Așteptarea ta mă destramă
Hei,ce faci acolo în întuneric,
De ce nu vii înapoi la lumină?
Pământul îți acoperă trupul
Cerul îți păstrează sufletul.
N-ai cum sa faci cumva
Să te întorci în brațele mele?
Încă te aștept să vii
Încă aștept temele să mi le scrii.
Teme pe care n-am să le rezolv
Sunt despre tine,omule,
Tu ești casa mea dinainte să fii mort.
În a te reînvia n-am depus niciun efort,
Știam că n-am să pot.
Încă-mi lipsesc bazaconiile tale
Care mă făceau să fiu eu însămi
Câte amintiri frumoase,
Am început tot mai multe să le uit.
De-aș putea, mi-aș da și sufletul
Doar să te întorci
Doar să-ți văd chipul noaptea
Oh, de prezența ți-aș simți-o!
Am s-ajung să nu mai pot continua așa…
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Irina Patraș
Data postării: 6 aprilie
Vizualizări: 98
Poezii din aceiaşi categorie
Străinul
Când te-am zărit ultima oară,
Erai doar un trecător,
Privirea ta n-a spus nimic,
Și nici a mea – decât dor.
Ne-am strâns cândva în palme zile,
Ne-am împletit în nopți târzii,
Dar astăzi tu ești doar un nume,
Și eu o umbră-n amintiri.
N-a mai rămas nici loc de „poate”,
Nici timp să ne mai regăsim.
Acum suntem doi străini care
Nici nu mai știu că s-au iubit.
Lacrimi și flori
Scânteia e fãcutã ca sã zboare,
Iar omul, ca sã simtã suferinţa;
Şi-oricât de mult l-ar ajuta voinţa,
Ţãrâna-i tot ţãrânã trecãtoare!
Ne doare orice clipã care trece,
Ne dor şi despãrţirile amare!...
Chiar cerul este fãrã de culoare,
Tristeţea, când se zbate sã ne-nece!
Se duc copii, la vârstã timpurie,
Se duc bãtrânii, încãrcaţi de zile,
Care trãit-au vremuri dificile,
Îndeplinindu-şi sfânta datorie.
Flori lângã flori, vor, parcã, sã slujeascã,
Înmiresmând amarul despãrţirii,
C-au înţeles c-aşa e datul firii:
Sunt parte din durerea omeneascã!
Un trandafir, gãtit de sãrbãtoare,
Din stratul gras şi umed, din grãdinã,
A fost tãiat, fãrã a fi de vinã
Şi-şi dã acuma, ultima suflare...
La catafalc, se-adunã lume multã
În straie negre, triste, în tãcere;
Doar plânsete se-aud în încãpere...
Şi pare cã şi Cerul le ascultã.
☆
Încet, în vatrã, focul se destramã,
Opaiţul vechi, îşi pierde-a sa luminã;
La geamul care dã înspre grãdinã,
Pe fiul sãu, îl plânge-o biatã mamã...
El
Dau vina pe traume sau pe trecut,
Căci nu știi să mi dai un răspuns.
Doar stai în fața mea tăcut,
Și aștepți să fii străpuns.
Cu faptul de a iubii,
Cu gândul de a fi uitat,
Cu inimă de a trăi,
Și cu sufletul împăcat.
Ești sec,distant,nu știi ce mai vrei
mă dorești,mă îndrăgești,doar până la trei.
Dis de dimineață, să nu ți dau răspuns,
Numai poți vorbi,fiind deja străpuns.
Oh, noapte frumoasa
Oh, noapte frumoasa
Stii ca inima ma apasa
Dorul de ea nu ma mai lasa
Nici nu m-as mai duce acasa
Oh, noapte frumoasa
Stelele iti stralucesc
Pasii mei lenti, nu te mai chinuiesc
Privirea o am abatuta, amarul asta ma usuca
Oh, noapte frumoasa,
Tovarasa mi-ai devenit
As sta cu tine la discutii,
Dar s-a crapat de zi.
Oh, noapte frumoasa,
Ce repede tu pleci,
Precum iubita mea cand a plecat
Si m-a lasat cu ochii reci.
Oh, noapte frumoasa,
Te astept din nou
Diseara, la locul nostru,
Langa foisor!
Vreau sa te uit,dar nu pot
Vreau să te uit, dar nu pot, e prea mult,
Prea adânc mi-ai intrat, prea adesea te-ascult.
