Dulce-amară
Târziu să fie oare pentru mine?
Pierdut să fie timpul pentru noi?
Să fie vinovată doar distanța?
Contează doar cât suflet arde-n noi
Găsesc durere-ascunsă-n a iubi
Mă tulbură ce poate-aduce verbul
Norocul către unii a zâmbit
În doi le-a fericit viața sorocul
Pare că soarta e un cinic joc de zar
Niciun profet nu mi-a răspuns cine le-aruncă
Uni-au primit nemăsurat norocu-n car
Alții îl caută gonind fără s-ajungă
Trei picături de fericire-am în pahar
Din ele una s-a uscat subit pe buze
Am reușit cumva să gust, dar e amar
Credeam că-i miere-această dulce-amărăciune
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Silvian Costin
Дата публикации: 28 ноября 2022
Просмотры: 877
Стихи из этой категории
Am să scriu....
Am să scriu despre natură,
Despre pomii înfloriți,
Și voi scrie, cu ardoare,
Despre ochii cei iubiți!
Am să scriu și despre munți,
Și voi scrie despre mare,
Despre cum mă mai visez
Stinsă în brațele tale.
Am să scriu despre câmpii,
Despre lan cu floricele...
Dar pe toate le asemui
Cu "Domnul inimii mele.
Tu ești
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
Tu ai puterea să-mi deschizi
Și ochii și inima și Cerul!
Cum aș putea eu să rezist
Fără să-ți scriu a mea iubire
Să mai respir gândind tăcut
Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,
De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..
Să moară ea iubirea precum oamenii mor,
Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,
Să fie amăgire?
Eu spun că nu!
Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,
Iubirea de asemeni!
Îți spun acum ce-am spus la început
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Cifrele-n iubire
Un procent dacă vreodată te va mai revizita!
Un procent dacă vreodată te va mai revizita!
Dacă nu ai prețuit-o fiind tu, atât de rău,
Atunci când nu-și dorea absurditatea ta
Nu mai fi tu un asemeni rătăcit de nătărău.
Două procente au fost ca să te visezi alături!
Da! Asta a fost pe la-nceput d-acest drum,
Dar de ce acum crezi c-ar fi mai multe laturi
Sunt tot aceleași, mai mult văzut-ai tu necum.
Trei procente de credeai c-ai fi c-al ei soare!
Crezi că orice-ai face mereu vei fi așa văzut?
De ce crezi tu asta? Poți fi doar ca o scrisoare...
A cărei importanță cu mult a decăzut...
Patru procente dacă din greșeli absurd de grele
Vei mai reuși tu dragostea să i-o amplifici!
Crezând c-ar trece totul la fel cum trec și orele,
Te pierzi în târzia-ți deșteptare-n care pici...
Cinci, șase, șapte, opt... mai e nevoie ca să număr?
Știi, știi totul bine! Făr' din nou ca să-ți confirm,
Fără c-as mai meditezi, ia și-o du-nspre adevăr,
Cale-n drum i-o luminează pân' la margine de țărm!
Joacă-te ca un copil, dar fii unul matur în spate,
Rău nicicând nu-ți va spune, ia atent și o ascultă,
Ascultă ca un bun prieten sau ca un dornic frate,
Nu o pierde, ține-o lângă tine, ține-o permanentă!
O sută de procente, infinitul ea te va iubi!
Iar pentru a-ți dovedi, în genunchi n-o vei vedea,
Ascultă doar și crede oriunde ș-tot ce-ți va vorbi,
Răspunzând-i înapoi doar tu și cu iubirea!
18.10.24
Oare unde...?
Oare unde mai esti?
Oare unde te-ai dus?
De te-aș ști undeva,
Ți-aș fi zori și apus.
Oare unde-ai plecat?
Oare ce ai simțit?
În ce tărâm fermecat,
Să te caut smintit?
În ce doruri trăiești,
În ce suspin lăcrimezi,
Oare unde mai ești,
Și de ce nu mă vezi?
Oare te voi găsi,
Sub un cer neumblat?
Oare cum e o zi,
Fără chin și oftat?
Oare unde te-ai dus?
Urma nu-ți văd,
Ochiul meu a apus,
Și în mine-i prăpăd.
Oare unde-ai ajuns?
Pe ce drum te-ai pierdut?
Nicăieri nu-i răspuns,
Doar urme de lut...
Gândul..îmi fuge!
Astăzi mai mult ca niciodată
Gândul îmi fuge fără oprire,
Și-l las să văd unde mă duce
Poate spre-un loc de fericire.
Mă trece prin copilăria mea
Și prin sătucul de sub deal,
Vrea să-mi arate ce lipsește
Din viața vie..a omului rural.
