Ce suntem oare?

Suntem un gând

Suntem un timp

Suntem o șansă

Un fir de praf topit în marea de speranță

 

Suntem un nor

Suntem un vis

Suntem o ceață

Suntem o umbră făurită de substanță

 

Suntem un cer

Suntem o stea

Suntem o rază

Un soare orb mințind lumină cu prestanță

 

Suntem prezent

Suntem decor

Suntem o nuanță

O pată gri de curcubeu într-o vacanță

 

Suntem minciuni și adevăr

Suntem instanță

Un strop cinstit de căutări într-o balanță

 

Suntem un drum

Suntem un pas

Suntem o ață

Ne taie timpul amuzâdu-se chitanță

 

Suntem ce vrem sau ce putem în astă viață

Suntem absenți când nu-i speranță antidot

Ce suntem oare e-ntrebare șugubeață

Suntem acum, suntem aici și-atâta tot


Category: Philosophical poem

All author's poems: Silvian Costin poezii.online Ce suntem oare?

Date of posting: 10 марта 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 748

Log in and comment!

Other poems by the author

Să fie om

Să fie lumină, și întunericul a sucombat

Să fie om, și plămădită e făptură

Să fie doi, și o tăcere-a amuțit

Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit

 

Să fie rău unde e bine, și-a stricat

Să fie noapte între zile, și-a venit

Să fie cer, și luna stele-a invitat

Să fie umbră când plâng norii ascuțit

 

Să fie azi căci poate măine a plecat

Trecând prin noapte întunericul l-a luat

Să fie inimă bătând adevărat

Să fie om când o lumină a strigat

More ...

La capăt de lume

La capătul de lume oameni pier

Furând lumina umblă sufletele-n noapte

Rămase umbrele secate cad inert

Arzând tulpina rădăcinilor uitate

 

Desprinse ciuture îneacă spre adânc

Strivind la capătul de lume realitate

Rănite urmele săpate calcă ciung

Cioplind imparele speranțe abdicate

 

Uscate zilele pălesc agonizând­

Umblă târându-se grăbite către noapte

Visele fără de rușine calcă strâmb

Adulmecând sângele rănilor mușcate

 

Crăpate palmele sădite în pământ

Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte

Vom deveni capăt de lume absentând

Brăzdând prezențele în locuri separate

 

Lipsiți de noi coabităm filozofând

Adăpostind în comentarii simple fapte

Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt

Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte

More ...

Doarme și somnul

Lumina coboară asfințind ruginie

Cresc umbre topindu-se încet spre infinit

Iarba închide ochii legănată de vânt

Adoarme ascultând șoaptele frunzelor

 

Palide raze îmbrățișează pământul

Curgând agale pătrund prin fereastră

Se-așează pe pat să-mi țină de urât

Mângăie perna chemându-mă să dorm

Tăcut privesc cum adoarme luna întinsă pe nori

 

Aștept să se stingă-ntuneric

Răbdătoare noaptea șade cu mine la masă

Ocupând întunecată scaunul gol

Clipa îngheață lung adormind rece

Doar timpul e treaz alergând sacadat

 

Mai sunt prezente gândul și liniștea

Înăuntru clocotește singur părăsit

Erupe umed închizând pleoapele

Curge uscând strălucirea cumplit

În patul lipsit de suflete doarme somnul

More ...

Simplu

Ce simplu curge viața

Când nu apasă dor

Poți lesne să dai lecții

Cum se alungă nor

 

Traești în echilibru

Nu-ți strigă-n gând trecutul

E simplu a fugi

Nu-ți arde-n tălpi pămîntul

 

Nu cauți o speranță

Nici visele nu dor

De inimă nu-ți pasă,

Ce simplu, ce ușor

 

În suflet nu te arde

În ochi străluce soare

Nu plănge amintirea

E totul o culoare

 

Ce simplu, ce ciudat

Iubirea cea albastră

E doar un gând speriat

Pe suflete apasă

 

Un vânt neașteptat

Ți-aduce amăgire

Te-aruncă exilat

Pe-o simplă amintire

More ...

