Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură
Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Dorel Marin
Data postării: 7 februarie 2023
Vizualizări: 1177
Poezii din aceiaşi categorie
FERICIRE
Soarele-i ascuns în nori
Valuri de parfum în flori,
După ploaia -n miez de noapte,
Mii de flori vorbesc în șoapte.
Zorii bat ușor în geam
Păsării ciripesc în ram
Pale reci trec prin perdele
În răcoarea de afară
Sorb cafeaua mea amară.
Ochii umezi îmi zâmbesc
Fericită că trăiesc.
.
Pe suflet e trist....
Pe suflet e foarte trist...
Sufletul nu observă...
Ce pierdem speriind la ziua de mâine...
Se știe că nu ne este dat să fim împreună,
Dar totuși, din nou te vreau...
Scuze că nu am avut grijă,
Iartă-mă pentru toate, scumpul meu,
Eu știu, mă urăști pentru ce am făcut,
Da, știu...
Nu suntem compatibili...
De aceea nu putem fi împreună.
Nici nu te-ai gândit că mă voi frige de iubire...
Câte ori noi
Am încercat din nou să o luăm de la capăt?
De câte ori ne-am certat și am fugit de probleme...
Între noi e o depărtare tot mai mare...
Cuvintele sunt în plus...
Eu vreau să afirm doar un lucru:
„Te iubesc” — asta a spus tot...
Dragostea doare
Dragostea nu doare doar când moare..
Ea strigă tare,se zbate dulce,
Vrea să cuvânte pe limba ei..
Suspină tristă când nu-i auzită
Vorbește-o limbă necunoscută
Aduce daruri celeste, nebănuite,
Te tot invită ca la o nuntă
Să treci pe-acolo în haine de gală
Tu însă fă ce crezi sau ce vrei;
Ai grijă mare la aparențe
Sunt trecătoare,înșelătoare
Timpul are clepsidra întoarsă
Nimic nu poate să stea în loc...
Sarută-ți tandru mereu iubita
Cere-i sărutul ce-l ține tainic,
Neștiind de unde îl are și pentru ce...
Trăiește-ți dulcea durere
Doar știai bine că dragostea doare
Nu doar când moare
Ci și acum când îți vorbește,
Nu ai ce-i face
Asta e!
(16 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
În ochii tăi
Îchii tăi albaștri găsesc alinare,
În părul tău, o dulce senzație.
Ești grijulie și atentă, deși nu merit,
Cu fiecare gest mă faci fericit.
Sfioasă și dulce, ești o comoară rară,
Te-am pierdut o dată, n-o voi face a doua oară.
În brațele tale mă simt mereu în siguranță,
Împreună, dragostea noastră mereu va rămâne aprinsă.
Aș vrea să-ți spun în fiecare zi cât de mult te iubesc,
Să-ți arăt că pentru mine ești tot ce contează.
Fiecare moment petrecut alături de tine e o binecuvântare,
Cu tine, dragostea mea nu cunoaște limite.
Tu mereu îmi vei aparține, iubita mea micuță,
Te ador dincolo de cuvinte și te voi iubi o veșnicie.
Să ne clădim împreună o întreagă împărăție,
Tu și cu mine, pentru totdeauna, într-o iubire nebună.
Si tot inca...
ce suntem noi?
ma ntreaba toata lumea
de ce nu suntem amandoi,
dar doar tu stii de ce.
vreau sa stiu
ce nsemn eu pt tine,
caci tu esti ianuarie
pentru decembrie.
aproape impreuna
dar foarte departe
unul de celalalt
lunii eu ii povestesc
de mine, de tine
de noi doi
dar ea doar ma asculta
caci nu te poate schimba
nici mintea ta flamanda
vreau sa pot
imbrate sa te iau,
sa stam impreuna
si sa vorbim de viata.
dar tu,asa cum spui,
nu esti pregatit
chiar de insasi viata.
ti e frica sa nu fi ranit,
caci copilul din tine
nu te mai cunoaste.
crezi ca s doar o fata,
prietena ta cea mai buna,
dar scoate ma din friend zone
si ti va parea rau
ca n ai facut o mai devreme.
luna mi a spus
ca nu esti pregatit,
dar face tot posibilul
sa ne apropie,
macar putin,
si toate astea
sper ca nseamna pentru tine,
macar putin.
imi tot spun
ca nu esti ca restul,
caci doar tu
esti cea mai importantă
persoana pentru tine
credeam ca mi va fi usor
sa te ating
dar nu te ai lasat
si nici nu o vei face
prea curand.
noaptea eu te visez
si mi doresc sa fie reciproc.
spre tine vreau sa ma lansez,
sa am putin noroc.