Ești fumul ce urcă din gânduri tăcute,
Ești glasul ce-mi sună din vise pierdute.
Mi-e dor și când plouă, și când e senin,
Căci toate-mi vorbesc despre tine, sublim.
Te simt când pășesc prin orașul pustiu,
Când lumea e-n grabă, iar eu doar târziu.
Vreau să te uit, dar mi-e plin universul
De tine – de râsul, de pașii, de versul
Pe care-l rosteam când eram amândoi,
Când timpul curgea fără teamă, în doi.
Ți-am scris mii de scrisori pe hârtie de vânt,
Le-am aruncat nopții, dar tot nu te frânt.
Te văd peste tot, în vitrine, în fețe,
În gesturi străine și-n simple povețe.
Te port într-un colț, acolo, în piept,
Unde dorul se face un cântec nedrept.
Unde inima bate, dar sună ciudat –
Parcă cere un nume ce nu l-a uitat.
Vreau să te uit, dar te-aud cum respiri
În liniștea serii, în vechi amintiri.
Ai fost visul meu, și e greu să te-alung
Când toate din mine spre tine se strâng.
Mi-am promis că e gata, că nu te mai chem,
Dar gândul ți-e patimă, dorul e-un stem.
Mă mint că mi-e bine, că viața-i normală,
Dar tu ești cu mine – și-acum, și în șoapta finală.
Vreau să te uit, dar nu pot, n-am putere,
Să rup o iubire ce-a fost mângâiere.
Ai fost răsăritul din toate apusuri,
Ai fost alinarea din mii de supusuri.
Ți-am scris chiar și azi, dar n-am trimis…
Am șters tot ce era, dar nu ce mi-ai scris.
Am lăsat doar durerea, cu tine, cu noi –
O luptă ce arde și-aduce nevoi.
Vreau să te uit, dar rămâi printre rânduri,
În lacrimi ce cad tăinuite pe gânduri.
Și dacă te-aș șterge din piele, din ochi,
Tot ți-aș simți urma în pașii mei roși.
Căci unele iubiri nu se duc nici cu vreme,
Rămân tatuaje sub piele, sub semne.
Și poți să te minți că nu-ți mai pasă,
Dar inima strigă ce mintea apasă.
Vreau să te uit… dar poate-i mai bine
Să-nvăț să trăiesc cu tine-n mine.
Să nu te mai caut, dar nici să te-alung –
Să fiu împăcat, deși sufăr și plâng.
Tu
Tu mi-ai fost tot,
dar totul trece
și ai lăsat în urmă o vreme atât de rece.
Tu mi-ai fost dor,
și m-ai durut
și am crezut că fără tine am să mor.
Tu mi-ai fost inimă
și mi-ai bătut în piept
dar cât să te mai aștept?
Tu mi-ai fost cerul,
și m-am uitat la tine cu ardoare
dar abia acum simt cât mă doare.
Tu mi-ai fost suflet,
te-am purtat oriunde în lume
și am să te port mereu, pe-ale iubirii urme.
Tu mi-ai fost prima iubire,
m-ai făcut să simt tot
și apoi să simt că nu mai pot.
Tu mi-ai fost vânt de primăvară,
și-mi suflai încet prin păr
acum ești viscolul din iarnă
și apeși pe răni, iar ele dor.
Tu mi-ai fost vară,
și am crezut că n-o să treci
dar apoi te-am privit cum pleci.
Tu mi-ai fost visul cel mai mare,
și te voiam cu tot dinadinsul,
Să îți arăt că nu ți se pare,
că putem atinge paradisul.
Tu mi-ai fost răsăritul soarelui,
dar ai apus,
apoi ai răsărit iar,
doar ca să mă trezești dintr-un coșmar.
Tu mi-ai fost cel mai dulce vin,
dar am băut până când am început să simt
gustul ușor schimbându-se-n venin,
și tot nu m-am oprit.
Tu mi-ai fost zâmbet,
și te-am purtat cu cea mai mare fală,
acum eu ce mă fac?
Căci îmi simt inima goală.
Tu mi-ai fost lacrimi,
și am vărsat nenumărate
doar să nu mă lași în urmă și să pleci departe.
Și totuși ai plecat.
Tu mi-ai fost tot,
dar nu mi-ai fost regret vreodată
căci cum aș putea regreta
ceva ce am iubit odată?
