OHH, DOMNIȚĂ
Oh, domniță, îmi aduc aminte
De miile dorințe ușor împlinite,
De amintiri frumoase împreună,
Cântând cu vocile calde la strună!
Oh, frumoaso, îmi aduc aminte,
Cum stăteam pe bancă ca înainte,
Privind cerul, cum arde în lumină
Și o mare lună devenise cristalină...
Simțeam că ceva nu-i prea bine,
Dorind să-ți spui greșelile divine,
Și noi doi ce prieteni buni eram
Iubeam nebuniile tale le preferam!
Și acum, domniță, îmi pare rău
Că nu sunt amicul cel bun al tau!
Am pierdut ce-a fost dat al meu,
Îmi cer iertare scrisă pe un zmeu!
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: DANIC PAUN
Дата публикации: 12 октября 2021
Просмотры: 1765
Стихи из этой категории
Amorul de vară
În nopțile senine înveșmântate cu a verii sfântă visare,
Freamătul inimii nu își găsește astâmpăr sub pleoapele lunii,
Murmurul suav al unor gene poate trezi multă frământare,
Iar în ținuturile conștiinței înmuguresc florile pasiunii.
Timpul se dilată și parcă se spulberă în umbra unei clipe,
Când ochii încremenesc în fața buzelor roșii ce le săruți duios,
Atunci te poți jura că dragostea te-a luat pe ale ei sublime aripe,
Și că nu vei putea uita vreodată chipul acela de înger păcătos.
Printre degete ți se joacă însuși absolutul și nemurirea,
În acea clipă ești stăpânul a tot ce-i dumnezeiesc sub soare,
Dar tremuri înspăimântat și apoi îți îngheață privirea,
Când realizezi că totul a fost doar a verii diavolească visare.
Alături
O lebădă planează pe un lac,
Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,
Iar, ea caută, dar nu găsește
Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...
Ea caută disperată pe ape
Pe cineva ce-o va ține - n brațe...
Căci o lebădă nu poate supraviețui
Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...
O lebădă caută in tinerețe
Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...
Să își etaleze dragostea unul pentru altul
Ea pentru el si el pentru ea.
Căci lebăda nu poate trăi singură
Într-o viață scurtă si amară...
Ea vrea cu-o singură lebădă...
să viețuiască o întreagă serenadă.
Briză de toamnă
Încet în chipul tău străin
Îmi văd a mea soartă
prin frunzele trecute de vânt
și din vorbele tale rostite odată.
Observ că a noastră viață
ușor își i-a zborul
spre locul ce odată visam,
ce odată, ne era sortit să fie al nostru.
Degeaba ne mințeam că este,
Când știam amândoi că a fost
aripile dulci ale verii
au apus ca soarele ce era veșnic.
Briza ce o resimt acum
e o străină în viața mea,
Dar sincer o prefer pe ea
decât o briză de vară ce ai fost tu.
Ai putut găsi în mine
O pajiște a unei păduri veșnice
dar ai ales să o ignori,
dorindu-ți tundra blestemată din est.
Toamnă dragă îți vorbesc din al meu suflet
rămai o viață și încâ o zi,
Fi-mi locul meu de scapare
când căldură dură a vieții mă sufocă.
mă pierd în ale tale frunze
printre crengile ce îmi acopereau inima,
acum goale de vântul aspru al timpului
în care mă pierd pe mine prin tine.
A fost el, cel care te-a răcit
prin care ai văzut oarbă visul tău
blestem ce e acum pe tine
Îndurând al asprei ierni din est.
Îți văd lacrimile dulci
Tu minți și spui că sunt de fericire,
când amândoi știm adevărul
sau poate doar eu, tu prefăcându-te că e încă vis.
Degeaba crezi că te-aș judeca
greșit, deja ai primit ce ai vrut
erai al veșnicului codru
dar tundra te-a prins în slăbiciunea ta.