sper ca toate astea
inseamna pentru tine,
caci fiecare moment ieftin
imi dovedesc iubire.
prietenii tai se ntorc
cand trec pe langa voi.
ma faci sa mi fac sperante
pe care, cumva,
tot tu le omori.
mi e frica
de orice ar veni.
mi e frica sa te am,
mi e frica sa te pierd
si vreau sa stiu de ce
cand am momentul sa te am
te faci ca nu ma vezi.
in viata mea
tu esti un capitol
caci ai intrecut
de mult o pagina.
esti un capitol lung
care parca nu mai trece,
dar nici nu ma ntelege.
incepi sa treci,
dar tot imi esti
motivul pentru care
pot sa dorm
pare ilegal
sa vorbesc cu altii
caci inima mea
tot crede ca tu esti alesul
eu tot mai am sperante
ca vei veni si vei iubi
dar sunt la fel
ca restul pe care mi le ai dat
si tot tu le ai sfasiat
tu tot vii si
tot tu pleci si
ma lasi sa cred si
sa te vreau si
mai mult.
vreau sa ma ntelegi
sa stii ce simt
desi esti un copil
cu suflet stramt
ti e frica sa te atașezi
sa vii si sa ramai
tu crezi ca nu i nimic
nimicul asta dintre noi
tu nu stii
cand imi spui poezii
si nici nu stii
cate ar trebui
te simiti la fiecare vorba
si nu esti ca restul
crezi ca tie ti pasa
dar nici tu nu stii
cred ca faci pe prostul
sau macar incerci
sa vina de la mine
eu sa spun tot ce,
cumva,tot de la tine simt
stiu ca te simti prost
sa mi auzi gandurile
dar tot din vina ta
imi simti jocurile
vreau sa stii
tot ce simt eu,
cum te vad si
ce gandesc.
vreau sa stii tot,
dar nu esti pregatit
de tot ce ar urma.
vreau sa stii
cat vorbesc de tine
caci luna deja s a plictisit
de al tau nume.
ma vezi mereu
si cred ca tu
doar te ascunzi,
caci pentru al tau suflet
nu sunt de-ajuns.
cred ca i gata
se termina de tot
dar tot locuiești
in mintea mea mereu.
si chiar mereu.
luna a ramas in urma
caci tot crede
ca pe culoarul iubirii subrede
noi am mai avea vreo suma
ea tot te vede
al meu si
eu a ta
dar chiar nu mi stie
sila mea
mi e sila
de tine si
de tot ce spui
te crezi mare
dar nu esti
decat al tau copil.
incep sa cred ca eu
chiar n am fost nimic,
desi n acel moment,
eu eram chiar totul
si tu mi stateai
in minte si n totul.
luna inca crede
in mine si n tine,
in noi doi,
dar doar perna mi
stie prin ce
tu m ai facut
sa trec,
cat te am placut
si cat ma nec.
se termina tot jocul
jocul asta dintre noi
caci el stie a fi
ceea ce tu nu stii
el mi este
ceea ce tu n ai putut
sa mi fi
te ai bucurat sa auzi
ca ai scapat de mine
dar sper sa te gandesti
tot mai mereu la mine.
Virtual
Dar nu mai vreau. Refuz sa văd
Numele tău pe mici ecrane
Ca o otrava ce te roade-n carne
Pornind incendii, apoi potopul
În gândul unde tu ai locul
Asigurat în primul rand,
Dar când te vad, iar ma scufund
Adânc în haosul care de-abia așteaptă
Sa ma cuprindă înc-o data
Atunci când iar vei dispărea
De pe ecran, din mintea mea;
Un ciclu lung, repetitiv
Când cred ca e definitiv
Iar când in lacrimi ies pe ușă
Apare mandru din cenușă
Un Phoenix - parca nici nu i-a păsat
Nu stia unde m-a lăsat;
Stia ca n-am apăsat clanța
Cât încă mai aveam speranța
Ca pe ecran am sa te văd.
FERICIRE
Soarele-i ascuns în nori
Valuri de parfum în flori,
După ploaia -n miez de noapte,
Mii de flori vorbesc în șoapte.
Zorii bat ușor în geam
Păsării ciripesc în ram
Pale reci trec prin perdele
În răcoarea de afară
Sorb cafeaua mea amară.
Ochii umezi îmi zâmbesc
Fericită că trăiesc.
.
Pe suflet e trist....
Pe suflet e foarte trist...
Sufletul nu observă...
Ce pierdem speriind la ziua de mâine...
Se știe că nu ne este dat să fim împreună,
Dar totuși, din nou te vreau...
Scuze că nu am avut grijă,
Iartă-mă pentru toate, scumpul meu,
Eu știu, mă urăști pentru ce am făcut,
Da, știu...