Străinul
Când te-am zărit ultima oară,
Erai doar un trecător,
Privirea ta n-a spus nimic,
Și nici a mea – decât dor.
Ne-am strâns cândva în palme zile,
Ne-am împletit în nopți târzii,
Dar astăzi tu ești doar un nume,
Și eu o umbră-n amintiri.
N-a mai rămas nici loc de „poate”,
Nici timp să ne mai regăsim.
Acum suntem doi străini care
Nici nu mai știu că s-au iubit.
Lacrimi și flori
Scânteia e fãcutã ca sã zboare,
Iar omul, ca sã simtã suferinţa;
Şi-oricât de mult l-ar ajuta voinţa,
Ţãrâna-i tot ţãrânã trecãtoare!
Ne doare orice clipã care trece,
Ne dor şi despãrţirile amare!...
Chiar cerul este fãrã de culoare,
Tristeţea, când se zbate sã ne-nece!
Se duc copii, la vârstã timpurie,
Se duc bãtrânii, încãrcaţi de zile,
Care trãit-au vremuri dificile,
Îndeplinindu-şi sfânta datorie.
Flori lângã flori, vor, parcã, sã slujeascã,
Înmiresmând amarul despãrţirii,
C-au înţeles c-aşa e datul firii:
Sunt parte din durerea omeneascã!
Un trandafir, gãtit de sãrbãtoare,
Din stratul gras şi umed, din grãdinã,
A fost tãiat, fãrã a fi de vinã
Şi-şi dã acuma, ultima suflare...
La catafalc, se-adunã lume multã
În straie negre, triste, în tãcere;
Doar plânsete se-aud în încãpere...
Şi pare cã şi Cerul le ascultã.
☆
Încet, în vatrã, focul se destramã,
Opaiţul vechi, îşi pierde-a sa luminã;
La geamul care dã înspre grãdinã,
Pe fiul sãu, îl plânge-o biatã mamã...
El
Dau vina pe traume sau pe trecut,
Căci nu știi să mi dai un răspuns.
Doar stai în fața mea tăcut,
Și aștepți să fii străpuns.
Cu faptul de a iubii,
Cu gândul de a fi uitat,
Cu inimă de a trăi,
Și cu sufletul împăcat.
Ești sec,distant,nu știi ce mai vrei
mă dorești,mă îndrăgești,doar până la trei.
Dis de dimineață, să nu ți dau răspuns,
Numai poți vorbi,fiind deja străpuns.
Oh, noapte frumoasa
Oh, noapte frumoasa
Stii ca inima ma apasa
Dorul de ea nu ma mai lasa
Nici nu m-as mai duce acasa
Oh, noapte frumoasa
Stelele iti stralucesc
Pasii mei lenti, nu te mai chinuiesc
Privirea o am abatuta, amarul asta ma usuca
Oh, noapte frumoasa,
Tovarasa mi-ai devenit
As sta cu tine la discutii,
Dar s-a crapat de zi.
Oh, noapte frumoasa,
Ce repede tu pleci,
Precum iubita mea cand a plecat
Si m-a lasat cu ochii reci.
Oh, noapte frumoasa,
Te astept din nou
Diseara, la locul nostru,
Langa foisor!
Vreau sa te uit,dar nu pot
Vreau să te uit, dar nu pot, e prea mult,
Prea adânc mi-ai intrat, prea adesea te-ascult.
Ești fumul ce urcă din gânduri tăcute,
Ești glasul ce-mi sună din vise pierdute.
Mi-e dor și când plouă, și când e senin,
Căci toate-mi vorbesc despre tine, sublim.
Te simt când pășesc prin orașul pustiu,
Când lumea e-n grabă, iar eu doar târziu.
Vreau să te uit, dar mi-e plin universul
De tine – de râsul, de pașii, de versul
Pe care-l rosteam când eram amândoi,
Când timpul curgea fără teamă, în doi.
Ți-am scris mii de scrisori pe hârtie de vânt,
Le-am aruncat nopții, dar tot nu te frânt.
Te văd peste tot, în vitrine, în fețe,
În gesturi străine și-n simple povețe.
Te port într-un colț, acolo, în piept,
Unde dorul se face un cântec nedrept.
Unde inima bate, dar sună ciudat –
Parcă cere un nume ce nu l-a uitat.
