Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură

Pe mine sădind la tine-n pământ

Renasc din sămânța iubirii mai verde

Sub aripa inimii tale m-ascund

Ferit de arșița lumii inerte

Nu pot să-ți aduc o rază de stea

Căci soare ești tu s-aduci vieții zile

Și luna-i aprinsă de-o rază de-a ta

În noapte pictând cărare prin vise

De vrei să fi cerul pământului meu

Să mă împresori cu aer și apă

Storcându-mi din nori s-aprinzi curcubeu

Să-mi crească spre tine și floare și iarbă

Pe suflet tu aripi de-ai prinde să zbor

În umbra pașilor tăi să m-astâmperi

Pitită sub gene zâmbind să adorm

Zidită în mine te aflu oriunde

Tu unică floare de nu mă uita

Cu mine-ai fi zeul timpului veșnic

Toți demoni-nfrânți se vor apleca

În fața iubirii aprinse de-un înger

De-ai fi tu pe o stâncă 

as muri apoi ,

Doar să te prind din clipa mai adâncă 

Să mă ineci într-un puhoi .

Așezat pe oghialul de pe gazonul terenului ,

Imi deschideai cu vorbele ochii spre o alta lume .

Acum îți văd poza încuiată in sticla telefonului ,

Însă n-am mai auzit de al tău nume ...

Pe-o piatra te-astept la hotarul vieții noastre ,

Te-astept aici ca robul după muncă grea ,

Valuri mari pe marile albastre ,

Cu brațele mâhnite-mi eu voi înota !

Privesc la pasăre , privesc la-naltii pomi ,

Pasărea a obosit ! Pomii rămân goi ! 

Mor sa-jung la tine , 

Ș-apoi sa-jung la nori !

Atunci când sunt cu tine timpul accelerează, 

Tic-Tac, Tic-Tac, până plec acasă.

Atunci când te-am în brațe

Doi devine unu,

Unu devine noi,

Tu cu mine, 

Înșirați pe foi.

Două inimi străine parcă se cunosc de fapt, 

Altfel cum ar bate, dacă nu sincronizat, accelerat?

Atunci când te privesc, analizez.

Fiecare detaliu, de sus în jos, până cedez.

Atunci când îmi vorbești îți recunosc glasul, 

Atunci când taci îți descifrez dansul.

Atunci când plângi îmi plouă acasă, 

Atunci când razi ploaia mă lasă. 

Atunci când sunt cu tine te iubesc,

Atunci când te iubesc,

Trăiesc. 

Я не знаю как начать этот стих,
В голове пусто, словно я псих.
В свете последних событий
Ослаб духовно, но продолжаю жить я!

Лирика оплела моё тело
и пока не чувствую я тепла.
Солнце светит ярко, но оно не греет
Душа просится вверх, но плоть не отпускает.

Мы совершено случайно открыли эту тетрадь
и решили в ней свою историю написать,
Распланировала ты все, от начала до конца
Но видимо этому не суждено было сбиться.

Мы написали две страницы или три,
Но потом наши мосты развели
и в этом никто не виноват, не я и не ты,
Просто в разлуке мы оказались слабыми.

Я жалею только о том что книгу мы не дописали,
Начали красиво, взлетели высоко но быстро упали
Это последние строки об этом, и больше меня не вернуть
Вить я как поезд, только вперед держу путь!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Vi känner varandra av synen

hur många flyktiga ögonblick

aldrig i deras väg

de slutade inte

säker och snabb promenad

Vi känner varandra av synen

bara ögonen i tysthet

sa de så många gånger

allt de ville ha

när de mötte sitt ljus...

Inte ens av en slump

Jag sa inte ett ord

På så många möten,

detta stirrande spel

det roade oss båda.

Vi känner varandra av synen

men det är alltid ett nöje

minnet att behålla

och granska

ögonen du har känt i en livstid

träffas på morgonen

och när det snöar och när det regnar

i bil 179.

Vi känner varandra av synen...

Och så!

