Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în maghiară

Oare pentru a câta oară,

Intru-în casă ies afară

Închid ușa și-o deschid

Parcă mă strânge un zid.

Soarele privește blând,

Are el ceva în gând,

Raza lui deschide căi

De la munte până-n văi.

Mii și mii de gândăcei,

Fac curat în case mici

Cu iarna au terminat,

Nu e timp nici de cântat.

Gospodarii-is prin ogradă,

Toatâ  lumea are treabă

Primăvara se arată

De la culme până-n baltă.

Natura-i toată înflorită

Ca o inimă de fată;

Primăvara poartă ie

Și flori vii la pălărie. 

Când amintirile mă-nșeală,
Mor în somn de nădușeală.
Te visez fără să vreau,
Sentimentele m-ademeneau.

Dar cât nu m-aș gândi la tine,
Tu nu vii, nu vii la mine.
Putrezesc și nu mai pot,
Ești, ai fost și vei fi tot.

Cât de tragic nu ar fi,
Pentru tine m-aș jertfi.
Când amintirile mă-nșeală,
Mor în somn de nădușeală.

Cel mai strașnic este acum,
O să uit cândva, oricum,
Cum pe tine te-am iubit,
Cum pe tine te-am dorit.

Doar amintirile mă-nșeală,
Că totul este o greșeală.
Dar când la tine mă gândesc,
Mor de dor, înnebunesc.

Esti langa mine,

Dar prea departe sa iti simt iubirea.

Si asteptarea doare, ma distruge,

Dar continui sa sper la o mica lumina la capat de drum

Desi drumul e mai lung cu cat merg mai repede pe el.

Imi simt inima cum se zdrobeste sub privirea ta rece, lipsita de sentimente

Si doare, doare ingrozitor de tare.

Sunt pierduta printre miile de fete

Care si au gasit a lor pereche

Asteptand ca tu sa fi cu mine.

Dar sa fie prea tarziu oare?

Sa iti fi gasit deja perechea,

Iar eu sa astept imposibilul?

Pe cerul meu ești cea mai frumoasă stea,

O lumină blândă ce mereu mă va veghea.

În noaptea adâncă, când totul dispare,

Tu strălucești, îmi dai vis și alinare.

Ești farul ce-mi ghidează pașii rătăciți,

În întuneric, printre nori nesfârșiți.

Cu tine, chiar și umbrele par mai ușoare,

În suflet, lumina ta mereu apare.

Pe cerul meu, doar tu ai loc,

Ești cântec lin, ești al vieții foc.

Oricât de departe, te voi căuta,

Căci tu, iubirea mea, ești cea mai frumoasă stea.

În trupul meu, dorința e o celulă stem,

plină de potențial, gata să devină orice:

un fior pe piele, un tremur în inimă,

sau un val de chimie care mă inundă.

El este genomul care-mi rescrie codul,

o secvență de ADN descoperită pe pielea mea,

spiralat în șoapte, în atingeri,

într-o evoluție pe care n-o pot controla.

În prezența lui, sinapsele explodează –

neurotransmițători se aruncă în abisuri,

dopamina cântă, iar serotonina dansează

ca o orchestră haotică.

Mâinile lui sunt enzime ce mă descuie,

fiecare atingere accelerează reacția,

iar eu mă transform, mă pliez, mă destram.

Proteinele iubirii se adună pe piele,

un strat fin care pulsează,

de parcă tot ce sunt vrea să fuzioneze cu el.

Ritmul inimii mele devine un tropism,

întoarsă mereu spre el, ca o floare spre lumină.

El este soarele, dar și umbra,

un paradox biologic pe care corpul meu îl acceptă

fără întrebări.

Dacă m-ar săruta, ar fi mutația perfectă.

Lumea întreagă s-ar comprima în nucleul

celulelor mele,

iar genomul nostru s-ar uni,

creând un organism nou,

un ecosistem unde pielea lui e tărâm,

iar respirația mea – vântul ce-l mângâie.

Dar când pleacă, dorința devine o rană deschisă.

Rămân doar resturi de mitocondrii,

energie pierdută într-un metabolism trist,

ca un trup ce caută, zadarnic,

o inimă în care să-și termine simfonia.