Vreau să te uit, dar te-aud cum respiri
În liniștea serii, în vechi amintiri.
Ai fost visul meu, și e greu să te-alung
Când toate din mine spre tine se strâng.
Mi-am promis că e gata, că nu te mai chem,
Dar gândul ți-e patimă, dorul e-un stem.
Mă mint că mi-e bine, că viața-i normală,
Dar tu ești cu mine – și-acum, și în șoapta finală.
Vreau să te uit, dar nu pot, n-am putere,
Să rup o iubire ce-a fost mângâiere.
Ai fost răsăritul din toate apusuri,
Ai fost alinarea din mii de supusuri.
Ți-am scris chiar și azi, dar n-am trimis…
Am șters tot ce era, dar nu ce mi-ai scris.
Am lăsat doar durerea, cu tine, cu noi –
O luptă ce arde și-aduce nevoi.
Vreau să te uit, dar rămâi printre rânduri,
În lacrimi ce cad tăinuite pe gânduri.
Și dacă te-aș șterge din piele, din ochi,
Tot ți-aș simți urma în pașii mei roși.
Căci unele iubiri nu se duc nici cu vreme,
Rămân tatuaje sub piele, sub semne.
Și poți să te minți că nu-ți mai pasă,
Dar inima strigă ce mintea apasă.
Vreau să te uit… dar poate-i mai bine
Să-nvăț să trăiesc cu tine-n mine.
Să nu te mai caut, dar nici să te-alung –
Să fiu împăcat, deși sufăr și plâng.
Tu
Tu mi-ai fost tot,
dar totul trece
și ai lăsat în urmă o vreme atât de rece.
Tu mi-ai fost dor,
și m-ai durut
și am crezut că fără tine am să mor.
Tu mi-ai fost inimă
și mi-ai bătut în piept
dar cât să te mai aștept?
Tu mi-ai fost cerul,
și m-am uitat la tine cu ardoare
dar abia acum simt cât mă doare.
Tu mi-ai fost suflet,
te-am purtat oriunde în lume
și am să te port mereu, pe-ale iubirii urme.
Tu mi-ai fost prima iubire,
m-ai făcut să simt tot
și apoi să simt că nu mai pot.
Tu mi-ai fost vânt de primăvară,
și-mi suflai încet prin păr
acum ești viscolul din iarnă
și apeși pe răni, iar ele dor.
Tu mi-ai fost vară,
și am crezut că n-o să treci
dar apoi te-am privit cum pleci.
Tu mi-ai fost visul cel mai mare,
și te voiam cu tot dinadinsul,
Să îți arăt că nu ți se pare,
că putem atinge paradisul.
Tu mi-ai fost răsăritul soarelui,
dar ai apus,
apoi ai răsărit iar,
doar ca să mă trezești dintr-un coșmar.
Tu mi-ai fost cel mai dulce vin,
dar am băut până când am început să simt
gustul ușor schimbându-se-n venin,
și tot nu m-am oprit.
Tu mi-ai fost zâmbet,
și te-am purtat cu cea mai mare fală,
acum eu ce mă fac?
Căci îmi simt inima goală.
Tu mi-ai fost lacrimi,
și am vărsat nenumărate
doar să nu mă lași în urmă și să pleci departe.
Și totuși ai plecat.
Tu mi-ai fost tot,
dar nu mi-ai fost regret vreodată
căci cum aș putea regreta
ceva ce am iubit odată?
Alte poezii ale autorului
Frigiderul care a iubit prea mult
frigiderul își găsește o pacoste
o mare amorezare cuprinzându-l:
-drag tare mi-e de ea! în fiecare secundă mă sting pentru a nu o deranja,
pentru a nu o trezi din somnul ei de frumusețe.
[…]
ei bine, el și-a ars becul doar pentru ea
pentru draga lui iubită, leguma.
săraca îngheață mereu când îi este în brațe, tare rău îmi pare…
leguma iubește suportul din hol
acolo sunt așezate milioane de fructe
leguma crede că și ea se poate încadra,
păcat că mai târziu frigiderul va afla.
-hei, leguma mea, chiar crezi că te voi lăsa ? ai dreptate,știu ca îți fac destul rău
însă știu ca dacă te las să pleci îți fac și mai mult rău…
chiar vrei sa pleci de lângă mine?
chiar crezi ca mie îmi convine
să rămân atâtea nopți fără tine?