Nu suntem compatibili...
De aceea nu putem fi împreună.
Nici nu te-ai gândit că mă voi frige de iubire...
Câte ori noi
Am încercat din nou să o luăm de la capăt?
De câte ori ne-am certat și am fugit de probleme...
Între noi e o depărtare tot mai mare...
Cuvintele sunt în plus...
Eu vreau să afirm doar un lucru:
„Te iubesc” — asta a spus tot...
Dragostea doare
Dragostea nu doare doar când moare..
Ea strigă tare,se zbate dulce,
Vrea să cuvânte pe limba ei..
Suspină tristă când nu-i auzită
Vorbește-o limbă necunoscută
Aduce daruri celeste, nebănuite,
Te tot invită ca la o nuntă
Să treci pe-acolo în haine de gală
Tu însă fă ce crezi sau ce vrei;
Ai grijă mare la aparențe
Sunt trecătoare,înșelătoare
Timpul are clepsidra întoarsă
Nimic nu poate să stea în loc...
Sarută-ți tandru mereu iubita
Cere-i sărutul ce-l ține tainic,
Neștiind de unde îl are și pentru ce...
Trăiește-ți dulcea durere
Doar știai bine că dragostea doare
Nu doar când moare
Ci și acum când îți vorbește,
Nu ai ce-i face
Asta e!
(16 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
În ochii tăi
Îchii tăi albaștri găsesc alinare,
În părul tău, o dulce senzație.
Ești grijulie și atentă, deși nu merit,
Cu fiecare gest mă faci fericit.
Sfioasă și dulce, ești o comoară rară,
Te-am pierdut o dată, n-o voi face a doua oară.
În brațele tale mă simt mereu în siguranță,
Împreună, dragostea noastră mereu va rămâne aprinsă.
Aș vrea să-ți spun în fiecare zi cât de mult te iubesc,
Să-ți arăt că pentru mine ești tot ce contează.
Fiecare moment petrecut alături de tine e o binecuvântare,
Cu tine, dragostea mea nu cunoaște limite.
Tu mereu îmi vei aparține, iubita mea micuță,
Te ador dincolo de cuvinte și te voi iubi o veșnicie.
Să ne clădim împreună o întreagă împărăție,
Tu și cu mine, pentru totdeauna, într-o iubire nebună.
Si tot inca...
ce suntem noi?
ma ntreaba toata lumea
de ce nu suntem amandoi,
dar doar tu stii de ce.
vreau sa stiu
ce nsemn eu pt tine,
caci tu esti ianuarie
pentru decembrie.
aproape impreuna
dar foarte departe
unul de celalalt
lunii eu ii povestesc
de mine, de tine
de noi doi
dar ea doar ma asculta
caci nu te poate schimba
nici mintea ta flamanda
vreau sa pot
imbrate sa te iau,
sa stam impreuna
si sa vorbim de viata.
dar tu,asa cum spui,
nu esti pregatit
chiar de insasi viata.
ti e frica sa nu fi ranit,
caci copilul din tine
nu te mai cunoaste.
crezi ca s doar o fata,
prietena ta cea mai buna,
dar scoate ma din friend zone
si ti va parea rau
ca n ai facut o mai devreme.
luna mi a spus
ca nu esti pregatit,
dar face tot posibilul
sa ne apropie,
macar putin,
si toate astea
sper ca nseamna pentru tine,
macar putin.
imi tot spun
ca nu esti ca restul,
caci doar tu
esti cea mai importantă
persoana pentru tine
credeam ca mi va fi usor
sa te ating
dar nu te ai lasat
si nici nu o vei face
prea curand.
noaptea eu te visez
si mi doresc sa fie reciproc.
spre tine vreau sa ma lansez,
sa am putin noroc.
sper ca toate astea
inseamna pentru tine,
caci fiecare moment ieftin
imi dovedesc iubire.
prietenii tai se ntorc
cand trec pe langa voi.
ma faci sa mi fac sperante
pe care, cumva,
tot tu le omori.
mi e frica
de orice ar veni.
mi e frica sa te am,
mi e frica sa te pierd
si vreau sa stiu de ce
cand am momentul sa te am
te faci ca nu ma vezi.
in viata mea
tu esti un capitol
caci ai intrecut
de mult o pagina.
esti un capitol lung
care parca nu mai trece,
dar nici nu ma ntelege.
incepi sa treci,
dar tot imi esti
motivul pentru care
pot sa dorm
pare ilegal
sa vorbesc cu altii
caci inima mea
tot crede ca tu esti alesul
eu tot mai am sperante
ca vei veni si vei iubi
dar sunt la fel
ca restul pe care mi le ai dat
si tot tu le ai sfasiat
tu tot vii si
tot tu pleci si
ma lasi sa cred si
sa te vreau si
mai mult.
