Ești parte din mine

        Povestea noastră are un început ciudat, căci ne-am plăcut, nu ne-am vorbit, ne-am certat, nu ne-am mințit, ne-am despărțit în sensul în care n-am mai vorbit. N-am crezut vreodată că voi renunța la conceptul nostru de “iubire prietenească”.
Am vrut doar să te las,să te las singur singurel,pierdut în a ta viață și în ale tale gânduri, așa că te-am lăsat.

         Era luna iulie, mijlocul verii. Am ajuns să vorbim din nou , chiar dacă am continuat să vorbesc ca orice adolescentă din zilele noastre, cu mai multe persoane simultan.Cheia este comunicarea, nu-i așa? Cel puțin așa am crezut în acel moment, mintea mea copilărească de acum un an sau doi nu se pliază cu gândirea mea de acum.Aș fi vrut să fi scris aceste inscripții încă de atunci ,ca să pot analiza ce cuvinte trăsnite aș mai fi scos eu pe botul meu de rață mută.

         Sinceră să fiu, nici nu mi-aș putea imagina gândurile mele de atunci.Doar gândindu-mă mă apucă o retragere involuntară de la suprafața pământului, parcă mai degrabă aș prefera să zbor doar să nu mai aud gândurile și sunetele,orice fel de sunete, cântece,sunete ale naturii și așa mai departe.

           Revenind la subiect, realizez cât de repede a trecut timpul, cât de mult s-a schimbat relația dintre noi și cât de mult îmi lipsești. Aș fi încercat să vorbesc cu cineva despre aceste aspecte,dar cine își va irosi timpul ascultându-mă sau înțelegându-mă.          Poate că ar exista multe persoane care ar putea să își irosească timpul pentru mine, însă tot n-am să apelez la prieteni pentru tine.Glumesc doar.

          E trist că trebuie să distrug atâtea sentimente doar pentru a te lăsa măcar o zi în liniște.Mă întreb de ce trebuie să te las acum, de ce nu când voi muri ori când vei fi plecat cu muncă?Nu aș vrea să te las nici acum, și nici atunci. Crezi c-am să pot eu rezista fără prezența ta îndelungul zilelor ce vor urma?Nici nu mă mai pot gândi la altceva, în capul meu răsună întrebarea “De ce am plecat unul de lângă celălalt?”. Mă nedumeresc și mă neliniștesc singură, dau palpitații inimii și stres minții.

          Memoria mea ușor, ușor,îmi devine prietenă, chiar dacă mi-a fost dușman toată viața; îmi amintesc cum și ce s-a întâmplat între noi de ne-am separat. O entitate necunoscută a apărut între noi și ne-a împărțit, ne-a transpus înapoi la singular. Problema este că această entitate a fost bacterie. Ne-am îmbolnăvit, și n-am mai putut scăpa de ea nici cu antidoturi și nici cu medicamente naturiste.

         Bolnavi noi fiind, ne‐am carantinat , ne-am izolat față de lume, chiar față și de noi. Am găsit un leac băbesc care a funcționat, dar Dumnezeu a vrut să ne testeze dragostea unul pentru celălalt și din nou ne-am separat.

Ai zis că vrei să-ți dedic o poezie doar ție

Pot să-ți îndeplinesc dorințele,dar când te vei căsători cu mine?

Nu rezist să nu te știu al meu,să nu îți fiu soție

Știu că la finalul timpului meu îmi vei aparține.

Ce-ar putea glasul meu mort să împărtășească despre noi,

Dacă iubim așa mult, încât ne evităm și ne ascundem?

Poveștile de dragoste mereu se vor termina în doi

Astfel cei goi,și anume noi,sufletul unul altuia îl pătrundem.

Dacă am juca vreodată într-o piesă de teatru,

Eu aș fi acea femeie care e nebună după tine,

Iar tu, tu ai fi acel bărbat pe care l-ar împărți dracu-n patru,

Încercând din răsputeri să mă facă să nu-l pot obține.

Ești un mare porc care nu-și vede de treaba lui.