Vi känner varandra av synen

hur många flyktiga ögonblick

vi stannade aldrig på vägen

säker och snabb promenad

Vi känner varandra av synen

bara ögonen i tysthet

sa de så många gånger

allt de ville ha

när de mötte sitt ljus...

Inte ens av en slump

Jag sa inte ett ord

På så många möten,

detta stirrande spel

det roade oss båda.

Vi känner varandra av synen

men det är alltid ett nöje

minnet att behålla

och granska

ögonen du har känt i en livstid

träffas på morgonen

och när det snöar och när det regnar

i bil 179.

Vi känner varandra av synen...

Och så!

Beatitudinea îmi prelinge dulce în interiorul sufletului meu, iar a mea trăire devine clipa veșnică a fericirii  

Căci a ta ființă ma învăluiește în cele mai grațioase roduri a paradisului,  vibrațiile inimii tale calde și a ei întruchipare în binecuvântare 

Glasul inimii mele întunecoase îmi mărturisește că ar trebui să-mi pun capăt vieții și că nu ar trebui să mai sper, dar divinitatea ta mă călăuzește spre un nou destin, unde până și inimile zboară spre un nou infinit

Și nu, nu spre cerul suferinței ci pe piedestalul credinței 

Acolo unde dragostea arde cu foc, inimile iubesc cu rost  Într-un rai al nostru care nu e de prisos, unde inimile se înalță mai repede decât deznădejdea 

Pe un piedestal viu al iubii eterne, unde doar tu îngerul meu m-ai învățat să iubesc umil și ceresc  

Iar acum dăinuiesc în a ta iubire pură, trăind aici pe pământ ca într-un rai ce ne aparține

Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.

Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.

Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.

Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C

a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.

Acum fierbe tot Lupeniul,

Că în mină e minerul.

E blocat în subteran,

Că nu a mai primit vreun ban.

N-au primit bonuri de masă,

N-au primit nici prima toată.

Toate aceştia nu sunt date,

De opt luni sunt amânate.

În grevă îs de şase zile,

Sperând că banii o să vie.

Însă guvernanţii hoţi,

Îi mint pe minerii toţi.

Îşi cer drepturile toate,

Că n-au bani şi îs pe moarte.

N-au din ce să mai trăiască,

Dări la stat să mai plătească.

Că de astăzi la Lupeni,

Şi la mina Livezeni.

Toţi ortacii au sosit,

Lângă ei s-au alipit.

Au sosit ca să îi susţină,

Pe ortacii ce îs în mină.

Şi nu vor afar să iasă,

Până nu îşi iau banii în dată.

Cu toţii s-au săturat,

Că guvernul ia trădat.

Si nu vor ca să îi mai creadă,

Şi-au ieşit cu toţii în stradă.

Şi cu toţii protestează,

Pân ce banii îşi încasează.

Fiindcă ei s-au săturat,

Să fie minţiţi de stat.

Într-o poiană în pădure,

Unde îs multe fragi şi mure.

Se spune că a stat odată,

Albă ca Zăpada noastră.

Şi avea şapte pitici,

Unii mari şi alţii mici.

De ea s-au îndrăgostit,

Şi-o iubeau necontenit.

Şi-o iubeau, şi-o adorau,

Cu ea toţi ei se jucau.

Când veneau din fund de mână,

O vedeau ca pe o zână.

Şapte pitici, ce erau afurisiţi,

Unii mari şi alţii mici.

După ce seara mâncau,

Cu ea dragoste făceau.

Dragă Alba cum îţi place,

O întrebă Înţeleptul în şoapte?

Ruşinosul stă şi aşteaptă,

Răspunsul ca să îl primească.

Bucurosul şi Hap Ciu,

De la început ei ştiu.

Că atunci când rândul le vine,

Bucuroşi ei o să fie. Somnorosul,

Mutulică, Dau la buci şi nu au frică.

Căci la final vine bossul, Ăla rău, morocănosul.

Unii o iau pe la spate,

Că la doamnă aşa îi place.

