üzerinde çalışılması ve geliştirilmesi gereken kendine has nitelikleri vardır. Eğer matematik öğrenemezse hiçbir şey yapamaz diye modası geçmiş bir düşünceye sahip olan ebeveynlerin ve öğretmenlerin yapması gereken şey budur. Meraktan soruyorum, matematik fakültesi mezunları mezun olduktan sonra tatmin oluyorlar, kaç tanesi istedikleri şeye giden yolda her adımda engellerle doluyken ve hatta liyakat ve bilginin artık hiçbir önemi kalmamışken matematik öğretmeye başlıyor? 10 kriterden oluşan listeden sadece bir tanesine uymadı, yoksa hepsine sahipti ve asla kabul edilmedi mi? Matematiği sevenlerin bile gidemeyeceği bir yola onları zorlamanın ne anlamı var? Bırakın çocuklar, öğrenciler, her türden öğrenci, kendilerine ne kadar çok ya da az uygun olursa olsun, kendi yollarını seçsinler! Onları daha iyi tanıdığınızı, ne istediklerini, neyi arzuladıklarını sezdiğinizi düşünerek kendinizi başkalarının yerine koymayın. Kendi başınıza yaptığınız hataları düzeltmek, başkaları size hata yapmanızı tavsiye ettiği için yapılan hataları düzeltmekten çok daha kolaydır.

Duruma göre değişir, eğer daha uysal bir çocuksa, depresif olmasına, kendisiyle barışık olmamasına, öfke dolu olmasına ve gizli hayal kırıklıkları biriktirmesine rağmen durumu kabullenecek ve onunla baş etmeye çalışacaktır. Ama eğer itaat etmeyen, kendi kararlarında ve tercihlerinde bağımsız olmak isteyen bir doğadan bahsediyorsak, o zaman giderek artan okul terk oranlarına ulaşma riskiyle karşı karşıya kalıyoruz. Orada konuşulan hiçbir şeyde bulunmuyorken, o arkadaş-bilgi dersine niye gideyim, hiçbir şeyin ona uymadığını ve ona uymadığını düşünürdü. Bu nedenle ebeveynlerin çocuklarını anlamaları ve onları hayatın her önemli aşamasında desteklemeleri tavsiye edilir.

Daha az hoş yönlere odaklanmış olsam da bunlar her başlangıcın gerçekliğinin bir parçasıdır, sonuçta başlangıç en karmaşık olanıdır. Bu süreçte her şey daha basit, daha akıcı hale geliyor ve her şey çok daha yaşanmaya, deneyimlenmeye, hissedilmeye değer bir deneyime dönüşüyor. Her gencin yaşamının her aşamasında karşılaştığı kişilerin elbette kendine has güzellikleri vardır.

O halde bize ellerinden geldiğince destek olan, belli bir yaşa kadar bize imkanlar veren, kıyafet, aksesuar, alet edevat falan veren, bizi hem yemekle besleyen, hem de olumlu duygularla besleyen anne ve babalarımıza teşekkür edelim. bir hap, her düşüşten sonra yaralarımızı sardıklarını, faydasız olduğunu düşündüğümüzde depresyonumuzu hafiflettiklerini, bizi inceleyecek, analiz edecek ve çoğu durumda bize neyin daha iyi geleceğini söyleyecek sabıra sahip olduklarını, yürüdüklerini parklardan, sanat galerilerine, dondurmacılardan, şekerlemecilere, müzik ve güzel tatlar edindirdiklerini, bize ilk talimatları, hayatın ilk kullanım kılavuzunu verdiklerini.

Eğitimcilere, öğretmenlere, profesörlere de teşekkür ediyoruz, çünkü onlar da zamanlarının büyük bir kısmını bizimle geçirdiler, bizim yaşadıklarımızı onlar da yaşamış olabilir, sınav duyguları sadece bizim değil, onların da duygularıydı. Her iyi düşünceyi takdir ediyoruz, kendimizi iyi hissetmediğimizde sınıftan ayrılmamıza izin verdiklerinde, bizi düzelttiklerinde, bizi zorladıklarında Bilmiyorum hangi rekabeti, bize açıkladıklarında, ne zaman hecelediğimizi, okuduğumuzu bize yeni şeyler öğrettiklerinde, kaderlerimizi değiştirdiklerinde, hayatımıza anlam kattıklarında, zamanımızı daha iyi yönetmemize, bu kadar dağınık olmayı bırakmamıza yardımcı olduklarında onlarla birlikteydik.

