Poem unic de amor
Ție îți scriu acum frumoasa mea,
Poemul unic de amor,
Tu fiind iubita mea fară egal..
Cu siguranță ți-am mai spus așa ceva!
Nu-mi pasă dacă mă repet,
Căci dragostea de nu vorbește ca un prost,
Ce se repetă fără rost
Și spune-ntr-una aceleași vorbe,
Moare...și eu nu vreau așa ceva!
Așa că preafrumoasa mea
Te rog mă trece cu vederea
Și azi și mâine, mai mereu
De îți voi spune te iubescul ce îl știi...
Dar te asigur că-l voi scrie altfel colorat,
Să-ți placă forma lui ce-o voi schimba mereu,
Iar de te-ntrebi ce vreau de fapt,
Este să-ți fur un zâmbet sau surâsul tău!
(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Horia Stănicel
Дата публикации: 4 февраля 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 515
Стихи из этой категории
Pierduta...
ma pierd în "ce ar fi fos..dacă.."
în ceea ce a fost...odată ca niciodată,
în ceea ce ar fi putut sa fie
in vorbe deșarte, promisiuni uitate.
ma pierd în "noi" demult apusi,
în vise ce prematur s-au risipit
în tot ce-am fost și tot ce-am devenit
azi doi straini...cândva îmbrățişați
as fi dorit sa ne mai fim puțin,
timpul sa nu rupă foaia pentru vesnicie
cum bobul în vie așteaptă sả devină vin
aștept și eu privirea-ti calda sa-mi adie..
Sa pot
Să pot spune as vrea, ca este prea târziu
Ca nu mai țin la tine
C-am obosit să scriu în cenușiu
Așteptând ce nu mai vine.
Să pot spune as vrea, ca am uitat de tine
Ca nu mai stiu cum arăți
Că nu-mi mai curg lacrimi fine
În umbra tainicilor nopți.
Să pot spune as vrea, ca nu mai doare,
Purtarea ta nelegiuită
Ca nu-mi mai ești dorință arzătoare
Și viața mea de-un timp e liniștită...
Să pot spune aș vrea, ca am uitat povestea
Ca te-am uitat ca pe oricine
Să pot spune as vrea, toate astea
Dar aș minți... stii bine...
iubire fostă
cand am vazut ca nu mai deschidea ochii
si ca nu raspunde la numele său
am simțit cum respirația mea dispare
cum picioarele îmi tremurau
nu sunt pregătită pentru o pierdere
își revine
și se uita in gol
de abia articuleaza da si nu
in privirea lui vad suferinta si dor
dor de a sa fostă iubire…
Eclipsă
În lipsa ta e plin de semne reci,
Ca-ntr-o scrisoare arsă pe jumate',
Cuvintele se-aprind în colțuri vechi
Și mor în înțelesul lor, nevinovate.
Se sting pe rând, ca umbrele sub ploi
Fragmente din tot ce n-am spus vreodată,
Și caut printre rânduri chipul tău,
Să te mai văd de aproape încă odată.
Rămân doar părți de fraze nerostite,
Un "te..." pierdut și "...dor" fără cuvinte,
O virgulă ce așteaptă să continue,
Și-un punct ce nu a terminat o propoziție.
Și nu-i distanța care mă-nspăimântă ,
Mi-e teamă doar de ce nu pot să-ți spun,
Că dorul meu imens în lumea lui,
Ar vrea să știe că nu e nebun.
Ноты
С каждой минутой голые ноты горят в твоём голосе,
С каждой минутой я таю все больше в его холоде,
С каждым шагом все больше теряюсь в этом полюсе,
С гаждым словом ты все дальше и это наше прошлое.
Теперь ты осталась на всегда одна,
и нотки твоих слов всеголишь забытая ода,
Где ты была когда так мне была нужна?
Когда я остался один на один, и победила чума...?
O îmbrățișare pentru sufletele rătăcite
Aș vrea sa strâng la piept, într-o îmbrățișare-adâncă,
Copiii ce-au trăit cu inima pe stâncă,
Ce-n viciu și-au găsit doar umbrele-i pierdute,
Rămând pe veci captivi în luptele tăcute.
Copii ce au fost părinți, cărând poveri amare,
În case-n care dragostea era doar-o întâmplare.
