Ascunde-mă

Ce doare când te doare

Să fie mâini, picioare

Sau sufletul te doare

Când dorul strigă tare

În loc să plece-n lume

Să-nchidă-n urmă timpul

Tristețea-i tot mai vie

Durerea-i tot mai cruntă

Iubirea stoarce lacrimi

Și-n inimă-i durere

Apleacă orice suflet

Îngenunchiat te cere

De aș putea iubi

Fără să simt iubire

De aș putea trăi

Fără să am simțire

Și-am întrebat un secol

Și-am întrebat un veac

Și-am întrebat toți sfinții

De dragoste-i vre-un leac?

Ce doare când te doare

E când iubirea-i piatră

De inim-atârnată

Pe suflet așezată

Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești

Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești

Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești

S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești

În palme-ți pun inima mea să o-nvelești

Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești

Cuvinte calde și un suflet să primești

Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești

Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele

Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere

Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere

Mâinile-nchid două ființe între ele

Inimi gonind împing nebun sângele-n vene

Curge fugind nestăvilit unflând artere

Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele

Aleargă mâinile flămând strivind bariere

Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne

Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme

Când mă trezesc e patul gol, doar două perne

Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere

Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă

Întreabă-mă de știu drumul acasă

Întreabă-mă de simt ce mai e viață

Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă

Întreabă-mă ce văd, ce am în față

Întreabă-mă de inima albastră

Întreabă-mă s-o prind unde se-agață

Întreabă-mă-ncurând altfel îngheață

Întreabă-mă ce-s norii din fereastră

Întreabă-mă de florile din glastră

Mă-ntreabă când le iei cu tine-acasă

Stau rupte de tăcere-n apă stoarsă

Întreabă-mă de ploile căzute

Fierbinți caută inima să-ți ude

Mă-ntreabă  când ajungă să o sărute

Să afli ce e dor, cât sunt de multe

Întreabă-te de când n-ai întrebat

Întreabă-mă pe mine ce-a urmat

Întreabă-mă să-ți spun cât te-am visat

Răspund la întrebări și ne-ntrebat

Întreabă-mă de tine să te-ntreb

Întreabă-mă cu sufletul să sper

Întreabă-mă cu ochii s-ating cer

Întreabă-mă orice să pot să-ntreb

Întreabă-mă de aer, de pământ

Întreabă-mă-nainte să m-ascund

Întrebă-mă mereu, vreau să te-aud

Întrebă-mă să-ntreb și apoi s-ascult

In flori de mai luna incet se-ascunde

In valuri mici picioarele-n nisip se-afunda

Se misca-n pasi de vals, ne canta ne incanta

Un soare rosu stramb, din mare-ncet se-aduna....ne-aduna

In brate te cuprind, tu ma aprobi cu-n zambet

Rostesc cuvintele ce-ai scrijelit in suflet

Acolo unde te-a sculptat definitiv un fulger

Te-ntorci si ma topesc doi ochi de inger....de inger

       Refren 1.    De tine sa nu ma lipsesti

Din suflet sa nu ma gonesti

In inima sa ma sadesti

N-ai sa gresesti de ma primesti

Pielea-ti miroase-ametitor a lacramioare

Buze se-aprind si se topesc in soare

Din palme au pornit fiori  pana-n picioare

In vene-alearga clipa impinsa tot mai tare...tot mai tare

Rauri de fericire, se varsa-n incantare

Rasar carari aprinse din stele cazatoare

Cuvinte scuturate din adancuri se-ntretaie

Cuprindem necuprinsul  rostit de-o-mbratisare....o-mbratisare

       ­­­Refren1.    De tine sa nu ma lipsesti

Din suflet sa nu ma gonesti

In inima sa ma sadesti

N-ai sa gresesti de ma primesti

Timpul se-opreste brusc lumea din jur dispare

Sunetu-acum e mut, ramane-n asteptare

Cu ochii-nchisi, din bezna, a rasarit culoare

Prin geam intra lumina, iar tu dispari in soare...topita-n soare

Se muta rasaritul, s-a terminat nisipul

A disparut cu visul, a-nghesuit si timpul

Din sare curge marea, din suflet anotimpul

 Cenusa amintirii  a-mprastiat-o vantul....cuvantul

R2.    De tine sa nu ma lipsesti

In suflet un loc sa-mi gasesti

In inima sa ma sadesti

Oare vre-o data-ai sa ma primesti

Sa ma primesti, sa nu ma gonesti

...sa nu-mi lipsesti

În față am o pagină albă

Imaculat așteaptă cerneala

Stă goală privindu-mă alb

Acoperid-o cu ploaie o tac

Ascund cuvintele ucise-n pământ

Iau gândurile și le-așez între pietre

Închisă-ntr-un plic s-o trimit

Dar și adresa e tot albă

Și-atunci lipesc privirile de cer

Aștepteptând vântul să o trimită

Poate așa, albă, ajunge la tine

Acolo unde ești tu

În gândul tău, în sufletul tău

Scrisoare albă, imaculată

E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă

Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun

Puțin contează când stau singur într-o gară

Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum

Aleargă timpul anotimpul să ne treacă

Iubirea zace aruncată în noroi

Sufletul umblă  părăsit, fără de șansă

Privirea caută prin ceață după zori

Turnănd continuu cu tăceri din abundență

Către-anotimpuri de tristețe ne topim

Orbiți de reguli ordonate în absență

Va străluci golul din suflete sublim

Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni

Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi

Le frângem inima ce le-a bătut speranță

Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’

Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul

Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi

Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet

Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi

Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară

Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern

Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă

Ne-ajunge iarna înghețând focul etern

    Cum eşti TU, mă-ntreb uneori -
    Mult prea rar din păcate -
    Şi-mi răspund amuzat în sclipire de sori,
    De-amintirile multe uşor învoalate...
    
