A sufletului floare
Cea mai frumoasă floare din suflete răsare
Pictează-n nopți culoare, prin vise alergând
Lumină sclipitoare, în ochi aprinde soare
De ce-i strivită oare nu știu să mai răspund
O tristă încântare această rară floare
Tratată cu uitare degeaba-i pe pământ
Crescând fără hotare Nu-mă-uita e-o floare
Se-nchide fără soare lipsită de-un cuvânt
Ce lume-ntortochiată de dragoste speriată
Preferă om de piatră iubirea măsurând
De teamă că-i de plată bătăi de inimi rată
O smulge și-o îngroapă, pe suflete călcând
Tu floare-abandonată de lacrimă udată
Primind apă sărată te-apleci către pământ
Respinsă și-aruncată în gând te-ascunzi uitată
Plângând ajungi uscată, o floare așteptând
Răsari de poți vre-o dată pe-o inimă de piatră
Sfidând natura toată, cutumele-nfruntând
Iubire-adevărată născută fără pată
O floare minunată desculță-n om umblând
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Silvian Costin
Дата публикации: 30 января 2023
Просмотры: 907
Стихи из этой категории
🎤 “La ce-i bună iubirea?”
Pe patul dens al amintirilor de mult uitate
Sunt așezate lacrimi reci si zâmbete trucate
Aștepți să treacă, dar fiecare clipă din prezent te leagă și mai tare de trecut
Și ai impresia că fiecare an din calendar reprezintă un nou început
Totuși, eu m-am născut când eram pe cale să mor
Sunt rece în aparențe dar sufletul meu arde de dor
Atinge-mi inima de cristal și transform-o-n scrum
Căci ,spune-mi, să iubești, la ce-i bun?
Să simți căldura lavei în suflet, ca mai apoi să fii lăsat la marginea unui iceberg infernal?
Să simți atingerea plăpândă a unui fluture micuț, ce mai apoi se transforma într-un glonț letal?
La ce-i bună iubirea?
Când în final rămâi doar tu și amintirea?
La Naștere
Îngerul meu a fost ales de Dumnezeu,
În ziua în care mi-am tras prima răsuflare.
A stat acolo lângă mine, un mic trofeu.
La un pas depărtare.
Îngerul meu, s-a uitat la mine doar odată și m-a iubit deodată nespus,
Cu o dragoste neimaginată,
De parcă eram cel mai frumos apus.
Îngerul meu, a rămas lângă mine
Ca o călăuză a luminii divine,
Chiar dacă m-ai uitam uneori spre a mea rușine.
Să onorez dulcea dragoste creștine.
Apoi, l-am întâlnit pe el și brusc am înțeles,
Dulce al meu pecetluit destin.
De ce la fiecare succes,
Exista si un deces.
Sucessul a fost că l-am întâlnit.
Dar imediat și decesul a survenit.
Deoarece îngerul meu păzitor nu mai era.
Luase cu el și căldura.
Până el m-a luat în brațe,
Am crezut în van,
Că acel mic trofeu,
Era ce mi-am dorit mereu.
După aceea am relizat.
Nu mă părăsise îngerul meu.
Te-am strâns în brațe și te-am sărutat,
Plănuind să fac asta de acum încolo mereu.
Pentru că am relizat că tu ești îngerul și trofeul meu.
Altă viață
Poate nu știu să iubesc sau să ofer
Iubirea ca o molimă, de care m-am lipsit
Cum să ofer o întreagă iubire , când eu
Nu sunt decât pe jumate
Ce caut aici ? când toți sunt în același timp
Dar eu nu simt că aparțin lumii
Diferit de creațiile naturii
Care știu să iubească și sunt iubiți
Iubirea ce-o simt e rece ca un foc stins
Căldura de care vorbesc ei, ca un val ce te îmbată
Dar pe mine nu, doar mă sufocă
Vreau liniștea ce-mi răsună în extremitate
Să-mi înec toate aspirațiile, ceva ce n-ar fi trebuit
Să-ndrăznec să visez, e greșit să îți dorești
Mai mult decât ai, e prea târziu să mă mai trezesc
Somnul din care nu mă voi mai trezii
Sunt salvat de ce numesc viețile iubire….
