Ești parte din mine
Am realizat că îmi lipsești cu adevărat
Însă această lipsă nu duce în obișnuit
Aștept mereu să vii de la muncă cât mai rapid
Să vorbim cel puțin un minut în fiecare zi.
Te-aștept cum câinele-și așteaptă stăpânul când îi este foame,
Te-aștept cum copiii furnicilor
Așteaptă să își simtă mamele.
Te iubesc atât de mult, prin cuvinte e prea greu de explicat
Cu niște simple cuvinte cunoscute de orișicine
N-am să-ți pot împărtăși inima mea
N-am să pot să-ți spun că acolo se află inima ta.
Să dorm liniștită în brațele tale aș vrea
Să privim împreună amurgul-‘serat
Să simt aroma primăverii încă din toamnă
Să simți cum e să fii mereu adorat.
În brațele tale mă regăsesc, mă simt ca acasă
Fiecare bătaie a inimii mele tresare la atingerea ta
Îi mulțumesc lui Dumnezeu, cu sufletul înduplecat,
Că mi-a dăruit un înger ce mi-a dăruit toată dragostea pe tavă.
Ești refugiul, speranța și visul meu neîncetat,
În fiecare vers,iubitule, ești mereu adorat.
Te iubesc din toată inima, n-am să mai scot niciun cuvânt
Un sentiment straniu , un început de cântec sfânt.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Irina Patraș
Data postării: 2 martie
Vizualizări: 89
Poezii din aceiaşi categorie
NU-ȚI FIE TEAMĂ
Nu-ți fie teamă
Că am să plâng, cerând iertare,
Iertare ,pentru ce?
Că te iubesc cu înflăcărare?
De câte ori am așteptat
Răspuns la întrebare ?
Vrei să fii mireasa mea ?
Tu ,ce-ai făcut ?
M -ai refuzat !..
De cine vrei ,să fii aleasă?...
For you my dear 2
I love your smile,
I love your hair,
Your eyes shine brighter than the sun.
Even tho this doesn't rime
Please know i'll love you till the end of time
Cine stie...
Cine știe... poate cândva va înțelege
Ce-a fost în sufletul din mine pentru el,
Atunci va ști că dorul nu se șterge
Doar pentru că-i ordoni că trebuie...
C-a fost un vis, o mângâiere,
Un dulce vin în viața mea,
Un drum cu soare și durere
Și toate le-aș trăi din nou, așa.
A fost tăcerea ce-am vegheat-o,
Zâmbetul plin când sufletul plângea,
A fost un dor ce incă mai așteaptă
Să-i fie alinare vinul promis cândva.
Dar cine știe... poate timpul va aduce
O clipă de gând, un ceas de amintire,
Și-n liniștea ce vrea să-i pară dulce,
Va înțelege durerea ce-a lăsat-o în suflet la mine...
Gol
Și-al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
după izul de lalele
din coastele-nverzite.
el îi sărută sânul gol
și ea șoptește-amurgul,
iar viața din ei se-nalță
spre orizontul gol.
În munți suflul ajunge,
printre lalele strivite
de sânul alb și gol.
Izvorul lunii izbucnește
cu sunete vivace,
dar cu răsunet gol.
Ea e doar ecou și el
doar nepăsare
pe ast podium gol.
Dar al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
cu suspin domol.
Am obosit...
Am obosit să-nfrunt al tău orgoliu
Să simt în urmă-ți atâta nostalgie
Să-mi fie sufletul în doliu
Și inima-mi... hemoragie.
Am obosit să sper în "revenire"
Am obosit să tot aştept
Mi-e sufletul plin de mâhnire
Durere tainică în al meu piept
Mi te-am bătut pe mână-n tatuaj
Să-mi amintesc de mi-o fi dor
De-al nostru tainic scurtmetraj
Frumos...incheiat..îngrozitor..
Am obosit sa mai scriu poezii
Despre-un erou nemuritor
Ce este al meu în nopţi târzii
în vise ce la răsărit imi mor..
Între turnurile lacrimilor diafane
Între turnurile lacrimilor diafane ...
Așa mă simt uneori,
Nevoit, de neștiute sorți,
Să mă pierd în ochii tăi,
Să cad în visare,
Seara-n asfințit,
Către iubitu-mi Dumnezeu.
