Vrei să fi îngerul meu?

Arde aprins sufletul trist, ca o hârtie

Cade respins alunecând în nebunie

Dorul nestins aduce-n vise amăgire

Dragostea umblă risipindu-se-n pustie

Am întrebat un trecător despre iubire

Și mi-a răspuns:  cea care-ți umple amintire

Deschide aripi, te cuprinde bucurie

Numai în doi se va aprinde fericire

Am întrebat și primăvara, poate știe

Cu flori de Mai a-ntins covorul pe câmpie

Către livezi m-ampins cu zumzet de albine

Singur și trist am admirat doar eu cu mine

Cuprins de ploaie-am întrebat și curcubeul

Și-antins culorile în arc pictându-mi cerul

Ajuns în noapte-a mai rămas doar efemerul

Ascuns prin toate s-a retras păstrând misterul

Nelămurit am întrebat în toamnă vântul

Suflând copacii aiurit umple tot câmpul

Acoperind cu frunze veștede pământul

Șuieră fără de răspuns să-ncurce gândul

Și-atunci întreb stelele toate despre una

Cea care sufletul mi-a frânt pornind  furtuna

Tăcute-n noapte mă privesc pețindu-mi luna

Nu mi-au răspuns nici ele toate nici ea una

Mi-a mai rămas de întrebat cerul și lumea

Soarele, noaptea și pe voi: unde-i minunea?

De ce iubim când ne aruncă omisiunea

Unde sunt oamenii cei buni, ce-i compasiunea?

