Înger de departe
Când noaptea-ntunecă creștetul dealurilor
Și-nnegrește limpezi ale lacuri malurilor,
În întunericul ce lumea toată-mi cuprinde
Al tău chip de înger o candelă aprinde.
Căci ochii tăi negri sunt singura lumină,
Smeritul tău zâmbet în cer vise-mi anină
Pe al umărului marmor capu-l plec ușor,
E-o oarecare dulce durere de amor.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Dan
Data postării: 10 august 2022
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 1104
Poezii din aceiaşi categorie
Scrisoare către tine partea 6
Aș da timpul înapoi să fim amândoi,
Nu ai idee cât sufăr că te-am lăsat să pleci din viața mea,
Câte lacrimi am vărsat în fiecare noapte,
Sperând că te vei întoarce la mine fără întrebări și mă vei îmbrățișa.
Am nevoie de tine mai mult ca oricând,
Pentru că doar tu mă făceai fericită,
Și iubesc tot la tine să ții minte asta,
Chiar dacă nu pot să îți spun in față,
Ci doar în scris când îmi exprim sentimentele.
Până și inima plânge de dor,
Și te caută neîncetat,
Că pe tine nu te pot avea,
Doar in vise te mai pot vedea,
Și sărutul real să mă trezească ca dintr-un basm.
Incipit
Sub cerul plin de stele
Împreună parcă zburăm printre ele,
Mică lună
Iubirea o adună,
Cea împrăstiată prin univers
De doi îndrăgostiți fără sens;
Pământul larg n-are habar
Câte ți-am dat eu în dar,
Marea așteaptă
Iubirea noastră, toată.
Fugim să dansăm în noapte
Pe simfonii în tone joase,
Mă apropii ușor
Iar pe spate, simt fior,
Dansul se aproprie de final
Sfârșitul, credeam că e fatal.
Mi-ai luat mâna încet
Și ți-ai dus-o la al tău piept.
Mi-ai șoptit ușor la ureche:
"Ea cere încă un dans, în pereche"
Dau din cap afirmativ
Fără a avea motiv;
A dansa cu tine-n veci,
Sperând să nu pleci.
Dacă ar fi într-o zi
Dacă ți-aș fi spus cât te iubesc
Ai mai fi ales să pleci ?
Dacă florile nu mai înfloresc
Ar fi câmpurile seci ?
Dacă soarele nu ar mai răsării
Ne-am ascunde în întuneric ?
Dacă nimeni nu ar mai suferii
Ar mai fi amor himeric ?
Dacă gheața nu s-ar fi topit
Mi-ai mai fi încălzit inima ?
Dacă dragostea n-ar fi pierit
Ochii reci ar mai lăcrima ?
Dacă întreg pământul s-ar usca
Și ți-ar arde focul din privire ?
Dacă cel de pe comoară s-ar isca
Ai aștepta a lui venire ?
Dacă de patimă ar seca întreg oceanul
Te-ai mai lăsa purtat de valuri?
Dacă ai putea suprima tot chinul
Te-ai mai pierde prin tuneluri ?
Dacă din cer ar cădea toate stelele
Ți-ai pune o ultimă dorință?
Dacă ți-as spune că-s spre sfârșit zilele
Te-ai speria de suferință?
Dacă nu te-ai fi născut în matca focului
Te-ai mai fi luptat să ajungi în paradis ?
Dacă ai fi rămas un vis în largul locului
Ți-ai fi rostit sentința printre abis
Pentru el
Odată cu tine sa dus și inima mea.
Odată cu inima mea a zburat și gândurile mele.
Odată cu tine sa dus totul.
Poate fiindcă te-am iubit prea mult.
Poate fiindcă te vreau la fel de mult cum vrei tu.
Dar suntem mult prea lași să încercam.
Poate ar trebui să te las cu ea.
Doar cu ea.
Ce ţi-aş spune
Îmi sunt zilele anodine
Când cu mine tu nu ești
Aștept strigătul de la tine
Să-nțeleg că mă iubești
Și aștept să aud chemarea
De pe țărmul liniștii
Să îmi ridici disperarea
Și tristețea inimii.
Muze
Un vin
De-un roșu sangvin,
O-mbrățisare
Rămasă-n uitare,
Un dor
Rămas arzător,
Un gând
Rămas în vânt,
O speranță
Fără nuanță,
O dorință
Fără putință,
O inimă
În lacrimă,
Un suflet
Rămas poet,
Un tainic vis
Rămas promis...
Promisiuni
Neîmplinite minuni
O poveste
Din spații celeste,
Rămasă în poezii
Scrise cu fantezii.