Gelişmemize, faydalı değişimler geçirmemize yardımcı olan, bizi koruyucu kanatları altına alan herkese kalbimizin derinliklerinden teşekkür ederiz.

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Overraskelsene i den nye leiligheten

Etter å ha flyttet til den nye leiligheten, mer presist tatt med seg alle eiendelene sine, begynte Cecilia å oppdage flere og mer unaturlige ting. For eksempel flyttet han møbler og på et tidspunkt hørte han et knirk i veggen. Cecilia ble fascinert og banket litt på veggen med neglen, gipsen løsnet på et sekund og avslørte et vakkert hull i veggen. Så våre hardtarbeidende og dedikerte byggherrer dekker hullene med klar tape som de påfører kalk. Det ville være mildt sagt merkelig, vi bør også si at det er arbeid som bare gjøres av verdens øyne. I tilfelle jordskjelv eller noe, hva gjør vi med slike vegger? De faller på leietakerne før de kan rømme fra leiligheten.

Så ville han ta med seg klutene på badet, hva annet kunne han finne på badet, en dobbel Cheeseburger sandwich, glemt der i en måned, men i nesten perfekt stand. Det er ingen måte det er spiselig lenger, men det ser utrolig godt ut. Det er også emballasje fra cordon bleu, eplepai fra Hornbach, østerriksk skinke (den beste skinken for byggherrer), Martinel-pølser, det ser ut til at folk foretrekker tysk kvalitet i maten de spiser, det er bare en observasjon.

Men disse nettstedsingeniørene er litt søvnige, fordi de glemte sine mekaniske blyanter, notatbøker, jeg vet ikke hvor mange penner rundt i huset. Det passer Cecilia, det vil tjene henne veldig godt å sette karakterene fire og to, for det er alt hennes hjerte tillater. Den som klarer å få en sjuer på testene hennes kan virkelig litt engelsk. Men han tror ikke det blir vanskelig, han mener innsatsen må komme fra begge kanter, ikke bare den ene gir, den andre mottar. I tillegg mener hun at det letter læringen veldig bra, men hun er litt usikker på denne evnen hennes, hun ønsker å overbevise seg selv ved å lese barneprøvene. Det ser kaldt ut, men inni skjuler det seg et varmt, følsomt, til og med barnslig hjerte. Av for mye lyst til å være barn blir hun ikke lei seg, hun ler til og med når hun ser bordet i stua, det samme gamle bordet fra besteforeldrenes leilighet. Hvor skriblet, tegnet med fargestifter, fargeblyanter, akvareller forble hun fra tiden da sønnen var rundt 2-3 år gammel. Når han pakker ut ser han fargeleggingsbøkene fra tidligere år, han ser hvor klønete, men bedårende, han farget hver karakter, hvert hus, hver detalj i bildene, hvor godt han ble til å fargelegge underveis. Han utelater heller ikke kortene med meldinger, som han fikk da han var eldre, for rundt 5 år siden. Det var setninger som han skulle ha fullført, som: "Hvis jeg hadde en blomst, ville jeg gitt den til henne...", Hvis jeg skulle takke mamma, ville jeg gjort det fordi..." korte tekster av takknemlighet, en julegave fra en tante.

Vakre minner, men overraskelsene i leiligheten stopper ikke, fortsetter de. Parkettgulvet knirker hver gang Cecilia tråkker på det. På lignende musikktoner knirker også dørene når du åpner dem. Skuffene faller ut av nattbordet, det eneste nattbordet på soverommet deres. Hva kan vi si om barnerommet? Alle eskene de oppbevarer lekene sine i blir slengt oppå hverandre, og det er også ubeskrivelig kaldt. I alle rommene er temperaturen middels, bare på rommet til sønnen er det uutholdelig kaldt. Vinduet hadde doble glass, men det ble ikke festet godt, det mangler også et lag med varmeisolasjon.