S-au zbătut să crească, să fie stâlp și scut,
Uitând că și ei însăși au nevoie de-ajutor.
România se miră, că tinerii-s fugiți,
De gândul unei case, de visuri împliniți.
Dar cum să-și dorească familie și rost,
Când haosul în sânge a devenit adăpost?
Au confundat iubirea cu trupuri trecătoare,
Și casa cu o luptă, o veșnică-ncercare.
N-au cunoscut ce înseamnă să fi iubit curat,
Când prinții lor au doar umbre de-mprumumutat.
Pe cei ce au pierdut părinți,
căzuți-n negru hău.
Sau alungați de-acasă, învățați că n-au sălășluire-n râu.
Pe cei ce au părinții vii, dar suflete pustii,
Absenți din viețile care ar trebui să fie vii.
Pierduta...
ma pierd în "ce ar fi fos..dacă.."
în ceea ce a fost...odată ca niciodată,
în ceea ce ar fi putut sa fie
in vorbe deșarte, promisiuni uitate.
ma pierd în "noi" demult apusi,
în vise ce prematur s-au risipit
în tot ce-am fost și tot ce-am devenit
azi doi straini...cândva îmbrățişați
as fi dorit sa ne mai fim puțin,
timpul sa nu rupă foaia pentru vesnicie
cum bobul în vie așteaptă sả devină vin
aștept și eu privirea-ti calda sa-mi adie..
Sa pot
Să pot spune as vrea, ca este prea târziu
Ca nu mai țin la tine
C-am obosit să scriu în cenușiu
Așteptând ce nu mai vine.
Să pot spune as vrea, ca am uitat de tine
Ca nu mai stiu cum arăți
Că nu-mi mai curg lacrimi fine
În umbra tainicilor nopți.
Să pot spune as vrea, ca nu mai doare,
Purtarea ta nelegiuită
Ca nu-mi mai ești dorință arzătoare
Și viața mea de-un timp e liniștită...
Să pot spune aș vrea, ca am uitat povestea
Ca te-am uitat ca pe oricine
Să pot spune as vrea, toate astea
Dar aș minți... stii bine...
iubire fostă
cand am vazut ca nu mai deschidea ochii
si ca nu raspunde la numele său
am simțit cum respirația mea dispare
cum picioarele îmi tremurau
nu sunt pregătită pentru o pierdere
își revine
și se uita in gol
de abia articuleaza da si nu
in privirea lui vad suferinta si dor
dor de a sa fostă iubire…
Eclipsă
În lipsa ta e plin de semne reci,
Ca-ntr-o scrisoare arsă pe jumate',
Cuvintele se-aprind în colțuri vechi
Și mor în înțelesul lor, nevinovate.
Se sting pe rând, ca umbrele sub ploi
Fragmente din tot ce n-am spus vreodată,
Și caut printre rânduri chipul tău,
Să te mai văd de aproape încă odată.
Rămân doar părți de fraze nerostite,
Un "te..." pierdut și "...dor" fără cuvinte,
O virgulă ce așteaptă să continue,
Și-un punct ce nu a terminat o propoziție.
Și nu-i distanța care mă-nspăimântă ,
Mi-e teamă doar de ce nu pot să-ți spun,
Că dorul meu imens în lumea lui,
Ar vrea să știe că nu e nebun.
Ноты
С каждой минутой голые ноты горят в твоём голосе,
С каждой минутой я таю все больше в его холоде,
С каждым шагом все больше теряюсь в этом полюсе,
С гаждым словом ты все дальше и это наше прошлое.
Теперь ты осталась на всегда одна,
и нотки твоих слов всеголишь забытая ода,
Где ты была когда так мне была нужна?
Когда я остался один на один, и победила чума...?
O îmbrățișare pentru sufletele rătăcite
Aș vrea sa strâng la piept, într-o îmbrățișare-adâncă,
Copiii ce-au trăit cu inima pe stâncă,
Ce-n viciu și-au găsit doar umbrele-i pierdute,
Rămând pe veci captivi în luptele tăcute.
Copii ce au fost părinți, cărând poveri amare,
În case-n care dragostea era doar-o întâmplare.
S-au zbătut să crească, să fie stâlp și scut,
Uitând că și ei însăși au nevoie de-ajutor.
România se miră, că tinerii-s fugiți,
De gândul unei case, de visuri împliniți.
Dar cum să-și dorească familie și rost,
Când haosul în sânge a devenit adăpost?
Au confundat iubirea cu trupuri trecătoare,
Și casa cu o luptă, o veșnică-ncercare.
N-au cunoscut ce înseamnă să fi iubit curat,
Când prinții lor au doar umbre de-mprumumutat.
Pe cei ce au pierdut părinți,
căzuți-n negru hău.
Sau alungați de-acasă, învățați că n-au sălășluire-n râu.
Pe cei ce au părinții vii, dar suflete pustii,
Absenți din viețile care ar trebui să fie vii.
Другие стихотворения автора
Respirația iubirii
Să respirăm iubirea împreună
Îmbrățișați stând cât pentru veșnicie,
Tu mă respiri pe mine când expir,
Eu respirându-te pe tine când expiri,
Așa lăsăm iubirea să ne patrundă
În sânge sau în oase și în gând,
Căci dragostea este chiar viața ce respiră,
Atunci când îți declar că te iubesc fără oprire,
Iar tu îmi spui că mă iubești etern...
Nu-i dragostea opusul morții care tace rece,
Nu noi suntem prezentul care face viața să respire?
Tu mă respiri pe mine când expir,
Eu respirându-te pe tine când expiri,
Așa lăsăm iubirea să ne patrundă
În sânge sau în oase și în gând!
(11 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Clipa
De vrei să mă iubești
Fugind din clipa ce-i doar umilă prizonieră
Ce ferecată stă în colivie
Captivă fiind
Și-și scaldă chipul doar în lacrimi și tristele închipuiri,
De vrei să mergi pe calea fericirii
Uitând ale trecutului încorsetări,
E timpul să pășești cu mine,
Să te înalți din visele ce au murit
Și te opresc să zbori la mare înălțime...
Iubind-mă vei înțelege că Dumnezeu iar îți zâmbește,
Și-ți dăruiește ce-i pierdut
Trăgându-te de mână
Prin vorbele ce îți sosec acum În clipa asta, chiar de mine!
(1 februarie 2024- Vasilica dragostea mea)
Melcul
Grăbit este melcul când nu se grăbește!
Zadarnic zâmbește bietul nimeni văzându-l,
Căci melcul molcolm își zice cântul!
Ce repede trece melcul prin viață,
Și totuși lecția lui te învață,
De vrei să-l privești când pe scenă se află!
Copiii îl prind de-a sa casă ce-și cară,
Melcul se-ntreabă mirat ce se-ntâmplă,
E bine totuși că nu-l omoară,
Și-l scot doar puțin din rolul lent ce-l arată,
Își vede de treabă, nici că-i pasă,
Dar e mâncat în final de o barză!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Monolog nepoetic
Așa cum culoarea din pensula pictorului,
Are nevoie de un suport sau de o pânză
Pentru a prinde viață,
La fel vorbele rostite de cineva,
Au nevoie de altcineva..
Dar ce se întâmplă cu gândurile exprimate și neauzite?
De câte ori nu vorbim singuri?
Ne aude oare cineva?
Ne aude propria conștiință...
Dar ne mai aude și altcineva....
Să fie Dumnezeu,demonii?
Nu cumva chiar și un monolog nerostit are pe cineva spectator?
(10 ian 2023 H.S)
Darul
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești,
Știu că așa arată fericirea
Și știu c-ai început să mă iubești.
Cu tine ziua își are rostul,
Iar fără tine toate-s scrum,
Așa pățești când dragostea se naște,
Nimic din astă lume nu-ți mai aparține,
Pe toate ochii tăi le văd sau le privesc,
Ca tainice minuni din cer sosite,
Eu doar iubindu-te,
Pot zice c-am inceput să sper...
Căci viața asta este trecatoare,
Iluzie precum un fum,
Ce să-ți dorești ,doar cu ardoare,
Decât iubirea care nu mai moare,
Știindu-ne și tu și eu cu Dumnezeu,
Mergând doar cu Hristos pe singura cărare,
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești !
(14 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Luni
Iubita mea,la inceput de săptămână,
Îți voi trimite un sărut simbolic,
Știind că nu te pot ține de mână,
Și nici să-ți simt parfumul mistic îngeresc,
Să te miros aș vrea dar n-o pot face
Are iubirea briza sa?