Scrisoare către tine partea 6
Aș da timpul înapoi să fim amândoi,
Nu ai idee cât sufăr că te-am lăsat să pleci din viața mea,
Câte lacrimi am vărsat în fiecare noapte,
Sperând că te vei întoarce la mine fără întrebări și mă vei îmbrățișa.
Am nevoie de tine mai mult ca oricând,
Pentru că doar tu mă făceai fericită,
Și iubesc tot la tine să ții minte asta,
Chiar dacă nu pot să îți spun in față,
Ci doar în scris când îmi exprim sentimentele.
Până și inima plânge de dor,
Și te caută neîncetat,
Că pe tine nu te pot avea,
Doar in vise te mai pot vedea,
Și sărutul real să mă trezească ca dintr-un basm.
Incipit
Sub cerul plin de stele
Împreună parcă zburăm printre ele,
Mică lună
Iubirea o adună,
Cea împrăstiată prin univers
De doi îndrăgostiți fără sens;
Pământul larg n-are habar
Câte ți-am dat eu în dar,
Marea așteaptă
Iubirea noastră, toată.
Fugim să dansăm în noapte
Pe simfonii în tone joase,
Mă apropii ușor
Iar pe spate, simt fior,
Dansul se aproprie de final
Sfârșitul, credeam că e fatal.
Mi-ai luat mâna încet
Și ți-ai dus-o la al tău piept.
Mi-ai șoptit ușor la ureche:
"Ea cere încă un dans, în pereche"
Dau din cap afirmativ
Fără a avea motiv;
A dansa cu tine-n veci,
Sperând să nu pleci.
Dacă ar fi într-o zi
Dacă ți-aș fi spus cât te iubesc
Ai mai fi ales să pleci ?
Dacă florile nu mai înfloresc
Ar fi câmpurile seci ?
Dacă soarele nu ar mai răsării
Ne-am ascunde în întuneric ?
Dacă nimeni nu ar mai suferii
Ar mai fi amor himeric ?
Dacă gheața nu s-ar fi topit
Mi-ai mai fi încălzit inima ?
Dacă dragostea n-ar fi pierit
Ochii reci ar mai lăcrima ?
Dacă întreg pământul s-ar usca
Și ți-ar arde focul din privire ?
Dacă cel de pe comoară s-ar isca
Ai aștepta a lui venire ?
Dacă de patimă ar seca întreg oceanul
Te-ai mai lăsa purtat de valuri?
Dacă ai putea suprima tot chinul
Te-ai mai pierde prin tuneluri ?
Dacă din cer ar cădea toate stelele
Ți-ai pune o ultimă dorință?
Dacă ți-as spune că-s spre sfârșit zilele
Te-ai speria de suferință?
Dacă nu te-ai fi născut în matca focului
Te-ai mai fi luptat să ajungi în paradis ?
Dacă ai fi rămas un vis în largul locului
Ți-ai fi rostit sentința printre abis
Pentru el
Odată cu tine sa dus și inima mea.
Odată cu inima mea a zburat și gândurile mele.
Odată cu tine sa dus totul.
Poate fiindcă te-am iubit prea mult.
Poate fiindcă te vreau la fel de mult cum vrei tu.
Dar suntem mult prea lași să încercam.
Poate ar trebui să te las cu ea.
Doar cu ea.
Ce ţi-aş spune
Îmi sunt zilele anodine
Când cu mine tu nu ești
Aștept strigătul de la tine
Să-nțeleg că mă iubești
Și aștept să aud chemarea
De pe țărmul liniștii
Să îmi ridici disperarea
Și tristețea inimii.
Muze
Un vin
De-un roșu sangvin,
O-mbrățisare
Rămasă-n uitare,
Un dor
Rămas arzător,
Un gând
Rămas în vânt,
O speranță
Fără nuanță,
O dorință
Fără putință,
O inimă
În lacrimă,
Un suflet
Rămas poet,
Un tainic vis
Rămas promis...
Promisiuni
Neîmplinite minuni
O poveste
Din spații celeste,
Rămasă în poezii
Scrise cu fantezii.
Alte poezii ale autorului
Remadar
Cade-o ploaie liniștită
Pe-al tău neschimbat obraz,
Iară vântul ce adie
Îmi șoptește cu-al tău glas.
Codrul cel himeric sună
Pe când gura mică tace,
Nu știe cum să-mi mai spună
Că vrei să te las în pace.
El ne știe, dar nu vede
Simte, dar nu poate face
Nici nu poate ca să scrie,
Dară încearcă să ne împace.
Timpul ce gonește harnic
Căci ne vrea pe amândoi,
Nu mai e zadarnic când
Sărut a tale buze moi.
Atena
A fost, în inima Atenei
Și-n al meu zadarnic dor
Chipul rece-al unei dame,
Chipul crudului amor;
Negre văluri înconjoară
Trupul alb și mlădios,
Dar patima de odinioară
Ascund ochi-i de abanos.