    Că TU-mi eşti lumina cernută de şoapte,
    Şi-ntuneric deplin peste zi, niciodată, 
    Hohot de plâns înstelat într-o noapte,
    Zor ivoriu peste steaua cea moartă...
    
    Cum eşti TU, nu-mă-ntreb ci doar ştiu:
    Că nu-mi eşti furtună ce bate-n pustiu,
    Nori plumburii nu se plâng peste toate,
    Sămânţă fertilă în fructele coapte...

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Egy pillanatnyi őszinteség

búcsú helyett

adjunk egy kis szépséget

ez az utolsó óra.

nem változtunk

ez csak egy vélemény

Egy szót se vegyél készpénznek

vagy egy jelentéktelen gesztus.

Nem, nem változtunk

csak véletlen egybeesés

Amúgy is azok lennénk

és bármiről is beszélünk

nem vagyunk két idegen

Szerelmem.

Egy pillanatnyi őszinteség

magasztos gesztus lenne

van bátorságunk beismerni

hogy szeretjük egymást.

Egy pillanatnyi őszinteség

emlékeznének ránk

szép éveinkről

emlékeztet minket ebben az utolsó órában

Egy pillanatnyi őszinteség

búcsú helyett.

nem változtunk

ez csak egy vélemény

Egy szót se vegyél készpénznek

vagy egy jelentéktelen gesztus.

Nem, nem változtunk

ez csak véletlen

Amúgy is azok lennénk

és bármiről is beszélünk

nem vagyunk két idegen

Szerelmem.

Egy pillanatnyi őszinteség

magasztos gesztus lenne

van bátorságunk beismerni

hogy még mindig szeretjük egymást

Egy pillanatnyi őszinteség

emlékeznének ránk

szép éveinkről

emlékeztet minket ebben az utolsó órában

Egy pillanatnyi őszinteség

búcsú helyett.

Egy pillanatnyi őszinteség

magasztos gesztus lenne

van bátorságunk beismerni

hogy még mindig szeretjük egymást

Egy pillanatnyi őszinteség

emlékeznének ránk

szép éveinkről

emlékeztet minket ebben az utolsó órában

Egy pillanatnyi őszinteség

búcsú helyett.

Ca un lut ma modelati

Niciunul dintre voi nu ma lasati

Sa stau in linistea mea

Fiecare face ce vrea

De la ce imi place pana la ce spun

Chiar si ce mananc la mic dejun

Tot incerc sa va fac pe plac

Dar nu mai suport nu ma mai impac

Cu nimeni si nimic

Nu mai am propria personalitate

Ci bucatele vechi remodelate

Sunt lut,n am ce face

nu mai stiu ce chiar imi place

Nu voi lăsa să treacă ziua

Fără să-ți scriu ceva de-amor,

Știind că toate-s muritoare

Și-n zbor dispar ca într-un vis..

E trist ce spun,dar asta-i lumea

Se schimbă zi de zi câte un pic,

Doar dragostea mea ce ți-o port iubito,

Nu știe a muri deloc...!

Dar eu mă-ntreb neștiind raspunsul

Mă vei iubi vreodată?

Vei putea?

Sau poate eu însumi sunt iubirea

Ce-o așteptai demult printre suspine?

Ți-o spun acum știind că tu ești totul pentru mine,

Un biet defunct ce-i încă viu...

Căci viața pleacă de la tine

Iubirea fiind în glasul tău!

Am mii de versuri pentru tine

Toate se nasc din ochii tăi..

Nu voi lăsa ziua să scape,

Nici inima să nu-ți grăiască

Ceva ce numai ea poate să spună

Chiar dacă tu nu poți acum

Să mă iubești cum eu aș vrea!

(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Cand iubești îți pasă ...

De fiecare lacrimă vărsată

De fiecare adiere a vântului Care-ți vorbește pe glasul lui

De norii toți ca de poveste,

De orice șoaptă ce-ți sosește

De soare,ploaie,mare,munte

De vorbe calde și lucrurile mici mărunte

De gândurile toate,fie rele fie bune,

De fete și băieți din sate,

Și de orașele aglomerate,

Iubirea le ține pe toate!

Eu mă gândesc acum la tine,

Tu mă primești iarăși la tine,

Adio tu singurătate!

(7 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Timp am pierdut să te aștept

Să îmi apari pe drumul vieții,

Sau poate te aflai pe undeva

Dar ochii mei erau în dosul ceții

Mult timp m-am întrebat pe mine

Cu cine-ai vrea să samene aleasa?

Cu-n star ce strălucește pe ecran

Sau cineva care să lumineze casa?

Desigur, răspunsul nu l-am găsit

Pentru că întrebarea era tâmpită,

Abia mult mai târziu eu am aflat

Că fericirea-n doi altfel este croită

Când ochii larg mi i-am deschis

Am început să văd și pe aproape,

Că lângă mine era ce mi-am dorit

Și nu să caut, aiurea prea departe

Da, era colega mea de facultate

Care-aștepta să-mi fure inima,

Și mă-ndemna să-i văd iubirea

Aflată după pleoapă cu lacrima

......................................................

Să povestesc ce a urmat e înțeles

Că ea mi-a devenit și star dar și ispită,

Este soție, mamă și tot ce mi-am dorit

Iar eu vă zic, că viața-mi este...fericită!