vreau sa ma ntelegi
sa stii ce simt
desi esti un copil
cu suflet stramt
ti e frica sa te atașezi
sa vii si sa ramai
tu crezi ca nu i nimic
nimicul asta dintre noi
tu nu stii
cand imi spui poezii
si nici nu stii
cate ar trebui
te simiti la fiecare vorba
si nu esti ca restul
crezi ca tie ti pasa
dar nici tu nu stii
cred ca faci pe prostul
sau macar incerci
sa vina de la mine
eu sa spun tot ce,
cumva,tot de la tine simt
stiu ca te simti prost
sa mi auzi gandurile
dar tot din vina ta
imi simti jocurile
vreau sa stii
tot ce simt eu,
cum te vad si
ce gandesc.
vreau sa stii tot,
dar nu esti pregatit
de tot ce ar urma.
vreau sa stii
cat vorbesc de tine
caci luna deja s a plictisit
de al tau nume.
ma vezi mereu
si cred ca tu
doar te ascunzi,
caci pentru al tau suflet
nu sunt de-ajuns.
cred ca i gata
se termina de tot
dar tot locuiești
in mintea mea mereu.
si chiar mereu.
luna a ramas in urma
caci tot crede
ca pe culoarul iubirii subrede
noi am mai avea vreo suma
ea tot te vede
al meu si
eu a ta
dar chiar nu mi stie
sila mea
mi e sila
de tine si
de tot ce spui
te crezi mare
dar nu esti
decat al tau copil.
incep sa cred ca eu
chiar n am fost nimic,
desi n acel moment,
eu eram chiar totul
si tu mi stateai
in minte si n totul.
luna inca crede
in mine si n tine,
in noi doi,
dar doar perna mi
stie prin ce
tu m ai facut
sa trec,
cat te am placut
si cat ma nec.
se termina tot jocul
jocul asta dintre noi
caci el stie a fi
ceea ce tu nu stii
el mi este
ceea ce tu n ai putut
sa mi fi
te ai bucurat sa auzi
ca ai scapat de mine
dar sper sa te gandesti
tot mai mereu la mine.
Virtual
Dar nu mai vreau. Refuz sa văd
Numele tău pe mici ecrane
Ca o otrava ce te roade-n carne
Pornind incendii, apoi potopul
În gândul unde tu ai locul
Asigurat în primul rand,
Dar când te vad, iar ma scufund
Adânc în haosul care de-abia așteaptă
Sa ma cuprindă înc-o data
Atunci când iar vei dispărea
De pe ecran, din mintea mea;
Un ciclu lung, repetitiv
Când cred ca e definitiv
Iar când in lacrimi ies pe ușă
Apare mandru din cenușă
Un Phoenix - parca nici nu i-a păsat
Nu stia unde m-a lăsat;
Stia ca n-am apăsat clanța
Cât încă mai aveam speranța
Ca pe ecran am sa te văd.
Alte poezii ale autorului
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.
Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.
Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.
Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.
Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.
Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
Zăresc o stea căzătoare
Stau în casă la fereastră,
Și privesc spre bolta albastră.
Sus pe cer eu privesc luna,
Și luceafărul într-una.
Zăresc o stea căzătoare,
Ea-i iubirea călătoare.
Se desprinde dintre stele,
E iubirea vieții mele.
E iubirea mea curată,
E iubirea adevărată.
După al ei surâs tânjesc
O îndrăgesc și o iubesc.
La mine ea se grăbește,
Și-mi șoptește la ureche.
Te iubesc scump puișor
Noapte bună, somn ușor!
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir de-al roşu şi împupit,
E floarea dragă mamă ce ai iubit.
Şi ţi-am adus măicuţa mea şi –o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.
Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine mamă am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii –n lacrimi mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.
Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.
Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.
Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.
Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.
Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
Zăresc o stea căzătoare
Stau în casă la fereastră,
Și privesc spre bolta albastră.
Sus pe cer eu privesc luna,
Și luceafărul într-una.
Zăresc o stea căzătoare,
Ea-i iubirea călătoare.
Se desprinde dintre stele,
E iubirea vieții mele.
E iubirea mea curată,
E iubirea adevărată.
După al ei surâs tânjesc
O îndrăgesc și o iubesc.
La mine ea se grăbește,
Și-mi șoptește la ureche.
Te iubesc scump puișor
Noapte bună, somn ușor!
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir de-al roşu şi împupit,
E floarea dragă mamă ce ai iubit.
Şi ţi-am adus măicuţa mea şi –o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.
Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine mamă am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii –n lacrimi mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.