Ascunde-mă

Aștept răsărit

În colțul ferestrei doarme luna

Se învelește cu norii

Urma luminii dispare stinsă

Adorm și eu căzând în visare

Și dintr-odată e lumină

Soarele e sus, undeva

Privesc iarba vălurind în adierea văntului

E totuși liniște, ciudată liniște

Din spate răsare umbră

Mă atinge o mână

Deja știu, e Ea

 Simt sângele alergând

Roșul devine foc

Întorc privirea  și brusc liniștea se rupe

Am întârziat pițin, se aude

Nu contează, răspund, ești aici deci e bine

Mă abțin să întreb unde suntem și cum am ajuns

Mai important e momentul, prezența

Hai să mergem

O iau de mână și zâmbesc

Totul se stinge

Deschid ochii

În colțul ferestrei arde soare

Patul doarme rece

Palmele-s goale

Închid ochii și încerc să mă-ntorc

Acolo în vis

Acolo unde e Ea

Dar acolo înseamnă că nu e aici

Nu e acum, nu e.....

Și-atunci încep să curgă rănile

Fierbinte îngheață visarea

Pierduți între iluzii plutim împinși de valuri

Speranțele confuze înoată amăgit

Blazată realitatea înghite idealuri

Trăim fără concluzii spre golul infinit

Treziți la realitate când vine o furtună

Aflăm ursita scrisă, destinul stabilit

Râd zeii la șuetă jucându-ne la zaruri

Speranțele ciobite ne-nțeapă ascuțit

De cruda realitate iubirea ne salvează

În doi găsim o cale vâslind îndrăgostit

Lumina din privire e tot ce mai contează

Cuvintele albastre pictează răsărit

Iluziile-s perfecte, o ceaţă-n realitate

Speranțe năruite destramă răsucit

Iubirea te înalţă sau te aruncă-n noapte

 Pe unii îi adună, pe alţii i-a smintit

Trăim în realitate gustând lacrimi amare

Speranțele ucise rănesc adăpostit

Căzuți în amăgire gonim la întâmplare

Iluziile albastre sublim ne-au despletit

Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea

Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit

Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea

Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit

O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte

La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i  accident

Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:

“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”

Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală

Invenție ciudată, gândită prea puțin

Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală

Nu știu de unde vine, e ca un corp străin

Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte

Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin

Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine

Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin

Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare

Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?

La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare

S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp

În  suflet plouă, curge rece  fără milă

Ude sunt scările din cer și nu-i lumină

Alunecând n-ajunge soarele spre ziuă

Norul plimbând umbrește-o inimă senină

Ploaie se cațără-n văzduh căzând pe lună

Să ude-n nopte cu tristețe și furtună

Vântul nebun aleargă  suflet  să răpună

Doi ochi văd ochi ce-aruncă lacrimi în fântână

Se șterg culorile din flori curgând plouate

Petale albe cad în gol pierind secate

Încet și  frunzele-au plecat căzând uscate

De dor rămân doar paie ude scuturate

Ne-apasă timpul fără timp să ne ajute

Ploaia secundelor pierdute ard tăcute

Se-așează greu smulgând din aripile ude

Zborul rămâne-o amintire printr-e sute

Plouă degeaba, fără rost, fără dreptate

Plouă din ochi, plouă din suflete-ntristate

Plouă cu dor, plouă cu inimi sfârtecate

Plouă în lung, plouă în lat, plouă în toate

Sunt întrebat de întrebări unde-i răspuns

Știu doar că sufletu-i răpus de o-ntrebare

Poate mai știi, eu nu mai știu unde-a ajuns

Pare că-i pus fără răspuns într-o uitare

Ce să mai fiu golit de suflet, parcă nu-s

Ce să mai știu când nu mai știi, și asta doare

Bătând în gol inima-mi spune că m-am dus

Fără de noi rămân o biată întrebare

Ce să mai caut întrebându-mă răspuns

Ce să mai uit abandonat în alungare

Ce să mai las când toate armele-am depus

Ce să mai ‚da’ când ‚nu’ e pus în acuzare

Ce să întreb dacă nu-mi vindecă răspuns

Ce să mai spun dacă n-aude întrebare

Ce să mai cad lipit de jos, totu-i mai sus

Ce să mai zbor când mă târăsc la întâmplare

Ce să mai azi dacă nu ieri sau în curând

Ce să mai eu dacă-mi lași tu o așteptare

Ce să mai nopți dacă nici zile și nicicând

Cine sunt eu când nu ești tu e condamnare

Te rog nu stinge lumina

E prea întuneric s-adorm

O stea n-a adus strălucirea

În beznă prezentu-i diform

Nu-mi stinge în lacrimă ochii

Lipsindu-mi privirea mă dor

Se-aprinde în vis amintirea

Uitarea mă pierde-n decor

Nu-mi stinge cuvântul pe buze

Storcându-l de miere sonor

Tăcerile strigă confuze

Surzindu-mă  liniștea-n cor

Nu-mi stinge din suflet căldura

De gheață s-ajung  fără om

Îmi piere strivită măsura

Incert bântuind incolor

În palmă se stinge-așteptarea

Arzând prinde aerul gol

Cu mâna pornind căutarea

Găsesc doar amnezicul dor

Mă caută stinsă iertarea

Să-mi măture gănd cerșetor

Nu poate să-mi șteargă eroarea

Rămân să mă sting visător

Teiule cu frunza deasă

În coroana ta făloasă

Cântăreții își fac casă

Și în cuiburi ouă mici

Ca într-o lume de pitici.

