Apus pe Valea Loirei
Eram și eu prin somptuoasa Franță...
Când m-ai paralizat cu a ta eleganță.
Mă porți prin Paris, Lyon, Marsilia, Nisa...
Cred că urmează Turnul din Pisa!
Dar asta când om fi noi suficienți de puternici
Să trecem hotare adevărate.
Că momentan ne împiedicăm de propriile umbre
Care par să imite grandiosul ”Le Louvre”.
Onorat că te-am cunoscut, mă declar...
La apus pe Valea Loirei, în dualul august.
- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Sergiu Țandără
Iubire, Vis, Iluzie, Franța
Дата публикации: 3 января
Просмотры: 163
Стихи из этой категории
Când iubesti
Cand iubești îți pasă ...
De fiecare lacrimă vărsată
De fiecare adiere a vântului Care-ți vorbește pe glasul lui
De norii toți ca de poveste,
De orice șoaptă ce-ți sosește
De soare,ploaie,mare,munte
De vorbe calde și lucrurile mici mărunte
De gândurile toate,fie rele fie bune,
De fete și băieți din sate,
Și de orașele aglomerate,
Iubirea le ține pe toate!
Eu mă gândesc acum la tine,
Tu mă primești iarăși la tine,
Adio tu singurătate!
(7 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Iubito,ești icoana mea
Ce este o icoană de nu revarsă valuri de speranță sau iubire?
Și ce-i iubirea dacă n-are o icoană?
Nu-i Dumnezeu o dragoste așa de mare
Care pe toți și toate le cuprinde?
Pe-a mea iubită El mi-a trimis-o s-o iubesc iar ea să mă iubească,
Cu dragoste nemuritoare si veșnică,desăvârșită..
Căci Dumnezeu toate le poate face,
Nu el iubirea naște și o trimite?
Iubito ,prin tine eu îl văd pe Dumnezeu,
Iar Dumnezeu mă vede doar prin ochii tăi frumoși
Pe care ți-i sărut mereu,
Tu fiind icoana mea,
Iar Dumnezeu șoptește tainic
Prin dragostea ce de la tine îmi sosește
Și ne iubim cuprinși de-același Dumnezeu!
(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Amintiri
Mi-amintesc când m-ai sărutat pe frunte
Sărutul pe frunte...promisiune,
Spune-mi azi dorului ce să-i spun???
...închid ochii ușor, și te strig pe nume...
Si-mi ești mai viu decât ai fost vreodată
Amintirile ma prind ca intr-o vrajă
Și ma întind pe o pagină albă, fără hotar
Să nu mai vad intunericul ce zace-n pahar
Mi-amintesc cum mi-ai prins părul în pumn
Cât mi-a plăcut...stiu că-mi venea sa te sărut
Păcat c-acest moment a fost nedemn
Și n-a primit o-mbrățisare de sfârșit...
Ion pozitiv
Ieșită pe balcon
După un duș fierbinte
Te văd trecând pe bulevard...
De-ai ști... că te aveam în minte...
Imaginea verii cu al tău vin
Mi-a acoperit privirea
Păcat... nu pot să te sun...
M-ai acuza cu... hărțuirea...
Și te-am privit cu ochii uzi
Cum mi te pierzi printre mașini
Te-am strigat în gând...poate m-auzi
Și te întorci să mă fericești cu-n vin...
E rece, mâinile-mi tremură
lar sufletul mi se cutremură
De durere și de dor amar
Și că tot în jur e doar neclar....
E seara Sfântului Ion
Și azi in gând cu tine o s-adorm...
Ce trăiesc e atât de primitiv..
Te-am zărit...mi-e seara un Ion pozitiv..
Naivă mai ești fată
E toxic pt tine,fată,
Nu mai ești cea de altădată;
Aud adesea -n comentarii
Și păreri contrarii;
Dacă -l iubește, iartă,
E firesc să se despartă,
Destinul,magic i a unit
Și fericirea are un sfârșit...