Privirea mi-o rotesc în juru-mi
Poate zăresc vreun cunoscut,
Dar nici țipenie de vreo ființă
Și simt că satul...este pierdut.
Mă-ndrept ușor și înspre școală
Dar nu mai văd decât paragină,
Mă întristez și cu amar rostesc
Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină.
Cobor pe vale către Siretul mic
Că mare el a fost cândva, odată,
Și mă opresc lângă izvorul rece
Care îmi dă...apa binecuvântată.
Dezamăgit de ce-am văzut în sat
Vreau gândul să mi-l cert puțin,
Dar cum să-mi mint eu adevărul
Să neg c-am devenit, copil...străin.
Totuși, viața curge nu se oprește
Și timpul din păcate nu revine,
Gândului, în gând..îi mulțumesc
Și sper că-n timp...ne va fi bine!
Am să scriu....
Am să scriu despre natură,
Despre pomii înfloriți,
Și voi scrie, cu ardoare,
Despre ochii cei iubiți!
Am să scriu și despre munți,
Și voi scrie despre mare,
Despre cum mă mai visez
Stinsă în brațele tale.
Am să scriu despre câmpii,
Despre lan cu floricele...
Dar pe toate le asemui
Cu "Domnul inimii mele.
Tu ești
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
Tu ai puterea să-mi deschizi
Și ochii și inima și Cerul!
Cum aș putea eu să rezist
Fără să-ți scriu a mea iubire
Să mai respir gândind tăcut
Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,
De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..
Să moară ea iubirea precum oamenii mor,
Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,
Să fie amăgire?
Eu spun că nu!
Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,
Iubirea de asemeni!
Îți spun acum ce-am spus la început
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Cifrele-n iubire
Un procent dacă vreodată te va mai revizita!
Un procent dacă vreodată te va mai revizita!
Dacă nu ai prețuit-o fiind tu, atât de rău,
Atunci când nu-și dorea absurditatea ta
Nu mai fi tu un asemeni rătăcit de nătărău.
Două procente au fost ca să te visezi alături!
Da! Asta a fost pe la-nceput d-acest drum,
Dar de ce acum crezi c-ar fi mai multe laturi
Sunt tot aceleași, mai mult văzut-ai tu necum.
Trei procente de credeai c-ai fi c-al ei soare!
Crezi că orice-ai face mereu vei fi așa văzut?
De ce crezi tu asta? Poți fi doar ca o scrisoare...
A cărei importanță cu mult a decăzut...
Patru procente dacă din greșeli absurd de grele
Vei mai reuși tu dragostea să i-o amplifici!
Crezând c-ar trece totul la fel cum trec și orele,
Te pierzi în târzia-ți deșteptare-n care pici...
Cinci, șase, șapte, opt... mai e nevoie ca să număr?
Știi, știi totul bine! Făr' din nou ca să-ți confirm,
Fără c-as mai meditezi, ia și-o du-nspre adevăr,
Cale-n drum i-o luminează pân' la margine de țărm!
Joacă-te ca un copil, dar fii unul matur în spate,
Rău nicicând nu-ți va spune, ia atent și o ascultă,
Ascultă ca un bun prieten sau ca un dornic frate,
Nu o pierde, ține-o lângă tine, ține-o permanentă!
O sută de procente, infinitul ea te va iubi!
Iar pentru a-ți dovedi, în genunchi n-o vei vedea,
Ascultă doar și crede oriunde ș-tot ce-ți va vorbi,
Răspunzând-i înapoi doar tu și cu iubirea!
18.10.24
Oare unde...?
Oare unde mai esti?
Oare unde te-ai dus?
De te-aș ști undeva,
Ți-aș fi zori și apus.
Oare unde-ai plecat?
Oare ce ai simțit?
În ce tărâm fermecat,
Să te caut smintit?
În ce doruri trăiești,
În ce suspin lăcrimezi,
Oare unde mai ești,
Și de ce nu mă vezi?
Oare te voi găsi,
Sub un cer neumblat?
Oare cum e o zi,
Fără chin și oftat?
Oare unde te-ai dus?
Urma nu-ți văd,
Ochiul meu a apus,
Și în mine-i prăpăd.
Oare unde-ai ajuns?
Pe ce drum te-ai pierdut?
Nicăieri nu-i răspuns,
Doar urme de lut...
Gândul..îmi fuge!
Astăzi mai mult ca niciodată
Gândul îmi fuge fără oprire,
Și-l las să văd unde mă duce
Poate spre-un loc de fericire.
Mă trece prin copilăria mea
Și prin sătucul de sub deal,
Vrea să-mi arate ce lipsește
Din viața vie..a omului rural.
