A sufletului floare
Cea mai frumoasă floare din suflete răsare
Pictează-n nopți culoare, prin vise alergând
Lumină sclipitoare, în ochi aprinde soare
De ce-i strivită oare nu știu să mai răspund
O tristă încântare această rară floare
Tratată cu uitare degeaba-i pe pământ
Crescând fără hotare Nu-mă-uita e-o floare
Se-nchide fără soare lipsită de-un cuvânt
Ce lume-ntortochiată de dragoste speriată
Preferă om de piatră iubirea măsurând
De teamă că-i de plată bătăi de inimi rată
O smulge și-o îngroapă, pe suflete călcând
Tu floare-abandonată de lacrimă udată
Primind apă sărată te-apleci către pământ
Respinsă și-aruncată în gând te-ascunzi uitată
Plângând ajungi uscată, o floare așteptând
Răsari de poți vre-o dată pe-o inimă de piatră
Sfidând natura toată, cutumele-nfruntând
Iubire-adevărată născută fără pată
O floare minunată desculță-n om umblând
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Silvian Costin
Data postării: 30 ianuarie 2023
Vizualizări: 714
Poezii din aceiaşi categorie
Secretul iubirii
Există secretul iubirii,
Exista iubire,
Așa cum există secretul privirii...
Când ochii privesc ce-i ascuns..
Secretul apare și-n vise,
Are glas de chitară
Sau cântă duios sau promite
Amorul ascuns sau cerul cu îngerii săi..
Iubito,tu ești secretul cel mare,
Harul coboară la mine,
Ochii închiși se deschid lesne
Mintea incepe a pricepe,
Iubirea vorbește prea dulce
Mesaje criptate greu înțelese
Erau mute și surde,
De tine erau scrise,
Astăzi citite de noi doi,
Secretul iubirii dispare
Există iubire fără secrete,
Cu siguranță e vorba de noi!
(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
In cautarea iubitului
In zare vad amurgul
Si plopii fara frunze
Pe aleii pustii se plimba
Iubirea fara muze.
Ce cauta iubirea?
Te cauta pe tine
Frumosul din poveste
Cu licariri divine.
Te cauta in lacrimi
Si-n zambete fugare
Te cauta in galaxii
La mii de ani in departare.
Iubirea te gaseste
Oriunde ai fi in lume
Dar de-a ei magie
Nu poti fugi ,oriunde.
Tu esti ce nimeni nu poate fi
Nici astazi,maine ori demult
Caci pentru mine esti doar tu
Esti singura iubire.
ICOANE
Icoane de demult răsar
Când ochiul închide pleoapa
Săteni de-ai mei.brătânii din sat
Sfătoși și buni ca tata.
Când primăvara intră-n crâng
Și-n deal se aprind bujorii
Ciorchini de oameni sunt
Veniți din sat ,odată cu zorii .
Oare de ce
Oare de ce gânduri ma dor?.
Atunci când seara vine,
Și lacrimi pe obraz cad de dor
Si-mi umplu paharul cu poezie!
Oare de ce nimic nu mai e?..
Din tot ce -am visat să fie
Vremuri apuse cu gândul la noi
Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!
Oare de ce gândul la noi
În noapte sufletu-mi inundă?
Îmi recită despre un vin în doi
Valseaza...n lacrimi se scufunda!
Oare de ce simt ca ma pierd cu firea
Și aerul îmi pare tot mai greu?
Mi-e dureroasă și ischemica amintirea
Când îmi răsună doar numele tău!
Oare de ce sufletu-mi n-ai înţeles
Ca i-ai fost drag precum un vers!
Zi-mi cum sa te fac a intelege
Ca în iubire nu există lege?
Nu te stiu
Nu-ti stiu mintea
Nu-ti stiu dorul
Nu-ti stiu chipul, nici fiorul
Nici atat, nu-ti stiu amorul
Nu-ti stiu viata
Deloc fata,
Nu-ti stiu glasul si nici pasul
Ce te duce ...nu stiu unde
Si ce ti zice? Auzi glasul?
Intelegi ce-ti spune oare?
Ai plecat parca in mare..
Si te-ai dus in valuri limpezi
Sa tot fugi vad ca te repezi
Si n-arati un interes
Sa te stiu? Nici-un progres
Si eu cred ca-asa raman
Pe inima mea stapan
Pe unde esti acum?