Mă sting ca ultima frunză
obligată de vântul aspru al tău
să cadă pe pământul dur și rece
așteptând o briza a toamnei să o mai plimbe printre timp.
Vie fantomă
Abis , un rol de mult împachetat
In aur și mărgele
Un sentiment îngreunat
De uscat si de rele
Nu apa și îngerul blând
Nu calul și omul de rând
Nu vorbele promițând
Ci, iubitul nostru gând
Conștiința-i ca o vie fantomă
N-au destule haruri mari
Tot orașul intr-o comă
Trece praful peste ani.
Să ne amintim o vorbă
Pusă sus, in loc select
Impusă precum o normă
Închis intr-un cub discret
Păr întins ... ca un ecuator pe hartă
Figură modelată , un meșteșug , o artă
Un nor și prima plată
Pentru bărbat : “ o fată”
O fată , crește , una piere
Născut chiar din durere
Un pelin , un altul miere
Care drepturile cere ...
Ochi cu formă și culoare
Riduri nu, e doar o floare
Piele meschină , egoistă
Din nou arta este artistă.
Gropița templului modern
Rădăcina din etern
Chip sculptat după infern
Astăzi fără dor patern
Spirit liber , vremuri duse
Cauze de mult apuse
Frunze scurte și pătrunse
De ploi multe , lungi și plânse
Șase astre se îmbină
S-o descrie pe regină
Păr cu cifre presărat
Firul sumbru numărat
FRAGILĂ făptură domoală
Care acoperă c-o boală
Destainuie groapa de smoală
Mormăie câte-o vocală.
Ce dacă!
Ce dacă ți-ai trimis amorul departe...
Întorcându-ți spatele,plecând
Zâmbind,tăcând!
Vai și ce liniște de mormânt lăsând...
Nemaiputând a-ți spune nimic...
O mulțime de clipe nenăscute
Ce doreau să-ți fie umile le-ai umilit,
Atâtea speranțe închipuite au dispărut înecate subit!
Ce poți face când soarta îți răpește totul necuvenit,ilicit?
Atâtea cuvinte am omorât în gând!
Ce să fac cu atâta iubire devenită otravă acum
Căci nimeni nu-ți poartă chipul
Nici ochii nici glasul nici pasul?
Vai ce blestem e iubirea!
Antidotul e nesimțirea,
Să poți omorî amorul când dezertează, lașul..
Neștiind că iubirea doare mult prea tare când moare,
Si nimeni și nimic nu are alinare de împrumut...
Fericire,
Unde-i dulcele tău sărut?
Efemere și mincinoase au fost promisiunile tale toate,
Visele ți le-am trimis
Sperând și crezând că vei reveni curând,
Și-atât!
(4 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Epitaf pentru iubire
Ca o ultimă răsuflare, a unei morți târzii,
Îți destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai să mai vii.
Ca o stea căzătoare, într-o noapte senină,
Îți dezvălui iubirea, ce a fost adesea ascunsă,
Din adâncul sufletului meu, ca un cântec răsună,
"Te iubesc", lumina mea veșnică și pură.
Ca un cântec de adio, într-o zi pierdută,
În umbra tăcerii, ai plecat departe,
Rămas-am singur, inima-mi fără parte,
Am pierdut amandoi…
Tu timp, eu pe tine,
Și dacă te mai întorci
Chiar crezi că mai ai la cine?
Amorul de vară
În nopțile senine înveșmântate cu a verii sfântă visare,
Freamătul inimii nu își găsește astâmpăr sub pleoapele lunii,
Murmurul suav al unor gene poate trezi multă frământare,
Iar în ținuturile conștiinței înmuguresc florile pasiunii.
Timpul se dilată și parcă se spulberă în umbra unei clipe,
Când ochii încremenesc în fața buzelor roșii ce le săruți duios,
Atunci te poți jura că dragostea te-a luat pe ale ei sublime aripe,
Și că nu vei putea uita vreodată chipul acela de înger păcătos.
