De ce să nu fim mai buni?

     Într-un context în care memoria istorică devine tot mai necesară pentru înțelegerea prezentului, în data de 25 martie 2026, la Târgu Mureș a avut loc prima ediție a Simpozionului Național „Unirea Basarabiei cu România (1918) – Lecții pentru prezent”, un eveniment de ținută academică și culturală dedicat unuia din-tre momentele definitorii ale istoriei românilor. Organizat sub egida Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – filiala Mureș, simpozionul s-a desfășurat în-tr-un spațiu cu o puternică valoare simbolică, respectiv în cadrul Casei Memoriale „Avram Iancu” din Târgu Mureș. Manifestarea a reunit istorici, cadre didactice, oameni de cultură și invitați din țară și din spațiul de peste Prut, constituind nu doar un prilej de rememorare și analiză istorică, ci și un cadru pertinent de dialog interdisciplinar și intergenerațional.

     Deschiderea evenimentului a fost marcată de un moment evocator dedicat lui Lazăr Lădariu, personalitate emblematică a vieții culturale mureșene, a cărui activitate publicistică și civică s-a înscris constant în promovarea și afirmarea valorilor identitare românești. Această evocare a conferit simpozionului o notă de solemnitate și de continuitate spirituală. Moderarea lucrărilor a fost asigurată de Marius Moldovan, vicepreședinte al Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – filiala Mureș.

     Lucrările simpozionului au adus în prim-plan comunicări și intervenții care au analizat contextul istoric al anului 1918, mecanismele politice și sociale care au făcut posibil actul Unirii, dar și ecourile acestuia în contemporaneitate. Această pagină de istorie a fost reinterpretată prin prisma actualității, fiind evidențiată importanța păstrării conștiinței naționale și a legăturilor culturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. Un element definitoriu al acestei ediții inaugurale l-a constituit participarea invitaților basarabeni, care au intervenit în cadrul simpozionului, contribuind la consolidarea unei punți academice și culturale între cele două spații românești. Profesorul universitar Nicolae Enciu, profesoara de istorie Veronica Pîrlea-Conovali, precum și istoricul și poetul Andrei Guțu, toți din Chișinău, au subliniat că Unirea Basarabiei cu România nu reprezintă doar un capitol închis al istoriei, ci un reper viu, cu valențe educative și identitare pentru societatea actuală. Actul de la 27 martie 1918, prin care Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România, a constituit primul pas în realizarea statului național unitar român. Acest moment istoric a fost rezultatul unei acumulări de aspirații, sacrificii și conjuncturi favorabile, care au permis afirmarea voinței naționale. Totodată, lecțiile trecutului, au subliniat vorbitorii, rămân esențiale pentru consolidarea unei societăți bazate pe valori comune.

     Dincolo de comunicările științifice, simpozionul a fost completat de momente culturale și artistice care i-au dat mai multă viață și naturalețe. Recitalul de poezie și momentele muzicale au creat o atmosferă de apropiere și comuniune, în care trecutul și prezentul s-au întâlnit firesc. În acest context, Cenaclul literar „Arcadia”, afiliat revistei Meridiane Culturale și coordonat de profesorul Constantin Nicușan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a oferit un moment artistic deosebit, încântând publicul prin recitaluri de poezie și interpretări muzicale extraordinare. Membrii cenaclului s-au remarcat prin calități artistice deosebite, dintre aceștia evidențiindu-se Cosmina Pânca Moldovan și fiul său Radu, Daniela Mărginean, Adrian Năsăudean, Teodora Oniceanu, Iosif Horvat, Neluțu Pelaghie, Andrei Guțu, eleva Alexandra Sabău și mama acesteia, Mihaela Sabău. De asemenea, intervenții muzicale de o înaltă ținută artistică au fost susținute de elevul Gabriel Horândău, acompaniat de tatăl său, Daniel Horândău, precum și de invitatul special din Chișinău, maestrul Valeriu Mocanu, care a încântat audiența prin interpretări de muzică patriotică românească. Un alt aspect important a fost promovarea evenimentului, iar în acest sens prezența domnului Lucian Însurățelu, realizator în cadrul televiziunii M9 TV România, a fost esențială, acesta reușind, cu mult profesionalism, să aducă evenimentul dincolo de sala de desfășurare, în întreaga țară.