Tu, aripile mele prea fragile
Ce au cedat din prima zi de foc…
Trecut-au pan-acum prea multe zile
Si despre tine nu mai stiu deloc…
Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,
Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…
Ma tine prizonier si-mi da ferestre
Atat cat doar sa-mi pot imagina.
Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?
Strabat in lung si-n lat acelasi drum -
Dup-un amar de chinuri si de vrere
Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?
Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!
Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!
S-aud ca tu jongland printre ruine,
Franturi de suflet ai lipit la loc…
C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!
Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,
Se reaprinde-n scrumiera la fereastra
Cand ma intreb pe unde esti acum!
Secretul iubirii
Există secretul iubirii,
Exista iubire,
Așa cum există secretul privirii...
Când ochii privesc ce-i ascuns..
Secretul apare și-n vise,
Are glas de chitară
Sau cântă duios sau promite
Amorul ascuns sau cerul cu îngerii săi..
Iubito,tu ești secretul cel mare,
Harul coboară la mine,
Ochii închiși se deschid lesne
Mintea incepe a pricepe,
Iubirea vorbește prea dulce
Mesaje criptate greu înțelese
Erau mute și surde,
De tine erau scrise,
Astăzi citite de noi doi,
Secretul iubirii dispare
Există iubire fără secrete,
Cu siguranță e vorba de noi!
(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
In cautarea iubitului
In zare vad amurgul
Si plopii fara frunze
Pe aleii pustii se plimba
Iubirea fara muze.
Ce cauta iubirea?
Te cauta pe tine
Frumosul din poveste
Cu licariri divine.
Te cauta in lacrimi
Si-n zambete fugare
Te cauta in galaxii
La mii de ani in departare.
Iubirea te gaseste
Oriunde ai fi in lume
Dar de-a ei magie
Nu poti fugi ,oriunde.
Tu esti ce nimeni nu poate fi
Nici astazi,maine ori demult
Caci pentru mine esti doar tu
Esti singura iubire.
ICOANE
Icoane de demult răsar
Când ochiul închide pleoapa
Săteni de-ai mei.brătânii din sat
Sfătoși și buni ca tata.
Când primăvara intră-n crâng
Și-n deal se aprind bujorii
Ciorchini de oameni sunt
Veniți din sat ,odată cu zorii .
Oare de ce
Oare de ce gânduri ma dor?.
Atunci când seara vine,
Și lacrimi pe obraz cad de dor
Si-mi umplu paharul cu poezie!
Oare de ce nimic nu mai e?..
Din tot ce -am visat să fie
Vremuri apuse cu gândul la noi
Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!
Oare de ce gândul la noi
În noapte sufletu-mi inundă?
Îmi recită despre un vin în doi
Valseaza...n lacrimi se scufunda!
Oare de ce simt ca ma pierd cu firea
Și aerul îmi pare tot mai greu?
Mi-e dureroasă și ischemica amintirea
Când îmi răsună doar numele tău!
Oare de ce sufletu-mi n-ai înţeles
Ca i-ai fost drag precum un vers!
Zi-mi cum sa te fac a intelege
Ca în iubire nu există lege?
Nu te stiu
Nu-ti stiu mintea
Nu-ti stiu dorul
Nu-ti stiu chipul, nici fiorul
Nici atat, nu-ti stiu amorul
Nu-ti stiu viata
Deloc fata,
Nu-ti stiu glasul si nici pasul
Ce te duce ...nu stiu unde
Si ce ti zice? Auzi glasul?
Intelegi ce-ti spune oare?
Ai plecat parca in mare..
Si te-ai dus in valuri limpezi
Sa tot fugi vad ca te repezi
Si n-arati un interes
Sa te stiu? Nici-un progres
Si eu cred ca-asa raman
Pe inima mea stapan
Pe unde esti acum?
Tu, aripile mele prea fragile
Ce au cedat din prima zi de foc…
Trecut-au pan-acum prea multe zile
Si despre tine nu mai stiu deloc…
Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,
Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…
Ma tine prizonier si-mi da ferestre
Atat cat doar sa-mi pot imagina.
Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?
Strabat in lung si-n lat acelasi drum -
Dup-un amar de chinuri si de vrere
Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?
Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!
Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!
S-aud ca tu jongland printre ruine,
Franturi de suflet ai lipit la loc…
C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!
Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,
Se reaprinde-n scrumiera la fereastra
Cand ma intreb pe unde esti acum!
Alte poezii ale autorului
Ce-ar fi să fim
Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm
Când primăvara scoate florile din creangă
Strivind tăcerile să nu le auzim
Vorbind culorile din alb să crească nalbă
Ce-ar fi căderile să nu le mai primim
Urcând în suflete lumina către vară
Stârniți de zâmbete pe buze să vopsim
Cu mierea dulce gura roșie de fragă
Ce-ar fi privirile să nu le dezlipim
Developănd aceleași stele pe sub pleapă
Când adormim ne va rula în vise film
Despre un soare ce aprinde lunii salbă
Ce-ar fi secundele să nu le auzim
Bătăi de inimă surzind eterna roată
Pe timpul rege încurcând să-l ațipim
De noi uitând să ne petrecem doi în șoaptă
Ce-ar fi culorile pe toate să le știm
Din curcubeu să adunăm o înghețată
Gustând plăcerile din viață să sorbim
Topind încet buchetul fin de ciocolată
Ce-ar fi un doi creat din noi să făurim
Cu eu și tu să împletim o cazemată
Visele toate adunând să le-mplinim
Ce-ar fi să fim același pas pe-aceiași treaptă
Să fie om
Să fie lumină, și întunericul a sucombat
Să fie om, și plămădită e făptură
Să fie doi, și o tăcere-a amuțit
Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit
Să fie rău unde e bine, și-a stricat
Să fie noapte între zile, și-a venit
Să fie cer, și luna stele-a invitat
Să fie umbră când plâng norii ascuțit
Să fie azi căci poate măine a plecat
Trecând prin noapte întunericul l-a luat
Să fie inimă bătând adevărat
Să fie om când o lumină a strigat
Nepăsare
E-atâta nepăsare că pare-a fi normală
Şi inima de-arunci e-o chestie banală
De ea dacă te-ncurci înseamnă că-i o boală
Știu mulţi a te trata cu-o nepăsare goală
Un psiholog mi-a spus să torn sufletu-n cană
S-adaug nepăsare că-i cea mai bună zeamă
Cum? te-ai îndrăgostit? Eşti anormal, ce dramă
Să-ţi pese doar de azi, de tine şi de mamă
Uită de toţi şi toate că nu-i mare scofală
Să-ţi pese de nimic să foloseşti ca armă
Prefă-te fericit când ieşi prin lume-afară
Nu asculta de suflet, e-un prost fără de şcoală
Încet, inima caldă, de nepăsare-ngheaţă
De-atâta nepăsare de tine nu-ţi mai pasă
Din om se pierde om, devine o paiață
Trăind nepăsător storci sufletul de viață
Răsturnat
Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit
Curmând lumina dimineți-n amintire
Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit
Gravând speranța unei rime pe hârtie
Gura lipsită de ureche-a amuțit
Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte
Buzele tremură sărutul nerostit
Zâmbetul piere furișându-se în noapte
Ochii se scutură uscându-se cumplit
Eliberând picuri fierbinți spre mistuire
Alunecând ploile curg fără sfârșit
Sufletul cade lăcrimând în agonie
Norii aruncă peste soare valuri gri
Răstoarnă razele pierindu-le-necate
Rămas în beznă caut cioburi încă vii
S-adun bătăile de inim-aruncate
Spre viitor se oglindește ce-i trecut
Lăsând prezentul navigând în rătăcire
M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput
Pierzând tăcerile zidite-n amintire
Și-atunci nu pot
Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă
Privind lumina m-am strivit de ochii tăi
Stau încercând să mă dezleg fără de șansă
Pictat e zâmbetul arzând în ochii mei
Nu pot vorbi și-atunci mă tac pe-o foaie mută
Aștern prefață într-o umbră de roman
Nu pot să merg și-atunci mă umblu fără urmă
Se-ndoaie pașii rătăcind drumul spre mal
Nu pot fugi și-atunci îngheț unde m-aruncă
Tălpile caută pământ fundamental
Nu pot să curg și-atunci mă torn lipit de stâncă
Să-mi caut rece drumul veșted rațional
Nu pot privi și-atunci mi-e orb dorul ce-asmută