Printre degete ți se joacă însuși absolutul și nemurirea,
În acea clipă ești stăpânul a tot ce-i dumnezeiesc sub soare,
Dar tremuri înspăimântat și apoi îți îngheață privirea,
Când realizezi că totul a fost doar a verii diavolească visare.
Alături
O lebădă planează pe un lac,
Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,
Iar, ea caută, dar nu găsește
Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...
Ea caută disperată pe ape
Pe cineva ce-o va ține - n brațe...
Căci o lebădă nu poate supraviețui
Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...
O lebădă caută in tinerețe
Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...
Să își etaleze dragostea unul pentru altul
Ea pentru el si el pentru ea.
Căci lebăda nu poate trăi singură
Într-o viață scurtă si amară...
Ea vrea cu-o singură lebădă...
să viețuiască o întreagă serenadă.
Briză de toamnă
Încet în chipul tău străin
Îmi văd a mea soartă
prin frunzele trecute de vânt
și din vorbele tale rostite odată.
Observ că a noastră viață
ușor își i-a zborul
spre locul ce odată visam,
ce odată, ne era sortit să fie al nostru.
Degeaba ne mințeam că este,
Când știam amândoi că a fost
aripile dulci ale verii
au apus ca soarele ce era veșnic.
Briza ce o resimt acum
e o străină în viața mea,
Dar sincer o prefer pe ea
decât o briză de vară ce ai fost tu.
Ai putut găsi în mine
O pajiște a unei păduri veșnice
dar ai ales să o ignori,
dorindu-ți tundra blestemată din est.
Toamnă dragă îți vorbesc din al meu suflet
rămai o viață și încâ o zi,
Fi-mi locul meu de scapare
când căldură dură a vieții mă sufocă.
mă pierd în ale tale frunze
printre crengile ce îmi acopereau inima,
acum goale de vântul aspru al timpului
în care mă pierd pe mine prin tine.
A fost el, cel care te-a răcit
prin care ai văzut oarbă visul tău
blestem ce e acum pe tine
Îndurând al asprei ierni din est.
Îți văd lacrimile dulci
Tu minți și spui că sunt de fericire,
când amândoi știm adevărul
sau poate doar eu, tu prefăcându-te că e încă vis.
Degeaba crezi că te-aș judeca
greșit, deja ai primit ce ai vrut
erai al veșnicului codru
dar tundra te-a prins în slăbiciunea ta.
Mă sting ca ultima frunză
obligată de vântul aspru al tău
să cadă pe pământul dur și rece
așteptând o briza a toamnei să o mai plimbe printre timp.
Vie fantomă
Abis , un rol de mult împachetat
In aur și mărgele
Un sentiment îngreunat
De uscat si de rele
Nu apa și îngerul blând
Nu calul și omul de rând
Nu vorbele promițând
Ci, iubitul nostru gând
Conștiința-i ca o vie fantomă
N-au destule haruri mari
Tot orașul intr-o comă
Trece praful peste ani.
Să ne amintim o vorbă
Pusă sus, in loc select
Impusă precum o normă
Închis intr-un cub discret
Păr întins ... ca un ecuator pe hartă
Figură modelată , un meșteșug , o artă
Un nor și prima plată
Pentru bărbat : “ o fată”
O fată , crește , una piere
Născut chiar din durere
Un pelin , un altul miere
Care drepturile cere ...
Ochi cu formă și culoare
Riduri nu, e doar o floare
Piele meschină , egoistă
Din nou arta este artistă.
Gropița templului modern
Rădăcina din etern
Chip sculptat după infern
Astăzi fără dor patern
Spirit liber , vremuri duse
Cauze de mult apuse
Frunze scurte și pătrunse
De ploi multe , lungi și plânse
Șase astre se îmbină
S-o descrie pe regină
Păr cu cifre presărat
Firul sumbru numărat
FRAGILĂ făptură domoală
Care acoperă c-o boală
Destainuie groapa de smoală
Mormăie câte-o vocală.