[…]
leguma n-ascultă de frigider
în final, se mută la suportul din hol,
însă peste trei zile își pierde viața;se usucă și cade în gol
nimănui nu-i pasă, doar îndrăgostitul
care și-a iubit leguma atât de mult
încât a lăsat-o să plece chiar dacă știa că aceasta își va pierde viața.
Tu,Străine
M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când
N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,
Dar defapt să mă distrugi ai reușit.
N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.
Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.
Iartă-mă că te-am iertat prea mult
Că n-am devenit cum ai vrut
Iartă-mă că nu te-am meritat.
Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,
Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.
Te-am făcut să pari de pe stele presărat
Căzând în visele mele lucide.
Nu te cunosc, nu știu cine ești,
Dar tot te iubesc în adâncul sufletului
Faci parte din viața mea dăruită trecutului
Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.
Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…
N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.
Știu ca te-ai supărat…
Te rog, străine, nu mă uita,
Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…
Ești parte din mine
Am realizat că îmi lipsești cu adevărat
Însă această lipsă nu duce în obișnuit
Aștept mereu să vii de la muncă cât mai rapid
Să vorbim cel puțin un minut în fiecare zi.
Te-aștept cum câinele-și așteaptă stăpânul când îi este foame,
Te-aștept cum copiii furnicilor
Așteaptă să își simtă mamele.
Te iubesc atât de mult, prin cuvinte e prea greu de explicat
Cu niște simple cuvinte cunoscute de orișicine
N-am să-ți pot împărtăși inima mea
N-am să pot să-ți spun că acolo se află inima ta.
Să dorm liniștită în brațele tale aș vrea
Să privim împreună amurgul-‘serat
Să simt aroma primăverii încă din toamnă
Să simți cum e să fii mereu adorat.
În brațele tale mă regăsesc, mă simt ca acasă
Fiecare bătaie a inimii mele tresare la atingerea ta
Îi mulțumesc lui Dumnezeu, cu sufletul înduplecat,
Că mi-a dăruit un înger ce mi-a dăruit toată dragostea pe tavă.
Ești refugiul, speranța și visul meu neîncetat,
În fiecare vers,iubitule, ești mereu adorat.
Te iubesc din toată inima, n-am să mai scot niciun cuvânt
Un sentiment straniu , un început de cântec sfânt.
Departe de mine însămi
M-am trezit într-o dimineață pe la patru jumate,
Cu ochii plini de lacrimi și inima-n păcate,
O boală-n mine arde,
Neputința mă bate,
Și necunoscutu-mi șoptește că sunt nepregătită.
Unde e eu cea din trecut?
De ce s-a risipit în norii cenușii ai toamnei?
M-a alungat mai departe.
M-a dat afară.
Nu a vrut să mai fi putut.
Plâng.Plâng , dar cu ce folos ?
Din ce pricină trece timpul meu?
Trec și nu-mi vindec sufletul,
Îmi las doar cicatrici,
Adânci ca un ocean secetos.
Sper că mă-nțelegi,sper că nu mă consideri pierdută,
Sunt doar o adolescentă
Care încearcă să trăiască
Într-un distinct mod decât cel normal.
Am zile în care consum alcool,
Dar nu-s alcoolică.
Am zile în care nici nu mănânc,
Dar da, sunt anemică.
Încerc să renunț la vicii.
Să fii anemic e un lucru groaznic.
Personal,simt cum corpul mi-e preluat
De o identitate necunoscută.
M-am plictisit de acel sfat:
"Ia și mănâncă!"
Ei cred că e așa ușor să o faci,
Dar când ajungi să fii în situația de față
Realizezi că e chiar greu.
Dezamăgirea apare când nu reușești
Și îți e din ce în ce mai rău...
Poezie dedicată mie
Irina, eşti floarea cea din zori,
Cu ochi senini și dulci fiori.
Când zâmbești totul prinde viață,
Tu esti raza mea blândă,
cea de dimineață!
Irina, eşti un val de gânduri clare,
Ea în marea timpului nu dispare.
Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,
Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!
Ești o șoaptă-n univers,
Un nor pierdut în stele,
ce își caută un sens.
Țeși vise în aerul tăcut,
Şi lași cerul gol, de necrezut!
Ești o carte nesfârșită,
Cu pagini scrise-n stele liniştită.
Porți în tine răspunsuri ce nu mor,
Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!
