Ce suntem oare?

Suntem un gând

Suntem un timp

Suntem o șansă

Un fir de praf topit în marea de speranță

 

Suntem un nor

Suntem un vis

Suntem o ceață

Suntem o umbră făurită de substanță

 

Suntem un cer

Suntem o stea

Suntem o rază

Un soare orb mințind lumină cu prestanță

 

Suntem prezent

Suntem decor

Suntem o nuanță

O pată gri de curcubeu într-o vacanță

 

Suntem minciuni și adevăr

Suntem instanță

Un strop cinstit de căutări într-o balanță

 

Suntem un drum

Suntem un pas

Suntem o ață

Ne taie timpul amuzâdu-se chitanță

 

Suntem ce vrem sau ce putem în astă viață

Suntem absenți când nu-i speranță antidot

Ce suntem oare e-ntrebare șugubeață

Suntem acum, suntem aici și-atâta tot


Category: Philosophical poem

All author's poems: Silvian Costin poezii.online Ce suntem oare?

Date of posting: 10 March 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 966

Log in and comment!

Other poems by the author

Răsturnat

Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit

Curmând lumina dimineți-n amintire

Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit

Gravând speranța unei rime pe hârtie

 

Gura lipsită de ureche-a amuțit

Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte

Buzele tremură sărutul nerostit

Zâmbetul piere furișându-se în noapte

 

Ochii se scutură uscându-se cumplit

Eliberând picuri fierbinți spre mistuire

Alunecând ploile curg fără sfârșit

Sufletul cade lăcrimând în agonie

 

Norii aruncă peste soare valuri gri

Răstoarnă razele pierindu-le-necate

Rămas în beznă caut cioburi încă vii

S-adun bătăile de inim-aruncate

 

Spre viitor se oglindește ce-i trecut

Lăsând prezentul navigând în rătăcire

M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput

Pierzând tăcerile zidite-n amintire

More ...

De ce

De ce-am venit aici

În lumea asta strâmbă

Condusă doar de mâini

Cu reguli într-o dungă

 

De ce gândesc că poate

De ce dragostea doare

De ce-i atât de greu

S-aduci o alinare

 

De ce nu înțelegi

Că lumea e pustie

Topit de dorul tau

Mă scurg pe o hârtie

 

Ce-nseamnă echilibru

Un egoism aparte?

De ce să-l folosim

De ce nu-l dăm de-o parte

 

De ce se zbate suflet

De ce n-are lumină

Respins să-l ardă-ncet

Iubirea fără vină

 

Nu știu de ce-ai fugit

Când știi că asta doare

De ce-mi cere răspuns

De ce-i pun întrebare

More ...

Plouă

În  suflet plouă, curge rece  fără milă

Ude sunt scările din cer și nu-i lumină

Alunecând n-ajunge soarele spre ziuă

Norul plimbând umbrește-o inimă senină

 

Ploaie se cațără-n văzduh căzând pe lună

Să ude-n nopte cu tristețe și furtună

Vântul nebun aleargă  suflet  să răpună

Doi ochi văd ochi ce-aruncă lacrimi în fântână

 

Se șterg culorile din flori curgând plouate

Petale albe cad în gol pierind secate

Încet și  frunzele-au plecat căzând uscate

De dor rămân doar paie ude scuturate

 

Ne-apasă timpul fără timp să ne ajute

Ploaia secundelor pierdute ard tăcute

Se-așează greu smulgând din aripile ude

Zborul rămâne-o amintire printr-e sute

 

Plouă degeaba, fără rost, fără dreptate

Plouă din ochi, plouă din suflete-ntristate

Plouă cu dor, plouă cu inimi sfârtecate

Plouă în lung, plouă în lat, plouă în toate

More ...

În somn să adorm

Cumplit aș vrea să dorm,

și să visez doar albul clandestin,

scuturând praful stelelor oarbe

lipsesc umbra de propriul destin.

 

Noaptea legată să nu-și repete pasul,

umblând frivolă pe un prezent denaturat,

cu amintiri dintr-o secundă fără ceasuri,

iar să mă caut printre nori de cer uitat.

 

Cuvântul mut rămâne doar o clipă goală,

tăcerea strunelor vibrează fără nume.

Lăsați-mi astăzi realitatea să mă doară,

nu vreau iluzii respirând din altă lume.

 

Mai jos de somn e zbor absurd, fără portanță,

și-atunci mă-ntorc în febra nopții fără rime,

liniștea însăși zăvorăște o speranță

ușa-i zidită cu prezențe anonime.

More ...

Bietul chibrit

Instincte ancenstrale de chibrit

Predispoziția de-aprindere subită

Pornește iute cu voroave zgândărit

Alunecând pe supoziția pripită

 

Intempestiv arde în roșu năucit

Dansează sprinten vâlvătaia mucalită

Pătruns de arșiță stâlcindu-se chircit

Esența-i moale săvârșindu-se rănită

 

Stăruitor din propriul sine-a înghițit

Rămas tăciune-i stă coloana gârbovită

Râul nu-i stige jarul aprig asmuțit

Curge în rime o speranța amăgită

 

Setea deșertului îl scutură topit

Cenușa zboară în uitare veștejită

Bolnav de soare clocotește mistuit

Lumina stelei strălucește otrăvită

 

Cine-i de vină pentru sufletul zdrobit?