Ți-aș da în cap cu tot ce aș prinde la mâna dreaptă,

Dar și când te-oi prinde te voi săruta în noapte până vei simți razele soarelui…

Până atunci las ca relația dintre noi să rămână tăcută,să vorbească în șoaptă.

"gânduri"...un cuvânt des întâlnit .

N-are niciun sens,

nu știu de unde e provenit ,

dar m-a schimbat intens. 

Oare chiar gândesc?

Oare...oare chiar așa am fost creat?

Dacă a mea minte vede ce privesc 

și simte cum am fost vegheat.

Poate-s doar gânduri 

sau poate nu-s nici atât.

Toate se așează în rânduri,

încât mă fac să mă simt hotărât.

Stai... stai! Crezi că tot e-așa cum știi?

Nu tot ce zboară se mănâncă.

Nu e ca și cum ai fi ca specialiștii

care pe oameni îi aruncă....

Încă te iubesc, și asta face ca totul să doară și mai tare

Am sperat că voi fi o prioritate în viața ta

Dar de prea multe ori m-am simțit

lăsată la urmă,

în timp ce tu alegeai altceva, pe altcineva.

Am tăcut, am înțeles, am așteptat.

Dar așteptarea asta m-a golit pe dinăuntru.

Nu-ți port ură, dar nici nu mai pot continua așa.

Nu vreau să te forțez să alegi între mine și persoanele tale dragi.

Vreau doar să fiu aleasă de bunăvoie.

Și dacă nu sunt, atunci e timpul să mă aleg eu pe mine.

Îți mulțumesc pentru toate momentele frumoase.

O parte din mine o să te iubească mereu.

Dar nu mai pot rămâne într-un loc în care mă simt rău mereu.Adio.

Admiră sunetul păsărilor

Și inima ta se va umple de bucurie

Vrăjește-mă cu acele cuvinte,

Pot spune că ești doar a mea,doar tu și cu mine.

Sunt hipnotizat de acei ochi…

Îmi spui că sunt frumos,

Ce vrei să spui?

Tu doar spui că sunt nătângul tău.

Arăți splendid atunci când soarele îți atinge obrazul,

Dar arăți la fel cu mine sub umbra codrului,

Putem să avem atâtea amintiri frumoase,

Lasă cerul să ne ducă peste șoapte.

Primăvara mea n-ar mai fi la fel fără săruturile tale,

N-aș putea să miros florile fără să simt mireasma ta,

N-aș putea să văd culorile

Cum le văd în ochii tăi străluncizi.

Fără tine, primăvara mea s-ar termina.

Fără să te văd sau să te miros aș plânge zile întregi,

Fără să simt mâinele tale reci

Aș lua oricând o razna

Și n-aș mai putea trăi în veci.

Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă

Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,

Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,

Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.

Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă

Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează

Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel

Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.

Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine

Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?

Oare mă iubești,oare ai vrea să

te-ndrăgostești,oare mă auzi?

Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.

-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!

-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?

Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!

-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.

-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?

Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?

Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?

Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe

În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe

Și am stat așa în ale lui mâine mult timp

Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.

O lumină violetă pătrunde tot și, în special,

tot ce se crapă; buze pietrificate, sentimente

uitate, precum și stări amăgitoare de fericire.

Această lumină este o culoare, ce împodobește

urechea unei femei ; ureche, care poate auzi ;

un cântec violet ascuns în taina sânului~

frunze pentru a acoperi răni vechi; dureri după

dureri ; goliciune. Această femeie știe că tot

ceea ce strălucește nu este doar aur în universul

ei paralel ; templu, refracție, dispersie. Învață

cum să–și înfingă dinții într-un măr și-i înfinge

din nou până când acesta se crapă ; a mușca,

remușcare. Ulterior, ea mestecă pentru a se

hrăni; deschidere, transformare ; Ea are nevoie

de sentimentul conștiinței de sine; reflexie de

lumină pe marginea propriului ei abis; cruditate

lăptoasă, matitate, creștere, prăsire și maturație

de toamnă; părăsire. Subconștientul ei este un

cavou în care zace o puritate primară, puerilism.