Irina fata fericită
Cu zâmbetul cald
Şi privirea rece.
Privesc la stele
Cu gândul ca te voi vedea printre ele
Cobor în deal și în vale
cu gând că te voi regăsi în zori
Orice speranță orice dor
Doar un strigăt de dor
Doar o clipă pentru noi
Doar o eternitate pentru noi ...
Sub ochii mei
Mă gândesc la tot ceea ce faci;
la tot ceea ce zici;la ce-ți mai iese pe gură.
Îmi fac singură șase mii de draci.
Mă fac singură să am ură.
Ajungi în final să nu mă mai placi...
Îmi pun întrebări complicate.
Oare vorbești cu altă fată?
Oare îmi poți citi gândurile amestecate?
Am să o las baltă.
Nu mă pricep nici măcar la soartă...
Nu înțeleg cum poți să mă lași așa,
nu înțeleg de ce doar îmi privești mesajele.
Le privești,nu răspunzi,
mă lași cu sufletul cenușă;
cu un lac de apă sărată pe obraji.
Mă ignori din nou și din nou
și în final tot te iubesc ca la început.
Voi scrie mereu cu același stilou
chiar dacă începe să scrie neplăcut;
chiar dacă nu mai e nou...
Fiindcă în căutarea unui alt mai bun
vei găsi prea multe alegeri,
dar tot pentru cel mai prost vei deveni lăstun.
Apoi vei dori să-ți poți scoate din creieri
toate amintirile care apun...
Astea sunt doar gânduri de ale mele;
gânduri nebune;gânduri care nu se știe de unde vin.
M-am plictisit de ele,
am un sentiment de antipatie
în legătură cu ele,cu mine,cu tine, în legătură cu poemele...
Frigiderul care a iubit prea mult
frigiderul își găsește o pacoste
o mare amorezare cuprinzându-l:
-drag tare mi-e de ea! în fiecare secundă mă sting pentru a nu o deranja,
pentru a nu o trezi din somnul ei de frumusețe.
[…]
ei bine, el și-a ars becul doar pentru ea
pentru draga lui iubită, leguma.
săraca îngheață mereu când îi este în brațe, tare rău îmi pare…
leguma iubește suportul din hol
acolo sunt așezate milioane de fructe
leguma crede că și ea se poate încadra,
păcat că mai târziu frigiderul va afla.
-hei, leguma mea, chiar crezi că te voi lăsa ? ai dreptate,știu ca îți fac destul rău
însă știu ca dacă te las să pleci îți fac și mai mult rău…
chiar vrei sa pleci de lângă mine?
chiar crezi ca mie îmi convine
să rămân atâtea nopți fără tine?
[…]
leguma n-ascultă de frigider
în final, se mută la suportul din hol,
însă peste trei zile își pierde viața;se usucă și cade în gol
nimănui nu-i pasă, doar îndrăgostitul
care și-a iubit leguma atât de mult
încât a lăsat-o să plece chiar dacă știa că aceasta își va pierde viața.
Tu,Străine
M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când
N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,
Dar defapt să mă distrugi ai reușit.
N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.
Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.
Iartă-mă că te-am iertat prea mult
Că n-am devenit cum ai vrut
Iartă-mă că nu te-am meritat.
Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,
Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.
Te-am făcut să pari de pe stele presărat
Căzând în visele mele lucide.
Nu te cunosc, nu știu cine ești,
Dar tot te iubesc în adâncul sufletului
Faci parte din viața mea dăruită trecutului
Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.
Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…
N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.
Știu ca te-ai supărat…
Te rog, străine, nu mă uita,
Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…
Ești parte din mine
Am realizat că îmi lipsești cu adevărat
Însă această lipsă nu duce în obișnuit
Aștept mereu să vii de la muncă cât mai rapid
Să vorbim cel puțin un minut în fiecare zi.
Te-aștept cum câinele-și așteaptă stăpânul când îi este foame,
Te-aștept cum copiii furnicilor
Așteaptă să își simtă mamele.
Te iubesc atât de mult, prin cuvinte e prea greu de explicat
Cu niște simple cuvinte cunoscute de orișicine
N-am să-ți pot împărtăși inima mea
N-am să pot să-ți spun că acolo se află inima ta.
Să dorm liniștită în brațele tale aș vrea
Să privim împreună amurgul-‘serat
Să simt aroma primăverii încă din toamnă
Să simți cum e să fii mereu adorat.
