Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 11 noiembrie 2020
Vizualizări: 1617
Poezii din aceiaşi categorie
Libertate,dragoste,tu
Iubito,tu ești libertatea mea,
Dragostea nu există în afara ta!
De aceea prefer să stau închis în dragostea mea pentru tine,
Precum prizonierul și-a pierdut speranța,
Așa și eu m-am predat ție!
Iubito,tu ești dragostea mea,
Nu există libertate în afara ta!
De aceea te doresc necontenit
Chiar dacă știu că absența ta
Îmi pricinuiește suferință...
Vreau să mă jertfesc ție,
Prefer neexistența decât neiubirea ta,
Iubito,tu ești libertatea și dragostea mea!
(31 mai 2024 Vasilica dragostea mea)
Imi doresc
Mi-as dori ca cineva sa ma iubeasca asa cum iubesc eu
Mi-as dori ca toti sa simta cum simt eu
Mi-as dori sa ne luam dupa ce si cum simtim
Decat sa ne tratam in diferite moduri
Mereu am ales cu sufletul si inima
Sper sincer ca intr-o zi asta se va schimba
Cum e lumea asta rea.. prefer ca fiind eu sa fiu bunul din ea..
Oricat am vrut sa reapari in viata mea
Acum vreau sa-ti spun: DISPARI, PA!
Dar iubesc momentele cu tine
Le-am retrait la nesfarit
In speranta ca poate si tu intr-o zi..
Vei ajunge sa simti ca lumea e mare, dar eu-s doar a ta..
Orbul din Ierihon
De ce m-ai vindecat Iisuse?
Căci mi-ai dat patimă şi chin,
Când văd acum că cele spuse,
Sunt pline de urât şi de venin.
De ce m-ai vindecat Lumină?
Să văd în jur că fratele e trist,
Că omul şi oculta sa creştină,
S-a înfrăţit cu antihrist.
De ce m-ai vindecat Hristoase?
Să văd războaie în tot locul,
Şi-n oameni suflete răutăcioase,
Ce nu le curăţă nici chiar potopul.
De ce m-ai vindecat Tu, Doamne?
Şi-mi laşi puterea de-a vedea,
Cum omului îi cresc demonic coarne,
Şi-ncepe apoi cu Tine a se duela.
Adună Doamne urâtul de prin lume,
Şi fă, ca-n ochii mei să îl absorb,
Iar jertfa mea apoi să se rezume,
În faptul de-a rămâne veşnic orb.
Uită-mă
Uită-mă acum de tot
Ca un simplu idiot
Lasă-mă în umbr-acum
N-ai să fii iubit oricum.
Gândul meu la tine zboară
Și pe tine te-nconjoară
Dar deja nu ai de-aface
Mintea ta deja-i în pace.
Nu te mai interesez
Mintea nu ți-o mai presez,
Am rămas o idioată
Și cu mintea-npricinată.
Cioburi de inimă pe vânt purtate
Și de tine spulberate.
Mai are oare sens acum,
Să mai cânt și să mai spun
Cât de mult mi-ai însemnat
Gândul cât mi l-ai mânat.
Stau acum și mă încânt
De memorii din mormânt.
Și acum am înțeles
Că așa a fost mai des.
Te-ai jucat și te-ai distrat
Dar nu vei mai fi încântat
Când ți se va-ntoarce totul
Și se va aprinde focul.
Nu te bucura acum
Că vei plânge tu oricum.
MAGIA IUBIRII
Doar o dată întâmplător ,
Ne-am întânlit privirea
Și de atunci , din clipa aceia ,
Am cunoscut iubirea .
În câți ochi m-am oglindit ,
Cu trecerea prin vreme ,
Nici o privire na știut
Ca tine să mă cheme .
În ochii tăi am deslușit ,
Pentru întâia oară ,
Ce e fiorul dorului ,
Când trupul se înfioară ?
Și dor mi-a fost de-atunci ,
De ochii tăi negri , adânci ,
Și tu ai înțeles izvorul
Dorințelor din ochii mei ...
Mi-ai aprins în suflet
Atâta vâlvătaie ...
Credeam că , dacă ai să pleci ,
De dor , eu am să mor ...
Trebuie să recunosc cât sunt de fericit ,
Că-ci te iubesc - AUZI FEMEIE ? -
Și văd că sunt iubit ...