Căci rabd, la poarta suferinţei,
Voind să te mai văd încă odată
Și mă-nchin, făgăduind că altă dată
O să aprind un vis şi-n care,
Să lumineze, firav și neștiut,
Chipul iubitei mele
Alb, cu ochi albaștri, interzis
În mii de feluri.
Și iar mă rog la bunul Dumnezeu
Să nu mă lase muribund
Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise
În mii de feluri neîntelese,
Pe nesfârșitul orizont de şoapte,
În războiul dintre zi și noapte,
Unde se nasc visele.
Acolo unde eu ... Acum...
nu mă mai regăsesc...
Sunt demiurg? Ori sunt creştin?
Sunt un Zamolxe fără coroană,
Ori sunt ultimul martir?
Mă simt pierdut,
Mă simt o flacără homerică,
Sau o scânteie-nlăcrimată,
Ce se îndreaptă către mare...
Iar ea, la fel ca mine,
păşeşte înspre moarte Incet,
cu fiecare pas, cu fiecare gând,
mi-aduc aminte,
De o Cartagină-n ruine...
Povestea de dragoste dintre noi,
E un duet oximoronic,
Un duet în care nu există dans în doi...
Așa se sting și flăcările tremurânde,
Cu priviri miloase, împătimite,
Precum lacustra de pe lacul de niciunde,
Ucisă de speranțe-nchipuite...
Un lant de patimi stă cuminte,
Așteptând la poarta suferinței,
ultimele sale zale,
Căci te-am regăsit...
Dar tu te stingi în uitare,
Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare
NU-ȚI FIE TEAMĂ
Nu-ți fie teamă
Că am să plâng, cerând iertare,
Iertare ,pentru ce?
Că te iubesc cu înflăcărare?
De câte ori am așteptat
Răspuns la întrebare ?
Vrei să fii mireasa mea ?
Tu ,ce-ai făcut ?
M -ai refuzat !..
De cine vrei ,să fii aleasă?...
For you my dear 2
I love your smile,
I love your hair,
Your eyes shine brighter than the sun.
Even tho this doesn't rime
Please know i'll love you till the end of time
Cine stie...
Cine știe... poate cândva va înțelege
Ce-a fost în sufletul din mine pentru el,
Atunci va ști că dorul nu se șterge
Doar pentru că-i ordoni că trebuie...
C-a fost un vis, o mângâiere,
Un dulce vin în viața mea,
Un drum cu soare și durere
Și toate le-aș trăi din nou, așa.
A fost tăcerea ce-am vegheat-o,
Zâmbetul plin când sufletul plângea,
A fost un dor ce incă mai așteaptă
Să-i fie alinare vinul promis cândva.
Dar cine știe... poate timpul va aduce
O clipă de gând, un ceas de amintire,
Și-n liniștea ce vrea să-i pară dulce,
Va înțelege durerea ce-a lăsat-o în suflet la mine...
Gol
Și-al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
după izul de lalele
din coastele-nverzite.
el îi sărută sânul gol
și ea șoptește-amurgul,
iar viața din ei se-nalță
spre orizontul gol.
În munți suflul ajunge,
printre lalele strivite
de sânul alb și gol.
Izvorul lunii izbucnește
cu sunete vivace,
dar cu răsunet gol.
Ea e doar ecou și el
doar nepăsare
pe ast podium gol.
Dar al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
cu suspin domol.
Am obosit...
Am obosit să-nfrunt al tău orgoliu
Să simt în urmă-ți atâta nostalgie
Să-mi fie sufletul în doliu
Și inima-mi... hemoragie.
Am obosit să sper în "revenire"
Am obosit să tot aştept
Mi-e sufletul plin de mâhnire
Durere tainică în al meu piept
Mi te-am bătut pe mână-n tatuaj
Să-mi amintesc de mi-o fi dor
De-al nostru tainic scurtmetraj
Frumos...incheiat..îngrozitor..
Am obosit sa mai scriu poezii
Despre-un erou nemuritor
Ce este al meu în nopţi târzii
în vise ce la răsărit imi mor..