Privirea ta îmi spune,

Că nu mă vezi,

Simt între noi o tensiune,

Pe care tu o negi

Rostesc cuvinte de iubire,

Pe care nu le auzi,

Eu mă vizez să devin mire,

Iar tu ceva-mi ascunzi

Te țin de mână, ne plimbăm,

Căldura ne lipsește,

Din când în cànd ne sărutăm,

Însă sărutu-i rece

Frumoase flori îți dăruiesc,

Și ți le pun în poale,

Vreau sentimente să primesc,

Și nu doar vorbe goale

Promisiunile simt cum se duc,

Răceala ne cuprinde,

Degeaba-ncerc să te seduc,

Nimic nu te aprinde

Cât de aproape sunt de tine,

Cât de departe-mi ești,

Nu știu cum ar fi mai bine,

Rămâi...sau pleci

Reproșuri să-ne-aducem,

E calea cea ușoară,

Și sigur nu va duce,

Spre-a-noastră împăcare

Vom căuta o cheie potrivită,

Inima s-o deschidă,

Poate nu va fi una ruginită,

Greu să descuie

............... ...........

Acum după o viață împreună,

Cu multe chei în buzunar,

Vă spun c-am folosit doar una,

Cea a Iubirii, de Sus primită-n..Dar!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Izlandi fagylalt

(jó, nem éppen izlandi, de az ötlet Izlandról származik)

Reggel 9 van, még sötét van, az is normális, mert nagyon közel vagyunk az északi sarkkörhöz, és elmegyünk a reykjavíki McDonald's-ba, körülbelül az egyetlen, ami még mindig megtalálható Izlandon, miután rendeletet adtak. az ország nem gyorséttermi éttermek is épülnek. Mivel már csak ez maradt, nem látunk okot arra, hogy ne éljünk a lehetőséggel, így megnézzük, mi van az étlapon, és amiből úgy tűnik, a szendvicsek többsége ugyanazon témájú variáció, változatos változata. a burger- Filet-O-Fish. Kapunk két fogás Filet-O-Fish-t, egy lazacot, egyet pisztránggal, két nagy adag krumplit, mert a McDonald's-ban minden étlapon ez a kedvencem, minden országban, csokis muffint és főleg ami fontos, az izlandi McFlurry. Abban különbözik Európa többi részétől, hogy sokkal hidegebb, az éghajlat is segít megőrizni magát, sokkal konzisztensebb az állaga, fagyosabb és intenzív kék árnyalatú, a stracciatella darabjai szintén kékek, aminek úgy tűnik. furcsa nekem. Kék ételfestéket használtak, aminek az összetétele E407, ők azok, akik azt állítják, hogy nem akarnak feldolgozott élelmiszert, azt szeretnék, hogy minden a lehető legtermészetesebb legyen.

Megkóstoljuk az izlandi McFlurry-t. Ez jó...faljunk még egyet,...elképesztően jó...és még valami, ne feledkezzünk meg az ízéről...igen, megkaptuk, ez is a legjobb McFlurry, amit valaha kóstoltunk. rossz, hogy olyan messze van otthonról. Azonban úgy gondoljuk, hogy az izlandi McDonald's étterem egy bizonyos témát követ, a sült krumpli kivételével az egész étlap egy tenger melletti tavernáéhoz hasonlít, a szalvéták is kékek, halat rajzoltak, a poharakon üzenetek vannak írva. mint, , Készen áll egy tengeri kalandra?", de minden a kék árnyalataiban van a szobában. Érdekes, hogy Izlandon is találunk McDonald's-t, nagyon különbözik az eddig látottaktól.

Mivel nagyon szerettük az izlandi McDonald's fagylaltját, elmegyünk más ízeket és fagylaltgombócokat kóstolni a helyi gelateriákból, nevezetesen az Isbúð Vesturbæjarból. És itt van egy csomó szortiment, amelyből válogathatunk. Kakaót és pisztáciát veszünk. És ezek a legjobbak. Izland, szeretnék gratulálni, te vagy a legjobb fagylaltkészítő, akivel valaha találkoztam. Amit kínálsz, talán túl kevesen, vagy már senki sem. Ön arra specializálódott, hogy a hideget valami művészivé alakítsa, kellemes nézni, érezni és ízlelni, minden szempontból szinesztéziát.

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Nervi autunnali

È autunno, è fruscio, è sonno...

Gli alberi, sulla strada, sospirano;

Tossisce, piange, è vuoto...

E fa freddo e c'è nebbia.

Amanti, più malati, più tristi,

Per le strade fanno strani gesti -

E se ne va, dal sonno eterno,

Cadono pesanti, bagnati.