Închis în ochi sub pleoape-i roșu ireal
Nu pot să zbor înțepenit lipsindu-mi cârmă
Absurdul caută prezentul ideal
Și-atunci nu pot fără de ieri să-mi caut mâine
Nu pot să azi când nu e zâmbet pe fundal
Nu pot să fiu dacă îmi ești doar o secundă
Și-atunci nu pot nici să trăiesc nici să dispar
Singur
Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești
Să te iubească cel iubit sigur dorești
Dar ce te faci când doar în vise curg povești
Singur umblând înstrăinat nu te găsești
Nu te ajungi, nu mai poftești, nu mai voiești
Singur te-alungi și-apoi te chemi, singur pășești
De dor orbit te otrăvești, te amăgești
N-ai vrea să știi cum este singur să trăiești
Printr-e mulțimi încerci fugind să te lipești
Dar când privești spre umbra ta tot singur ești
Cine-ți șoptește ‚noapte bună’ să-i zâmbești
Cine-ți va spune ‚Te Iubesc’ când te trezești
Îți cere inima flămândă s-o hrănești
Mușcându-ți sufletul de nu o mulțumești
Bătând împinge foc în vene să gonești
Fugind de singur te trimite să-ndrăznești
Când lupți degeaba ți se spune că cerșești
Sufletul, lumea te îndeamnă, să-l golești
Dar ce e unic n-ai să poți să-nlocuiești
Și-atunci pe față zâmbet rece îți vopsești
Ești condamnat singur cu oameni să trăiești
N-ai să vorbești despre iubirea ce-o nutrești
De-ai să grăiești cu umiliț-ai să plătești
Singur asculți tot ce gândești, te cheltuiești
Te-aruncă singur închizându-te-n iubești
Te-a ocupat lipsindu-ți găndul ce gândești
Să te întrebi singur pe tine cine ești
Să-ți piardă mințile ascunse-n ce iubești
De s-ar putea, singur certând, să-l izgonești
Departe-ajuns să poți oricând să-l ocolești
Să nu stea singur cu tristețea-l împletești
Să-l lași pe singur fără singur, să-l uimești
Ce-ar fi pe singur lângă tine să-l primești
Să nu mai fie-atât de singur, să-l iubești
Lipsindu-i singur să vă pierdeți în povești
Fără de singur să adormi, să te trezești
Ce-ar fi să fim
Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm
Când primăvara scoate florile din creangă
Strivind tăcerile să nu le auzim
Vorbind culorile din alb să crească nalbă
Ce-ar fi căderile să nu le mai primim
Urcând în suflete lumina către vară
Stârniți de zâmbete pe buze să vopsim
Cu mierea dulce gura roșie de fragă
Ce-ar fi privirile să nu le dezlipim
Developănd aceleași stele pe sub pleapă
Când adormim ne va rula în vise film
Despre un soare ce aprinde lunii salbă
Ce-ar fi secundele să nu le auzim
Bătăi de inimă surzind eterna roată
Pe timpul rege încurcând să-l ațipim
De noi uitând să ne petrecem doi în șoaptă
Ce-ar fi culorile pe toate să le știm
Din curcubeu să adunăm o înghețată
Gustând plăcerile din viață să sorbim
Topind încet buchetul fin de ciocolată
Ce-ar fi un doi creat din noi să făurim
Cu eu și tu să împletim o cazemată
Visele toate adunând să le-mplinim
Ce-ar fi să fim același pas pe-aceiași treaptă
Să fie om
Să fie lumină, și întunericul a sucombat
Să fie om, și plămădită e făptură
Să fie doi, și o tăcere-a amuțit
Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit
Să fie rău unde e bine, și-a stricat
Să fie noapte între zile, și-a venit
Să fie cer, și luna stele-a invitat
Să fie umbră când plâng norii ascuțit
Să fie azi căci poate măine a plecat
Trecând prin noapte întunericul l-a luat
Să fie inimă bătând adevărat
Să fie om când o lumină a strigat
Nepăsare
E-atâta nepăsare că pare-a fi normală
Şi inima de-arunci e-o chestie banală
De ea dacă te-ncurci înseamnă că-i o boală
Știu mulţi a te trata cu-o nepăsare goală
Un psiholog mi-a spus să torn sufletu-n cană
S-adaug nepăsare că-i cea mai bună zeamă
Cum? te-ai îndrăgostit? Eşti anormal, ce dramă