     Un moment aparte l-a constituit inițiativa de promovare a valorilor culturale basarabene, inclusiv prin elemente gastronomice simbolice, menite să apropie participanții de specificul acestei provincii istorice.

     La finalul evenimentului, au fost acordate diplome de excelență de către președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – filiala Mureș, Ioan Berța, în semn de apreciere pentru contribuția la promovarea valorilor românești și pentru implicarea în organizarea ireproșabilă a simpozionului.

     Succesul primei ediții a fost posibil datorită implicării dedicate a organizatorilor, colaboratorilor și invitaților. Se cuvin adresate mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui demers – de la invitați și până la publicul participant. Prin profesionalism și dăruire, aceștia au demonstrat că valorile identitare pot fi promovate cu seriozitate și eleganță, într-un cadru academic autentic.

     Prima ediție a simpozionului nu reprezintă doar un eveniment singular, ci începutul unei tradiții care se dorește a fi continuată. Organizatorii și-au exprimat intenția de a dezvolta acest proiect prin organizarea unei ediții a II-a, care să extindă aria tematică și participarea.

     În perspectivă, simpozionul are potențialul de a deveni un reper în peisajul cultural și academic, un spațiu de întâlnire pentru idei, valori și inițiative dedicate memoriei istorice.

     Simpozionul Național „Unirea Basarabiei cu România (1918) – Lecții pentru prezent” a demonstrat că istoria nu aparține doar trecutului, ci continuă să modeleze conștiințe și să inspire acțiuni. Prin rigoare științifică, sensibilitate culturală și deschidere spre dialog, această primă ediție a reușit să ofere nu doar o lecție despre trecut, ci și o direcție pentru viitor.

Prof. Andrei GUȚU

Nu cu veste mare,

nici cu porți deschise,

Nu cu lume adunată

și clopote aprinse.

S-a născut într-un loc mic,

unde tăcerea aducea har,

Mai mult decât orice foc aprins,

Sau lumina unui altar.

Un copil fragil,

între doi oameni simpli,

Cerul s-a plecat blând,

Și îngerii i-au ținut pașii limpezi.

Mântuirea n-a cerut nimic,

A venit să rămână pură,

Prin iubire și har divin,

Nu prin glorie sau armură.

Păstorii au venit încet,

Cu pași de teamă și uimire,

Și-au simțit, fără să știe,

Că nu mai sunt singuri în fire.

În noaptea aceea sfântă,

Nu s-a schimbat lumea deodată,

Dar s-a aprins o lumină vie,

Care în veci nu va fi stinsă niciodată.

18.12.2025

Andrei GUȚU

Pe-un colț de cer, cu soare lin,

Isus coboară-n dar divin,

Iar primăvara înflorește,

Când dragostea Lui ne-ncălzește.

Copacii cântă în tăcere,

Iar florile, cu gingășie,

Se leagănă ușor în vânt,

Vestind iubire pe pământ.

Sub cerul nou, curat și clar,

El vine blând, mângâietor har,

Și fiecare fir de floare

Îi cântă slavă-n sărbătoare.

Lumina coboară din cerul senin,

Biblia ne arată drumul divin.

Cu dragoste și răbdare în inimă,

Sufletul se înalță spre pace și lumină.

Țara mea, te simt departe,

ca un vis ce nu mai vine.

Îmi rămân în gânduri toate

nopțile ce-au ars în tine.

Case vechi, cu porți închise,

plâng pe drumuri fără pas,

iar câmpia ta întinsă

doarme-n liniște, uitată azi.