Joc periculos

Să ne jucăm cu sufletul puțin

Îi dăm să bea speranța visului otravă

Apoi zâmbind să ne jucăm cu un destin

Lăsând o inimă zbătându-se bolnavă

 

Să ne jucăm cu strălucirile privind

Te-au săgetat creând o lume ireală

Orbit de stele cauți drumul bântuind

Ars de lumină te consumi ca o țigară

 

Să ne jucăm cu vorbe mute azvârlind

Un text formal într-o retorică banală

Cuvinte reci în propoziții chinuind

Ajunge gândul nerostit în călimară

 

Să ne jucăm cu amăgirile felin

Cuprinsă-n gheare jucăria e-n capcană

Deschise rănile întreabă de vaccin

Pare că dragostea e cea mai crudă boală

 

Să ne jucăm cu timpul vieții risipind

Orele arse de tristețe se destramă

Umbrite zilele  cedează asfințind

Scurtează drumul spre victoria finală

 

Să ne jucăm cu amintirile glumind

Să facem haz despre o dragoste amară

Lâsând să piară o ființă rătăcind

Periculos jocul de-a inima orfană

More ...

Din cauză de suflet

Din cauză de suflet mă scufund

Tot mai adânc, încet desprins de realitate

Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund

Tras pân’ la fund de o speranță și un poate

 

Din cauză de suflet totu-i strâmb

Departe caut să-l aduc cât mai aproape

Cărarea-mi umblă amețită spre amurg

Orbind  din cauză de suflet se abate

 

Din cauză de suflet nu m-ajung

Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate

Pierind din mine frunza verde nu mai sunt

 S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate

 

Din cauză de suflet am să curg

Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate

Neauzite râuri varsă din cuvânt

O marea tristă de tăceri adânc săpate

 

Ajung din cauză de suflet absentând

Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate

Să mai respir am să mai pot aer visând

Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte

More ...

Poems in the same category

RUGĂ CĂTRE NEANT (II)

    Această noapte n-a fost o minciună, 
    doar flori zdrobite de furtună, 
    valuri ce s-au spart de mal, 
    în reflexe de cristal...
    
    Adâncul mării s-a cutremurat, 
    când s-a ivit Întâia Dimineaţă...
    - m-am regăsit înstrăinat
    de apă, cer, pământ şi viaţă -... 
    
    Delfinii mei plecaţi de-atunci în larg, 
    nu v-aţi întors acasă niciodată,
    cu fiecare val v-aţi depărtat, 
    de plaja mea, ciudat de-albastră.
    
    Voi, ridicaţi-mi eşafodul,
    lan de gânduri înverzit,
    si lăsaţi să-mi moară dorul,
    de flori, de stepă-n asfinţit...

More ...

FLĂCĂRI, CENUŞĂ ŞI FUM

    Flăcări, cenuşă şi fum cad din cer. 
    Vieţile câtorva sute, atârnând efemer. 
    Nu, nu este iadul evadat din genuni 
    Şi nici rai coborât să facă minuni. 
    
    Ecoul de cântece pierdute-n neant 
    S-a stins într-un mod nefiresc, aberant. 
    Durerea-i palpabilă în jur ca o plasă 
    Din care doar câţiva se mai zbat ca să iasă. 
    
    Chipuri împietrite de spaimă ce plâng 
    După cei care zac şi sufletu-şi frâng. 
    Priviri luminoase înegrite de fum, 
    Îngeri cu aripile prefăcute în scrum.
    
    Liniştea crudă-i în curând risipită, 
    De cei cu revolta din suflet, mocnită. 
    Mulţi sunt cu pumnii ridicaţi spre Palat, 
    În numele celor a căror morţi n-au contat. 
    
    Căci vocile lor nu mai pot fi auzite 
    De semi-zeii ce dorm în palate-aurite, 
    Indiferenţi la orice fel de durere, 
    Prea ocupaţi să-şi facă avere. 
    
    În final, cerul a plâns cu lacrimi de foc. 
    În cimitir, pentru vii, nu mai e loc.

    Împovăraţi de durere, spre cerul de-acum

    Prăbuşit în flăcări, cenuşă şi fum.

More ...

CUVINTE POTRIVITE

    Sădind în mine semințe de rouă diferite,
    Am căutat mereu cuvinte potrivite,
    Căci brazda minții mele-a fost și încă e fertilă,
    Din ea am încolțit lumina care mi-a fost utilă...
    