Ridică-mă
Ridică-mă când sunt căzut,
Ajută-mă când am pierdut,
Răneşte-mă când sunt ostil,
Şi pune-mi suflet de copil.
Ajută-mă când nu mai pot,
Învaţă-mă când sunt netot,
Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,
Mă mângâie cu mâini de mamă.
Răneşte-mă când sunt viclean,
Învaţă-mă să fiu mirean,
Şi când greşesc ca altădată,
Tu să mă ierţi precum un tată.
Iubeşte-mă când sunt prea crud,
Învaţă-mă cum să te ascult,
Pătrunde-n somnul meu tiptil,
Şi pune-mi suflet de copil.
Să așteptăm
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea nebună
Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună
E boală grea și-i răspândită ca o ciumă
Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână
Am să aștept până-i vaccin să mă salveze
Cu o uitare cât un cer să mă trateze
Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde
Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze
De ce lăsăm în așteptare inimile calde
Când știm că toate așteptarile n-au roade
Nu mai pricep această lume cum se-mparte
Între iubire și iertare cine arde?
A mai rămas de aştepatat doar timpul rece
Nepăsători privind absurdul cum petrece
Asiguraţi că aşteptând totul va trece
Vom aștepta suflet cu dragoste să plece
Murmur a dor
Iubito, mi-aș face inima, râu,
Să curgă lin peste sufletul tău,
Iar din zilele mele, ce le am pe pământ,
Să-ți fac un paradis, cu miros de cânt.
Să-ți împletesc părul în raze de soare,
Să-ți dăruiesc flori de dor și speranță în zare,
Să transform fiecare umbră în vis,
Și să umplu tăcerea cu glasuri de crist.
"Și chiar de-s umbre, iubirea noastră strălucește"
🎤 “La ce-i bună iubirea?”
Pe patul dens al amintirilor de mult uitate
Sunt așezate lacrimi reci si zâmbete trucate
Aștepți să treacă, dar fiecare clipă din prezent te leagă și mai tare de trecut
Și ai impresia că fiecare an din calendar reprezintă un nou început
Totuși, eu m-am născut când eram pe cale să mor
Sunt rece în aparențe dar sufletul meu arde de dor
Atinge-mi inima de cristal și transform-o-n scrum
Căci ,spune-mi, să iubești, la ce-i bun?
Să simți căldura lavei în suflet, ca mai apoi să fii lăsat la marginea unui iceberg infernal?
Să simți atingerea plăpândă a unui fluture micuț, ce mai apoi se transforma într-un glonț letal?
La ce-i bună iubirea?
Când în final rămâi doar tu și amintirea?
La Naștere
Îngerul meu a fost ales de Dumnezeu,
În ziua în care mi-am tras prima răsuflare.
A stat acolo lângă mine, un mic trofeu.
La un pas depărtare.
Îngerul meu, s-a uitat la mine doar odată și m-a iubit deodată nespus,
Cu o dragoste neimaginată,
De parcă eram cel mai frumos apus.
Îngerul meu, a rămas lângă mine
Ca o călăuză a luminii divine,
Chiar dacă m-ai uitam uneori spre a mea rușine.
Să onorez dulcea dragoste creștine.
Apoi, l-am întâlnit pe el și brusc am înțeles,
Dulce al meu pecetluit destin.
De ce la fiecare succes,
Exista si un deces.
Sucessul a fost că l-am întâlnit.
Dar imediat și decesul a survenit.
Deoarece îngerul meu păzitor nu mai era.
Luase cu el și căldura.
Până el m-a luat în brațe,
Am crezut în van,
Că acel mic trofeu,
Era ce mi-am dorit mereu.
După aceea am relizat.
Nu mă părăsise îngerul meu.
Te-am strâns în brațe și te-am sărutat,
Plănuind să fac asta de acum încolo mereu.
Pentru că am relizat că tu ești îngerul și trofeul meu.