În brațele tale mă regăsesc, mă simt ca acasă
Fiecare bătaie a inimii mele tresare la atingerea ta
Îi mulțumesc lui Dumnezeu, cu sufletul înduplecat,
Că mi-a dăruit un înger ce mi-a dăruit toată dragostea pe tavă.
Ești refugiul, speranța și visul meu neîncetat,
În fiecare vers,iubitule, ești mereu adorat.
Te iubesc din toată inima, n-am să mai scot niciun cuvânt
Un sentiment straniu , un început de cântec sfânt.
Departe de mine însămi
M-am trezit într-o dimineață pe la patru jumate,
Cu ochii plini de lacrimi și inima-n păcate,
O boală-n mine arde,
Neputința mă bate,
Și necunoscutu-mi șoptește că sunt nepregătită.
Unde e eu cea din trecut?
De ce s-a risipit în norii cenușii ai toamnei?
M-a alungat mai departe.
M-a dat afară.
Nu a vrut să mai fi putut.
Plâng.Plâng , dar cu ce folos ?
Din ce pricină trece timpul meu?
Trec și nu-mi vindec sufletul,
Îmi las doar cicatrici,
Adânci ca un ocean secetos.
Sper că mă-nțelegi,sper că nu mă consideri pierdută,
Sunt doar o adolescentă
Care încearcă să trăiască
Într-un distinct mod decât cel normal.
Am zile în care consum alcool,
Dar nu-s alcoolică.
Am zile în care nici nu mănânc,
Dar da, sunt anemică.
Încerc să renunț la vicii.
Să fii anemic e un lucru groaznic.
Personal,simt cum corpul mi-e preluat
De o identitate necunoscută.
M-am plictisit de acel sfat:
"Ia și mănâncă!"
Ei cred că e așa ușor să o faci,
Dar când ajungi să fii în situația de față
Realizezi că e chiar greu.
Dezamăgirea apare când nu reușești
Și îți e din ce în ce mai rău...
Poezie dedicată mie
Irina, eşti floarea cea din zori,
Cu ochi senini și dulci fiori.
Când zâmbești totul prinde viață,
Tu esti raza mea blândă,
cea de dimineață!
Irina, eşti un val de gânduri clare,
Ea în marea timpului nu dispare.
Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,
Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!
Ești o șoaptă-n univers,
Un nor pierdut în stele,
ce își caută un sens.
Țeși vise în aerul tăcut,
Şi lași cerul gol, de necrezut!
Ești o carte nesfârșită,
Cu pagini scrise-n stele liniştită.
Porți în tine răspunsuri ce nu mor,
Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!
Irina fata fericită
Cu zâmbetul cald
Şi privirea rece.
Privesc la stele
Cu gândul ca te voi vedea printre ele
Cobor în deal și în vale
cu gând că te voi regăsi în zori
Orice speranță orice dor
Doar un strigăt de dor
Doar o clipă pentru noi
Doar o eternitate pentru noi ...
Sub ochii mei
Mă gândesc la tot ceea ce faci;
la tot ceea ce zici;la ce-ți mai iese pe gură.
Îmi fac singură șase mii de draci.
Mă fac singură să am ură.
Ajungi în final să nu mă mai placi...
Îmi pun întrebări complicate.
Oare vorbești cu altă fată?
Oare îmi poți citi gândurile amestecate?
Am să o las baltă.
Nu mă pricep nici măcar la soartă...
Nu înțeleg cum poți să mă lași așa,
nu înțeleg de ce doar îmi privești mesajele.
Le privești,nu răspunzi,
mă lași cu sufletul cenușă;
cu un lac de apă sărată pe obraji.
Mă ignori din nou și din nou
și în final tot te iubesc ca la început.
Voi scrie mereu cu același stilou
chiar dacă începe să scrie neplăcut;
chiar dacă nu mai e nou...
Fiindcă în căutarea unui alt mai bun
vei găsi prea multe alegeri,
dar tot pentru cel mai prost vei deveni lăstun.
Apoi vei dori să-ți poți scoate din creieri
toate amintirile care apun...
Astea sunt doar gânduri de ale mele;
gânduri nebune;gânduri care nu se știe de unde vin.
M-am plictisit de ele,
am un sentiment de antipatie
în legătură cu ele,cu mine,cu tine, în legătură cu poemele...