Cecilia varslet, hva skal hun gjøre med gutten sin som likevel stadig får bihulebetennelse og må forholde seg til nesen sin ganske ofte, fordi han ligner henne? Han bestilte en badekåpe med hette å ha på seg hele tiden, inkludert å sove.

Taklampen gir også et discolys, for det flimrer alltid, det er litt plagsomt å skrive, lese eller klippe tånegler, men som romlys er det bra som det er, foreløpig. I fremtiden vil hun kjøpe en lysekrone med et kjøligere lys fordi hun har en kirsebæruniform og ikke liker hvordan kirsebær ser ut i gult lys. Han liker lilla, på den annen side, og hvis lyset er blått, vil uniformen se lilla ut, noe han ville finne fascinerende, at det ville være en mye mer interessant, visuelt tiltalende uniform enn den han hadde vært vant til. lange år.

Som en oppsummering av alt constrictors klarte å gjøre frem til øyeblikket da Cecilia flyttet inn i leiligheten, var det mange overraskelser, og gjørme på gulvet i alle rom, matrester, glemte gjenstander, men det er en beboelig leilighet, den er varm nok, på noen rom fungerer TV, kjøleskap, internett, og vi håper de vil fortsette å fungere, det er ikke slutt, da vinden blåser i november, alt går i stykker, og leietakerne som får det ødelagt har skylden pga. ledningene er gamle, at de er varmefølsomme, at de er en haug med tekniske detaljer som får oss til å krype, ikke gir mening, komplisere livene våre, og det ville være viktig å ha tilgang til alt så lenge de betaler fullt ut pris, ikke en halv eller en fjerdedel. Hvorfor skal barnet få dårlige karakterer fordi han ikke var ferdig med studentoppgaven før to om morgenen, hvorfor skulle han ha ødelagt mat i kjøleskapet, fordi strømmen ikke er konstant, maten i kjøleskapet er tatt og stinker, barnet spiser det og trenger det for fritak fra skolen eller fra meditasjoner som det ikke kan presentere seg i den tilstanden det er i? Hvorfor skulle han måtte ta igjen de timene? Gikk de glipp av det med vilje? Gjorde han med vilje ikke det andre forventet at han skulle gjøre, eller hadde han ingen mulighet? Ja, det er best å fortelle oss hvem som søker å dømme andre som ikke har det. I dag er det å ikke ha likeverdige å ikke kunne.

Det er få som virkelig kan forstå, sitte og analysere situasjoner. De som ikke har, må ha samme sjanse til alt som de som har. Dette bør ikke bli et hinder. Hvis han ønsker å gi opptak til biologi og internett hans mislykkes, hvordan kan han konsultere spesialiserte avhandlinger? Foreldre skal ivareta barnets behov for kunnskap og oppfyllelse. Foreldre passer på, det er ikke problemet. Problemet starter med hvem som visste så godt hvordan de skulle sette opp alt i utgangspunktet. Cecilia, hvis du bryr deg om ditt barns fremtid, frarøv ham noen unnskyldninger (som beklager, anklager seg selv), forklaringer "for enkle kanskje" ikke fordøyd av noen, som han vil ende opp med å gi år og år senere. Gjør ham en tjeneste og flytt ham til en by med flere muligheter, ikke la ham bli sittende fast i situasjoner han vil ende opp med å angre på på et tidspunkt.

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Islandsk iskrem

(Godt, ikke akkurat islandsk, men du skjønner ideen, hentet fra Island)