Altă viață
Poate nu știu să iubesc sau să ofer
Iubirea ca o molimă, de care m-am lipsit
Cum să ofer o întreagă iubire , când eu
Nu sunt decât pe jumate
Ce caut aici ? când toți sunt în același timp
Dar eu nu simt că aparțin lumii
Diferit de creațiile naturii
Care știu să iubească și sunt iubiți
Iubirea ce-o simt e rece ca un foc stins
Căldura de care vorbesc ei, ca un val ce te îmbată
Dar pe mine nu, doar mă sufocă
Vreau liniștea ce-mi răsună în extremitate
Să-mi înec toate aspirațiile, ceva ce n-ar fi trebuit
Să-ndrăznec să visez, e greșit să îți dorești
Mai mult decât ai, e prea târziu să mă mai trezesc
Somnul din care nu mă voi mai trezii
Sunt salvat de ce numesc viețile iubire….
Ridică-mă
Ridică-mă când sunt căzut,
Ajută-mă când am pierdut,
Răneşte-mă când sunt ostil,
Şi pune-mi suflet de copil.
Ajută-mă când nu mai pot,
Învaţă-mă când sunt netot,
Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,
Mă mângâie cu mâini de mamă.
Răneşte-mă când sunt viclean,
Învaţă-mă să fiu mirean,
Şi când greşesc ca altădată,
Tu să mă ierţi precum un tată.
Iubeşte-mă când sunt prea crud,
Învaţă-mă cum să te ascult,
Pătrunde-n somnul meu tiptil,
Şi pune-mi suflet de copil.
Să așteptăm
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea nebună
Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună
E boală grea și-i răspândită ca o ciumă
Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână
Am să aștept până-i vaccin să mă salveze
Cu o uitare cât un cer să mă trateze
Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde
Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze
De ce lăsăm în așteptare inimile calde
Când știm că toate așteptarile n-au roade
Nu mai pricep această lume cum se-mparte
Între iubire și iertare cine arde?
A mai rămas de aştepatat doar timpul rece
Nepăsători privind absurdul cum petrece
Asiguraţi că aşteptând totul va trece
Vom aștepta suflet cu dragoste să plece
Murmur a dor
Iubito, mi-aș face inima, râu,
Să curgă lin peste sufletul tău,
Iar din zilele mele, ce le am pe pământ,
Să-ți fac un paradis, cu miros de cânt.
Să-ți împletesc părul în raze de soare,
Să-ți dăruiesc flori de dor și speranță în zare,
Să transform fiecare umbră în vis,
Și să umplu tăcerea cu glasuri de crist.
"Și chiar de-s umbre, iubirea noastră strălucește"
Другие стихотворения автора
Rugăminte
De-au să pornească ploi
Oprește-le să curgă
Cu soare să le stingi
Un curcubeu s-ajungă
Și de-au s-apară nori
Împraștiei, să fugă
S-aduci lumină-n zori
Turnând-o peste umbră
Iar de-ai s-auzi viori
E sufletul ce cântă
Cu zâmbet în culori
Tristețile alungă
De-au să se-ntindă mâini
Lasă-le să te-ajungă
Primește-mbrățișări
Inimi s-auzi cum zburdă
Poate-ai să simți fiori
Amețitor cum urcă
Adună-i că-s comori
Armurile aruncă
Pornit-au rugăminți
Spre cerul ce ascultă
Cu rugă către sfinți
Iubirea să te-ajungă
O dimineață
Am întâlnit o dimineață
Pășea strălucitor acoperind stele
Privindu-mă cu raze m-a luminat
Floarea albastră și-a deschis petale
Însetată căutând strop de soare
Dimineață ploua roșu tăcut
Curgeau norii pictând curcubeu
Se arcuia poarta culorilor departe
Alergând să deschid am căzut
Doar umbra s-a mai ridicat
Dimineață a fost demult
Ziua pleacă fugind înserată
Luna plutește zâmbind palid
Noaptea întunecă tot mai aprins
Vopsește orb aruncând beznă
Dimineața luminează departe
Oprit în visare doarme timpul
Speranțele șoptesc amăgitor
Povestesc răsărit efemer
Cufundat înăutru aștept
Dimineața mă stinge-n uitare
De-ar fi
De-ar fi hotarele de zahăr le-aș topi
Dar sunt amare-ndepărtările uscate
De-ar fi tăcerile vorbite ne-am privi
Însă distanțele tot cresc înstrăinate
Nu știu emoțiile din vise-a izgoni
Plutesc în gânduri amintirile frustrate
Deschide rănile cumplitul a iubi
De-ar fi uitările să vindece chemate