E drogul meu,nu am ce face,
Vă rog, lăsați -mă în pace,
Dar vocile se întețesc,
Mă critică, mă amețesc;
Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,
N ai iubi fără să doară?..
Toți in viață pătimim
Pt acel ceva sublim.
Dependentă sunt de tine
Și o spun fără rușine.
De gura lumii chiar nu mi pasă
Dorul de tine mă apasă.
Iar voi cei plini de mustrări
Spre cele patru zări
Vedeți -vă de drum;
Eu vină mi o asum.
Eu cred , invidia vă roade
Că simțu-n mine arde.
Eu nu vreau compătimire,
Ci fărâma de iubire,
Chiar de inima suspină,
De abia aștept să vină
Al meu iubit pribeag
Și voi pune rămășag,
Că -l voi îmblânzi vreodată;
Naivă mai ești fată...
Cina de Craciun
L-am invitat de Crăciun pe Dumnezeu la mine acasă,
Nu am avut nimic bun ce să îi pun pe masă.
Sfidam neîndurător pământul, mângâind cerul…
Speram ca El să mă ierte, ştiindu-mi misterul.
Rupând o bucată de pâine i-am spus:
Mănâncă, acesta este trupul meu de durere străpuns,
I-am dăruit apoi un pahar de vin şi i-am zis:
Bea-l Doamne, acesta este sângele meu de patimi atins.
Am început să-i cânt apoi o doină de jale,
El îmi striga surâzând: - Mai tare, mai tare!
Am vrut să-i ofer un ultim cadou,
Să-L îmbrac cu sufletul meu.
El m-a oprit şi apoi m-a înveşmântat în lumină,
Trăgând peste cer o divină cortină.
Sute de aripi au năvălit ca un roi de albine,
Şi fiecare pereche zbura cu o parte din mine.
Lâng-o iesle cu prunc m-am trezit reclădit,
Şi cete de îngeri îmi cântau: Crăciun Fericit!
Când iubesti
Cand iubești îți pasă ...
De fiecare lacrimă vărsată
De fiecare adiere a vântului Care-ți vorbește pe glasul lui
De norii toți ca de poveste,
De orice șoaptă ce-ți sosește
De soare,ploaie,mare,munte
De vorbe calde și lucrurile mici mărunte
De gândurile toate,fie rele fie bune,
De fete și băieți din sate,
Și de orașele aglomerate,
Iubirea le ține pe toate!
Eu mă gândesc acum la tine,
Tu mă primești iarăși la tine,
Adio tu singurătate!
(7 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Iubito,ești icoana mea
Ce este o icoană de nu revarsă valuri de speranță sau iubire?
Și ce-i iubirea dacă n-are o icoană?
Nu-i Dumnezeu o dragoste așa de mare
Care pe toți și toate le cuprinde?
Pe-a mea iubită El mi-a trimis-o s-o iubesc iar ea să mă iubească,
Cu dragoste nemuritoare si veșnică,desăvârșită..
Căci Dumnezeu toate le poate face,
Nu el iubirea naște și o trimite?
Iubito ,prin tine eu îl văd pe Dumnezeu,
Iar Dumnezeu mă vede doar prin ochii tăi frumoși
Pe care ți-i sărut mereu,
Tu fiind icoana mea,
Iar Dumnezeu șoptește tainic
Prin dragostea ce de la tine îmi sosește
Și ne iubim cuprinși de-același Dumnezeu!
(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Amintiri
Mi-amintesc când m-ai sărutat pe frunte
Sărutul pe frunte...promisiune,
Spune-mi azi dorului ce să-i spun???
...închid ochii ușor, și te strig pe nume...
Si-mi ești mai viu decât ai fost vreodată
Amintirile ma prind ca intr-o vrajă
Și ma întind pe o pagină albă, fără hotar
Să nu mai vad intunericul ce zace-n pahar
Mi-amintesc cum mi-ai prins părul în pumn
Cât mi-a plăcut...stiu că-mi venea sa te sărut
Păcat c-acest moment a fost nedemn
Și n-a primit o-mbrățisare de sfârșit...