Resto, e vado, e torno,

E gli amanti mi rattristano profondamente -

Mi viene da ridere senza senso

E fa freddo e c'è nebbia.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Soha életemben nem éreztem magam olyan szerencsésnek, mint még soha,

mert először mosolyogsz vissza.

Nem hiszek az álmokban, bármennyire is próbálkozom

De remélem, egyszer csak találkozunk

a bíbor napkeltekor, amikor újra találkozunk,

ugyanazt az utat fogják járni.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Soha életemben nem éreztem magam olyan szerencsésnek, mint még soha,

mert először mosolyogsz vissza.

Nem hiszek az álmokban, bármennyire is próbálkozom

De remélem, egyszer csak találkozunk

a bíbor napkeltekor, amikor újra találkozunk,

ugyanazt az utat fogják járni.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Soha életemben nem éreztem magam olyan szerencsésnek, mint még soha,

mert először mosolyogsz vissza.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Az álom véget ér, a nap lesüllyedt a tengerbe

és amikor felébredtem, már nem találtalak.

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Seilbåt

Kjære seilbåt, du flyter i det tilsynelatende endeløse havet,

Til hvilke kontinenter skal du denne gangen igjen,

Hva venter deg på ditt neste reisemål?

Seilbåt, seilbåt...

Hvorfor fortalte du meg ikke at du liker å seile så mye?

Hvorfor advarte du meg ikke?

Hvorfor forlot du havnen, bare ved å snu ryggen til deg et øyeblikk?

Hvordan kan jeg venne meg til tomrommet du etterlot meg?

Hvordan skal jeg fylle den?

Seilbåt, seilbåt...

Du var lett som en spurv,

Jeg håper du kommer tilbake lykkeligere enn der du gikk,

Jeg skjønner at du måtte gå

Det var slik du følte det

Det var det du trodde.

Vi hadde bygget deg så godt, av tre, roret, dekket,

Fra flere seilplater,

Jeg festet til og med ankeret ditt,

Jeg vet at det ikke blir lett for deg,

Havet har sine innfall,

Du vet ikke hva du kan forvente,

Når den blir opphisset og rister deg i alle retninger,

Han tar deg bare med på rutene som er mer tilgjengelige for ham,

Når det vil være vanskelig for deg, når du vil føle at du ikke har noen måte å holde deg flytende,

Vennligst se ned, se ankeret vedlagt,

Tenk at langveis fra, til og med tusenvis av kilometer unna,

Jeg passer på deg, jeg har deg i hjertet mitt,

Det er bare det at du ikke lenger er i nærheten av meg for å vise deg,

Sannelig, hvor mye vår forbindelse betydde,

(I en argumenterende tone)

Føl deg bra, slipp taket, glem hvem som har laget deg,

På to uker kom vi ikke engang i nærheten,

Hvis du tror det, er det ditt valg...

Bare vit at jeg bryr meg om deg, det er derfor jeg bygde deg så godt,

Som en siste oppmuntring sier jeg til deg: "Du må ikke bli skremt av stormene du vil møte mens du krysser havet. Ikke glem at etter stormen kommer godt vær."

Seilbåt: "Hva ville du gjort? Har jeg ikke lov til å bli en dag i Rio de Janeiro? Bare en dag, det er alt jeg vil ha, så kommer jeg tilbake til deg, jeg lover!"

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

Muita sensibilidade

A sensibilidade é boa à sua maneira. É bom ser sensível, lamentar quando alguém vivenciou acontecimentos menos agradáveis, estar com ele, ouvi-lo, tranquilizá-lo, compreendê-lo, aliviar seus sofrimentos, suspirar com ele, chorar com ele. envolvê-los quando estiverem com frio, enfaixá-los quando o gato os arranhou (que também foi culpa deles arranhá-los, porque não sabem brincar com isso), colocar uma bolsa de gelo neles da geladeira por causa de um tornozelo torcido, enxugar as lágrimas, dar remédio para baixar a febre, protetor labial para evitar que fiquem tão rachadas, desinfetar as cutículas sangrentas quando não sabiam fazer as unhas, queriam ter unhas mais compridas do que tinham naturalmente, porque é a moda, e agora só têm sangue, vamos colocar mosquiteiros, para que não mordam tanto, chupem o sangue, não transmitam malária nem febre amarela, vamos levar inseticidas, se eles ainda insistem em entrar em casa, vamos pegar também um ventilador para dispersar o cheiro dos inseticidas, deixar a janela entreaberta para que os mosquitos não entrem e saia o cheiro do inseticida. Vamos ajustar a caldeira para dar também água quente, não só fria, porque aí será necessário ainda mais cuidado. As economias não levam realmente em conta as necessidades individuais das pessoas; são mais uma necessidade egoísta de um homem.

