Ce frumoasa este dragostea de fapt…

si eu ma pierd cu gandul tot la noi

Iar acum cred in minciuni

afectiunea lor mi-a lasat urme

Ce este mai nedrept

decat o inima pura

imbatata acum cu durere

Este atat de just —

doar o naiva fara suflare,

prinsa-n mreje.

Si ma voi fii invatat vreodata?

ma voi fii ars la degete atat de tare,

sa vreau sa ma scufund in lacul cosmosului

inghetat —

Unde stelele ma orbesc,

unde inteapa cu coltii lor…

Si cand intr-un final ma voi opri in loc,

nu voi mai gravita intre douazeci si unu de sentimente

poate voi deveni imuna

la loviturile lor

Si la acelea

ale celor din lume.

The sentences I've told weren't lies.
That you describe every letter in perfect.
Thy love I could hold for ages.
How much your words could attract...

If you only knew...
How much a broken heart can love.
From my eyes, my overview.
For my dizzy soul to involve..

"Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Înfășoară-mi buzele în veșmântul aromelor tale divine,

Ca o flacără de vară în abisul meu,

Tu, lumină ce aduci căldură în întunericul meu, 

Hrănești inima mea cu extazul veșniciei.

Ești floare ce îmbată inima cu atingerea ei delicată,

Ca o simfonie sublimă ce îmbrățișează urechea cu măiestrie,

Îmbrățișare ce învelește trupul în voalul nopții

Tu ești ploaia mea, căci când lacrimile mele cad,

Picuri ca rouă pe solul rece al dorinței mele,

În furtuna sufletului, ești calmul meu,

În brațele tale, lacrimile devin perle de rugăciune

Pe pieptul tău, suferința se transformă în alinare divină,

Lacrimile nu mai secătuiesc izvorul iubirii noastre,

Căci tu m-ai umplut cu nectarul nemuritor al pasiunii

După epoci întregi, când umbra trecutului mă îngropase în adâncul gândurilor mele,

Astăzi, în aura mea, vibrează o inimă renascută, pulsând în armonie cu universul

În strălucirea unei eternități, viața se desfășoară ca un banchet al esenței tale divine, care răzbate prin veșnicie cu o suavă forță. Și sublimate de lumina iubirii noastre, amarele regrete se estompează într-o neantizare glorificatoare, subtilă și solemnă, sub egida uitării

Ne-am văzut pe același peron al gării triste si-nvechite,

Așa de tare, oare, dragostea se simte?

M-ai lovit cu acea privire rece si atrăgătoare,

Tu m-ai întrebat unde sunt eu călătoare.

Cu obrajii roșii ca o flacăra asprã si aprinsã, 

Mi-am simtit inima cum-mi este prinsă.

Te-am văzut privindu-mă pe ascuns si îngândurat ,

Cum de chiar tu inima mi-ai furat?

Nu-mi pot scoate din minte acei ochi verzi si sclipitori,

Ce intr-o secunda o mie de fiori mi-au dat.

Nu-mi pot scoate din gânduri acea atingere a ta pe spate 

Si acele mii de șoapte.

Mă gândesc dacă ne vom mai vedea vreodată 

Sau ne vom aminti acea-ntalnire de-altadata?

Oare te voi mai vedea venind spre mine-cnet si fără glas

Sau mă vei lasă sa trăiesc în acest impas?

Ne spunem adio,rămas bun

La o raspantie de drum.

Cuprinși de necunoscut ,

Vom uita ce ne a durut. 

Odată n urmă vom privi

Si amintirile ne vor strivi, 

In cumpănă vom zăbovi, 

Regretele vor garbovi. 

Desi nu există cale 

Pe urmele ude si goale,

Ce se pierd in ceață 

In tardiva dimineață  

Dar dacă ne am reincarna

Si stelele ne ar cununa?.

Sperând ca piesa sa ne iasă 

Din cea mototolita si arsa. 

Ne am culege din cenușă, 

Deschizându-se o ușă, 

Sa I dăm idilei sărutare 

Din iubirea ce nu moare..

Această clipă îți aparține,

Iubita mea frumoasă fără egal,

E construită din infinitul de iubire,

Ce ți-l trimit fără oprire,

Zidită din săruturi dulci,

De taină tandre îmbrățișări,

Șoptite vorbe de amor nebun,

Și câte și mai câte magice cuvinte,

Ce le rostesc cu teamă uneori,

Dorind să fie bine șlefuite,

Doar pentru o regină ca in basme,

Doar pentru tine!