Ion pozitiv
Ieșită pe balcon
După un duș fierbinte
Te văd trecând pe bulevard...
De-ai ști... că te aveam în minte...
Imaginea verii cu al tău vin
Mi-a acoperit privirea
Păcat... nu pot să te sun...
M-ai acuza cu... hărțuirea...
Și te-am privit cu ochii uzi
Cum mi te pierzi printre mașini
Te-am strigat în gând...poate m-auzi
Și te întorci să mă fericești cu-n vin...
E rece, mâinile-mi tremură
lar sufletul mi se cutremură
De durere și de dor amar
Și că tot în jur e doar neclar....
E seara Sfântului Ion
Și azi in gând cu tine o s-adorm...
Ce trăiesc e atât de primitiv..
Te-am zărit...mi-e seara un Ion pozitiv..
Naivă mai ești fată
E toxic pt tine,fată,
Nu mai ești cea de altădată;
Aud adesea -n comentarii
Și păreri contrarii;
Dacă -l iubește, iartă,
E firesc să se despartă,
Destinul,magic i a unit
Și fericirea are un sfârșit...
E drogul meu,nu am ce face,
Vă rog, lăsați -mă în pace,
Dar vocile se întețesc,
Mă critică, mă amețesc;
Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,
N ai iubi fără să doară?..
Toți in viață pătimim
Pt acel ceva sublim.
Dependentă sunt de tine
Și o spun fără rușine.
De gura lumii chiar nu mi pasă
Dorul de tine mă apasă.
Iar voi cei plini de mustrări
Spre cele patru zări
Vedeți -vă de drum;
Eu vină mi o asum.
Eu cred , invidia vă roade
Că simțu-n mine arde.
Eu nu vreau compătimire,
Ci fărâma de iubire,
Chiar de inima suspină,
De abia aștept să vină
Al meu iubit pribeag
Și voi pune rămășag,
Că -l voi îmblânzi vreodată;
Naivă mai ești fată...
Cina de Craciun
L-am invitat de Crăciun pe Dumnezeu la mine acasă,
Nu am avut nimic bun ce să îi pun pe masă.
Sfidam neîndurător pământul, mângâind cerul…
Speram ca El să mă ierte, ştiindu-mi misterul.
Rupând o bucată de pâine i-am spus:
Mănâncă, acesta este trupul meu de durere străpuns,
I-am dăruit apoi un pahar de vin şi i-am zis:
Bea-l Doamne, acesta este sângele meu de patimi atins.
Am început să-i cânt apoi o doină de jale,
El îmi striga surâzând: - Mai tare, mai tare!
Am vrut să-i ofer un ultim cadou,
Să-L îmbrac cu sufletul meu.
El m-a oprit şi apoi m-a înveşmântat în lumină,
Trăgând peste cer o divină cortină.
Sute de aripi au năvălit ca un roi de albine,
Şi fiecare pereche zbura cu o parte din mine.
Lâng-o iesle cu prunc m-am trezit reclădit,
Şi cete de îngeri îmi cântau: Crăciun Fericit!
Другие стихотворения автора
Fior noiembric
Cade cortina peste noiembrie,
Iar sufletul strigă că-i la ananghie.
Ale timpului pânze par de nestrăpuns
Și ale iernii mreje parcă m-au ajuns...
Mii de iluzii se pierd în egoticul vals,
Dar spune-mi tu, inimă, ce-i cu acest fals?
Îmi aud sufletul rostind un pregnant ultimatum,
În timp ce eu refuz a pierde lupta cu sobrul bucium.
Las deoparte armele, deschid larg ochii...
Zăresc stropul de speranță ne-nsoțit de confuzii...
Și reușesc a înțelege busola sorții.
- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără
Accidental
A nins, dar la mine în cuget a plouat...
Și iar mă văd indecis la răscruci de drumuri.
Nu mă interesează, onest vorbind, cum ai acceptat
Ca eu să devin un simplu indaptat
La a ta lovitură de stat.
Nu ești tu ultimul tren ratat,
Nici pe departe destin blocat.