În parcuri și pe alei

Stau băncuțele cuminți

Cu părinții,bunici,bunici.

Sub  cupola-ți primitoare,

Au o undă de răcoare

Și un aer parfumat

Poate și un sărutat ,furat!...

Pentru două milioane câștig 

Trag ca vita ,trag în jug 

Sfredel  dur în piatră dură 

De la cap în jos se fură.

Dialoguri  neînțelese,

Ochi mirați te țintuiesc 

Când le spun că nu plătesc

Fiincă toate adunate 

Trec de pensia jumate.

De înțeles ,n-am înțeles 

Unde,   cât mai am de dat

Să mă văd de aici scăpat 

Să-am liniște la noapte?

Geaba vreau să înfrunt ursita 

Că la ea nu merge mita.

Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,

O lume nouă se deschide-n zori,

Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.

Prin lacrimi și durere, strigăt sfânt,

Lumina vieții vine fără nori,

Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ.

Și Dumnezeu coboară prin Cuvânt,

Să-nvețe pe părinții iubitori;

Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.

Bunica scrie pentru el un cânt,

Pictează viața lui cu dulci culori.

Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,

Dar el aprinde-n noi un nou avânt,

Viață bătrână cu-ale ei rigori.

Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.

Nepotul este- un univers profund,

De noi povești devenim cititori.

Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,

Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.

Villanelle de Marieta Maglas

În franceză:

Poésie pour mon petit-fils

Poésie de Marieta Maglas

Nouveau,

Un cri dans l'air,

Vulcans intérieurs,

Chaleur d'une vie, douce,

Éclat.

Larmes d'une mère,

Forte danse de l'âme,

L'enfant éclaire,

Les ombres du passé,

Espoir.

Rires entrelacés,

Un regard pur éveille,

En cette aube tendre,

Mon cœur s'épanouit,

Avenir.

În engleză:

Villanelle for My Grandson

Poem by Marieta Maglas

In pain, a child arrives beneath the storm,

While volcanoes spill their fire on the ground,

A tiny heart, a world where love takes form.

The earth trembles as if it must transform,

And through the clouds, joy's soft whispers abound.

In pain, a child arrives beneath the storm.

A grandmother's role is forever warm,

With arms wide open, ready to astound,

A tiny heart, a world where love takes form.

Little breaths are echoes, tender like a norm,

Eyes full of wonder—his gaze knows no bound.

In pain, a child arrives beneath the storm.

He cries, the sound a gentle, wild alarm,

For in his game, love’s secret truths are found.

A tiny heart, a world where love takes form.

Two grandmothers unite in this love charm

To cradle dreams; their silence is profound.

In pain, a child arrives beneath the storm,

A tiny heart, a world where love takes form.

Încă nu ti-am uitat privirea

Deși timpul nemilos a trecut

E gravata în a ochilor retină

Un secret ce nu l-am spus.

Prin toamna rece mai pășesc

Prin gânduri mi te caut iar

Dar glasul frunzelor ce cad

Îmi spun ca totu-i în zadar.

Încă îmi amintesc şi râsul

Doamne! Cât îmi era de drag!

Și simt cum mắ apucă plânsul

..Lacrimi de dor..cad în pahar.

Știu! Nu mai vii!..si timpul trece

Dar uneori te simt aproape parcă

Ești gândul cald în toamna rece

Ești ce nu voi uita vreodată...

De m-aș naște odată,

Să cutreier lumea toată,

Tot pe tine te-aș alege

Să -mi fii sclav și rege.

De s-ar opri ceasul in loc,

Să mă bucur de noroc,

Cât mai ești lângă mine;

Nu știm ce rezervă mâine..

De-aș da timpul înapoi,

S-adun visele cu noi,

Din clipele de neuitat 

Sub pomul incrustat..

Aș da zilele pe-o noapte,

Când mă stropeai cu șoapte 

Și -mi jurai etern iubire 

Cu patos și însuflețire...

De-aș zbura printre stele,

Plutind prin lumi paralele;

Te-aș lua mereu cu mine,

Să pecetluim destine..

Nimeni nu știe cât de mult te-am iubit,
Total, dedicat, cu-adâncă și simplă ardoare,
Ascuns în cuvinte meșteșugite-am zămislit,
Un gând firav, în ciuda vremii călătoare...

Tu nu mai știi, și ai uitat de vremurile-n care,
Mă sfâșiam cumplit de piele-n rănile-adânci,
Să fiu în calea ta precum o stea strălucitoare,
Un val nepieritor pe țărmul zdrențuit de stânci...

Dar, iată, vine-o vreme-n care trupul te trădează,
Și-acum tânjesc la dulce și finală evadare,
Ajuns ca un copac rănit, ce aur sângerează,
În mii de lacrimi vii, de sevă lucitoare...

Însă doar eu, și codrii - frați - deopotrivă, știm,
Cum e să arzi de dor în miezul ființei tale,
Cum e să te înalți și să te înfrângi sublim,
Lumina s-o desfaci în gemene petale...

Și-acum mă plec în fața ta cu greutate,
C-am luminat ca fulgerul în negură furtună,
Ca zidul cel mai 'nalt și vechi dintr-o cetate,
M-ai frânt precum iubirile născute din minciună...