VINURILOR TALE

cand am vazut ca nu mai deschidea ochii

si ca nu raspunde la numele său

am simțit cum respirația mea dispare 

cum picioarele îmi tremurau

nu sunt pregătită pentru o pierdere 

își revine 

și se uita in gol

de abia articuleaza da si nu

in privirea lui vad suferinta si dor 

dor de a sa fostă iubire…

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Ja, en gång drömde

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Jag har aldrig känt mig så lycklig som aldrig förr i mitt liv,

för för första gången ler du tillbaka.

Jag tror inte på drömmar, hur mycket jag än försöker

Men jag hoppas att jag bara ses en dag

vid den lila soluppgången, när vi träffas igen,

samma väg kommer att tas.

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Jag har aldrig känt mig så lycklig som aldrig förr i mitt liv,

för för första gången ler du tillbaka.

Jag tror inte på drömmar, hur mycket jag än försöker

Men jag hoppas att jag bara ses en dag

vid den lila soluppgången, när vi träffas igen,

samma väg kommer att tas.

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Jag har aldrig känt mig så lycklig som aldrig förr i mitt liv,

för för första gången ler du tillbaka.

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Drömmen går mot sitt slut, solen sjönkner i havet

och när jag vaknade hittade jag dig inte längre.

Iubirea nu-i un vis ce trece,

nici vânt ce uită să mai bată,

e râu ce-n pieptul tău se-apleacă

și sapă-n stânci fără să sece.

E foc ce nu-ntreabă dacă poate,

arzând și palme, și destine,

dar cine-n flăcări nu se zbate

n-a fost iubit pe deplin bine.

Iubirea nu e doar lumină,

e și furtună, și tăcere,

e dor ce mușcă și alină,

e drum ce-și cere înviere.

Căci cine-a fost iubit odată

rămâne veșnic împărțit—

o parte-i stea ce stă de pază,

o parte-i rană ce-a iubit.

... Pleacă, iarnă, vreau să pleci,

Unde vântul te alungă,

Lasă soarele să-nveci,

Lumea rece să n-ajungă.

Strânge-ți albii tăi nămeți,

Să răsară fir de floare,

Pomii goi, cu ramuri reci,

Să-și găsească iar culoare.

Lasă râul dezghețat

Să-și urmeze drumul lin,

Peste câmpul înverzit,

Să adie vântul blând.

Pleacă, iarnă, e târziu,

Primăvara bate-n poartă,

Lumea-ntreagă prinde viu,

Vestea bună să ne poarte.

În brațele tale m-am regăsit,

Ca marea ce-și află limanul dorit.

Privirea ta blândă mă poartă departe,

Prin vise ce ard și prin inimi deșarte.

Te caut în noapte, te chem în tăcere,

Ești focul ce arde în a mea durere.

Pe buze-mi rămâne sărutul fierbinte,

Și dorul ce naște din vechi jurăminte.

O clipă cu tine e viață întreagă,

E visul ce timpul nu poate să-l șteargă.

Iar inima mea, prizonieră, tresare

Când tu mă atingi și iubirea mă doare.

Rămâi lângă mine, rămâi până-n zori,

Să-mbrățișăm vise, să fim nemuritori.

Căci lumea se stinge, dar noi vom rămâne,

Două suflete arse de-o dragoste-n lume.

Noaptea a trecut pe furiș,

Și razele de soare strălucesc.

Iar păsările vesel în luminiș,

Ciripesc și viața o îndulcesc.

Aș putea gândi la o scrisoare,

Dar mi-e frică de răspuns.

Ca-l meu dor să îl măsoare,

Iar s-ar pierde în nepătruns.

Oare în sufletu-mi s-a strecurat

Simbolul clipei de emoționare,

Subconștientul meu s-a bucurat

Și s-a înclinat spre înduioșare?