Totuși, mi-am adus aminte, accidental...
Că nu ai ezitat să zici că vei declanșa ceva infernal.
Bravo, ție, ce pot spune!
Eu merg mai departe, cu armele deoparte,
Dar cu spiritul latent aparte.
- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără
Fior noiembric
Cade cortina peste noiembrie,
Iar sufletul strigă că-i la ananghie.
Ale timpului pânze par de nestrăpuns
Și ale iernii mreje parcă m-au ajuns...
Mii de iluzii se pierd în egoticul vals,
Dar spune-mi tu, inimă, ce-i cu acest fals?
Îmi aud sufletul rostind un pregnant ultimatum,
În timp ce eu refuz a pierde lupta cu sobrul bucium.
Las deoparte armele, deschid larg ochii...
Zăresc stropul de speranță ne-nsoțit de confuzii...
Și reușesc a înțelege busola sorții.
- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără
Accidental
A nins, dar la mine în cuget a plouat...
Și iar mă văd indecis la răscruci de drumuri.
Nu mă interesează, onest vorbind, cum ai acceptat
Ca eu să devin un simplu indaptat
La a ta lovitură de stat.
Nu ești tu ultimul tren ratat,
Nici pe departe destin blocat.
Totuși, mi-am adus aminte, accidental...
Că nu ai ezitat să zici că vei declanșa ceva infernal.
Bravo, ție, ce pot spune!
Eu merg mai departe, cu armele deoparte,
Dar cu spiritul latent aparte.
- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără
Fior noiembric
Cade cortina peste noiembrie,
Iar sufletul strigă că-i la ananghie.
Ale timpului pânze par de nestrăpuns
Și ale iernii mreje parcă m-au ajuns...
Mii de iluzii se pierd în egoticul vals,
Dar spune-mi tu, inimă, ce-i cu acest fals?
Îmi aud sufletul rostind un pregnant ultimatum,
În timp ce eu refuz a pierde lupta cu sobrul bucium.
Las deoparte armele, deschid larg ochii...
Zăresc stropul de speranță ne-nsoțit de confuzii...
Și reușesc a înțelege busola sorții.
- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără
Accidental
A nins, dar la mine în cuget a plouat...
Și iar mă văd indecis la răscruci de drumuri.
Nu mă interesează, onest vorbind, cum ai acceptat
Ca eu să devin un simplu indaptat
La a ta lovitură de stat.
Nu ești tu ultimul tren ratat,
Nici pe departe destin blocat.
Totuși, mi-am adus aminte, accidental...
Că nu ai ezitat să zici că vei declanșa ceva infernal.
Bravo, ție, ce pot spune!
Eu merg mai departe, cu armele deoparte,
Dar cu spiritul latent aparte.
- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără
Fior noiembric
Cade cortina peste noiembrie,
Iar sufletul strigă că-i la ananghie.
Ale timpului pânze par de nestrăpuns
Și ale iernii mreje parcă m-au ajuns...
Mii de iluzii se pierd în egoticul vals,
Dar spune-mi tu, inimă, ce-i cu acest fals?
Îmi aud sufletul rostind un pregnant ultimatum,
În timp ce eu refuz a pierde lupta cu sobrul bucium.
Las deoparte armele, deschid larg ochii...
Zăresc stropul de speranță ne-nsoțit de confuzii...
Și reușesc a înțelege busola sorții.
- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără
Accidental
A nins, dar la mine în cuget a plouat...
Și iar mă văd indecis la răscruci de drumuri.
Nu mă interesează, onest vorbind, cum ai acceptat
Ca eu să devin un simplu indaptat
La a ta lovitură de stat.
Nu ești tu ultimul tren ratat,
Nici pe departe destin blocat.
Totuși, mi-am adus aminte, accidental...
Că nu ai ezitat să zici că vei declanșa ceva infernal.
Bravo, ție, ce pot spune!
Eu merg mai departe, cu armele deoparte,
Dar cu spiritul latent aparte.
- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără