Retrospectivă

Ziua nu mai este zi,

Noaptea tot noapte ramâne

Și iar incep a auzi

Voci istovite din țărâne.

Mâinile îndrept spre cer,

Si iar mă rog spre-a ta iertare.

Aș vrea din nou să îți ofer

O amplă, dulce sărutare.

Vazut-am ieri cum clătinai,

Cu glas tremurător mormântul.

Mi-e dor cum noaptea enunțai

Că vei mișca din loc pământul.

Aș oferi a mea iubire,

În schimbul învierii tale,

Dar ai pășit spre mântuire,

Printr-o stupidă-nmormântare.

Un farmec în apus de noapte,

Sclipește amplu-n a ta pleoapă

Și amețit de moarte șoapte,

Un sentiment uitat dezgroapă.

O clipă-n care luna plină,

Se stinge într-un ritm generic,

Ca omorât de nicotină,

Să te sărut în întuneric.

Captiv în vis de realitate,

Iar urmăresc al tău atu:

Vreau să cuprind tot universul,

Căci universul meu ești tu.

Un farmec în apus de noapte,

Te face să îți pierzi privirea,

Inconștientă iar de fapte,

Te amețește-ncet iubirea.

Ne pierdem în săruturi ample,

Udați de-a cerurilor apă,

Căci noi suntem cuprinși acuma

De sentimentul ce dezgroapă.

Să stăm iubire-n câmp de trandafiri,

A lor mireasmă gândul să ne-adie,

Să ne-alintăm în calde convorbiri;

Să ne simțim ca-n vers de poezie.

Apusul o să stea cu noi de veghe,

Va aștepta sărutul senzual,

Se va-ntrista că-i fără de pereche,

Și ne va lumina sentimental.

O briză rece, aspră, dar umilă,

Mă va chema să te cuprind îndată,

Iar liniștea obscură și subtilă,

Te lasă de iubire invadată.

Acel moment va prelungi în veci,

Căci buzele n-or vrea să se desprindă,

Vom alerga pe-a cerului poteci,

Să ne privim sărutul

În a oceanelor oglindă.

Lacrimile ei mă-mbată-

‘n nostalgie de copil:

Palidă și neschimbată

De al vieții proiectil.

Lacrimile ei dictează

A iubirii veșnicie,

Sentimentul ce-i sculptează

În amar și poezie.

Lacrimile ei reflectă

Umbra stinsului ecou,

Nostalgia fricii noastre

Îmbibate-ntrun stilou;

Un stilou ce încă scrie

Dulcea noastră poezie,

Un stilou ce nu-ncetează

Să prezică ce urmează.

Lacrimile ei tratează,

Lacrimile ei salvează,

Lacrimile ei păstrează

Sentiment de neînvins.

Lacrimile ei cedează

Din moment ce ne-am cuprins.

Limba să domnească peste-al nostru plai,

Limba româneasca, vechiul nostru grai!

S-o vorbesc, s-o mângâi, s-o înnebunesc,

Căci în mine zace suflet românesc!

Să n-o dăm uitării! Să n-o evităm!

Sa ne zboare-n spirit, noi so-nfiripăm!

Să-i rănim pe toți cei care o rănesc,

Să cinstim cu toții graiul românesc!

Era rana mea,

Rana care o simțeam și sub unghii

E rana pe care nu o pot scoate,

Nu are vindecare.

E ceva ce rămâne în adîncul sufletului,

E rana de care nu uiți 

E rana, e pedeapsa, e boala din cap

De ea nu ai scăpare.

E rana care îți împleteste tot sufletul 

Te strînge de parcă ar rupe ceva în tine.

E boala care te frământă, te macină, te pune pe gânduri.

E rana , e boala , e pedeapsa din corpul și sufletul omenesc

  1. Ochii tăi, două mărgele

  Orice aș face în ei mă pierd mereu

  Eu și tu, două stele

  Distanțați de spațiul acesta gol și greu

  2. Și când voi fi departe

  Am să mi-amintesc privirea-ți caldă

  Și ochii tăi frumoși, foarte

  Ce-n dor cumplit dar și dulce, mă scaldă

  3. Și te rog, încă nu pleca

  Fără a mă lăsa să-ți privesc

  O ultimă dată, fără a mă judeca

  Ochii tăi curați căci mult te mai iubesc 

  4. N-am să stau mult, mă voi întoarce

  Și tot în privirea ta mă voi pierde

  Până atunci eu n-am pace

  Decât un sentiment ce mă ucide

  5. Înăuntrul meu, mort sunt

  Și nu mă voi vindeca nicicând

  Îmi va fi dor de orice moment 

  În care mă vedeam în ochiul tău plăpând

  6. Și când voi merge spre mormânt

  Voi avea o singură dorire

  Să nu te aud plângând

  Ci să-mi dai doar, o ultimă privire

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

E Se Tu Non Esistessi

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Per vivere in un mondo senza di te

Senza speranza e senza rimpianti

E se tu non esistessi

Cercherei d’inventare l’amore

Come un pittore che vede nascere sotto le sue dita

I colori del giorno

Che non tornano indietro

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Dei passanti addormentati nelle mie braccia

Che non amerò mai

E se tu non esistessi

Non sarei che un altro punto

In un mondo che viene e che va

Mi sentirei perso

Avrei bisogno di te

E se tu non esistessi

Dimmi come esisterei io

Potrei fingere di essere me

Ma non sarebbe vero

E se tu non esistessi

Credo che l'avrei trovato

Il segreto della vita, il perché

Solo per crederti

E guardarti

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Per vivere in un mondo senza di te

Senza speranza e senza rimpianti

E se tu non esistessi

Cercherei d’inventare l’amore

Come un pittore che vede nascere sotto le sue dita

I colori del giorno

Che non tornano indietro.

Ce frumoasa este dragostea de fapt…

si eu ma pierd cu gandul tot la noi

Iar acum cred in minciuni

afectiunea lor mi-a lasat urme

Ce este mai nedrept

decat o inima pura

imbatata acum cu durere

Este atat de just —

doar o naiva fara suflare,

prinsa-n mreje.

Si ma voi fii invatat vreodata?

ma voi fii ars la degete atat de tare,

sa vreau sa ma scufund in lacul cosmosului

inghetat —

Unde stelele ma orbesc,

unde inteapa cu coltii lor…

Si cand intr-un final ma voi opri in loc,

nu voi mai gravita intre douazeci si unu de sentimente

poate voi deveni imuna

la loviturile lor

Si la acelea

ale celor din lume.

Aleargă-n privire sclipirea de stele,
Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,
Adoarme durerea și-ți lasă doar vise
Ca mii de petale în flăcări aprinse.

Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,
Suflet se naşte-n privirea topită,
Corola de gânduri umbrește-un mister,
Ca mii de petale scăpate din cer.

Pulsuri de inimi tot bat fericirea,
Cântece sună trezind amintirea,
Imagini prind ochii și dulce te strâng,
Ca mii de petale dansate de vânt.

Admiră de-a pururi cereasca lumină
A ta frumusețe – o zare senină,
Din vise cad îngeri pe-arípi de plăcere
Ca mii de petale cu farmec de stele.

Parcă și ceru-i mai clar când îmi zâmbești,

Și vântul parcă-mi știe numele pe buze,

În ochii tăi mă pierd ca-n alte povești

Unde iubirea nu cunoaște scuze.

Te port în sânge ca pe-o rugă vie,

Ca pe un cântec care nu mai tace,

În tine timpul uită să mai fie,

Și lumea pare simplă când te face.

Când mâna ta îmi caută tăcerea,

Îmi scrii pe piele versuri fără glas,

Iar cerul își deschide larg vederea

Să ne privească îndrăgostiți fără glas.

Dacă iubirea e o mare frântă,

Atunci eu sunt corabia ta-n derivă,

Cu tine orice rană-mi pare sfântă,

Și orice noapte pare mai naivă.

Parcă și ceru-i mai clar când ești aproape,

Și stelele se-aprind doar pentru noi,

Iar dragostea, în mii de alte șoapte,

Îmi spune simplu: „Iubirea nu e veșnică-n doi.”