Ce dacă!
Ce dacă ți-ai trimis amorul departe...
Întorcându-ți spatele,plecând
Zâmbind,tăcând!
Vai și ce liniște de mormânt lăsând...
Nemaiputând a-ți spune nimic...
O mulțime de clipe nenăscute
Ce doreau să-ți fie umile le-ai umilit,
Atâtea speranțe închipuite au dispărut înecate subit!
Ce poți face când soarta îți răpește totul necuvenit,ilicit?
Atâtea cuvinte am omorât în gând!
Ce să fac cu atâta iubire devenită otravă acum
Căci nimeni nu-ți poartă chipul
Nici ochii nici glasul nici pasul?
Vai ce blestem e iubirea!
Antidotul e nesimțirea,
Să poți omorî amorul când dezertează, lașul..
Neștiind că iubirea doare mult prea tare când moare,
Si nimeni și nimic nu are alinare de împrumut...
Fericire,
Unde-i dulcele tău sărut?
Efemere și mincinoase au fost promisiunile tale toate,
Visele ți le-am trimis
Sperând și crezând că vei reveni curând,
Și-atât!
(4 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Epitaf pentru iubire
Ca o ultimă răsuflare, a unei morți târzii,
Îți destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai să mai vii.
Ca o stea căzătoare, într-o noapte senină,
Îți dezvălui iubirea, ce a fost adesea ascunsă,
Din adâncul sufletului meu, ca un cântec răsună,
"Te iubesc", lumina mea veșnică și pură.
Ca un cântec de adio, într-o zi pierdută,
În umbra tăcerii, ai plecat departe,
Rămas-am singur, inima-mi fără parte,
Am pierdut amandoi…
Tu timp, eu pe tine,
Și dacă te mai întorci
Chiar crezi că mai ai la cine?
Другие стихотворения автора
INIMĂ RĂTĂCITĂ
E greu, la viață săă te gîndesti,
Răsfoind trecutul și-l privești.
Și simți cum piere inima încet,
Trăgîndu-ți-o la fund ca un magnet.
Trecutul poate fi, chiar dur !
Privindu-ți evenimentul tulbur,
Și-ți pare rău că, ai pierdut ceva
Un moment frumos din viața ta.
Și simți atracția în acel trecut,
De parcă, de dragoste erai băut"
Gîndul incet, zboară spre prezent,
Dar inima iubește acel moment.
Nu știi pe care timp să-l alegi,
Fiindcă unul, îți cere să-l dezlegi,
Ambelele îți oferă dragoste multă
Dar numai una te adoră și ascultă.
Deci nu mai fi, cu inima sucită
Trecutul nu-i nimic, nu fi rătăcită.
Doar prezentul acum contează
Deoarece trecutul ăla te studiază.
Prezentul (ea) te adoră și iubește,
Și numai buzele ei te mulțumește,
Și acum inimă, nu mai fi necăjita!
Pentru că, prezentul e cea iubită.
TU - FLOARE
Ești o floare atât de drăguță,
Încât nici petalele nu-ți cad
Ai o inimă ce cântă muzicuță,
Înveselind suflete, plantând răsad.
Atât de măreață și puternică,
Treci cu ușurință orice obstacol.
Fruntea îți e udă fiindcă ești harnică
Și viața ta pentru noi e un miracol.
Tu faci din furtună sa fie soare
Și chiar și vremea ți se supune,
Eu sunt slab, dar tu ești tare
Învingând răul ce ție se opune.
Ești o floare atât de drăguță
Încât miroși a trandafir,
Strălucești ca o mica steluță
Lumindu-mi mintea să mă inspir.
-VIS FĂRĂ REALITATE-
Sentimente, vibrații de nostalgie,
Am atunci când te zăresc.
Ochii te văd, inima e cu energie
În fiecare (clipă) eu te urmăresc.