Viața ei este o zbatere pentru nimic; o ramură

din pomul cunoașterii, care nu va înflori niciodată;

sămânță, a germina. Ea este încă existentă și vie

sub cerul ei plin de nori, îndepărtat și apatic ;

crepuscul trist. Ea are nevoie de o sărutare sfântă

pentru galaxia ei de sentimente. Aude sâsâitul șarpelui,

verde la față, și freamătul frunzelor ; mască~

fie alba, fie roșie, fie galbenă, fie cafenie. Viața ei

este întunecare. Ea nu vrea să se dezumanizeze.

Umbra ei este o formă în spațiu, una eterică.

Ea înțelege semnificația fructului interzis, pe care

îl păstrează în căușul iubirii ; zbârcire, mumificare.

Poezie de Marieta Maglas

Sentimente tinute in mine

Nu puteau fi stiute de nimeni

Doar tu,puteai sa le stii

Ceva ce nu ti-am putut oferii...

Ma gandesc....profund....am inceput sa ma scufund

Sa stau? Sa te las?

Am inceput sa iti uit al tau glas

Inchizand ochii,imi amintesc 

Ochii tai care inca ma inebunesc

De culoare caprui inchis,dar cu tente de verde deschis

Cu zambetul tau calm

M-ai ucis,asta e clar

Parul tau brunet si lucios

Crede-ma ca esti cu adevarat contagios

M-ai scos din bezna ce era

Nici nu imi puteam imagina

Cum o mana rece ca a mea putea intalni una calda ca a ta

As vrea sa te privesc cu neincetare...sa te admir

M-as uita la tine ore-n sir

Atat timp cat inca pot sa respir

Prin ochii mei esti altcumva, fata de cum te vede lumea,valorezi ceva

Pentru mine esti cineva

Te pierzi usor in multime

Dar,inima mea mi te-a pus la inaltime

Ca pe un piedestal stai

Acolo esti si vei ramane 

Robert,prima mea iubire

Murmură aceleaşi şoapte din mulțime
În momentele aceluiași minut
În ce vis, pe ce țărm ai rămas?
Sub ce nor ai ajuns?
Se îneacă și curge în mine cărările toate
Pe acea lume care ai hoinărit.

Ma simt murdară-n ochii tăi 

Și pura-n visele cu tine;

Din ale inimii bătăi 

Te am sculptat in mine 

Esti un înger fără aripi

Ori un demon fără chip?..

M ai sedus cât ai clipi ,

Sub vraja ta și râd ,și țip. 

De senzații tari flamand 

Din raiul simțului divin

M -arunci în hăul fără fund,

Sa am parte și de chin..

Eu sunt orbită de iubire 

Și ma las în voia sorții. 

Ai pus pe mine stăpânire, 

Răvășindu-ma-n emoții. 

Eu te cred totuși un înger,

Deghizat subit in demon;

Recunoaște și fii sincer, 

Ca suntem un unison .

Ne privim din depărtare

Simțind un rece vânt pe umeri

Te apleci din ce in ce mai tare

Pașii mei pe rând să-i numeri.

Iar vântul bate, bate tare

Inima e înghețată dur

Și mă doare, doare

Prea multe eu îndur

Peste case tot mai des

Suflă vântul,

Sunt pline de zăpezi

Iar gândul...

Iar gândul meu tot se strecoară

S-a ajungă la tine adesea,

Dar mintea noastră zboară,

Și viața cam ne plictisea.

Trec anii, trece viața

Tot mai des e rece-n trupul ostenit

Oare când se va dezgheța

Amarul necontenit.

Din livada cu măslini,
Imn cântat de heruvimi,
Se aude-n ceas de seară,
Picurând lumina-n ceară...

Sub icoanele prea sfinte,
Cartea sacră în cuvinte,
Ferecată în cleștar,
Stă deschisă în altar...

Peste turlele-smerite,
Cu aripile-aurite,
Zboară îngerii-nspre stele,
Preaslăvind raiul cu ele...

Praf de stele luminat,
Fă-mă, Doamne, pe-nserat,
Și m-așterne în pridvor,
Lin, să cânt ca un izvor...

Curs în calea dragei mele,
Ca o miere peste piele,
Imn cântat de heruvimi,
Din livada cu măslini...

#ingerulmeu