Iubindu-te am gândul prins la tine,
Am un suspin dar am și-o mare fericire
Știind că ești iubita mea pe veșnicie
Sau că eu sunt iubirea ta!
(26 februarie 2024 Horia Stănicel)
Respirația iubirii
Să respirăm iubirea împreună
Îmbrățișați stând cât pentru veșnicie,
Tu mă respiri pe mine când expir,
Eu respirându-te pe tine când expiri,
Așa lăsăm iubirea să ne patrundă
În sânge sau în oase și în gând,
Căci dragostea este chiar viața ce respiră,
Atunci când îți declar că te iubesc fără oprire,
Iar tu îmi spui că mă iubești etern...
Nu-i dragostea opusul morții care tace rece,
Nu noi suntem prezentul care face viața să respire?
Tu mă respiri pe mine când expir,
Eu respirându-te pe tine când expiri,
Așa lăsăm iubirea să ne patrundă
În sânge sau în oase și în gând!
(11 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Clipa
De vrei să mă iubești
Fugind din clipa ce-i doar umilă prizonieră
Ce ferecată stă în colivie
Captivă fiind
Și-și scaldă chipul doar în lacrimi și tristele închipuiri,
De vrei să mergi pe calea fericirii
Uitând ale trecutului încorsetări,
E timpul să pășești cu mine,
Să te înalți din visele ce au murit
Și te opresc să zbori la mare înălțime...
Iubind-mă vei înțelege că Dumnezeu iar îți zâmbește,
Și-ți dăruiește ce-i pierdut
Trăgându-te de mână
Prin vorbele ce îți sosec acum În clipa asta, chiar de mine!
(1 februarie 2024- Vasilica dragostea mea)
Melcul
Grăbit este melcul când nu se grăbește!
Zadarnic zâmbește bietul nimeni văzându-l,
Căci melcul molcolm își zice cântul!
Ce repede trece melcul prin viață,
Și totuși lecția lui te învață,
De vrei să-l privești când pe scenă se află!
Copiii îl prind de-a sa casă ce-și cară,
Melcul se-ntreabă mirat ce se-ntâmplă,
E bine totuși că nu-l omoară,
Și-l scot doar puțin din rolul lent ce-l arată,
Își vede de treabă, nici că-i pasă,
Dar e mâncat în final de o barză!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Monolog nepoetic
Așa cum culoarea din pensula pictorului,
Are nevoie de un suport sau de o pânză
Pentru a prinde viață,
La fel vorbele rostite de cineva,
Au nevoie de altcineva..
Dar ce se întâmplă cu gândurile exprimate și neauzite?
De câte ori nu vorbim singuri?
Ne aude oare cineva?
Ne aude propria conștiință...
Dar ne mai aude și altcineva....
Să fie Dumnezeu,demonii?
Nu cumva chiar și un monolog nerostit are pe cineva spectator?
(10 ian 2023 H.S)
Darul
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești,
Știu că așa arată fericirea
Și știu c-ai început să mă iubești.
Cu tine ziua își are rostul,
Iar fără tine toate-s scrum,
Așa pățești când dragostea se naște,
Nimic din astă lume nu-ți mai aparține,
Pe toate ochii tăi le văd sau le privesc,
Ca tainice minuni din cer sosite,
Eu doar iubindu-te,
Pot zice c-am inceput să sper...
Căci viața asta este trecatoare,
Iluzie precum un fum,
Ce să-ți dorești ,doar cu ardoare,
Decât iubirea care nu mai moare,
Știindu-ne și tu și eu cu Dumnezeu,
Mergând doar cu Hristos pe singura cărare,
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești !
(14 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Luni
Iubita mea,la inceput de săptămână,
Îți voi trimite un sărut simbolic,
Știind că nu te pot ține de mână,
Și nici să-ți simt parfumul mistic îngeresc,
Să te miros aș vrea dar n-o pot face
Are iubirea briza sa?
Iubindu-te am gândul prins la tine,
Am un suspin dar am și-o mare fericire
Știind că ești iubita mea pe veșnicie
Sau că eu sunt iubirea ta!
(26 februarie 2024 Horia Stănicel)