Și ce va fi la urmă ?
Și mă gândesc când sunt nebun ...
Iubirea de ne moare ,
Ce vom face noi , cu viața noastră ,
Vom mai trăi noi oare ?
Hai să ne păstrăm iubirea ,
S-o ascundem , la nevoie ,
Căci tu esti , pentru mine tot ;
Altar , și mamă și femeie .
Sunt iubiri de multe feluri
Mulți se laudă cu ea ,
Iubirea noastră a fost una ,
Cu alta nu pot compara .
Labirintul vieții!
Am căutat prin labirintul vieții
Crezând că undeva te voi afla,
M-am rătăcit și nu știu drumul
Și simt că mi-am agravat boala
Nu e durerea trupului de lut
Și suferință fără vreun leac,
E starea omului îndrăgostit
Ce rana nu o coși cu firu-n ac
Te-am căutat prin multe locuri
Dar nicăieri nu te-am găsit,
Poate că te-ai ascuns de mine
Sau poate...vai...chiar ai murit
Mult mi-aș dori în astă viață
Să prind curaj și să mărturisesc,
Că doar tu îmi ești ființa dragă
Și unica femeie pe care o iubesc
Nu m-am oprit din căutare
Și încă sper c-am s-o găsesc,
Doar frică-mi este că anii trec
Și eu, puțin câte puțin..îmbătrânesc!
Alte poezii ale autorului
Fiori reci
Fiorii reci ai primei iubiri
inca domina privirea
ce, stand fixa este cuprinsa de o umbra deasa
a amimtitilor uitate, a noptilor pierdute
a sperantelor inselate si visuri spulberate
privirea fixa, apasatoare, se inchide incet
in cercuri negre periferice
nu o vede, dar o simte
iubirea cea dulce, ce dorul ei aduce
Treizeci de universuri posibile
dar asta n a fost unul...
intr-unul sigur exista un eu
mai bucuros ca niciunul
Unde esti acum, speranta?
Unde te ascunzi acum, iubire?
Cine te-a amutit, vorba dulce?
Viata mea usor se duce...
Fata umbră
lar eu, rochia fantomei cenuşii o îmbarc,
Pentru o asemenea ocazie și demonii mi împac
Cu bune, cu rele, toate sunt acum gândurile
mele,
Toate, un scop au
Luna sa ţi-o dau
Cu ochi tăcuți și vorbe încuiate,
Mâna în față ți-o apleci,
Un zâmbet vanezi in mica poveste,
Un zâmbet cauți să culegi
Unul ce pe tine te îndeamnă să încerci
Un pas neclintit în fată il împingi,
Frica-n ochii se citeste
O ruptura in timp O ruptura in poveste
Umbra-mi este călcată iar buzele încleștate-mi tac
Merg la franghiile toate, încerc înapoi să trag
Dar pasul tău arzând în pământ, o fântâna de durere a format
Franghia usor se duce, golul cu găleată par să aibă același sol
M-a tras de caşmirul griului trecător în jos,
lar pentru sufletele separate, n-a mai existat
cale de întors
Pasul tău cu foc a aruncat
ln timp ce cârjele mie departe mi le-a aruncat
Carje din variate zâmbete ce cutremură meleaguri din gândul meu, necunoscute
M-am întors pe călcâiele tocite
Pantofii parcă în gleznă mi-au crescut,
M-am întors,
Ochii in fata apusului i-am descusut
O floare a înflorit
În timp ce alta s-a ofilit,
Două au crescut la cer,
lar a treia în focul pământului infern
De un pom am prins rădăcini,
lar ca o pană ciufulită a mea dorință a murit
În nemiscatul timpului înțepenit
Te-am privit cum ai zburat
Ciocănitoarea penei mele
Cum în urmă ti-ai lăsat
Vulturul uitat de vreme
Sa ştii, aşteaptă privind la stele
Odiseea unei gustări
Mă așez în fața oportunității
Si degust puțin curaj.
Îmi pun șervețelul în poală,
Închid ochii.
Mirosul de nou îmi gâdilă nasul...
Nu mă pot abține și gust din cunoaștere,
Are o textură oportunistă.
Mușc din entuziasmul bine gătit,
Îi mestec fiecare clipă
Iar aroma trăirilor se descompune lent ,
În gura mea.
