Înger de departe
Când noaptea-ntunecă creștetul dealurilor
Și-nnegrește limpezi ale lacuri malurilor,
În întunericul ce lumea toată-mi cuprinde
Al tău chip de înger o candelă aprinde.
Căci ochii tăi negri sunt singura lumină,
Smeritul tău zâmbet în cer vise-mi anină
Pe al umărului marmor capu-l plec ușor,
E-o oarecare dulce durere de amor.
Category: Love poems
All author's poems: Dan
Date of posting: 10 августа 2022
Added in favorites: 1
Views: 1128
Poems in the same category
Per aspera ad astra
Într-un trecut de demult, doi îndrăgostiți,
Împreună într-o poveste de iubire s-au ivit.
Un băiat și-o fată, suflete unite-n dorinți,
Semănând în grădina lor, câte-un dor nemaipomenit.
Au crescut împreună, ca florile din soarele blând,
Cu razele de dragoste îmbrățișându-i tandru, în gând.
În ochii lor strălucea o stea călăuzitoare,
Dar drumul lor se pierdea, în umbra unei dorințe.
Înflorind iubirea, au sădit în fiecare colț,
Flori delicate, în culori de rouă și de stele,
Dar destinul fără milă a frânt iubirea
Când ea a ales să plece pe altă cărare.
Acum drumul lor, cândva plin de flori adânci,
E pustiu și gol, lăsând în urmă doruri reci
Acolo unde iubirea lor înflorea senin,
Sunt doar petale uscate, cum totul e sfârșit.
31
Petalele căzute, semn al iubirii pierdute,
Sunt acum amintiri, cu tristețe reproduse.
În sufletul băiatului, o durere adâncă zace,
Căci iubirea lor s-a risipit, într-o clipă, în noapte.
Dar chiar și în tăcere, în acest întuneric greu,
Iubirea lor rămâne vie, în amintirea lor mereu.
Drumul lor pustiu, cu flori ofilite în urmă,
E simbolul tristeții, al unei iubiri ce-a pierdut o luptă.
În noaptea mea de mai
În noaptea mea de mai
să vii să-mi spui: eu te iubesc
Să vii să-mi spui că-ți este dor
Sa vii să-mi spui doar de amor
În noaptea mea de mai
Si-n prima noapte de iubire
Cu buze dulci vreau să-mi atingi și sufletul și inima și gîndul,
Și visul meu în vară .
Ți-am scris... emoții
Ți-am vorbit cu dor în suflet, strălucitor,
Mânată de-al dragostei fior
Încercam să-ți arăt ce port in inima mea
Azi il mai scriu... de mână cu umbra ta...
Ți-am scris plângând și nu să mă plâng
Nu căutam milă și nici slabă să mă arăt
Încercam să-ți explic ce port în gând
Dar cuvintele n-au mai ajuns și lacrimi s-au frânt.
Tot ce nu ți-am zis... e în tot ce am scris
Gânduri, dorințe, vise, iluzii și deziluzii,
Dragoste, durere, disperare, resemnare...
Am scris in taina nopții... ale sufletului adânci emoții.
Iubim în regim de viteză
Cu toţii iubim în regim de viteză,
Şi mame, şi taţi, şi amanţi,
Ne e mângâierea-n proteză,
Şi suntem mereu deranjanţi.
Biletul trimis în anii de şcoală
E acum un desen ori un cod,
Atingerea e şi ea virtuală,
Sentimentul iubirii ne este schilod.
Cu toţii iubim în regim de viteză,
C-o inimă întârziată şi ea,
Iar dragostea ne este obeză,
Prin SMS ne vom trimite-o bezea.
Scrisoarea trimisă în tinereţe,
Timidă în plic s-a ascuns,
Emoţia citirii pare să îngheţe,
Nicicând, ea nu-şi mai află răspuns.
Şi brusc ne-am oprit din viteză,
Ceva s-a stricat la motor...
S-a rupt a mângâierii proteză,
Iar inima tânjeşte de dor şi amor.
Hai să iubim cu toată viteza înapoi,
Primul sărut în dar să mi-l aduci,
Aruncă I-phonul acum la gunoi,
Şi spune-mi timid vorbe dulci.
CHIP CIOPLIT
Am vrut să ating cerul ,
Dar rădăcinile m-au prins
Și m-au legat strâns.
Am vrut să prind lumina
Într-o clepsidră
Dar s-a risipit
Am vrut să spulber durerea
Dar am văzut un chip cioplit
Și mi-a frânt aripa.
Per aspera ad astra
Într-un trecut de demult, doi îndrăgostiți,
Împreună într-o poveste de iubire s-au ivit.