Această clipă îți aparține,

Iubita mea frumoasă fără egal,

E construită din infinitul de iubire,

Ce ți-l trimit fără oprire,

Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,

Iubirea mea nu are stații sau oprire,

Iubirea noastră este chiar așa!

(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

În suflet îmi eşti o vioară cântare
cu note născute pe trupul cărare
purtate în ritmuri de inimi bătaie,
săruturi furate-n suflări vâlvătaie.

Aduni în privire tot cerul sclipire,
în negrul din noapte eşti steaua menire
s-aducă lumină în ochii tristeţe,
să porţi alinare în trup bătrâneţe.

La fel voi iubi peste anii vâltoare
atingeri aprinse pe buze culoare
şi tainice şoapte în noaptea femeie
ce fi-vor eterne pe-o frescă scânteie.

Mă poartă iubirea-n cuvinte poeme
aprinse de vreme în semne embleme,
mi-e corpul apatic un trup ascultare,
mi-e viaţa întreagă flămândă suflare.

Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă.
Poate conştiinţa?
La ce bun,
mă vizitează doar duminica,
în spatele bisericii.

Nu mă întreba încotro mă îndrept,
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
şi să murim mereu.
Dacă nu mă întrebi nimic,
obosit de aşteptare,
voi respira doar trecut.

Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi.
Ştii să înoţi?

Astăzi nu sunt acasă.
Poate mâine
vom juca şotronul copilăriei,
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară,
chiar în praful timpului.

Nu mă întreba de cărări
mereu îmi reneg plecările
nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă
poate conştiinţa
dar la ce bun
mă vizitează doar duminica
în spatele bisericii

Nu mă întreba încotro mă îndrept
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
nu mă întreba de nimic
obosiți de aşteptare
vom respira doar trecut

Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi

Astăzi nu sunt acasă
poate mâine
vom juca şotronul copilăriei
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară
în praful timpului

Am pus cuvintele
frunze printre gânduri
altele trăiesc aşteptarea
ecourilor nenăscute să fie
versuri hrănite din mine

Aş pune punct
dar nu pot
plâng virgulele care măsoară
pauzele ascunse printre clasici

Cuvintele se cer
oblojite cu frumos
în ritm liniștitor
nu este un crez
doar o evadare veşnică
din universul mişcător
al trăirilor

În mine port
visele sărutate
cu stropi de poeme
aşa cum au fost odată

Un copil plânge
la televizor
schimbă canalul
îmi spune mintea
și eu îl schimb
o bombă sfârtecă un corp
la televizor
schimbă canalul
îmi spune mintea
și eu îl schimb
doi îndrăgostiți sunt fericiți
la televizor
într-un film alb-negru
schimbă canalul
îmi spune mintea
este o greșeală
fericirea a plecat
și eu îl schimb
micul copil
încă plânge
la televizor

Cupidon

Zelos, din tolba-mi se răsfiră,
cuprinse-n valuri de dorinţă,
săgeţi ce dragoste respiră,
ducând perechile-n credinţă.

Unit-am suflete-n simţire,
priviri ascunse de privire,
scăpate vieţi în asfinţire,
regine, regi în preaslăvire.

Venind din stele căzătoare,
mă simt părtaşul împlinirii,
prin zile veşnic călătoare
eu sunt arcaşul omenirii.

Destine gemene se-adună,
eu singur trec singurătatea,
în ochi cu lacrimă de lună,
urlând în noapte castitatea.

Tu, lună, lasă-mi răsuflarea
s-alunge umbra-ţi de pe faţă,
femeie prinsă pe cărarea
cernută-n dorul meu de soaţă.

Tăcută arzi în neputinţă,
urăşti destinul de proscrisă,
absurd iubită-n nefiinţă,
în slove soarta-ţi e rescrisă.

Pierdut în focul din privire,
renasc din irisul de gheaţă,
m-ascund în patos de iubire,
s-astâmpăr dragostea răzleaţă.

Tu sus, iar zeii nu mă lasă
săgeata-mi bolta să încerce,
furtuna vorbelor m-apasă,
cu tine veacul mă petrece.

Trecut-au ani de suferinţă,
lui Eros Psyche i se-arată,
iubirea-i visul de dorinţă
adus prin propria săgeată.

memorabilia - family notebook

w-poesis magazine