Între turnurile lacrimilor diafane
Între turnurile lacrimilor diafane ...
Așa mă simt uneori,
Nevoit, de neștiute sorți,
Să mă pierd în ochii tăi,
Să cad în visare,
Seara-n asfințit,
Către iubitu-mi Dumnezeu.
Căci rabd, la poarta suferinţei,
Voind să te mai văd încă odată
Și mă-nchin, făgăduind că altă dată
O să aprind un vis şi-n care,
Să lumineze, firav și neștiut,
Chipul iubitei mele
Alb, cu ochi albaștri, interzis
În mii de feluri.
Și iar mă rog la bunul Dumnezeu
Să nu mă lase muribund
Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise
În mii de feluri neîntelese,
Pe nesfârșitul orizont de şoapte,
În războiul dintre zi și noapte,
Unde se nasc visele.
Acolo unde eu ... Acum...
nu mă mai regăsesc...
Sunt demiurg? Ori sunt creştin?
Sunt un Zamolxe fără coroană,
Ori sunt ultimul martir?
Mă simt pierdut,
Mă simt o flacără homerică,
Sau o scânteie-nlăcrimată,
Ce se îndreaptă către mare...
Iar ea, la fel ca mine,
păşeşte înspre moarte Incet,
cu fiecare pas, cu fiecare gând,
mi-aduc aminte,
De o Cartagină-n ruine...
Povestea de dragoste dintre noi,
E un duet oximoronic,
Un duet în care nu există dans în doi...
Așa se sting și flăcările tremurânde,
Cu priviri miloase, împătimite,
Precum lacustra de pe lacul de niciunde,
Ucisă de speranțe-nchipuite...
Un lant de patimi stă cuminte,
Așteptând la poarta suferinței,
ultimele sale zale,
Căci te-am regăsit...
Dar tu te stingi în uitare,
Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare
Alte poezii ale autorului
Evadare din Coșmar
Verbul “a judeca” mă dezgustă,
Cum e posibil ca un om normal la cap să judece alți oameni?
Îmi este imposibil să cred că acest om nu va avea șansa să se vindece,
Chiar vrea acesta să aleagă frumusețea idealistă
În locul a mii de comori?
De-o bucată de vreme nici cuvintele nu mă mai salvează,
Să scriu devine încet o amintire,
Treziți-mă din acest coșmar, oferiți-mi o ghiontire,
Nu vreau sa plec,gândul îmi vrea răul,mintea mă trădează,
Nu mă lăsați să cedez, nu lăsați ca pielea să-mi devină din nou pală.
Cum să mă exprim mai clar,
Dacă din glasul meu nu pare să se mai audă cuvinte?
Ce va mai exista vreodată să mă reprezinte?
Voi mai putea vreodată eu să răsar?
Am început să nu mai exist nici în trecut,nici în prezent
Am început să pierd acest dar…
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
Este vară, dar tu ești cu mine?
E vară , dar tu nu ești cu mine
Mă topesc de dor în al meu bloc
Sufletul îmi aparține iubirii divine
Dar tu n-ai simțit asta deloc...
Ascult ce-mi simte inima...
Capul mi-e aplecat în jos
Și regretu-mi este aproape
Mă uit la tine... Pari nervos
Vor ochii mei să mă dezgroape?
E tot ce pot exprima...
Aș vrea să ne întâlnim diseară
Să-mi privesc amoru'-n ochii tăi
Să văd cum timpul zboară
Cum noi o luăm pe diferite căi.
Și așa mă ia spaima...
Doamne,iartă-mă
Iartă-mă Doamne, căci nu știu ce fac
În fiecare zi mă trădez,te trădez fără să vreau
Dar tot o fac.
Iartă-mă Doamne, căci știi că mă va durea.
Iartă-mă Doamne, pe mine cel păcătos
Căci mi-e frică de întunericul dens
Mi-e frică de junghiul cel spătos
Iartă-mă Doamne, te rog dă-mi un sens.
Iartă-mă Doamne, căci sunt vinovat
Tot ce știu e numai păcate să fac
Cer iertare pentru tot ce-am stricat
Iartă-mă Doamne, scoate-mă din acest infinit liliac.
