De ce să nu fim mai buni?

A venit toamna și frunzele nu mai cad,

Se țin de copaci ca vara care nu vrea să plece.

O plimbare frumoasă pe alee se observă,

Iar printre razele soarelui, iubirea se avântă.

De departe ceva strălucitor se vede,

Nu e de la raze, e ceva neobișnuit,

E o fată care încet spre mine vine,

Cu un zâmbet cald și-un suflet liniștit.

Avea în ochi o toamnă aurie,

Și-n părul ei se rătăcea lumina,

Părea desprinsă dintr-o poezie,

Pe care o așteptasem toată viața.

S-a apropiat și timpul parcă s-a oprit,

Nici vântul nu mai îndrăznea să bată,

Am privit-o lung, fără să spun nimic,

Avea un chip frumos, cu un farmec aparte.

Am mers apoi tăcuți pe alee,

Sub frunzele ce încă se țineau de copaci,

Vorbeam puțin, dar parcă între noi

Se spunea tot ce nu puteam să spun.

Poate că uneori iubirea vine

Când nici nu o mai cauți pe nicăieri,

Se-așază simplu lângă tine

Și schimbă toamna într-un început de primăveri.

Iar dacă frunzele vor începe să cadă,

Și vara va pleca încet, încet,

Eu voi păstra acea frumoasă plimbare

Și chipul ei, în suflet, ca pe un secret.

13.09.2026

Andrei GUȚU

Lumina coboară din cerul senin,

Biblia ne arată drumul divin.

Cu dragoste și răbdare în inimă,

Sufletul se înalță spre pace și lumină.

Iartă-ne, Vatră, iartă-ne, Țară,

Pentru a noastră îngâmfare și pentru lașitate.

Rătăciți-am fost în întuneric, pustiiți de fapte,

Atâta timp fără tine, nevinovată Patrie.

Iartă-ne, Mamă, iartă-ne, Tată,

Că am fost departe de voi, de îmbrățișările calde.

Acolo, în uitare, iubirea se stingea-n singurătate,

Iar noi speram mereu că vom reveni...

Vom reveni la rădăcini, la casa părintească.

Iartă-ne, Doamne, iartă-ne iar,

Pentru credința noastră oarbă, neînfricată.

Dă-ne putere să mergem uniți mai departe,

Să purtăm în suflet dragostea de odinioară — 

pentru Țară, pentru Părinți, pentru Dreptate.

04.12.2025

Andrei Guțu

El pășește în clasă ca într-un templu de idei,

Unde fiecare cuvânt devine sămânță de vise.

Învățătura nu e povară, ci flacără ce arde în tăcere,

Și din fiecare copil crește un univers posibil.

Cu răbdare țese fire nevăzute de cunoaștere,

Transformă greșelile în drumuri și întrebările în porți.

Nu predă doar lecții, ci modelează caractere,

Și în fiecare privire aprinde scântei de curaj.

Profesorul e arhitectul timpului și al speranței,

Farul ce luminează drumuri nevăzute spre mâine.

Prin el școala pulsează, iar generațiile cresc,

Învățând să creadă în puterea lor și în frumusețea lumii.

Unii tac.

Privesc cum totul se destramă

și spun doar: „Asta e.”

Își pleacă ochii,

își închid sufletul,

și trec mai departe,

ca și cum pământul n-ar fi al lor.

Alții, însă,

au mers cândva în noroi până la genunchi,

cu frica în piept și credința în inimă,

au ținut drapelul ca pe un fiu

și n-au întrebat nimic.

Au făcut ceea ce trebuia făcut.

Ei n-au avut rețele, camere, trofee,

doar o țară în suflet

și o tăcere care cântă și azi.

Indiferenții trăiesc ușor,

dar cei care au luptat

trăiesc adânc,

într-o istorie care nu se laudă,

ci respiră prin pământul umed al mormintelor lor.

Uneori, mă gândesc:

dacă tăcerea lor s-ar face glas,

ne-ar întreba simplu

„Ce-ați făcut cu jertfa noastră?”

Și poate atunci

cei care dorm în scaune moi

ar simți rușinea ca pe o rugăciune,

iar cei care mai cred

ar aprinde o flacără

nu doar pentru morți,

ci pentru cei vii,

ca să se trezească.

02.11.2025

Andrei GUȚU

Am plecat departe de casă, dar m-am întors.

Mama m-a întâmpinat cu bucurie pe chip și m-a strâns în brațe, ca și cum timpul nu ne-ar fi despărțit niciodată.