Ucid cuvintele să nu poată vorbi
Oricum rostite vor muri neascultate
Sângele-albastru-n călimară va pieri
Pe pagini albe adormind înmormântate
Au mai rămas doar frământările târzii
Umblând tomnatic hoinăresc necugetate
Dezleagă ploile mărunte în stihii
Lăsând să curgă fabulațiile abstracte
De-ar fi îndrugă fără noimă cum ar fi
Rulează filme dezlipit de realitate
Uitând că timpul alergând va risipi
Degeaba caută visând ce nu se poate
Anotimpuri
E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum
Aleargă timpul anotimpul să ne treacă
Iubirea zace aruncată în noroi
Sufletul umblă părăsit, fără de șansă
Privirea caută prin ceață după zori
Turnănd continuu cu tăceri din abundență
Către-anotimpuri de tristețe ne topim
Orbiți de reguli ordonate în absență
Va străluci golul din suflete sublim
Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni
Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi
Le frângem inima ce le-a bătut speranță
Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’
Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul
Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi
Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet
Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi
Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară
Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern
Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă
Ne-ajunge iarna înghețând focul etern
Oare de ce?
Oare de ce e-atât de liniște pe buze
De ce-s uscate toate vorbele de-amor
Oare de ce cuvântul umblă să se scuze
Oare de ce tăcerea caută sonor
Oare de ce sunt amintirile ursuze
De ce privirile sunt umede de dor
Oare de ce lacrima nu învie frunze
E toamnă-n suflet îmbrăcată incolor
Oare de ce răsar luminile difuze
De ce ard stelele plutind amăgitor
Oare de ce visează nopțile confuze
În grabă zilele gonesc ucigător
Oare de ce tristețea vrea să mă recuze
De ce trecutul pune umbră-n viitor
Oare de ce prezentul n-are călăuze
Se pierde urma rătăcind întâmplător
Oare de ce iubirea pare să se-amuze
De ce lovește clevetind umilitor
Oare de ce simte nevoia să refuze
Zâmbind mi-aruncă existența în decor
Tristețea rătăcitelor iubiri
Visele stinse plecă-n zbor din realitate
Caută nopțile șoptind cuvinte vii
Umblă rănite ascunzând sinceritate
Lăsând tristețea înecându-se-n beții
Orele curg înșiruind secunde moarte
Ceasul zorește numărând zile pustii
Verile pleacă strămutându-se departe
Hâdă tristețea scuturând zăpezi târzii
Soarele fuge aruncând lumini uscate
Orbește zările privirilor zglobii
Întunecând tote culorile pictate
Transformă purpura tristeții în stihii
Frunzele cad dezvăluind patimi speriate
Se-așează lespede vopsite ruginii
Astupă florile strivite și-ngropate
Plânge tristețea cu petale argintii
Palmele ard incendiind lacrimi semnate
Mângâie cerul amintirilor vâslind
Despică norii vălurind tăceri private
Întinde negura tristeții răscolid
Urmele dor mărturisind cărări voalate
Rănește zborul sub copite umilind
Strivite aripi ofilindu-se tăiate
Plutește liberă tristețea rătăcind
Rugăminte
De-au să pornească ploi
Oprește-le să curgă
Cu soare să le stingi
Un curcubeu s-ajungă
Și de-au s-apară nori
Împraștiei, să fugă
S-aduci lumină-n zori
Turnând-o peste umbră
Iar de-ai s-auzi viori
E sufletul ce cântă
Cu zâmbet în culori
Tristețile alungă
De-au să se-ntindă mâini
Lasă-le să te-ajungă
Primește-mbrățișări
Inimi s-auzi cum zburdă
Poate-ai să simți fiori
Amețitor cum urcă
Adună-i că-s comori
Armurile aruncă
Pornit-au rugăminți
Spre cerul ce ascultă
Cu rugă către sfinți
Iubirea să te-ajungă
O dimineață
Am întâlnit o dimineață
Pășea strălucitor acoperind stele
Privindu-mă cu raze m-a luminat
Floarea albastră și-a deschis petale
Însetată căutând strop de soare
Dimineață ploua roșu tăcut