Marmura candide-i fețe
Ce-nflorește ca un crin,
Ascunde-o tristă frumusețe
Care nu-i decât venin.
Singur
Dulce floare-a copilăriei,
Ce-mpreună cu tine-am crescut
Veștejește-ntra sufletului murdărie,
Din clipa-n care te-am pierdut.
Amândoi dormeam la margine de râu,
Sau prin lanuri aurii de grâu
Și-obișnuiam să privim către stele,
Iar acum ești printre ele.
Mereu în gând te voi avea
Plângând sub luminata stea,
Și tot acolo-am să rămân
Până ne vom revedea.
Iar dacă nu va fi așa,
Înseamnă c-asta ne-a fost soarta:
Să fim singuri pe vecie
Fără nicio bucurie.
S-a stins o stea
Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.
Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.
Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor
Dornic de ea
Prin deșerturile vieții,
Mai aprind acum scânteie
Chipul ei, obrajii roșii,
Glasul dulce de femeie?
Cine-i ea, de vine seara
De-al tău suflet ca să prindă
Fața-i albă precum ceara,
Inima-i cea suferindă?
Izvorăște din nimicuri,
Ce dintâia zi există
Și în cor i-ar plânge cerul
Cugetarea ei cea tristă;
Viața tu ți-ai da-o toată,
Doar ca să-i mai poți simți
Palma rece înc-odată,
Negrul ochilor făclii.
Cercetașa
Parc-aș vrea să-ți spun ceva,
Dar din răsputeri mă abțin
Ca pentru tine, dragostea mea
Să nu se frângă asemeni petalelor de crin.
Și cât de mult mi-ar fi plăcut,
Odată să te fi avut;
Odată să-mi fi fost șoptit un cânt,
Cu al tău dulce sărut blând.
Aș fi dorit, un vis să am,
Să ne fi plimbat sub frunzele prinse de ram;
Lumina feței tale să reflecte în ele
Dorința de tine care astăzi piere.
Remadar
Cade-o ploaie liniștită
Pe-al tău neschimbat obraz,
Iară vântul ce adie
Îmi șoptește cu-al tău glas.
Codrul cel himeric sună
Pe când gura mică tace,
Nu știe cum să-mi mai spună
Că vrei să te las în pace.
El ne știe, dar nu vede
Simte, dar nu poate face
Nici nu poate ca să scrie,
Dară încearcă să ne împace.
Timpul ce gonește harnic
Căci ne vrea pe amândoi,
Nu mai e zadarnic când
Sărut a tale buze moi.
Atena
A fost, în inima Atenei
Și-n al meu zadarnic dor
Chipul rece-al unei dame,
Chipul crudului amor;
Negre văluri înconjoară
Trupul alb și mlădios,
Dar patima de odinioară
Ascund ochi-i de abanos.
Marmura candide-i fețe
Ce-nflorește ca un crin,
Ascunde-o tristă frumusețe
Care nu-i decât venin.
Singur
Dulce floare-a copilăriei,
Ce-mpreună cu tine-am crescut
Veștejește-ntra sufletului murdărie,
Din clipa-n care te-am pierdut.
Amândoi dormeam la margine de râu,
Sau prin lanuri aurii de grâu
Și-obișnuiam să privim către stele,
Iar acum ești printre ele.
Mereu în gând te voi avea
Plângând sub luminata stea,
Și tot acolo-am să rămân
Până ne vom revedea.
Iar dacă nu va fi așa,
Înseamnă c-asta ne-a fost soarta:
Să fim singuri pe vecie
Fără nicio bucurie.
S-a stins o stea
Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.
Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.
Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor
Dornic de ea
Prin deșerturile vieții,
Mai aprind acum scânteie
Chipul ei, obrajii roșii,
Glasul dulce de femeie?
Cine-i ea, de vine seara
De-al tău suflet ca să prindă
Fața-i albă precum ceara,
Inima-i cea suferindă?
Izvorăște din nimicuri,
Ce dintâia zi există
Și în cor i-ar plânge cerul
Cugetarea ei cea tristă;
Viața tu ți-ai da-o toată,
Doar ca să-i mai poți simți
Palma rece înc-odată,
Negrul ochilor făclii.
Cercetașa
Parc-aș vrea să-ți spun ceva,
Dar din răsputeri mă abțin
Ca pentru tine, dragostea mea
Să nu se frângă asemeni petalelor de crin.
Și cât de mult mi-ar fi plăcut,
Odată să te fi avut;
Odată să-mi fi fost șoptit un cânt,
Cu al tău dulce sărut blând.
Aș fi dorit, un vis să am,
Să ne fi plimbat sub frunzele prinse de ram;
Lumina feței tale să reflecte în ele
Dorința de tine care astăzi piere.