Mi-e dor, dar dorul doare,

nu găsesc cuvânt să-l spun.

Patrie, ești ca o mamă

ce-a rămas singură-n drum.

Trântesc ușa din vechea noastră casă,

mirosul lemnului vechi și murdar

îmi inundă corpul cu parfum de amintiri

și tot ce mi-au rămas sunt urme de flori uitate.

Picioarele parcă mi s-au blocat în camera noastră

și simt cum aerul rece îmi pătrunde în suflet.

Reflexia din oglinda spartă nu-i a mea,

e a fetiței pe care ai ucis-o cândva.

Au rămas pe masă petale pierdute,

o scrumieră plină de țigări pe jumătate fumate

și câte o frântură din sufletele noastre.

Ating cu delicatețe scaunul prăfuit,

șterg orice urmă de păcat

și o lacrimă își croiește calea spre podea,

mă intoxifică aerul de îndrăgostiți

și brusc sunt iar în brațele tale,

dansând în picioarele goale.

Doamne, zânele sunt doar niște minciuni!

Iar vrăjile lor nu înseamnă nimic!

Dar fără ea simt în suflet goliciuni,

Și din gând nu o pot scoate, nici un pic.

Doamne, e doar o scorneală!

Creată în timp îndelungat,

De mintea mea înstrăinată,

Ce duce-o dragoste banală!

Doamne! Zânele mă învrăjbesc!

Ele m-au vrăjit, din ciudă!

Din ciuda că nu vreau să mai iubesc!

Atâtea emoții ce nu vor să mă audă...

O dragoste străină e, Doamne,

Adusă de Zâne supărate.

Lasă-le să mă condamne!

Nu vreau s-o mai iubesc, Doamne!

Toată lumea renaște, eu simt că mor

Soarele strălucește, eu văd numai nor.

E primăvară, ar trebui să zâmbesc,

Eu însă ca o frunză moartă plutesc.

Ce stare absurdă de lâncezeală,

Ce suflet gol, înăcrit și pustiu

De ce la toți e primăvară

Iar la mine nu...de ce? Nu știu...

E de vină durerea, de vină ești tu

Că nu se topește zăpada cea grea,

Si ghioceii nu înfloresc

Si-n viața mea...

În loc de ei am doar frunze descompuse

În loc de triluri de păsări, am dor,

Afară e primăvară, la mine e toamnă

Si ploile toamnei prea tare mă dor...

Chiar daca lumea s ar sfarsi
Eu tot pe tine te as iubiiiii
O parte din mine tu ai luat
Si inapoi nu vreau sa o mai vad
Pana in ultima clipa
Si cu ultima suflare
Un ultim te iubesc
Tot ti as sopti
Un ultim zambet as vrea sa mi dai
Sa mor impacat
Ca am vazut raiul in iad
Si al meu iad e rai de acum
Pentru ca tu l ai transformat

Vrei să ne-ntâlnim

Pe-un colț de stea

Și să ne lăsăm

De raza lunii mângâiați?

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Sau poate-ai vrea să ne-ntâlnim

Pe-un țărm de mare

Și să ne lăsăm

De valuri sărutați,

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Hai, spune-mi,

Vrei să ne mai amăgim și azi?

Îți voi compune sonete de iubire

Interminabile precum este cascada Niagara...

Și-ți voi cuprinde-n versuri sau în șoapte de amor întreaga ființă!

Cazut voi sta în fața ta precum se pleacă cavalerii când au în preajmă a lor regină...

Tu preafrumoasă Vasilica,

Ai milă de-un trubadur ce-i prins în a ta cursă sângeroasă,

Ce te iubește și vrea să îți sărute genunchiul drept atunci când doare,

Sau să-ți sărute degetele tale sacre de la picioare...

Nimeni neștiind de unde-ai furat atâta frumusețe,

Eu fiind acel nebun ce vrea să te răsfețe!

(3 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)