Klokken er 9 om morgenen, det er fortsatt mørkt, det er også normalt fordi vi er veldig nær polarsirkelen og vi drar til McDonald's i Reykjavík, omtrent den eneste som fortsatt er å finne på Island, etter at et dekret ble gitt i landet ikke til restauranter som selger fast food bygges også. Det er den eneste som er igjen ser vi ingen grunn til ikke å benytte oss av muligheten, så vi går for å se hva de har på menyen og etter hva det ser ut til, er de fleste smørbrødene variasjoner over samme tema, diversifiserte versjoner av burgeren- Filet-O-Fish. Vi får to retter med Filet-O-Fish, en med laks, en med ørret, to store porsjoner pommes frites, fordi de er min favoritt på hver meny på McDonald's, fra alle land, sjokolademuffins og mest av alt, jo mer viktigst, islandske McFlurry. Det skiller seg fra resten av Europa ved at det er mye kaldere, klimaet hjelper det også til å bevare seg selv, det er mye mer konsistent i tekstur, mer frost og har en intens blåtone med biter av stracciatella også blå, som det ser ut til. merkelig for meg. De brukte blå konditorfarge som har E407 i sammensetningen, det er de som påstår at de ikke vil ha bearbeidet mat, at de vil at alt skal være så naturlig som mulig.

Vi smaker på islandske McFlurry. Den er god ... la oss ta en bit til, ... den er utrolig god ... og en ting til, la oss ikke glemme smaken ... ja, vi har det, det er den beste McFlurryen vi noen gang har smakt noen gang, også dårlig det er så langt hjemmefra. Vi tror imidlertid at McDonald's-restauranten på Island følger et visst tema, bortsett fra pommes frites, hele menyen ligner på en taverna som ligger ved sjøen, serviettene er også blå med fisk tegnet på, glassene er skrevet med meldinger som, , Klar for et marint eventyr?", er alt i blåtoner i rommet. Interessant nok finner vi også McDonald's på Island, den er veldig forskjellig fra alle de andre vi har sett så langt.

Fordi vi likte iskremen fra islandske McDonald's så godt, drar vi for å smake på andre smaker og iskremscoops fra de lokale gelateriene, nemlig Isbúð Vesturbæjar. Og her har de mange sortimenter som vi kan velge mellom. Vi tar kakao og pistasjnøtter. Og disse er de beste. Island, jeg vil gratulere deg, du er den beste iskremmakeren jeg noen gang har møtt. Det du tilbyr, kanskje for få eller ingen tilbyr lenger. Du har spesialisert deg på å gjøre kulden til noe kunstnerisk, behagelig å se på, føle og smake, synestesi på alle måter.

Trecuseră câteva zile și cei doi, Iulia și Gabriel, erau într-o stare stabilă, dar existau suficiente motive de îngrijorare. Iulia era încă menținută în stare de comă indusă, rana de la cap fiind destul de adâncă. Nu era transportabilă și o echipă de neurochirurgi se deplasase la spital. Cât despre doctorul Gabriel, acesta își revenise complet din punct de vedere fizic Asistenta încerca să nu-l tulbure prea mult. Asistenta șefă devenea pe zi ce trece tot mai agitată, iar doctorița Zamfirescu privea neputincioasă la acest tablou al disperării și incertitudinii care se contura chiar în fața ei. Era oare posibil ca acea lovitură să fi afectat memoria doctorului? Și de unde până unde această poveste cu baronul Aaron von Pieler? O bătaie ușoară întrerupse gândurile doctoriței.

— Intră!

Asistenta se strecură în biroul directoarei de parcă ar fi vrut să nu fie văzută. Alături de directoarea spitalului era și Doamna, asistenta șefă.

— Chiar voiam să te chem. Acum că am scăpat de inundații, vreau să știu ce intenții ai, Iulia? În ultima vreme te-ai comportat ciudat. Ce este cu acea peșteră?

— Cer iertare, dar trebuia să-mi găsesc trecutul.

— Toți avem în trecut frânturi de viață pierdute, dar nu putem alerga în timp căutând himere. Aici, în dosarul tău, este trecutul tău, iar viitorul va depinde doar de prezent. Nu poți fugi de viitor ascunzându-te în trecut.

— Trecutul meu a fost brusc îngropat odată cu părinții mei și cu mama Iuliei.

— Vrei să spui că între tine și Iulia există o legătură.

— Bănuiam ceva. Am fost în satul bunicilor din partea mamei. Acolo sunt înmormântați părinții mei și chiar trecutul meu. Iulia este sora mea. Suntem surori după tată, iar mamele noastre erau surori gemene.

— Cum este posibil?

— Mama Iuliei avea probleme psihice. S-a folosit de asemănarea lor pentru a-l înșela pe tatăl meu. Toți trei au murit într-un accident atunci când veneau să-mi spună tot adevărul. Eu eram singura care nu știa.