Să-ţi pese doar de azi, de tine şi de mamă
Uită de toţi şi toate că nu-i mare scofală
Să-ţi pese de nimic să foloseşti ca armă
Prefă-te fericit când ieşi prin lume-afară
Nu asculta de suflet, e-un prost fără de şcoală
Încet, inima caldă, de nepăsare-ngheaţă
De-atâta nepăsare de tine nu-ţi mai pasă
Din om se pierde om, devine o paiață
Trăind nepăsător storci sufletul de viață
Răsturnat
Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit
Curmând lumina dimineți-n amintire
Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit
Gravând speranța unei rime pe hârtie
Gura lipsită de ureche-a amuțit
Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte
Buzele tremură sărutul nerostit
Zâmbetul piere furișându-se în noapte
Ochii se scutură uscându-se cumplit
Eliberând picuri fierbinți spre mistuire
Alunecând ploile curg fără sfârșit
Sufletul cade lăcrimând în agonie
Norii aruncă peste soare valuri gri
Răstoarnă razele pierindu-le-necate
Rămas în beznă caut cioburi încă vii
S-adun bătăile de inim-aruncate
Spre viitor se oglindește ce-i trecut
Lăsând prezentul navigând în rătăcire
M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput
Pierzând tăcerile zidite-n amintire
Și-atunci nu pot
Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă
Privind lumina m-am strivit de ochii tăi
Stau încercând să mă dezleg fără de șansă
Pictat e zâmbetul arzând în ochii mei
Nu pot vorbi și-atunci mă tac pe-o foaie mută
Aștern prefață într-o umbră de roman
Nu pot să merg și-atunci mă umblu fără urmă
Se-ndoaie pașii rătăcind drumul spre mal
Nu pot fugi și-atunci îngheț unde m-aruncă
Tălpile caută pământ fundamental
Nu pot să curg și-atunci mă torn lipit de stâncă
Să-mi caut rece drumul veșted rațional
Nu pot privi și-atunci mi-e orb dorul ce-asmută
Închis în ochi sub pleoape-i roșu ireal
Nu pot să zbor înțepenit lipsindu-mi cârmă
Absurdul caută prezentul ideal
Și-atunci nu pot fără de ieri să-mi caut mâine
Nu pot să azi când nu e zâmbet pe fundal
Nu pot să fiu dacă îmi ești doar o secundă
Și-atunci nu pot nici să trăiesc nici să dispar
Singur
Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești
Să te iubească cel iubit sigur dorești
Dar ce te faci când doar în vise curg povești
Singur umblând înstrăinat nu te găsești
Nu te ajungi, nu mai poftești, nu mai voiești
Singur te-alungi și-apoi te chemi, singur pășești
De dor orbit te otrăvești, te amăgești
N-ai vrea să știi cum este singur să trăiești
Printr-e mulțimi încerci fugind să te lipești
Dar când privești spre umbra ta tot singur ești
Cine-ți șoptește ‚noapte bună’ să-i zâmbești
Cine-ți va spune ‚Te Iubesc’ când te trezești
Îți cere inima flămândă s-o hrănești
Mușcându-ți sufletul de nu o mulțumești
Bătând împinge foc în vene să gonești
Fugind de singur te trimite să-ndrăznești
Când lupți degeaba ți se spune că cerșești
Sufletul, lumea te îndeamnă, să-l golești
Dar ce e unic n-ai să poți să-nlocuiești
Și-atunci pe față zâmbet rece îți vopsești
Ești condamnat singur cu oameni să trăiești
N-ai să vorbești despre iubirea ce-o nutrești
De-ai să grăiești cu umiliț-ai să plătești
Singur asculți tot ce gândești, te cheltuiești
Te-aruncă singur închizându-te-n iubești
Te-a ocupat lipsindu-ți găndul ce gândești
Să te întrebi singur pe tine cine ești
Să-ți piardă mințile ascunse-n ce iubești
De s-ar putea, singur certând, să-l izgonești
Departe-ajuns să poți oricând să-l ocolești
Să nu stea singur cu tristețea-l împletești
Să-l lași pe singur fără singur, să-l uimești
Ce-ar fi pe singur lângă tine să-l primești
Să nu mai fie-atât de singur, să-l iubești
Lipsindu-i singur să vă pierdeți în povești
Fără de singur să adormi, să te trezești