De fiecare dată când ne întâlnim,
Corpul meu simte furnicături.
Ridic ochii spre ai tăi și ne privim,
Și văd același corp cu trăsături.
N-ai ideie ce se petrece în inima mea!
Emoții puternice, bătăi pe secunde,
Îmi apari în vise zeiță cu un nume
Furându-mi plăcerile mele profunde.
Viața mi-a dăruit mult prea multe,
Și am ajuns să te cunosc pe tine.
Mulțumită ție sunt în cerurile-nalte
Simțindu-mi inima cu senzații pline.
Îmi pare rău că tu nu mă observi,
Vorbești cu mine de parcă nu-i nimic,
În inima ta, frumoaso, prietenie rezervi
Fiindcă în realitate mă vezi ca pe-un amic.
E frumos să trăiesc cu tine într-un vis,
Deoarece ambii ne iubim nebunește.
Acolo drumul spre fericire e deschis,
Și dragostea adevărată în inimi trăiește.
Te visez cu ochi deschiși, te pictez în gând!
Și știu, și simt că ești aleasa inimii,
Fiindcă m-am rugat Dumnezeului blând,
Să mi te facă soția bătrânimii!
LUMEA DE DINCOLO
Of, vibrația rea mă copleșea,
Și o mare stea mă urmărea.
Și venind cu puterea unui leu
Ma lovit căzând că un zmeu.
Oh, în timp ce cădeam în întuneric,
Mi-am văzut viața salvată în istoric.
Și mi sa deschis o carte a vieții mele
Și era plină numai cu probleme.
Și uite, că steaua îmi citea din carte,
Amenințându-ma numai cu nedreptate
Mi-a citit că am dus o viață grea,
Pentru că nu aveam alaturi pe cineva!
Și tot căzând mi-am dat seama unde sunt,
Aterizând, văzusem o poartă mare cu foc pe ea,
Și în dată iar vocea malefică îmi vorbea
Și îmi zicea că pe tron voi fi al patrulea.
Auzindu-l vocea malefică sa schimbat
Și râzând, el pe mine ma întrebat
Oare nu vrei sa fii unul dintre noi?
Și îți garantez că vei scăpa de orice nevoi!
Amăgindu-mă, și reclamandu-mi
Mi-a întins niște misterioase cărți,
Și mi-a zis să trag o carte din ele
Și trăgând, am văzut forțele rele.
Începeam a mă plimba prin întuneric,
Căutând măcar ieșire de subt pământ.
Și simțeam o căldură de mi se topea pielea,
Și o mare mâhnire împărțită în bucățele.
Numai o singură forță bună ne ajută,
Iubindu-ne în credința ce este născută.
El ne-a creat să-l slujim nu, să-l mâhnim
Și prin puterea sa ne vom odihni, nu chinui.
Sentimente
Sentimente, vibrații de nostalgie,
Am atunci când te zăresc.
Ochii te văd, inima e cu energie
În fiecare (clipă) eu te urmăresc.
De fiecare dată când ne întâlnim,
Corpul meu simte furnicături.
Ridic ochii spre ai tăi și ne privim,
Și văd același corp cu trăsături.
N-ai ideie ce se petrece în inima mea!
Emoții puternice, bătăi pe secunde,
Îmi apari în vise zeiță cu un nume
Furându-mi plăcerile mele profunde.
Viața mi-a dăruit mult prea multe,
Și am ajuns să te cunosc pe tine.
Mulțumită ție sunt în cerurile-nalte
Simțindu-mi inima cu senzații pline.
Îmi pare rău că tu nu mă observi,
Vorbești cu mine de parcă nu-i nimic,
În inima ta, frumoaso, prietenie rezervi
Fiindcă în realitate mă vezi ca pe-un amic.
E frumos să trăiesc cu tine într-un vis,
Deoarece ambii ne iubim nebunește.
