Inger fără aripi #îngerul meu

Ding -dang,bun rămas;

Ticăia domol un ceas.

Timpul iute fuge,

Pe pereți se scurge..

Prin ecoul încăperii

Colinda impasul vremii,

Scârțâia sub dușumea 

Și prin uși gemea..

Perdeaua -nvolburată ,

De gura vântului suflată,

De ziduri se smulgea,

Zborul clipelor frângea..

Din șemineul stins

Apusul s -a prelins 

Și vocile odăii 

S-au supus tăcerii.

Unde pleci, copilărie?.,

Sub bătaia vântului 

Cu scurgerea timpurie 

În clipocitul râului..

Tinerețe,de ce treci?.,

Prin freamătul vremii,

Frunzărind poteci 

Și patimile inimii..

Bătrânețe,de ce doare?..,

Când din petale arămii 

Umila ta înfățișare,

Se dezvăluie lumii..

De ce clipele zboară 

Și nu dă mersului popas 

Florilor să mai răsară 

Sub pendula de ceas..?

De ce drumul înapoi 

E îngrădit de ziduri 

Și pașii reci și voi

Se perindă printre gânduri..?

Gânduri care dor,

Purtate de vânt,

Scuturate din nor

Doboară la pământ..

Cuvinte ce rănesc 

Suflete curate,

Cu amar plătesc 

O doză de dreptate..

Simțăminte ce stârnesc 

Lacrimi pe furiș 

Din iubiri ce ofilesc,

Zâmbindu-ne pieziș...

Regretele ce rod,

Zdrentuind veșminte 

De pe trupul schilod,

Închipuit de minte..

Amintiri ce răscolesc 

Privirile răvășite 

Și -n noapte șoptesc,

Invocând din spirite..

Întâmplări ce copleșesc,

Împovărând la extrem.,

Împrejurări ce definesc 

Efemerul din sistem..

Mamă,a mai trecut un an

Din năzuința mea în van,

Că mă vei suna vreodată 

De mustrări mușcată..

Eu șterg timpul pierdut,

Absenței tale ce -am durut.

Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;

Dorul de tine,greu apasă..

Te voi aștepta în prag

Că pe omul cel mai drag,

Te voi pofti în casa mea umilă,

Jucând rolul de copilă..

Îți voi cerși o mângâiere,

Nu tărâm cu lapte și miere,

Doar să  simt pt o clipă 

Căldura ta de sub aripă.

Te voi ruga de un răgaz,

Să pictez al tău obraz,

Să -l așez frumos în ramă,

Să -mi vegheze somnul, mamă..

Te voi pofti apoi la masă 

Și așa -i vremea ploioasă;

De ce n -am zăbovi până -n zori 

Să ți fac o rochie de flori..

De ce-ai pleca prin frig și ceață,

Când eu sunt soare și verdeață,

Iar dacă zborul iar te cheamă,

Să nu -mi dai de știre, mamă...

Te dor oasele, bătrâne, 

Din rărunchi trosnesti și gemi.

Nu mai speri ziua de mâine 

Si de umbra ta te temi.

Uscativ, palid la față 

Zaci in scaun cu rotile 

Si te scufunzi in ceață, 

Blocat în vorbe inutile.

Pufai din țigara stinsă, 

Sorbi din paharul gol;

Iar povestea ta nescrisă 

E ferecata  la subsol.

Joci in lumea ta fictiva, 

Te complaci la izolare

În odaia ta captiva 

Fără cer ori soare..

Din coltul tăcut răzbate 

Radioul îmbătrânit cu tine;

Notele -I șterse și mate

Te imită in suspine..

Moșule, deschid fereastra 

Nu mustra,nu bombani:

Nu te -mpotrivi și basta 

Sa -ți vezi rostul de păianjeni...

Suntem oripilați de morți, 

Ne pitulam ca niște hoți;

Privim doar din depărtare 

Pierderea cuiva ce doare.

Deși avem aceiași soartă;

Toti ajungem materie moartă. 

Totuși ne ferim de subiect 

Ca de un mediu infect.

Suntem nepăsători și reci,

Afisam lacrimi seci,

Trecând pe lângă funeralii,

Atenți doar la detalii.

Cine s a stins,de ce și cum

Dispărut pe ultimul drum,

Însoțit de fețe identificate 

De morbida curiozitate. 

Rostim cu jumătate de gură 

Recital din Scriptura, 

Un Dumnezeu sa l ierte 

Pentru ființele inerte. 