Também não vamos economizar nos suplementos que fortalecem o sistema imunológico, como a vitamina C, que tem um sabor deliciosamente cítrico e não custa muito, é acessível, você consegue com uma simples limonada, então não temos motivos para deixar de comprá-lo .

Vamos comprar blusas grossas e fofas, que só servem para ficar em casa. Vamos levar a máscara de cuidado facial, máscara que previne o aparecimento precoce de pés de galinha e linhas de expressão. Somos muito jovens para ter rugas!

Em geral, a sensibilidade é irmã da generosidade e do cuidado, mas o que fazemos quando ela foge do controle, atinge novos patamares, não tem limites? Essa ainda é uma sensibilidade benéfica, saudável e bem compreendida? Não, claro que não. Já algo em nosso jeito de ser está rangendo, e essa sensibilidade é o principal sintoma. Seria apropriado nos perguntarmos: “Por que sou assim?”, “Estou exagerando?”, “O que me leva a ter reações tão intensas a coisas essencialmente triviais?”

Você encontrará a resposta perdida em algum lugar do seu passado. A sensibilidade de que estamos falando surge como resultado de um episódio traumático da vida? Você não demorou tanto quanto esperava em uma prova e desde então decidiu desistir de tudo, achando que não adianta mais? Você não teve as oportunidades que esperava? Você não foi capaz, devido às circunstâncias, de fazer algo que se propôs a fazer? Se a resposta for “sim” para pelo menos metade delas, então não estamos falando exatamente de sensibilidade, mas de uma reação adversa a coisas que aconteceram, que nos machucaram momentaneamente e deixaram uma ferida não curada completamente.

Como tal ferida poderia ser curada? Coçando cada vez mais. Sentado e analisando, de onde vem essa raiva acompanhada de sensibilidade? Você teve a coragem de ir para não sei que faculdade sueca. E aos 19 anos é preciso muita coragem, para pegar o voo, para sair da casa dos pais, de uma cidade do interior, justamente para um grande centro universitário. E aí o que ver, o caminho para o sucesso e faculdades interessantes para passar no currículo, não é apenas salpicado de momentos de paz, ela é daquelas que gosta de gritar, berrar, humilhar os alunos por não pronunciarem perfeitamente esta língua do norte - o germânico, que não conheço perfeitamente os tempos verbais, que não domino a gramática e a sintaxe... ainda é perfeito? Eu nem sei o que seria perfeito, quão perfeito seria, e não acho que a perfeição subjetiva deva importar. Se existissem alguns padrões objetivos, então sim, vale a pena aderir a eles, tentar alcançá-los, porque assim o progresso pode realmente ser medido e observado. Ao passo que, se são metas que apenas uma pessoa deseja, as demais não, não faz sentido nos compararmos, de qualquer forma não podemos avaliar ou pesar nada do que ouvimos. É certo que quem humilha os alunos por não saberem perfeitamente tem o coração de um silvicultor que derruba árvores numa esteira rolante sem olhar o que deixou para trás. Sim, os critérios de avaliação são muito objetivos, como pode você, como uma mulher de 58 anos, que só se cercou de sueco a vida toda, considerar que uma estudante de 19 anos deve ser igual a você em domínio, em habilidade ? Estamos aí para aprender, se nascêssemos prontos para aprender não nos matricularíamos em nenhuma especialização e pronto, do que precisaríamos se já soubéssemos? Não era mais barato, sem aluguel, sem viagens de trem, sem dormitórios, sem associação à biblioteca, sem comida e muitas outras utilidades? É engraçado o que acontece quando mulheres de 58 anos julgam você pelos seus próprios valores. É como se o aluno meditasse para uma criança de 8 anos. Ele mal consegue escrever em sua própria língua naquela época, muito menos em inglês, francês... Não seria traumatizante começar a repreendê-lo por não ter tido tempo de dominar perfeitamente o conteúdo? Enquanto? que a pessoa que dá aulas particulares se torna vaga na expressão? Tempo, ou seja, ele poderia ter negociado com a mãe para pedir que ela o desse à luz aos 5 meses, e não aos 9 meses, como é normal, para aparecer no mundo mais cedo, para aprender mais cedo, só porque é isso que a pessoa quer quem dá aulas. Há também a questão do tempo terrestre. Enquanto vivermos no mesmo planeta, todos teremos a mesma quantidade de tempo, 24 horas, não mais.