Acolo drumul spre fericire e deschis,
Și dragostea adevărată în inimi trăiește.
Te visez cu ochi deschiși, te pictez în gând!
Și știu, și simt că ești aleasa inimii,
Fiindcă m-am rugat Dumnezeului blând,
Să mi te facă soția bătrânimii!
PÂNZA PICTĂRII
Viața poate fi grea,
Viața poate fi și ură
Și începi a te gândi,
La tot ce e rău în lume.
Lumea poate fi chiar dură,
Apăsându-te, și ingropându-te.
Și tu, omule, î ncepi a te gândi...
Și încet, începi a mormăi.
De ce sunt afectat de tot ce-i rău?
Hey tu, da tu, minune srălucitoare,
Doresc enorm, sa-ți zic ceva..
Că viața nu-i așa de rea, si grea!
Viața e doar inceputul unei aventuri,
Dar tu, ia doar pensula și pictează.
Desenează momente fericite, senzații..
Pictează-ți pe pânză propriați viață.
INIMĂ RĂTĂCITĂ
E greu, la viață săă te gîndesti,
Răsfoind trecutul și-l privești.
Și simți cum piere inima încet,
Trăgîndu-ți-o la fund ca un magnet.
Trecutul poate fi, chiar dur !
Privindu-ți evenimentul tulbur,
Și-ți pare rău că, ai pierdut ceva
Un moment frumos din viața ta.
Și simți atracția în acel trecut,
De parcă, de dragoste erai băut"
Gîndul incet, zboară spre prezent,
Dar inima iubește acel moment.
Nu știi pe care timp să-l alegi,
Fiindcă unul, îți cere să-l dezlegi,
Ambelele îți oferă dragoste multă
Dar numai una te adoră și ascultă.
Deci nu mai fi, cu inima sucită
Trecutul nu-i nimic, nu fi rătăcită.
Doar prezentul acum contează
Deoarece trecutul ăla te studiază.
Prezentul (ea) te adoră și iubește,
Și numai buzele ei te mulțumește,
Și acum inimă, nu mai fi necăjita!
Pentru că, prezentul e cea iubită.
TU - FLOARE
Ești o floare atât de drăguță,
Încât nici petalele nu-ți cad
Ai o inimă ce cântă muzicuță,
Înveselind suflete, plantând răsad.
Atât de măreață și puternică,
Treci cu ușurință orice obstacol.
Fruntea îți e udă fiindcă ești harnică
Și viața ta pentru noi e un miracol.
Tu faci din furtună sa fie soare
Și chiar și vremea ți se supune,
Eu sunt slab, dar tu ești tare
Învingând răul ce ție se opune.
Ești o floare atât de drăguță
Încât miroși a trandafir,
Strălucești ca o mica steluță
Lumindu-mi mintea să mă inspir.
-VIS FĂRĂ REALITATE-
Sentimente, vibrații de nostalgie,
Am atunci când te zăresc.
Ochii te văd, inima e cu energie
În fiecare (clipă) eu te urmăresc.
De fiecare dată când ne întâlnim,
Corpul meu simte furnicături.
Ridic ochii spre ai tăi și ne privim,
Și văd același corp cu trăsături.
N-ai ideie ce se petrece în inima mea!
Emoții puternice, bătăi pe secunde,
Îmi apari în vise zeiță cu un nume
Furându-mi plăcerile mele profunde.
Viața mi-a dăruit mult prea multe,
Și am ajuns să te cunosc pe tine.
Mulțumită ție sunt în cerurile-nalte
Simțindu-mi inima cu senzații pline.
Îmi pare rău că tu nu mă observi,
Vorbești cu mine de parcă nu-i nimic,
În inima ta, frumoaso, prietenie rezervi
Fiindcă în realitate mă vezi ca pe-un amic.
E frumos să trăiesc cu tine într-un vis,
Deoarece ambii ne iubim nebunește.
Acolo drumul spre fericire e deschis,
Și dragostea adevărată în inimi trăiește.