Un băiat și-o fată, suflete unite-n dorinți,
Semănând în grădina lor, câte-un dor nemaipomenit.
Au crescut împreună, ca florile din soarele blând,
Cu razele de dragoste îmbrățișându-i tandru, în gând.
În ochii lor strălucea o stea călăuzitoare,
Dar drumul lor se pierdea, în umbra unei dorințe.
Înflorind iubirea, au sădit în fiecare colț,
Flori delicate, în culori de rouă și de stele,
Dar destinul fără milă a frânt iubirea
Când ea a ales să plece pe altă cărare.
Acum drumul lor, cândva plin de flori adânci,
E pustiu și gol, lăsând în urmă doruri reci
Acolo unde iubirea lor înflorea senin,
Sunt doar petale uscate, cum totul e sfârșit.
31
Petalele căzute, semn al iubirii pierdute,
Sunt acum amintiri, cu tristețe reproduse.
În sufletul băiatului, o durere adâncă zace,
Căci iubirea lor s-a risipit, într-o clipă, în noapte.
Dar chiar și în tăcere, în acest întuneric greu,
Iubirea lor rămâne vie, în amintirea lor mereu.
Drumul lor pustiu, cu flori ofilite în urmă,
E simbolul tristeții, al unei iubiri ce-a pierdut o luptă.
În noaptea mea de mai
În noaptea mea de mai
să vii să-mi spui: eu te iubesc
Să vii să-mi spui că-ți este dor
Sa vii să-mi spui doar de amor
În noaptea mea de mai
Si-n prima noapte de iubire
Cu buze dulci vreau să-mi atingi și sufletul și inima și gîndul,
Și visul meu în vară .
Ți-am scris... emoții
Ți-am vorbit cu dor în suflet, strălucitor,
Mânată de-al dragostei fior
Încercam să-ți arăt ce port in inima mea
Azi il mai scriu... de mână cu umbra ta...
Ți-am scris plângând și nu să mă plâng
Nu căutam milă și nici slabă să mă arăt
Încercam să-ți explic ce port în gând
Dar cuvintele n-au mai ajuns și lacrimi s-au frânt.
Tot ce nu ți-am zis... e în tot ce am scris
Gânduri, dorințe, vise, iluzii și deziluzii,
Dragoste, durere, disperare, resemnare...
Am scris in taina nopții... ale sufletului adânci emoții.
Iubim în regim de viteză
Cu toţii iubim în regim de viteză,
Şi mame, şi taţi, şi amanţi,
Ne e mângâierea-n proteză,
Şi suntem mereu deranjanţi.
Biletul trimis în anii de şcoală
E acum un desen ori un cod,
Atingerea e şi ea virtuală,
Sentimentul iubirii ne este schilod.
Cu toţii iubim în regim de viteză,
C-o inimă întârziată şi ea,
Iar dragostea ne este obeză,
Prin SMS ne vom trimite-o bezea.
Scrisoarea trimisă în tinereţe,
Timidă în plic s-a ascuns,
Emoţia citirii pare să îngheţe,
Nicicând, ea nu-şi mai află răspuns.
Şi brusc ne-am oprit din viteză,
Ceva s-a stricat la motor...
S-a rupt a mângâierii proteză,
Iar inima tânjeşte de dor şi amor.
Hai să iubim cu toată viteza înapoi,
Primul sărut în dar să mi-l aduci,
Aruncă I-phonul acum la gunoi,
Şi spune-mi timid vorbe dulci.
CHIP CIOPLIT
Am vrut să ating cerul ,
Dar rădăcinile m-au prins
Și m-au legat strâns.
Am vrut să prind lumina
Într-o clepsidră
Dar s-a risipit
Am vrut să spulber durerea
Dar am văzut un chip cioplit
Și mi-a frânt aripa.
Other poems by the author
De-ai veni
Vino, dragă-n codrul verde
Să ne-ascundem de-ale lumii,
Și sub creanga răsfirată
Să cântăm o odă lunii.
În câmpia cea întinsă
S-alergăm ca doi copii,
Iar sub scutul cel de lună
Codrii să răsune vii.
Să răsune un cer negru
Peste-al nostru creștet alb,
Mii de stele să lucească
Cu veșmântul lor cel dalb.
Ce n-aș da?
Ce n-aș da, să nu mai fiu
În lumea asta, așa pustiu.
Să-mi fi lumină, să m-alini
Cu ochii tăi așa senini.
Să lucești, precum o stea,
Ce-mi învie inima;
Să ne privim duios, himeric,
Să-mi scapi viața de-ntuneric.
Iar dacă-mi vei fi, și Soarele va străluci,
În brațe-mi stai, să nu-l pot deosebi
De culoarea părului bălai
Și de-al tău ochilor rai.