Ne izolam etanș de gândul, 

Ca într o zi ne vine rândul, 

Căci ne ar expune fatal

Unui blocaj mintal...

Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August

Uitat in pasii pe nisipul cald

Caci s a racit fiorul pentru tine

S-a stins visarea atator ani…

Azi te am pierdut pe Cerul limped’

Si-n adierea de tarzie vara,

Caci e tarziu si-n inima si-n suflet

Iar timpul a inceput sa nu mai doara…

Azi te am pierdut si te am lasat în urma

Stralucitor , perfect si infinit

Îți multumesc ca-n ciuda atator ani

Inima mi ai hranit!

Sărutul tău mi s-a înfipt în creier

ca un cui ruginit

simt deja bacteria Clostridium tetani

agățată de un neuron

infectându-l

aroma de fruct exotic a gurii tale

încă mă urmărește

doctorul mi-a mai dat o lună de trăit

nimeni nu se încumetă să-mi facă o intervenție pe creier

cineva mi-a sugerat ca remediu hipnoza

altcineva ștergerea memoriei

însă niciuna dintre sugestii nu mă încântă

vreau să-l păstrez...

    Ai mai făcut un pas către plecare,
    Dar ai avut, ușor, presentimentul,
    Că umbra-ți alungită pe cărare,
    Te-a răzgândit și ai pierdut momentul.
    
    Așa că te-ai întors și-ai mai făcut un pas,
    Uitându-ne la mine cu blândețe,
    Căci spre final, eu am fost cel rămas,
    Să te îmbrățișeze cu tandrețe...
    
    În umbra ta, ecoul pașilor mărunți,
    Mi-a fost în suflet și pană și cerneală,
    Iar brazii mei împodobiți cu nea, cărunți,
    S-au scuturat lumină în cale-ți cu sfială...
    
    Căci numai ei puteau să-ți scrie,
    Ce n-am putut să-ți spun eu în cuvinte,
    Iar rimele acestea - adevărată mărturie -
    Au fost și sunt puterea de a merge înainte...

Ce e dragostea divină?

O enigmă, un îndemn?

Frumusețea e deplină

Crezi în tine pentru el.

Sentiment aparte, mare,

Toți suntem în rândul său,

C-o durere delicată,

Devenim ce n-am fost ieri.

Să fi fost la toți aiurea,

Fără lacrimi şi blestem,

Dragostea ar fi doar una,

Petrecută în Eden.

Doar iubind şi fiind iubită,

Înţelegi neîncetat,

Că iubirea nu-i doar una,

E un întreg neterminat.

Ce va fi în lume, Doamne?

Dacă dragoste n-ar fi,

Poate oamenii s-or duce,

Din dorința de-a iubi.

Uită-mă acum de tot

Ca un simplu idiot

Lasă-mă în umbr-acum

N-ai să fii iubit oricum.

Gândul meu la tine zboară

Și pe tine te-nconjoară

Dar deja nu ai de-aface

Mintea ta deja-i în pace.

Nu te mai interesez

Mintea nu ți-o mai presez,

Am rămas o idioată

Și cu mintea-npricinată.

Cioburi de inimă pe vânt purtate

Și de tine spulberate.

Mai are oare sens acum,

Să mai cânt și să mai spun

Cât de mult mi-ai însemnat

Gândul cât mi l-ai mânat.

Stau acum și mă încânt

De memorii din mormânt.

Și acum am înțeles

Că așa a fost mai des.

Te-ai jucat și te-ai distrat

Dar nu vei mai fi încântat

Când ți se va-ntoarce totul

Și se va aprinde focul.

Nu te bucura acum 

Că vei plânge tu oricum.

Mi-era dor și mă rugam neîncetat să te pot uita, 

... Să fii senin, să fii fericit... iubind...

Nu știu ce-a fost în inima și mintea ta,

Dar, ai uitat promisiunea unei îmbrățișări și-a unui vin.

Știu că ți-e sufletul prea greu, 

Și îl îneci tăcut, seara, în pahare, 

Sperând să uiţi ce simţi... ce am simțit si eu

... acum știi și tu... gustul durerii din rănile amare.

Vezi tu... uneori, dorul e chin...

Și fuga-n noapte nu te scapă... 

Eu știu...mi-am cusut sufletul de tine plin,

N-am vrut să nu iubesc cu ființa mea... toată.