    C-am scris neobosit atâtea mii de versuri,
    Dezvăluind luminii atâtea multiversuri,
    Din stihurile mele, mult prea pline,
    M-am construit și modelat pe mine!
    
    Învăluit în cuvinte, m-am lepădat pe mine,
    Și-am învățat să uit de umbrele-mi străine,
    Să-mi amintesc că sunt întreg într-un volum,
    În mine, doar cuvintele mi-au strălucit în drum…

More ...

GÂNDURI…

    Gânduri... 
    (Inutile) 
    
    Florile neputinţei mele 
    S-au scuturat 
    În cuvinte de bine. 
    
    Păsări... 
    (Călătoare) 
    
    Pe cerul frunţii mele 
    S-au zbătut 
    Aripi, albastre şi line. 
    
    Ploi... 
    (Trecătoare) 
    
    Cenuşa inimii mele 
    S-a topit 
    În rouă, peste frunzele fine. 
    
    Luni... 
    (Zile)
    
    Timpul vieţii mele 
    S-a scurs 
    Fecund, în brazdele pline. 
    
    Priviri... 
    (Furişate) 
    
    Umbra minţii mele 
    A crescut 
    Nimicind, dorinţe haine. 
    
    Stări... 
    (Către sori) 
    
    Palmele mâinilor mele 
    S-au instins 
    Culori, în curcubeie vecine. 
    
    Gânduri, păsări, ploi,
    Inutile, călătoare, trecătoare...
    Luni, priviri, stări,
    Zile, furişate, către sori...

More ...

LUMII MELE

Ce-ntinse sunt câmpiile mele,  
până aproape de marginea zdrenţuită de nori,  
acolo unde golul se cască,  
în pierdute prăpăstii, înnegrite genuni...
  
Ce înalţi sunt munţii,  
stânci ascuţite până la cer...   
gravi şi tăcuţi în masivitatea lor,  
încununaţi de riduri şi imortali în timp.
  
Ce verde e marea şi ce adâncă...   
mister ce-ascunde de ochi muritori,   
vise-mplinite în marmură albă,   
şi sacră, şi vie, de sculptorii greci...  
  
E tot ce am. E lumea mea..., 
la care mă-nchin ca vechii asceţi,   
lumea mea unică, n-o pot descrie,  
o mie de cuvinte, ar fi fără de rost...

More ...

✨ Din brazdă și cuvânt

Eu sunt cel dintâi ce-a ridicat condeiul,
Din neam de țărani, ce-și duceau dorul, greul.
În loc de cerneală, aveau țărnă pe palmă,
Și-n loc de odihnă, sudoare și salmă.
 
Ei aruncau semințe, eu slove și vise,
Dar brazda-i aceeași, deși se închisese;
Ei frământau pâine, eu frământ tăceri,
Și-n ele rodește alt soi de puteri.
 
Pe masa mea n-am grâu și nici țarină vie,
Ci litere crude, din care hrănesc poezie;
Le curăț de coajă, de zgură și teamă,
Și-n pâinea cuvântului pun a mea vamă.
 
Din ei am moștenit genunchiul plecat,
Răbdarea și dorul ce n-au încetat;
Că munca mea-i arat în suflet adânc,
Pe câmpul de cer, în versuri mă frâng.
 
Dar vai, azi pământul s-a făcut sticlă,
Și plugul, lumină de ecran ridicolă;
Oamenii seamănă Like-uri, nu trăiri,
Și-n loc de icoane, își pun urmăriri.
 
Pe vremuri, o poză avea duh și tăcere,
Un chip nemișcat, dar plin de putere;
Acum, zeci de mii, dar niciuna nu ține,
Sclipesc și se sting, n-au suflet, n-au sine.
 
Eu scriu și mă simt străin printre ai mei,
Căci ei fug de adevăr, dar nu și de ei;
Iar eu sap în cuvinte, cu tâmpla-n pământ,
Și-mi port dorul ca plugul, cuvânt după cuvânt.
 
Din brazda strămoșilor trag cerneala grea,
Și humă fierbinte în mine se vrea;
N-am moștenit aur, nici hrană curată,
Ci munca și rugăciunea-nvățată.
 
Și dacă par astăzi de lume străin,
E fiindcă lumea s-a făcut plastic și chin;
Dar cât din brazdă se naște cuvânt,
Omul rămâne din humă și cânt.
More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