Lumina feței tale reci
Dragă,
Pe faleză, când apune Soarele
Îmi pare
Că fața ta albă precum ceara,
E cascada de lumine
În care dulcile vise de amor
Mi le sfințești cu a ta privire.
Brațele tale ca de marmură
Le strâng, pierzându-mă în ai tăi ochi alintați,
Negri precum cerul fără stele
Și palmele calde ți le simt,
Asemeni delicatelor petale de lalele.
Iar la ivirea Soarelui, din nou
Să-mi acoperi fața cu al tău păr bălai
Și cu al tău glasului ecou,
Viață visurilor mele să dai.
Dornic de ea
Prin deșerturile vieții,
Mai aprind acum scânteie
Chipul ei, obrajii roșii,
Glasul dulce de femeie?
Cine-i ea, de vine seara
De-al tău suflet ca să prindă
Fața-i albă precum ceara,
Inima-i cea suferindă?
Izvorăște din nimicuri,
Ce dintâia zi există
Și în cor i-ar plânge cerul
Cugetarea ei cea tristă;
Viața tu ți-ai da-o toată,
Doar ca să-i mai poți simți
Palma rece înc-odată,
Negrul ochilor făclii.
Singur
Dulce floare-a copilăriei,
Ce-mpreună cu tine-am crescut
Veștejește-ntra sufletului murdărie,
Din clipa-n care te-am pierdut.
Amândoi dormeam la margine de râu,
Sau prin lanuri aurii de grâu
Și-obișnuiam să privim către stele,
Iar acum ești printre ele.
Mereu în gând te voi avea
Plângând sub luminata stea,
Și tot acolo-am să rămân
Până ne vom revedea.
Iar dacă nu va fi așa,
Înseamnă c-asta ne-a fost soarta:
Să fim singuri pe vecie
Fără nicio bucurie.
De-ai veni
Vino, dragă-n codrul verde
Să ne-ascundem de-ale lumii,
Și sub creanga răsfirată
Să cântăm o odă lunii.
În câmpia cea întinsă
S-alergăm ca doi copii,
Iar sub scutul cel de lună
Codrii să răsune vii.
Să răsune un cer negru
Peste-al nostru creștet alb,
Mii de stele să lucească
Cu veșmântul lor cel dalb.
Ce n-aș da?
Ce n-aș da, să nu mai fiu
În lumea asta, așa pustiu.
Să-mi fi lumină, să m-alini
Cu ochii tăi așa senini.
Să lucești, precum o stea,
Ce-mi învie inima;
Să ne privim duios, himeric,
Să-mi scapi viața de-ntuneric.
Iar dacă-mi vei fi, și Soarele va străluci,
În brațe-mi stai, să nu-l pot deosebi
De culoarea părului bălai
Și de-al tău ochilor rai.
Lumina feței tale reci
Dragă,
Pe faleză, când apune Soarele
Îmi pare
Că fața ta albă precum ceara,
E cascada de lumine
În care dulcile vise de amor
Mi le sfințești cu a ta privire.
Brațele tale ca de marmură
Le strâng, pierzându-mă în ai tăi ochi alintați,
Negri precum cerul fără stele
Și palmele calde ți le simt,
Asemeni delicatelor petale de lalele.
Iar la ivirea Soarelui, din nou
Să-mi acoperi fața cu al tău păr bălai
Și cu al tău glasului ecou,
Viață visurilor mele să dai.
Dornic de ea
Prin deșerturile vieții,
Mai aprind acum scânteie
Chipul ei, obrajii roșii,
Glasul dulce de femeie?
Cine-i ea, de vine seara
De-al tău suflet ca să prindă
Fața-i albă precum ceara,
Inima-i cea suferindă?
Izvorăște din nimicuri,
Ce dintâia zi există
Și în cor i-ar plânge cerul
Cugetarea ei cea tristă;
Viața tu ți-ai da-o toată,
Doar ca să-i mai poți simți
Palma rece înc-odată,
Negrul ochilor făclii.
Singur
Dulce floare-a copilăriei,
Ce-mpreună cu tine-am crescut
Veștejește-ntra sufletului murdărie,
Din clipa-n care te-am pierdut.
Amândoi dormeam la margine de râu,
Sau prin lanuri aurii de grâu
Și-obișnuiam să privim către stele,
Iar acum ești printre ele.
Mereu în gând te voi avea
Plângând sub luminata stea,
Și tot acolo-am să rămân
Până ne vom revedea.
Iar dacă nu va fi așa,
Înseamnă c-asta ne-a fost soarta:
Să fim singuri pe vecie
Fără nicio bucurie.