Singur

Hrăniți-mi florile de pe mormânt 

Cu sânge, ce lacrimi

Au fost cândva ,

Răni adânci de acid,

Săpat-au pielea mea.

Înfigeți crucea printre oase,

Le aud trosnind voioase, 

Lemnul ei să putrezească, 

Păcatele să-mi pedepsească. 

Lăsați mormântul dezgolit,

Văzut și ocolit,

Rătăcit să fiu de javre,

Numele uitat de oameni. 

Mi-as zdrobi capul de perete,

Sa nu iti mai aud surzitoarele zbierete.

Ti-as zdrobi si capul tău,

Si ti-as taia gatul cu un fierăstrău.

In fiecare zi imi smulg parul din cap,                                                         

De gandurile macabre incerc sa scap.

La tot ce ma gandesc tu esti,

Imi imaginez cum in fata mea nu mai traiesti.

As lua soarele de pe cer,

Sa te vad cum arzi liber.

Vreau sa suferi brutal,

Sa ajungi sa nu mai fi stabil mental.

Persoana mai insuportabila n-am mai intalnit,

Din pacate nu vei avea un final fericit.

O sa te ucid salbatic,

Cand ma uit in oglinda vad un psihopatic.

Zadarnic prin canale

Un urlet ... negru ... tace,

Petrecerea-i deasupra,

Iar mormantu' nu-i departe.

Patratul in care m-am ascuns,

Crede ca nu am stat indeajuns.

Diagonalele lui inima mi-au strapuns,

Perfectiunea nu ajuta daca e de nepatruns.

Triunghiul e stabil cand are varful sus,

Nimeni nu stie ca de fapt e distrus.

Dar cand se sprijina pe un picior,

Isi pierde balansul si cade pe cel inferior.

Dreptunghiul degeaba e de incredere,

Daca el mereu se gandeste la retragere.

Trista veselie a zambetului,

Pune plasture trecutului.

Cercul asta infinit,

Mi-a obijnuit creierul sa fie obosit.

Copacul familiei de figuri,

Degeaba are ramuri daca nu are muguri.

La sfarsitul tau de drum,
Faptele s-asaza scrum
Iti dai seama ,din nou vezi
Ai gresit, acum te pierzi.
 
Nu esti tu, ingandurat,
Cazi in vicii, adunat,
Te cauti din nou pe tine
Si stii ca nu esti bine.
 
Trece timpul mult mai greu
Karma se-ntoarce mereu
Fapte , fapte tot au fost.
Oare mai are vre-un rost?!
 
Nor de dor ,lung-n ganduri zbor,
Stins in visuri , muritor ,
Te trezesti , pici in pamant,
Ingerii in cor iti cant.
 
Speranta calatoare,
Norocul tau acum,
Nu-i zi de sarbatoare
Ci e viata ta in scrum.

Un mort frumos cu ochii vii 

E-n noi,in fiecare, 

Când încercăm ,trist,a privi 

Mai dincolo de zare...

Când adânciți în sinele 

Ce tremura și doare 

Știm ca-ntr-o zi ne vom lupta 

Cu cavalerul morții negre 

Ce ne va sta in cale..

Și va fi lupta cea mai grea,

Mai teribilă,mai mare .

El ne va împinge spre tenebre,

Și sufletul doar are 

Puterea de-a le-nvinge 

Prin alba arip-a speranței 

La liniștea eterna,la pacea aceea mare...

Parc-aș vrea să-ți spun ceva,

Dar din răsputeri mă abțin

Ca pentru tine, dragostea mea

Să nu se frângă asemeni petalelor de crin.

Și cât de mult mi-ar fi plăcut,   

Odată să te fi avut;

Odată să-mi fi fost șoptit un cânt,

Cu al tău dulce sărut blând.

Aș fi dorit, un vis să am,

Să ne fi plimbat sub frunzele prinse de ram;

Lumina feței tale să reflecte în ele

Dorința de tine care astăzi piere.

Ce n-aș da, să nu mai fiu
În lumea asta, așa pustiu.
Să-mi fi lumină, să m-alini
Cu ochii tăi așa senini.

Să lucești, precum o stea,
Ce-mi învie inima;
Să ne privim duios, himeric,
Să-mi scapi viața de-ntuneric.

Iar dacă-mi vei fi, și Soarele va străluci,
În brațe-mi stai, să nu-l pot deosebi
De culoarea părului bălai
Și de-al tău ochilor rai.

Cade-o ploaie liniștită
Pe-al tău neschimbat obraz,
Iară vântul ce adie
Îmi șoptește cu-al tău glas.

Codrul cel himeric sună
Pe când gura mică tace,
Nu știe cum să-mi mai spună
Că vrei să te las în pace.

El ne știe, dar nu vede
Simte, dar nu poate face
Nici nu poate ca să scrie,
Dară încearcă să ne împace.

Timpul ce gonește harnic
Căci ne vrea pe amândoi,
Nu mai e zadarnic când
Sărut a tale buze moi.

Dragă,
Pe faleză, când apune Soarele
Îmi pare
Că fața ta albă precum ceara,
E cascada de lumine
În care dulcile vise de amor
Mi le sfințești cu a ta privire.

Brațele tale ca de marmură
Le strâng, pierzându-mă în ai tăi ochi alintați,
Negri precum cerul fără stele
Și palmele calde ți le simt,
Asemeni delicatelor petale de lalele.

Iar la ivirea Soarelui, din nou
Să-mi acoperi fața cu al tău păr bălai
Și cu al tău glasului ecou,
Viață visurilor mele să dai.

Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.

Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.

Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor 

Vino, dragă-n codrul verde

Să ne-ascundem de-ale lumii,

Și sub creanga răsfirată

Să cântăm o odă lunii.

În câmpia cea întinsă

S-alergăm ca doi copii,

Iar sub scutul cel de lună

Codrii să răsune vii.

Să răsune un cer negru

Peste-al nostru creștet alb,

Mii de stele să lucească

Cu veșmântul lor cel dalb.