Dar soarele se-ascunde la apus,

Și o priveliște ca a unui vârstnic

La care luna sus pe cer s-a interpus

Gândului meu unic și năstrușnic.

ma pierd în "ce ar fi fos..dacă.."

în ceea ce a fost...odată ca niciodată,

în ceea ce ar fi putut sa fie

in vorbe deșarte, promisiuni uitate.

ma pierd în "noi" demult apusi,

în vise ce prematur s-au risipit

în tot ce-am fost și tot ce-am devenit

azi doi straini...cândva îmbrățişați

as fi dorit sa ne mai fim puțin,

timpul sa nu rupă foaia pentru vesnicie

cum bobul în vie așteaptă sả devină vin

aștept și eu privirea-ti calda sa-mi adie..

Am trecut azi pe lângă un străin, drag...

li stiam fiecare gest ce urma să I facă,

li știam si vinul preferat

... Privirea lui sufletul încă îmi săgeată 

Am trecut azi pe lângă un străin, ciudat..

Am schimbat câteva priviri,

Și am realizat că nu I-am uitat,

Pe acel străin ramas in  amintiri.

Privind în spate, la timpul ce mi-a trecut,

Mă surprind trecând prin sevrajul despărțirii 

Loială fiind unui bărbat cu sufletul mut

Ce m-a privit cum mă sparg...fără pic de emoții...

Și după tot...îți port amintirea, in piept neatinsă,

Și neîntinată de trecerea nemiloasă a timpului,

Te păstrez ca o simțire primordială, nestinsă,

Ca pe orgasmul sublim, printre-al gândurilor neputință...

Simt cum in mine se preling frânturi din chipul tău 

Precum picăturile de vin în paharele de cristal,

Si-n minte-mi răsună cuvintele-ti intr-un tragic ecou,

Ca acest poem, dulce, acrisor, amărui, fermecător de paradoxal...

O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,

Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme

Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri

Și speranță sub un cer de noiembrie.

Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic

E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,

Urmărește cum încet mă ridic

După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.

Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,

Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,

E tot acel suflet fraged, usor de atins

Doar că azi poartă un scut de aramă.

Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..

Nu știu ce va fi mai departe!

Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,

Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..

Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,

0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,

Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.

Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.

Nu e agonie mai mare în astă lume,

Decât să îngropi o poveste nespusă în tine,

Să te trezești fără de aripi pe un capăt de secundă,

Rezemată de-un zid rece, de tăcere cruntă...

Să te trezești bucăți de suflet, in căutarea pierdutei primăveri 

Rezemată de-un pod înecat în lacrimi și dureri

În zadar te aduni... zarea, doliul ți-o încununează,

Locul aripilor frânte din partea stângă, încă mai sângerează....

Să te trezești fără de aripi, într-un început de sfârșit 

Ce niciodată așa, nici măcar nu l-ai gândit,

C-un pumn de vise ce n-au mai văzut lumina

Pe-o palmă de destin ce nu-și mai știe menirea.

Nu e agonie mai mare pentru sufletul din tine

Să ții departe un dor ce arde, de ochii lumii

Cu fiecare zâmbet scăpat, să te minți că ești bine

Când tu te zbați să te inalți, să scapi dintre funii...

Nu e agonie mai mare decât să-nveți inima din tine,

Că nu tot ce-și doreste, poate și obține 

Atunci când iubirea nu-i apreciată, de tăcere răpusă 

Și te trezești fără de aripi, într-o poveste nespusă...

Chiar de lipsești, te simt aproape

Ca pe un înger coborât din nori

Și chiar de mi te ții departe,

Cumva în mine, încă stârnești fiori.

Ești al meu înger dintre astre

C-o primăvară caldă în privire

Ce stârnești amintiri frumoase

Și noaptea vise în neștire.

Te voi păstra o viață-ntreagă

O să te port mereu cu mine

Și chiar de realitatea e beteagă

Aici în poezie..."totul va fi bine!"