O descopăr până la ultima bucată,
O privesc euforic,
O condimentez cu amintiri
Si savurez fiecare firmitură de bucurie.
Golgota Mărășeștilor
Au luptat vitejește
Românii cu uitătura lungă ,
I-a prins dujmanul într-un clește
De luptă surdă.
De gloanțe ori asfixianți
Cădeau cu miile-ntranșee,
Românii venit-au după frați
Fără libertate să nu steie.
Poporul ăsta urgisit
De rele ursitoare,
Nu fusese încă izbăvit
De cei ce îi doreau o istorică pierzare.
Luptau întâi și -n tâi ,
Să scape de obejdii
Țara lor de căpătâi,
Trecând prin mari prmejdii.
În țara noastră ciopârțită
Veneau dujmanii mulți -sodom
,, România trebui împărțită
Omorand ficare om!"
S-a auzit un strămoșesc demând:
,, Uniți al țării pămînt!" -
În românescul suflet cu răsunet:
,, Ne trebuie, ne trebuie Ardealul, și de-o fi să ne-ngropăm de vii-n pământ!"
Dujmanii, cu tehnici grele,
Aveau curaj numai în fiare:
Avioane, tancuri, milioane de gloanțe, obuziere-
Ținteau români ca să omoare.
Au mers cu fețele neșterse
De lacrimi sfinte, de părinți
Ce le-au spus:,, Țara română vă iubește
Și veți fi puși drept temelia ei, ca niște sfinți!"
I-au crezut românii cu mintea luminată de vechime
În demnitatea de urmași;
Și-n fața morții o mulțime
A făcut spre unire, sau spre moarte, primii pași.
De gloanțe ori bombe,
Tinerii români au fost sfârtecați-
Ridicânduse-n albe trombe
Sufletele luptătorilor, încă tineri, pe Altarul țării lor sacrificați.
În a războiului nemțească " măiestrie ",
Sute de mii de români au murit-
Nu vroiau vecinii dujmani să fie
Pământul dac urmașilor sortit.
A Golgotei Mărășeștilor poveste
Istoria o spune,
Dar la hotar încă mai pândește
Vecinul poftelor nebune!
Preda Marian
Atunci Când
Atunci când sunt cu tine timpul accelerează,
Tic-Tac, Tic-Tac, până plec acasă.
Atunci când te-am în brațe
Doi devine unu,
Unu devine noi,
Tu cu mine,
Înșirați pe foi.
Două inimi străine parcă se cunosc de fapt,
Altfel cum ar bate, dacă nu sincronizat, accelerat?
Atunci când te privesc, analizez.
Fiecare detaliu, de sus în jos, până cedez.
Atunci când îmi vorbești îți recunosc glasul,
Atunci când taci îți descifrez dansul.
Atunci când plângi îmi plouă acasă,
Atunci când razi ploaia mă lasă.
Atunci când sunt cu tine te iubesc,
Atunci când te iubesc,
Trăiesc.
cad
sunt trupul neînsuflețit pe care nimeni nu-l îngroapă,
o tainică strigare de ajutor care niciodată nu grăiește îndeajuns.
mă poticnesc în ascensiunea acestei morbide călătorii
care perseverează cugetul meu asupra suferinței.
o, suferință care mă sfarmi îm mii de bucăți
și mă conduci spre disperare,
nu realizezi că am fost odată și eu o mică scânteie
cu aspirații la viitor?
nu știi cât am tras și am zbătut să mă aflu în această clipă,
și totuși îmi râvnești la rău.
cad, nu mă mai ridic,
cad, curg, sunt de neoglindid
în paradisul efemer al realității vieții sau senina rază a dimineții.
cad, plec și nu mă mai întorc,
cad, mă duc ușor.
șiroaie apa care din râurile paternității în această seară,
colindată de glăsuirea ambientului plumburiu,
mă face dintr-o dată să ies din nonșalanța aceasta caraghioasă
cum de am ajuns aici?
dezamâgesc, întristez și chiar supăr pe mai marii mei,
pe prețuitul meu tată?
am ajuns la capătul disperărilor, și am lumea toată
la picioare, la degetul mic.
pot să iau acum decizia finală:
mâine pot începe din nou, cu dreptul
să conduc întreaga seninătate a viscolului inimii mele,
sau să închei aici, să ating ultima pagină
a monologului vieții mele.