Ascuns de timp am să întreb la porți divine

Unde-i lumina când te stinge o iubire

De s-ar putea cândva din nou s-ajung la tine

Degeaba-ntreb, răspunsu-i mort, n-are să-nvie

Cândva departe, undeva, e bucuria

Plecând cu ea zâmbetul cald și fericirea

Visele cad împrăștiindu-le trezirea

Mi-a mai rămas necenzurată amintirea

Așteaptă plutele departe să mă treacă

Pe malul treptelor spre inima de piatră

Mă pierd hotarele de nori ciopliți în apă

Valul fierbinte coborând totul îneacă

Departe curg, împins departe, fără tine

Învins ajung în marea lacrimilor line

Mă pierd adânc până rămân lipsit de mine

Unde mai sunt nici că mai știu, nu știe nimeni

Cât de departe poate inima să bată

N-o mai auzi, e prea departe să mai poată

Obrajii poartă suferinți, lacrima sapă

Cu mintea mea privirea ta încă se joacă

Departe sunt, departe ești, departe-s toate

Ce ne-a aprins, când a apus, ce ne desparte

Un ,Te Iubesc’ strigând uitat cere dreptate

Chiar și de mine am ajuns să fiu departe

În  suflet plouă, curge rece  fără milă

Ude sunt scările din cer și nu-i lumină

Alunecând n-ajunge soarele spre ziuă

Norul plimbând umbrește-o inimă senină

Ploaie se cațără-n văzduh căzând pe lună

Să ude-n nopte cu tristețe și furtună

Vântul nebun aleargă  suflet  să răpună

Doi ochi văd ochi ce-aruncă lacrimi în fântână

Se șterg culorile din flori curgând plouate

Petale albe cad în gol pierind secate

Încet și  frunzele-au plecat căzând uscate

De dor rămân doar paie ude scuturate

Ne-apasă timpul fără timp să ne ajute

Ploaia secundelor pierdute ard tăcute

Se-așează greu smulgând din aripile ude

Zborul rămâne-o amintire printr-e sute

Plouă degeaba, fără rost, fără dreptate

Plouă din ochi, plouă din suflete-ntristate

Plouă cu dor, plouă cu inimi sfârtecate

Plouă în lung, plouă în lat, plouă în toate

Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat

Liniștea-i singură pășind nedumerită

Nu se aude glasul dulce fermecat

Prin casă umblă amintirea despărțită

La geamuri soarele cedează ferecat

Lumina tace ascunzându-se rănită

E  întuneric fremătând îndurerat

Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică

În beznă scaunul așteaptă lângă pat

Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă

Aștept și eu cu întrebări dezorientat

Unde ești tu să-mi dai povață iscusită

Caut albumul prin sertare derutat

Acolo încă mai zâmbești dragă mămică

Pozele scutură din mine un oftat

Aveai podoaba tinereții înflorită

Prin curte iarba vălurește delicat

Grădina zace ofilindu-se umbrită

Copacii murmură-ntrebându-se mirat

Unde e doamna ce uda florile-n tindă

Ploile caută spre cer înfiorat

Lacrima curge-n rădăcina adormită

Se-aude umbra tremurând îngrijorat

Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită

În casa cerului degrabă te-ai mutat

Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită

Sub lespezi timpul se oprește înghețat

Poate din rai ne poți vedea dragă mămică

Pe-un colț de univers numit acasă

Răsar din praf și apă flori de câmp

Ieșind în lumea mică și curioasă

Doi fluturi colorați plutesc râzând

Închiși între betoane stau în casă

Doi fluturi de oraș muncesc pământ

Plantează  tristă floare la freastră

Privind spre orizontul gri și strâmt

Alți fluturi merg grăbindu-se la coasă

Se-adună-n lăzi de sticlă murmurând

Schimbându-și mima tristă în voioasă

Și-ascund aripa frântă suspinând

Ursita-mparte șansele serioasă

Toți fluturii ar vrea să prindă vânt

Câțiva or să plutească-n iarbă deasă

Din floare tot nectarul culegând

Așa petrecem scurta noastră viață

Zburăm printre iluzii dispărând

Rămâne amintirea cea frumoasă

Doi fluturi colorați plutind râzând

În lung se-ntind oceane fermecate

Corăbii  au pornit către destin

Pe hartă au speranțe desenate

Urmează calea viselor plutind

Furtunile gonesc întunecate

În valuri piere urma de senin

Lovesc rostogolind cu realitate

Se năruie puțin câte puțin

Vâslind către hotarele uscate

Incert se rătăcesc în clandestin

Pe insule sfârșind dezintegrate

În haosul prezentului străin

Dorințele sfârșesc îngenuncheate

Cerând să intervină mâini divin

Rațiunile cedează afectate

Absența strălucește cabotin

Ființe se târăsc deteriorate

Misiunea de a fi pare un chin

Stingându-se pierduți de realitate

Un strop de ajutor ar fi vaccin

Prin valuri mai rămâne cine poate

Doar cei cu demnitate și senin

Împinși de echipaje implicate

Se luptă cu furtunile ce vin

Norocul e puțin când se împarte

E greu să nimerești paharul plin

Iar timpul nu suportă amânate

Speranța definește un destin

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Perdóname este capricho infantil

Perdóname este capricho infantil,

Perdóname, vuelve a mí como antes !

Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.

Perdóname este capricho infantil,

Perdoname, vuelve a mi como antes !

Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.

Aquellos eran los días de "te quiero"

Los dos viviendo felices en nuestros sueños.

Esos fueron los días de "Te amo".

Y entonces quise extender mis alas.

Quería experimentar otros amores

Otros "te quiero", otros "siempre".

Pero era a ti a quien yo soñaba por las noches, mi amor.

Perdóname este capricho infantil,

Perdóname, vuelve a mí como antes !

Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.

Fue querer y saber

Todo sobre la vida, quizás demasiado rápido.

Fue descubrir la vida

Con sus penas, sus alegrías, sus locuras.

Quería vivir como el tiempo,

Seguir mis horas, vivir el presente

Cuanto más vivía, más tiernamente te amaba.

Perdóname este capricho infantil,

Perdóname, vuelve a mí como antes !

Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.