Privirea mi-o rotesc în juru-mi
Poate zăresc vreun cunoscut,
Dar nici țipenie de vreo ființă
Și simt că satul...este pierdut.
Mă-ndrept ușor și înspre școală
Dar nu mai văd decât paragină,
Mă întristez și cu amar rostesc
Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină.
Cobor pe vale către Siretul mic
Că mare el a fost cândva, odată,
Și mă opresc lângă izvorul rece
Care îmi dă...apa binecuvântată.
Dezamăgit de ce-am văzut în sat
Vreau gândul să mi-l cert puțin,
Dar cum să-mi mint eu adevărul
Să neg c-am devenit, copil...străin.
Totuși, viața curge nu se oprește
Și timpul din păcate nu revine,
Gândului, în gând..îi mulțumesc
Și sper că-n timp...ne va fi bine!
Другие стихотворения автора
Prezențele-n absență
Trecut-au zile fără urmă ca un fum
Singurătatea risipindu-le uitate
Absența caută prezențele nocturn
Călătorind printre făpturile abstracte
În vise umblă transparențe de parfum
Iluzii oarbe celuind imaculate
Splendide zâmbete mă scutură nebun
Exuberant sufletul tremură în noapte
Pe cer o stea mă urmărește dintr-un turn
Lumini vopsite strălucind falsificate
Aruncă razele-mbrăcate la costum
Gătite umbre hoinărind întunecate
Spre dimineață urcă soarele imun
Trezește ochii din poveștile-ncurcate
Privirea umblă în absență pe un drum
Călcând desculță între vis și realitate
Orele trec îngrămădindu-se postum
Mătură timpul amintirile uzate
Fără prezență existența-i oarecum
Într-o absență ascunzându-se de toate
Rosturi
Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii
Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii
N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna
Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună
S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă
Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă
Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară
Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă
Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă
Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă
Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă
Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă
Am întrebat pământul de-i greu să fie greu
Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu
Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare
Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare
Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă
Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă
Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată
În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată
Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată
Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată
Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă
Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă
De ce
De ce-am venit aici
În lumea asta strâmbă
Condusă doar de mâini
Cu reguli într-o dungă
De ce gândesc că poate
De ce dragostea doare
De ce-i atât de greu
S-aduci o alinare
De ce nu înțelegi
Că lumea e pustie
Topit de dorul tau
Mă scurg pe o hârtie
Ce-nseamnă echilibru
Un egoism aparte?
De ce să-l folosim
De ce nu-l dăm de-o parte
De ce se zbate suflet
De ce n-are lumină
Respins să-l ardă-ncet
Iubirea fără vină
Nu știu de ce-ai fugit
Când știi că asta doare
De ce-mi cere răspuns
De ce-i pun întrebare
La capăt de lume
La capătul de lume oameni pier
Furând lumina umblă sufletele-n noapte
Rămase umbrele secate cad inert
Arzând tulpina rădăcinilor uitate
Desprinse ciuture îneacă spre adânc
Strivind la capătul de lume realitate
Rănite urmele săpate calcă ciung
Cioplind imparele speranțe abdicate
Uscate zilele pălesc agonizând
Umblă târându-se grăbite către noapte
Visele fără de rușine calcă strâmb
Adulmecând sângele rănilor mușcate
Crăpate palmele sădite în pământ
Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte
Vom deveni capăt de lume absentând
Brăzdând prezențele în locuri separate
Lipsiți de noi coabităm filozofând
Adăpostind în comentarii simple fapte
Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt
Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte
Pedeapsa
Călcând nisipul răscolit se-ascunde timpul
Mințit de valuri umblă pasul rătăcit
Zburând sonor între tăceri șoptește vântul
Promite viselor hotarul risipit
Plutind incert vâslesc spre urma de lumină
Seducător mi-aprinde focul ascuțit
Împinge-n inimă fixându-și rădăcină
Se-ntinde-n gânduri adevărul născocit
Foșnește apa lunecând de pe retină
Asurzitor curgând amarul infinit
Udând absențele ard pete de rugină
Seacând privirile calvarul e cumplit
Umbra luminii ferecate mă deprimă
Căzând spre nori trecutul piere istovit
Prezentul umblă-mpiedicat într-o rutină
Aruncă zilele rănite-n asfințit
Durerea pare o condiție stabilă
Desprins complet de relitate sunt gonit
Plătesc simțirile de om în crantină
Pedeapsa celor ce iubesc nefericit
Ce doare când te doare
Ce doare când te doare
Să fie mâini, picioare
Sau sufletul te doare
Când dorul strigă tare
În loc să plece-n lume
Să-nchidă-n urmă timpul
Tristețea-i tot mai vie
Durerea-i tot mai cruntă
Iubirea stoarce lacrimi
Și-n inimă-i durere
Apleacă orice suflet
Îngenunchiat te cere
De aș putea iubi
Fără să simt iubire
De aș putea trăi
Fără să am simțire
Și-am întrebat un secol
Și-am întrebat un veac
Și-am întrebat toți sfinții
De dragoste-i vre-un leac?