Oare  cuvintele nu au oareșce vină?

Între hotarele de ceață rătăcit

Chibritul arede fără apă să îl stingă

More ...

Ce doare când te doare

Ce doare când te doare

Să fie mâini, picioare

Sau sufletul te doare

Când dorul strigă tare

 

În loc să plece-n lume

Să-nchidă-n urmă timpul

Tristețea-i tot mai vie

Durerea-i tot mai cruntă

 

Iubirea stoarce lacrimi

Și-n inimă-i durere

Apleacă orice suflet

Îngenunchiat te cere

 

De aș putea iubi

Fără să simt iubire

De aș putea trăi

Fără să am simțire

 

Și-am întrebat un secol

Și-am întrebat un veac

Și-am întrebat toți sfinții

De dragoste-i vre-un leac?

 

Ce doare când te doare

E când iubirea-i piatră

De inim-atârnată

Pe suflet așezată

More ...

Poems in the same category

Cautând in umbra

Prin tot ceea ce am făcut,

Niciodată nu am regretat.

Dar recent în viața-mi apăruse

Tristul gând, ce mi-l readuse.

 

Eu fiind din alte tărâmuri,

De-o altă părere făcut-o am

Pe singura viețate,

Care mă suporta.

 

Inconștient fiind, satisfacție cutreieram.

Mare greșeală.

Acum e totul în zadar.

Cu speranța renașterii sufletești

Pe îndepărtatele culmi ale iertării pornit am,

Cu un singur scop, cel al mântuirii.

 

Promisesem o schimbare,

Pentru bine, pentru noi,

Ca să mă pot numii si eu, om.

Ea merita totul…

Eu nu…

More ...

Uneori

Uneori nu realizez cât de grea e povara pe care o duc în spate ca pe un ghiozdan

Uneori nu vreau sa îmi amintesc de momente pe care nu o să le mai am

Uneori vreau doar liniște și nici un nor pe cer

Uneori vreau sa fiu singur, dar acasă-n patul meu

Uneori ma termină sentimentul de tristețe

Uneori ma gandesc la mii și mii de fețe

Uneori nu ma pot simți decat judecat 

Uneori îmi dau seama cât de mult am uitat, iar alteori realizez ca timpul trece și le pun pe toate înapoi în ghiozdan.

More ...

Printre stele și visuri

În miez de noapte, când cerul suspină,
Îmi caut visurile printre stele aprinse,
Poate mâine, într-o lume divină,
Te voi regăsi o umbră de doruri nescrise.

Am stat aseară de vorbă cu luna,
Ea mi-a șoptit secrete despre soare,
Eu i-am vorbit despre tine și struna
Pe care sufletul meu cântă iubirea ce doare.

Cerul ne-ar fi cunună, cu stelele nași,
Calea Lactee, altar de lumină eternă,
Dar știu că inima mea e un vis prea auster,
Nu-mi mai aparține, căci numele tău o inundă.

More ...

Noaptea Albă

De ce sunt eu acum, aici

De ce inspir, de ce gândesc.

De ce cunosc eu cum să fiu

De ce cunosc, de ce să fiu.

 

Și-n noaptea albă te vei întreba, 

Sacrificând prostia, 

De ce sunt eu acum, aici

Dar întrebarea-i adresată ție

 

More ...

Nu ştiu

 

Nu ştiu ce e bine şi ce este rău;

Ce e permis şi ce nu este permis;

Oare pot condamna sau pot lăuda;

Nu ştiu, căci totul în mine este închis.

 

În această lume nu-i valabil nimic,

Nu există nici un principiu consistent,

Aş vrea în revoltă să strig şi să ţip,

Dar totu-i pasiv, nu am nici un asistent.

 

Simt un gust amar privind pe stradă,

O amărăciune drăcească, bestială,

Problema morţii îmi pare acum fadă,

Totul e calm, de-o linişte mormântuală.

 

Nu mai cred în absolut nimic,

Şi nici nu mai am nici o speranţă,

Realităţile au căzut toate, câte un pic,

Iar să trăiesc îmi pare o mare cutezanţă.

 

Nu am nici sentimentul trecutului,

Iar prezentul îmi pare o otravă,

Nu ştiu dacă sunt disperat,

Nu ştiu dacă nu sunt chiar o epavă.

 

More ...

În lumea mea

 

 

Vântu-mi șoptește ușor,

Doruri din vechi amintiri,

Și le-ascult gânditor,

Lăcrimând din priviri.

 

Umbra mă ține de mână,

Parcă-i un frate mai mare,

Ochii se-nreaptă spre lună,

Simțind o nebună chemare.

 

Mintea aleargă fără regret,

Pe-un tărâm visător și ocult,

Și mă caut tăcut, indiscret,

Printre gânduri avute demult.

 

În urechi aud vorbind,

Glasuri hâde de stihii,

Și mă pierd, rătăcind,

Cu ochi mari și pustii.

 

Vorba-mi curge fără glas,

Ca un râu ce nu se vede,

Și mă-ntreb la orice pas,

Dacă cineva mă crede.

 

Luna, drumul îmi arată,

Dar tot bântui prin pustii,

Și în lumea mea ciudată,

Mestec palide melancolii.

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