Tu și eu
Văd cum privești amorul meu
Ce simți la mine știi doar tu.
Tot ce știu e tu și eu?
Doar ca tu ai un alt atu.
Cu sărutul tău frumos,
Cu părul plin de soare,
Alături de gândul tău fricos
Să-mi devii conducătoare.
Ce vrei să-mi fii, nebună?
Plină de-a sufletului ticăloasă!
Am fantezii cu tine sub lună,
Și te văd prin suflet frumoasă.
Îți bag mâinile în păr,
Te trag și în spate te car
Mă uit peste al meu umăr
Și îmi alungi orice amar.
Protectorul meu orb
Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă
Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,
Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,
Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.
Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă
Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează
Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel
Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.
Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine
Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?
Oare mă iubești,oare ai vrea să
te-ndrăgostești,oare mă auzi?
Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.
-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!
-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?
Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!
-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.
-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?
Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?
Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?
Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe
În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe
Și am stat așa în ale lui mâine mult timp
Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.
Evadare din Coșmar
Verbul “a judeca” mă dezgustă,
Cum e posibil ca un om normal la cap să judece alți oameni?
Îmi este imposibil să cred că acest om nu va avea șansa să se vindece,
Chiar vrea acesta să aleagă frumusețea idealistă
În locul a mii de comori?
De-o bucată de vreme nici cuvintele nu mă mai salvează,
Să scriu devine încet o amintire,
Treziți-mă din acest coșmar, oferiți-mi o ghiontire,
Nu vreau sa plec,gândul îmi vrea răul,mintea mă trădează,
Nu mă lăsați să cedez, nu lăsați ca pielea să-mi devină din nou pală.
Cum să mă exprim mai clar,
Dacă din glasul meu nu pare să se mai audă cuvinte?
Ce va mai exista vreodată să mă reprezinte?
Voi mai putea vreodată eu să răsar?
Am început să nu mai exist nici în trecut,nici în prezent
Am început să pierd acest dar…
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
Este vară, dar tu ești cu mine?
E vară , dar tu nu ești cu mine
Mă topesc de dor în al meu bloc
Sufletul îmi aparține iubirii divine
Dar tu n-ai simțit asta deloc...
Ascult ce-mi simte inima...
Capul mi-e aplecat în jos
Și regretu-mi este aproape
Mă uit la tine... Pari nervos
Vor ochii mei să mă dezgroape?
E tot ce pot exprima...
Aș vrea să ne întâlnim diseară
Să-mi privesc amoru'-n ochii tăi
Să văd cum timpul zboară
Cum noi o luăm pe diferite căi.
Și așa mă ia spaima...
Doamne,iartă-mă
Iartă-mă Doamne, căci nu știu ce fac
În fiecare zi mă trădez,te trădez fără să vreau
Dar tot o fac.
Iartă-mă Doamne, căci știi că mă va durea.
Iartă-mă Doamne, pe mine cel păcătos
Căci mi-e frică de întunericul dens
Mi-e frică de junghiul cel spătos
Iartă-mă Doamne, te rog dă-mi un sens.
Iartă-mă Doamne, căci sunt vinovat
Tot ce știu e numai păcate să fac
Cer iertare pentru tot ce-am stricat
Iartă-mă Doamne, scoate-mă din acest infinit liliac.
Tu și eu
Văd cum privești amorul meu
Ce simți la mine știi doar tu.
Tot ce știu e tu și eu?
Doar ca tu ai un alt atu.
Cu sărutul tău frumos,
Cu părul plin de soare,
Alături de gândul tău fricos
Să-mi devii conducătoare.
Ce vrei să-mi fii, nebună?
Plină de-a sufletului ticăloasă!
Am fantezii cu tine sub lună,
Și te văd prin suflet frumoasă.
Îți bag mâinile în păr,
Te trag și în spate te car
Mă uit peste al meu umăr
Și îmi alungi orice amar.
Protectorul meu orb
Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă
Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,
Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,
Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.
Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă
Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează
Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel
Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.
Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine
Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?
Oare mă iubești,oare ai vrea să
te-ndrăgostești,oare mă auzi?
Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.
-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!
-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?
Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!
-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.
-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?
Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?
Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?
Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe
În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe
Și am stat așa în ale lui mâine mult timp
Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.