— Iulia, sora ta știe?

— Da. Știe și toată viața ei a fost ca o umbră care mă păzea de primejdii. Voi rămâne aici. Îi voi îngriji pe amândoi.

— Adică?

— Adică pe sora mea și pe doctorul Gabriel.

— Se pare că nu ești străină de această stare a doctorului.

• În casa din sat unde locuiesc am găsit un caiet scris cu sute de ani în urmă de un austriac. Acesta, rănit în luptele cu turcii din 1493 chiar în aceste locuri, a fost ascuns de o femeie în peșteră și îngrijit. S-a îndrăgostit de ea și a refuzat să mai plece cu ceilalți oșteni rămânând în sat. Era baronul Aaron von Pieler. Din caiet am aflat că femeia lui era considerată ființa diavolului, iar el a reușit să o facă bine iubind-o. Au murit atât ea cât și fata lor în timpul unor inundații fiind alungate de sătenii care credeau că datorită diavolului care le stăpânea, Dumnezeu le-a trimis ploile.

— Doctorul a citit caietul?

• Speram să o iubească pe Iulia și să o facă bine. Atunci nu știam că e sora mea, dar simțeam că îi datorez acest lucru.
• Cum adică, îi datorezi acest lucru? întrebă nedumerită doctorița Zamfirescu.

Privirile asistentei și asistentei șefe se întâlniră. Ochii Iuliei o implorau să vorbească, să spună ceea ce ei îi era atât de greu să mărturisească.

— Așa este, reluă Doamna istorisirea Iuliei. Cu mulți ani în urmă, Iulia a avut proasta inspirație să ademenească un bărbat, doar că acesta a venit cu alții ca să o violeze. Și atunci sora ei s-a sacrificat lăsându-se violată. Cred că a fost momentul în care  frica de bărbați i-a cuprins mintea tulburându-i comportamentul. Vă amintiți că atunci când am găsit-o, nu suporta să aibă bărbați în jurul ei?

Iulia o privi cu recunoștință pe asistenta șefă, apoi își continuă povestea.

— Doar doctorul Gabriel putea să-i redea încrederea în iubire. Să-i vindece frica de bărbați.

— Aceste fapte schimbă mult lucrurile. Înseamnă că rătăcirea lui nu este legată de lovitura suferită la cap. Va trebui să-l transferăm la Sibiu.

— Nu! În niciun caz, se avântă asistenta, eu sunt..., eu îl voi îngriji, mai spuse ea după o scurtă pauză. Credeți că o să-și revină?

— Fiecare om are o conștiință ascunsă, în umbră, care stă la pândă gata să cucerească mintea și să învingă firea noastră normală. Să sperăm că personalitatea lui va fi mai puternică decât această tenebră născută din caietul baronului.

Ieșiră împreună din cabinetul directoarei și se îndreptară spre camera lui Gabriel. În mijlocul curții, asistenta șefă o opri și o privi în ochi.

— Iulia, nu mai este loc de greșeli și ascunzișuri. Viața a doi oameni depind de spusele tale. Ce ai vrut să spui adineauri?

Iulia aplecă ochii și se întristă.

— Sunt gravidă. Aștept copilul lui Gabriel.

— Dar e o binecuvântare. Poate cu această veste îl vei scoate din starea în care este. Va părăsi lumea baronului.

— Nu știu. Dacă o iubește pe sora mea?

— Crezi că s-a culcat și cu sora ta?

Iulia înclină capul afirmativ, apoi adăugă.

— Eu i-am împins spre asta.

— Înțeleg. La fel ca mama ta și sora ei. V-aţi iubit cu același bărbat. Doar că acum nu este vorba de nicio înșelătorie. Gabriel va trebui să-și asume consecințele propriilor alegeri.

— Mergeți doar dumneavoastră la el. Eu nu pot încă să-l văd.

Doamna intră în cameră și Gabriel se ridică întâmpinând-o cu o întrebare.

— Ce face soția mea? Dar fiica?

— Doctore, dumneata nu ai nicio soție.