Esta perfeição subjetiva dos outros dá origem a sensibilidades de todos os tipos. Nem faz sentido desejar tocá-lo. Não sabemos o que quer a pessoa que não está feliz conosco. Não sabemos o que ele pensa, como pensa, o que prefere, o que não prefere, quanto, o quê, como e em que medida.

A perfeição subjetiva dos outros é paralisante, tanto emocional quanto factualmente. Se o aluno for humilhado toda vez que abre a boca, ele ainda terá a confiança de que tem chance de se tornar um bom falante de sueco? Será que ela ainda encontrará forças, no fundo da alma, para continuar, para querer praticar, ler, melhorar, até obter a fluência, a cadência e a musicalidade da língua? Não, não tem como. Ele tinha boas intenções que desmoronaram ao longo do caminho.

A perfeição subjetiva dos outros desacelera, reprime. É como fazer com que seu professor planeje cada som, quando e como dizê-lo. Essa técnica de aprendizado não o intimidaria? Onde está a paixão, o encanto, a beleza mais irregular e versátil da linguagem? Quando você terá tempo para focar no vocabulário, gramática, sintaxe e no que ela quer quando o foco está sempre em como você fala? Não se torna um obstáculo que você não consegue superar? Corrigido como acontece com testes de múltipla escolha. Você se deparou com uma pergunta para a qual não sabe a resposta correta, embora já tenha respondido bem. O que você está fazendo? Você fica preso aí e não segue em frente, só porque lá você não conhece? Seria uma grande perda, tanto para o avaliador quanto para você (em primeiro lugar).

Como resposta à perfeição subjetiva dos outros, devemos construir o nosso próprio conjunto de valores, a nossa própria perfeição, cuja atenção, ser objetiva, por vários motivos: para não atingir aquela sensibilidade que nos impede de fazer o que queremos e sentimos até isso evoluímos, tanto quanto é humanamente possível, não sendo constrangidos por outros, por outros aspectos e por outras circunstâncias.

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Förhistorisk fisk

Ett team av australiensiska forskare och rymdutforskare har vågat delta i ett uppdrag som de aldrig hört talas om förut, nämligen att ta en tur med den nya raketen Kepler 170. Raketen är egentligen en prototyp, fortfarande i utvecklingsfas testning, men var lovade att de skulle belönas för deras tapperhet om de återvände säkert till jorden.

Genom att ta riskerna de utsätts för, inse att de kanske inte ser dagens ljus igen, antog de utmaningen, tog allt de behövde, fick två typer av utrustning (en för att sitta i raketen och en annan för när den ska måna och de kommer att behöva gå till ytan av Jupiters måne Europa). Deras uppdrag syftar till att utforska och analysera himlakroppen Europa, om vilken fler teorier har hörts, men inget konkret i huvudsak. Mysteriet är desto större att det fick detta namn "Europa", ett mycket generiskt namn, eftersom det finns Europas kontinent och bildandet av Europa FM, men jag ser något bekant i detta namn, tyder det inte på något sätt tanken att det skulle kunna lova existensen av livsformer, vare sig det till och med är mikroorganismer? Och om det är sant, då: Hur skulle en dag på Europa se ut?, Hur många timmar har en dag där?, Vad skulle medeltemperaturen vara? , Är himlen någon speciell färg där, som hur ser vi på jorden?, Har de årstider eller är det evig vinter?, Med tanke på att det är en vattnig planet, finns det ebb och flod?

Våra modiga forskare kommer att ge oss svar på alla frågor. Kontrolltornet ser till att alla nödvändiga kontroller görs för att lyfta och motorerna startar, propellrarna snurrar snabbare och snabbare, de är avstängda. De går igenom alla lager av atmosfären på planeten Jorden, de skakar så gott de kan, de kan inte ens hålla ögonen öppna längre och de har lämnat atmosfären. Nu rör sig raketen fortfarande mot Europa, men i en långsammare takt, som om den flyter, vilket är vad den faktiskt gör.