În noaptea

rece

suspendată-n

nemișcare

a răspunsului

tăcere

Ochii tai lucesc in noapte

Reflectindu-mi dragostea

Ma iubesti si esti de departe

Nu m-auzi iubirea mea !

Iti soptesc cuvinte multe

Insa ele n-au folos

Dormi frumoaso, somn frumos
 

Poate stii, ca eu la tine
 

Ma gindesc neincetat

Ca iubirea mea nu are

Un sfirsit nelimitat

Ca roua tu ma vei uda

Ca soarele vei lumina,

Mereu imi vei fi steaua mea

Si steaua ma va indruma.

Doar tu vei fi lumina mea

Si-n zori de zi vei lumina,

Acum e seara-n viata mea

Te rog aprinde flacara.

Am vrut să-ți scriu aseară,
dar am zis că îmi sting înainte pleoapele doar o secundă
și acum că m-am trezit realizez că
a fost o secundă cam lungă…

Știi? Stând în preajma ta mai mult am început să cred
că nici aerul din jurul tău nu e aer normal
și chiar și atunci când faci lucruri obișnuite,
le faci să pară ceva special.

Mă straduiam să-ți memorez chipul,
te priveam cu disperarea celui care crede că iubirea poate fi păstrată în memorie,
ca apa într-o palmă,
și mă gândeam că dacă te strâng destul în priviri,
mai târziu când dorul o să îmi vină,
o să am rezerve din tine.

despre asta… nu a funcționat.

De fapt știam ca nu o să funcționeze niciodată
pentru că să reții o privire ascunsă
înseamnă cel mai adesea că o să se risipească
și o să-ți fie dor de celălalt imediat cum ieși pe ușă.

Iar tu te plimbai așa prin lume ca o furnicuță harnică desigur
și atunci îmi imaginam ceva nebunesc,
că am o radieră umană uriașă
să pot să-i șterg pe toți și lumea să rămână pentru puțin doar a noastră.

Ce frumos ar fi să avem lumea doar pentru noi,
deja îmi imaginez cum luna s-ar colora albastră,
cum copacii desfrunziți și goi ar înflori pentru noi
de teamă că nu apucăm să ne iubim cu adevărat înainte ca lumea să se sfârșească.

Partea înfricoșătoare la lumile care stau să se termine,
este că mereu te întorci și spui că vrei să te mai uiți puțin în urmă pentru ultima dată,

dar cea mai înfricoșătoare parte cu adevărat este să nu fiu lângă inima ta niciodată.

De aceea, chiar dacă lumea noastră pare că se termină,eu încă cred că putem s-o oprim pentru o clipă
doar tu și eu să fim...
inimă lângă inimă.

Îl caut pe tata.

Îl caut în adâncul inimii mele, în întrebările la care nu am primit niciodată răspuns. 

Îl caut în gândurile care apar atunci când văd alți copii lângă tații lor.

Dar adevărul este că nu-l cunosc. 

Nu știu cine este și nu știu cum ar fi fost viața mea dacă el era lângă mine.

Au fost momente în care am simțit un gol și am încercat să înțeleg de ce.

Cu timpul am descoperit că nu sunt singur.

Am un Tată mai mare decât orice lipsă: Dumnezeu.

El îmi alină sufletul când doare. 

Îmi este alături în zilele bune și în zilele grele. 

Îmi călăuzește pașii atunci când nu știu încotro să merg și îmi dă pace atunci când în mine este neliniște.

Poate că nu l-am găsit pe tata pe care îl caut, 

dar l-am găsit pe Dumnezeu.

Știu că El nu mă va părăsi niciodată.

El rămâne lângă mine, mă ridică atunci când cad și mă conduce înainte, cu iubire, pe drumul pe care l-a pregătit pentru mine.

04.06.2026

Andrei GUȚU

mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.

nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?

dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.

și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său

iris căprui.
m-am îndrăgostit.