Ce doare când te doare
E când iubirea-i piatră
De inim-atârnată
Pe suflet așezată
Prezențele-n absență
Trecut-au zile fără urmă ca un fum
Singurătatea risipindu-le uitate
Absența caută prezențele nocturn
Călătorind printre făpturile abstracte
În vise umblă transparențe de parfum
Iluzii oarbe celuind imaculate
Splendide zâmbete mă scutură nebun
Exuberant sufletul tremură în noapte
Pe cer o stea mă urmărește dintr-un turn
Lumini vopsite strălucind falsificate
Aruncă razele-mbrăcate la costum
Gătite umbre hoinărind întunecate
Spre dimineață urcă soarele imun
Trezește ochii din poveștile-ncurcate
Privirea umblă în absență pe un drum
Călcând desculță între vis și realitate
Orele trec îngrămădindu-se postum
Mătură timpul amintirile uzate
Fără prezență existența-i oarecum
Într-o absență ascunzându-se de toate
Rosturi
Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii
Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii
N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna
Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună
S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă
Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă
Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară
Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă
Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă
Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă
Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă
Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă
Am întrebat pământul de-i greu să fie greu
Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu
Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare
Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare
Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă
Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă
Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată
În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată
Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată
Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată
Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă
Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă
De ce
De ce-am venit aici
În lumea asta strâmbă
Condusă doar de mâini
Cu reguli într-o dungă
De ce gândesc că poate
De ce dragostea doare
De ce-i atât de greu
S-aduci o alinare
De ce nu înțelegi
Că lumea e pustie
Topit de dorul tau
Mă scurg pe o hârtie
Ce-nseamnă echilibru
Un egoism aparte?
De ce să-l folosim
De ce nu-l dăm de-o parte
De ce se zbate suflet
De ce n-are lumină
Respins să-l ardă-ncet
Iubirea fără vină
Nu știu de ce-ai fugit
Când știi că asta doare
De ce-mi cere răspuns
De ce-i pun întrebare
La capăt de lume
La capătul de lume oameni pier
Furând lumina umblă sufletele-n noapte
Rămase umbrele secate cad inert
Arzând tulpina rădăcinilor uitate
Desprinse ciuture îneacă spre adânc
Strivind la capătul de lume realitate
Rănite urmele săpate calcă ciung
Cioplind imparele speranțe abdicate
Uscate zilele pălesc agonizând
Umblă târându-se grăbite către noapte
Visele fără de rușine calcă strâmb
Adulmecând sângele rănilor mușcate
Crăpate palmele sădite în pământ
Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte
Vom deveni capăt de lume absentând
Brăzdând prezențele în locuri separate
Lipsiți de noi coabităm filozofând
Adăpostind în comentarii simple fapte
Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt
Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte
Pedeapsa
Călcând nisipul răscolit se-ascunde timpul
Mințit de valuri umblă pasul rătăcit
Zburând sonor între tăceri șoptește vântul
Promite viselor hotarul risipit
Plutind incert vâslesc spre urma de lumină
Seducător mi-aprinde focul ascuțit
Împinge-n inimă fixându-și rădăcină
Se-ntinde-n gânduri adevărul născocit
Foșnește apa lunecând de pe retină
Asurzitor curgând amarul infinit
Udând absențele ard pete de rugină
Seacând privirile calvarul e cumplit
Umbra luminii ferecate mă deprimă
Căzând spre nori trecutul piere istovit
Prezentul umblă-mpiedicat într-o rutină
Aruncă zilele rănite-n asfințit
Durerea pare o condiție stabilă
Desprins complet de relitate sunt gonit
Plătesc simțirile de om în crantină
Pedeapsa celor ce iubesc nefericit
Ce doare când te doare
Ce doare când te doare
Să fie mâini, picioare
Sau sufletul te doare
Când dorul strigă tare
În loc să plece-n lume
Să-nchidă-n urmă timpul
Tristețea-i tot mai vie
Durerea-i tot mai cruntă
Iubirea stoarce lacrimi
Și-n inimă-i durere
Apleacă orice suflet
Îngenunchiat te cere
De aș putea iubi
Fără să simt iubire
De aș putea trăi
Fără să am simțire
Și-am întrebat un secol
Și-am întrebat un veac
Și-am întrebat toți sfinții
De dragoste-i vre-un leac?
Ce doare când te doare
E când iubirea-i piatră
De inim-atârnată
Pe suflet așezată