— Ba da. Preotul și sătenii nu vor să recunoască. Este soția mea și nu îi voi lăsa să le facă rău.

— Te rog, ascultă-mă. Eu am o fetiță. Îți amintești? Cea din fotografie. Unde este fotografia, doctore?

— Fetița ta trebuie să se joace cu fetița mea. O să o lași, nu? întrebă el rugător. Oamenii sunt răi, dar nu există niciun diavol. Fata mea este la fel ca și fata ta. Îi place atât de mult să se joace. O lași?

— O să o las, dar spune-mi unde este? De ce ai ascuns-o?

— Nu eu am ascuns-o. Preotul minte.

Începu să se agite amenințând o umbră din geam cu pumnul.

— Bine. O să o aduc.

Iulia intră și ea în cameră.

— Iulia, ce bine că ai venit. Ți-au făcut sătenii rău?

— Nu mi-au făcut. Acum se poartă frumos cu noi.

— Și fetița noastră unde este?

— Se joacă, Aaron. Se joacă cu copiii.

(Frânturi din gânduri)

,,Când viața-i un joc de noroc,, …spunem : ,, ce noroc am avut !,,  sau ,, nu am avut noroc..!,,

E încă octombrie , e toamnă în pădure și frumusețea anotimpului se îmbină cu o perioadă de rut. Un cerb,  prăjinile coarnelor lungi și groase cu deschidere mare, ramurile au culoarea mai închisă cu un  perlaj bogat.  Se zice că ar fi cel mai falnic  cerb din acel areal. Un  mers agale și totuși frunzele sunt alungate de copite, crengile copacilor plesnesc zgomotos în drumul știut doar de cerb. Adulmecă , privește în depărtări, privește în jurul lui și la picioare se vede oglinda unui  lustru de apă. Ar vrea, precum un cavaler, să-și vadă ținuta de nuntă. Un pas greșit, apa îi tremură imaginea coarnelor, un  picior alunecă în nămol, alunecă și celălalt picior…Pe cer sinoade de corbi survolează peticul de  pădure în timp ce croncăniturile lor zgomotoase se  suprapun pe singurul zgomot șuierător,ucigător. Ciorile, speriate s-au vrăjmășit  iar cerbul falnic, într-un boncănit prelung  s-a prăbușit …

………………………………………………………………………………………………

Peste un timp,  un  apel la telefon , o cunoștință de familie  mă invită să - mi arate un recent trofeu pe care îl deține și nu uită să îmi spună ce  noroc a avut de a obține acest trofeu la care râvnea de  ceva vreme. L-a   obținut după o concentrare și stăpânire de sine,  ca într-o adevărată competiție de tir, mai spune la telefon. Nu - i ziua potrivită pentru mine, dar din politețe plec  spre locuința  prietenului de familie,  întrebându-mă pe drum, cum de  este  competitiv la un concurs de tir,când pregătirea lui intr-un poligon de tragere  numără câteva luni.

Mă întâmpină un om fericit ca un adevărat campion. Mă conduce spre o cameră, dintre camerele luxoase și deodată privirea m-a fulgerat și am rămas nemișcată..Pe un perete plin de tablouri si tapetul o imagine din pădure,  zăcea, da, zăcea un cap de cerb încoronat de maiestuoase  coarne…Privește-mi trofeul! Exclamă campionul - vânător. Sărmanul cerb, zic eu și mă grăbesc să plec din încăpere  în timp ce  își exprimă regretul că nu am mângâiat coarnele cerbului…  Mare noroc am avut, repetă vânătorul  conducându-mă spre poartă, spunându-mi că l-a  vânat toamna, în perioada de rut a cerbilor și din informații ar fi fost unul din… , sau cel mai falnic cerb din acea pădure. Rămâi cu bine, zic eu  la plecare iar el mă salută cu ,, la revedere,,  și-mi promite că la următoarea revedere îmi prezintă un al trofeu la care râvnește, râvnește un ,, cocoș de munte,, . Ferească Dumnezeu , zic eu , dar poarta impunătoare era deja închisă.  

Când viața-i un joc de noroc ,pânda vânătorului de prea multe ori  câștigă. Și cerbul face parte din viață !