Veneam dintr-o țară străină, însă sufletul meu a rămas mereu aici, pe pământul strămoșesc.

Aici, liniștea nu este doar tăcere, ci o armonie care cuprinde trupul și sufletul.

Ce bine este acasă, printre florile care înfloresc în fiecare primăvară, lângă dealurile care veghează și lângă izvorul care curge limpede, neobosit.

Aici am înțeles că rădăcinile nu se uită niciodată. Oricât de departe m-ar purta viața, drumul inimii mă va aduce mereu acasă.

Vino iubito,

Sărută-mi obrazul,

Alintă-mi iubirea,

Cum mângâi turcoazul.

Zâmbeşte copilă,

Trăieşte iubirea,

Apucă-mi braţul,

Redă-mi fericirea.

Sărutu-ţi obrajii,

Plini de bujori,

Zburăm prin iubire,

Plutim peste nori.

Amorul ne-apasă,

Plăcerea trăim,

Iubirea-i frumoasă,

În ea să murim.

Îmi doresc in sufletul tau

Să mă ții prizoniera,

Cu iubirea mea,să ți luminez inima

Sunt a ta,fii al meu,

Pentru mine,tu însemni acasă,

Te iubesc așa cum ești,

Voi fi cu tine, doar cu tine,

Până ce lumea se va sfârși,

Doar cu tine, inima mie întreaga,

Voi fi cu tine, doar cu tine,

Noapte și zi Doar in inima mea vei fi

Respir sigur, dar sufăr în doi.
Deschid ochii… și sunt goi…
Nu au strălucire să privească
Nimicul din singurătatea ce mă înconjoară.

Adorm sigur, dar visez la noi doi,
Deschid ochii…. și sunt moi…
Nimicul, dansând îi înconjoară,
Iar pe obraz rămâne doar o urmă amară…

Iubesc singur, nu suntem noi doi,
Deschid sufletul…dar simt război…
Tropode ce scârțâie ușa de metal ruginită,
A inimii mele lăsată să moară sigură.

Gândul meu zboară spre tine,

Ducând cu el iubirea mea,

Și-ți va aduce de la mine,

Ceea ce simt că-i dragostea

Te rog nu-mi pune etichetă,

Vreau scuza să-mi accepți,

Chiar dacă ea iar se repetă,

Și-ți este greu din nou să ierți

Nu pot veni cum am promis,

Să  ne-ntâlnim să discutăm,

Și să vorbim în mod deschis,

Nimic să nu mai amânăm

Distanța dintre noi e mare,

Și uneori devine apăsătoare 

Să nu te văd asta mă doare,

Și simt cum dragostea dispare

Sunt neliniștit și am o teamă,

Că ochii nevăzuți se pot uita,

Dar știu că mi-ai furat inima,

Și de la tine n-o pot muta

..................................

Voi încerca să vin în țară,

Unde îmi este dragostea,

Degeaba ai câștig afară,

Dacă trăiești departe..de iubirea ta!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Știri venite către seară,

Iz de nouă primăvară

Naște cercuri colorate

Tipărite ca într-o carte.

Flueră pala de vânt

Eveniment trecător

Raza  scântee în soare

Ici și colo flori apare.

Cântă cucul într-o vâlcea

Imortalizată-i clipa.

Totu-i feriee,minunat

Acord fin  în cer înalt.

Continui să scriu două cuvinte

În fiecare zi când mă trezesc,

Pentru a mea soție minunată

Spunându-i simplu ,,te iubesc".

Cum aș putea să uit să-i spun

Cuvinte dulci cu multă prețuire,

Când ea îmi este speranța vieții

Și sensul unic ce duce la fericire.

Mult timp ne-am evitat privirile

Că ochii noștri erau pe-altundeva,

Pân' într-o zi când s-au intersectat

Și unul pentru altul am simțit ceva.

Povestea a început cu-o tatonare

Trăind apoi mai mult decât o idilă,

Făr' a gândi că vom semna în timp

La primărie, un jurământ, pe-o filă.

Și anii au trecut peste-amândoi

Furând a noastră dulce tinerețe,

Și ne-au plantat pe chipuri umbre

Ca semne de trecere la bătrânețe.

Acum după o viață cu multe încercări

Continuăm să ne-alintăm cu ,,te iubesc",

Și zilnic înălțam o rugă la Domnul Sfânt

Din care nu lipsește, cuvântul ,,mulțumesc"!