Te visez cu ochi deschiși, te pictez în gând!
Și știu, și simt că ești aleasa inimii,
Fiindcă m-am rugat Dumnezeului blând,
Să mi te facă soția bătrânimii!
LUMEA DE DINCOLO
Of, vibrația rea mă copleșea,
Și o mare stea mă urmărea.
Și venind cu puterea unui leu
Ma lovit căzând că un zmeu.
Oh, în timp ce cădeam în întuneric,
Mi-am văzut viața salvată în istoric.
Și mi sa deschis o carte a vieții mele
Și era plină numai cu probleme.
Și uite, că steaua îmi citea din carte,
Amenințându-ma numai cu nedreptate
Mi-a citit că am dus o viață grea,
Pentru că nu aveam alaturi pe cineva!
Și tot căzând mi-am dat seama unde sunt,
Aterizând, văzusem o poartă mare cu foc pe ea,
Și în dată iar vocea malefică îmi vorbea
Și îmi zicea că pe tron voi fi al patrulea.
Auzindu-l vocea malefică sa schimbat
Și râzând, el pe mine ma întrebat
Oare nu vrei sa fii unul dintre noi?
Și îți garantez că vei scăpa de orice nevoi!
Amăgindu-mă, și reclamandu-mi
Mi-a întins niște misterioase cărți,
Și mi-a zis să trag o carte din ele
Și trăgând, am văzut forțele rele.
Începeam a mă plimba prin întuneric,
Căutând măcar ieșire de subt pământ.
Și simțeam o căldură de mi se topea pielea,
Și o mare mâhnire împărțită în bucățele.
Numai o singură forță bună ne ajută,
Iubindu-ne în credința ce este născută.
El ne-a creat să-l slujim nu, să-l mâhnim
Și prin puterea sa ne vom odihni, nu chinui.
Sentimente
Sentimente, vibrații de nostalgie,
Am atunci când te zăresc.
Ochii te văd, inima e cu energie
În fiecare (clipă) eu te urmăresc.
De fiecare dată când ne întâlnim,
Corpul meu simte furnicături.
Ridic ochii spre ai tăi și ne privim,
Și văd același corp cu trăsături.
N-ai ideie ce se petrece în inima mea!
Emoții puternice, bătăi pe secunde,
Îmi apari în vise zeiță cu un nume
Furându-mi plăcerile mele profunde.
Viața mi-a dăruit mult prea multe,
Și am ajuns să te cunosc pe tine.
Mulțumită ție sunt în cerurile-nalte
Simțindu-mi inima cu senzații pline.
Îmi pare rău că tu nu mă observi,
Vorbești cu mine de parcă nu-i nimic,
În inima ta, frumoaso, prietenie rezervi
Fiindcă în realitate mă vezi ca pe-un amic.
E frumos să trăiesc cu tine într-un vis,
Deoarece ambii ne iubim nebunește.
Acolo drumul spre fericire e deschis,
Și dragostea adevărată în inimi trăiește.
Te visez cu ochi deschiși, te pictez în gând!
Și știu, și simt că ești aleasa inimii,
Fiindcă m-am rugat Dumnezeului blând,
Să mi te facă soția bătrânimii!
PÂNZA PICTĂRII
Viața poate fi grea,
Viața poate fi și ură
Și începi a te gândi,
La tot ce e rău în lume.
Lumea poate fi chiar dură,
Apăsându-te, și ingropându-te.
Și tu, omule, î ncepi a te gândi...
Și încet, începi a mormăi.
De ce sunt afectat de tot ce-i rău?
Hey tu, da tu, minune srălucitoare,
Doresc enorm, sa-ți zic ceva..
Că viața nu-i așa de rea, si grea!
Viața e doar inceputul unei aventuri,
Dar tu, ia doar pensula și pictează.
Desenează momente fericite, senzații..
Pictează-ți pe pânză propriați viață.