Unii io trag sus încet,

Că acolo au mult succes.

Alţii în patru labe o pun,

Că îi futaiul cel mai bun.

Alţii îi dau un număr, două,

În poziţia şaizeci şi nouă.

Şi uite după o noapte întreagă,

Ea Alba ca Zăpada noastră.

Este acum terminată,

Că piticii au tras-o toată.

Albă ca Zăpada îi tare fericită,

De pitici că a fost iubită.

În căsuţa fermecată,

Chiar în păduricea deasă !

Masajul de relaxare,

E bun pentru fiecare.

Si se face cu talent,

Pentru fiecare client.

Cliaentul se aseaza pe masa,

Sta in jos cu a sa fata.

Si in liniste asteapta,

Ca masajul sa inceapa.

Se incepe de la spate,

Cu un masaj de calitate.

Si se continua indata,

Cu masaj la mana toata.

Se face la gat apoi,

Pana ce muschii sunt moi.

Se continua la picioare,

Cu masaj de relaxare.

Si apoi se intoarce atent,

Pacientul cu talent.

Cu fata in sus se aseaza,

Si apoi iarasi se maseaza.

De la talpi masajul incepe,

Si apoi se face in trepte.

Tibia incet ea se maseaza,

Apoi genunchiul urmeaza.

Dupa ce piciorul il gata,

El abdomenul urmeaza.

Ca si el trebuie masat,

Foarte bine relaxat.

Ambii sani apoi urmeaza,

Cu talent ei se maseaza.

La final gatul urmeaza,

Cu atentie se maseaza.

Se maseaza delicat,

Scalpul , la femeie sau barbat.

Se face asta la terminare,

Ca ii masaj de relaxare. 

Răspunde-mi mamă ,din al tău mormânt,
Tu ascultă-mi ,lăcrima ce cade pe pământ.
Sau dă-mi un semn, privește-mă acum,
Eu sunt copilul tău, ce are lacrimă în pumn.

Răspunde-mi mamă, din lume ta tăcută,
Să știu că tu eşti bine, în lumea ta cea mută.
Să pot scăpa, de gândul care mă frământă,
Şi de povara ce-n suflet o am multă.

Răspunde-mi mamă, dă-mi un sfat ceva,
Fă o minune, te rog dă-mi mângâierea ta.
Să-mi pot căra în spate, această cruce grea,
Până ajung la tine, te rog măicuţa mea.

Fraților văd că deja mulți înnebuniţi,

De ceva zile doar de cutremur vorbiți.

Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,

Doar de cutremur zilnic voi ne vorbiți.

Dar nu vă pune-ți nici unul întrebarea,

De ce nu mai la voi seismul e în zona aia.

Și zilnic acest cutremur el la voi se repetă,

Și stați cu toții în case, blocuri sau cuşetă?

Nu vă gândiți că în Gorj exploatările sunt,

Prea multe și de ani buni și-au luat avânt.

Excavatoarele când taie produc fisuri mari,

Fiindcă uneori cupele lovesc în roci tari.

Și că aceste fisuri petrecute mereu în pământ,

Se interceptează cu undele seismice ce sunt.

Provocate de faliile mişcătoare la suprafața,

Și că aceștia pot produce cutremurele îndată?

Așa dar dacă doriți ca aceste cutremure să fie,

Oprite și să nu mai existe doborâtă vreo clădire.

Sau cineva să moară zdrobiţi pe sub ruine,

Atunci opriți cu totul mineritul și va fii bine.

Dacă veți continua să exploataţi cărbunele așa,

Cu siguranța că moartea ea vă va aștepta.

Fiindcă fisuri se vor petrece mereu în strat,

Iar cutremurul ce urmează va fii mereu repetat.

Și atunci gândiți-vă bine ce aveți de făcut acum,

Trebuie oprit de îndată mineritul ăsta vă spun.

Că acolo în Gorj voi numai de asta ne vorbiți,

Dar mineritul care vă ucide nu vreți să îl opriți !