Curgeau norii pictând curcubeu
Se arcuia poarta culorilor departe
Alergând să deschid am căzut
Doar umbra s-a mai ridicat
Dimineață a fost demult
Ziua pleacă fugind înserată
Luna plutește zâmbind palid
Noaptea întunecă tot mai aprins
Vopsește orb aruncând beznă
Dimineața luminează departe
Oprit în visare doarme timpul
Speranțele șoptesc amăgitor
Povestesc răsărit efemer
Cufundat înăutru aștept
Dimineața mă stinge-n uitare
De-ar fi
De-ar fi hotarele de zahăr le-aș topi
Dar sunt amare-ndepărtările uscate
De-ar fi tăcerile vorbite ne-am privi
Însă distanțele tot cresc înstrăinate
Nu știu emoțiile din vise-a izgoni
Plutesc în gânduri amintirile frustrate
Deschide rănile cumplitul a iubi
De-ar fi uitările să vindece chemate
Ucid cuvintele să nu poată vorbi
Oricum rostite vor muri neascultate
Sângele-albastru-n călimară va pieri
Pe pagini albe adormind înmormântate
Au mai rămas doar frământările târzii
Umblând tomnatic hoinăresc necugetate
Dezleagă ploile mărunte în stihii
Lăsând să curgă fabulațiile abstracte
De-ar fi îndrugă fără noimă cum ar fi
Rulează filme dezlipit de realitate
Uitând că timpul alergând va risipi
Degeaba caută visând ce nu se poate
Anotimpuri
E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum
Aleargă timpul anotimpul să ne treacă
Iubirea zace aruncată în noroi
Sufletul umblă părăsit, fără de șansă
Privirea caută prin ceață după zori
Turnănd continuu cu tăceri din abundență
Către-anotimpuri de tristețe ne topim
Orbiți de reguli ordonate în absență
Va străluci golul din suflete sublim
Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni
Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi
Le frângem inima ce le-a bătut speranță
Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’
Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul
Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi
Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet
Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi
Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară
Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern
Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă
Ne-ajunge iarna înghețând focul etern
Oare de ce?
Oare de ce e-atât de liniște pe buze
De ce-s uscate toate vorbele de-amor
Oare de ce cuvântul umblă să se scuze
Oare de ce tăcerea caută sonor
Oare de ce sunt amintirile ursuze
De ce privirile sunt umede de dor
Oare de ce lacrima nu învie frunze
E toamnă-n suflet îmbrăcată incolor
Oare de ce răsar luminile difuze
De ce ard stelele plutind amăgitor
Oare de ce visează nopțile confuze
În grabă zilele gonesc ucigător
Oare de ce tristețea vrea să mă recuze
De ce trecutul pune umbră-n viitor
Oare de ce prezentul n-are călăuze
Se pierde urma rătăcind întâmplător
Oare de ce iubirea pare să se-amuze
De ce lovește clevetind umilitor
Oare de ce simte nevoia să refuze
Zâmbind mi-aruncă existența în decor
Tristețea rătăcitelor iubiri
Visele stinse plecă-n zbor din realitate
Caută nopțile șoptind cuvinte vii
Umblă rănite ascunzând sinceritate
Lăsând tristețea înecându-se-n beții
Orele curg înșiruind secunde moarte
Ceasul zorește numărând zile pustii
Verile pleacă strămutându-se departe
Hâdă tristețea scuturând zăpezi târzii
Soarele fuge aruncând lumini uscate
Orbește zările privirilor zglobii
Întunecând tote culorile pictate
Transformă purpura tristeții în stihii
Frunzele cad dezvăluind patimi speriate
Se-așează lespede vopsite ruginii
Astupă florile strivite și-ngropate
Plânge tristețea cu petale argintii
Palmele ard incendiind lacrimi semnate
Mângâie cerul amintirilor vâslind
Despică norii vălurind tăceri private
Întinde negura tristeții răscolid
Urmele dor mărturisind cărări voalate
Rănește zborul sub copite umilind
Strivite aripi ofilindu-se tăiate
Plutește liberă tristețea rătăcind