Primavara miroase a dor nebun

Respir sigur, dar sufăr în doi.
Deschid ochii… și sunt goi…
Nu au strălucire să privească
Nimicul din singurătatea ce mă înconjoară.

Adorm sigur, dar visez la noi doi,
Deschid ochii…. și sunt moi…
Nimicul, dansând îi înconjoară,
Iar pe obraz rămâne doar o urmă amară…

Iubesc singur, nu suntem noi doi,
Deschid sufletul…dar simt război…
Tropode ce scârțâie ușa de metal ruginită,
A inimii mele lăsată să moară sigură.

Marchez epocal,
Servind din pocal,
În timp ce, în fundal,
Se aude muzical,
Cum se apropie maniacal
Din infernalul abisal
Un așa-zis feudal.

Cu o privire agonală,
Se prezintă punctual,
Dar cunosc, la nivel mental,
Că m-ar sfâșia ca un sacal
Pentru neprețuitul monocristal.

Printr-un act teatral,
Se naște un moment conflictual,
În timp ce instinctual,
Lovesc intelectual,
Și răsar triumfal,
Trimițându-l procesional
Înapoi, în infernalul abisal.

Marchez epocal,
Servind din pocal,
Cu dispreț, privesc superficial
Pe raftul piedestal,
În miezul monocristal,
Savoir, penser, rever. Tout est là,
Răsună din pereții de metal,
Dar e alt cântec funerar,
Lipsit de moral.

Într-un trecut de demult, doi îndrăgostiți,

Împreună într-o poveste de iubire s-au ivit.

Un băiat și-o fată, suflete unite-n dorinți,

Semănând în grădina lor, câte-un dor nemaipomenit.

Au crescut împreună, ca florile din soarele blând,

Cu razele de dragoste îmbrățișându-i tandru, în gând.

În ochii lor strălucea o stea călăuzitoare,

Dar drumul lor se pierdea, în umbra unei dorințe.

Înflorind iubirea, au sădit în fiecare colț,

Flori delicate, în culori de rouă și de stele,

Dar destinul fără milă a frânt iubirea

Când ea a ales să plece pe altă cărare.

Acum drumul lor, cândva plin de flori adânci, 

E pustiu și gol, lăsând în urmă doruri reci

Acolo unde iubirea lor înflorea senin,

 Sunt doar petale uscate, cum totul e sfârșit.

                                            31

Petalele căzute, semn al iubirii pierdute,

Sunt acum amintiri, cu tristețe reproduse.

În sufletul băiatului, o durere adâncă zace,

Căci iubirea lor s-a risipit, într-o clipă, în noapte.

Dar chiar și în tăcere, în acest întuneric greu,

Iubirea lor rămâne vie, în amintirea lor mereu.

Drumul lor pustiu, cu flori ofilite în urmă,

E simbolul tristeții, al unei iubiri ce-a pierdut o luptă.

Te-am iubit ca pe o rază

Coborâtă dintre sfinți,

De-și așterne blând lumina

Pe altare fără minți.

Ca pe-o floare de zăpadă

Neatinsă de pământ,

Ce-și păstrează-n alba-i fire

Jurământul cel mai sfânt.

Erai visul ce se-nalță

Dintr-un clopot adormit,

O icoană fără nume

Într-un dor nemărginit.

Te-am iubit ca pe o taină

Ce nu cere a fi spusă,

Ca pe-o harpă ce răsună

Doar când lumea-i nepătrunsă.

Și te-am pierdut… ca pe o stea

Ce se stinge fără glas,

Lăsând cerul mai sărac

Și un gol ce nu s-a stins.

Poate că ne vom mai întâlni

Când vom fi mai în vârstă,

Când în minte nu vor mai fi furtuni,

Doar ape limpezi sub lună,

Iar bătaia inimii nebune se va domoli.

Așa că spun, naiv, pierdut în privire,

Că poate atunci voi fi visul tău,

Iar tu, aleasa vieții mele.

Dar astăzi, eu pentru tine sunt haos,

Iar tu, otravă ce-mi îneacă inima.

Și iar îmi spun povești,

Caut cumva să mă conving

Că timpul ne va mai întâlni,

Iar noi vom ști să fim...

O, dar ce frumos mă mai mint!

Când ai,
Dai mai mult decât cer mâinile goale,
Până nu mai e nimic din tine,
Nici nume, nici umbră de soare.

Și când tăcerea devine răsplată,
Lumea uită ca-i fost al lor odată.

De unde să ai,
Când tot ce aveai era doar suflet,
Iar sufletul l-ai risipit
În brațele celor ce nu l-au primit?

Acum taci,
Dar tăcerea nu doare.
Ea doar apasă,
Până la capătul uitării amare.

Acasă îmi este gândul

La nevasta, la copii.

Și în suflet bate vântul

Plin de dor și bucurii.

Banii nu te fac bogat.

Poți să-i ai pe toți din lume,

Dacă nu ești așteptat

De o familie minune.

Copiii sunt culoarea vieții,

A ochilor lumină,

Ajutor a bătrâneții

Și cine apă să-ți întindă.

Familia și cuibușorul

Te iubesc așa cum ești.

Nu contează viitorul,

Important să prețuiești.

Cu ei alini amarul

Și schirbele despar.

Cu ei ridici tot dealul,

Nu ai frică de coșmar.

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Kunnen we het beeld herbekijken van een persoon die ons tien jaar geleden inspireerde?

Ja, we moeten het gewoon willen,

Ja, als het een positieve invloed op ons had,

Ja, als het ons motiveerde,

Ja, als hij ons zou kunnen begrijpen (de meeste mensen kunnen dat niet),

Ja, als ze ons iets van haar karakter, de schoonheid van haar ziel en haar passies kon overbrengen,

Ja, als ik nog steeds zucht van vreugde, kijkend naar haar foto's,

Ja, als ze ons sprakeloos liet over hoe uniek haar ideeën waren (een ervan verraste me echt in alle opzichten),

Ja, als ze wist hoe ze ons haar standpunt kon laten zien,

Ja, als ze ons een miljardste deel van haar gaven kon geven,

Ja, als ze ons besmette met haar gelach, haar vriendelijkheid en haar wensen,

Ja, als u denkt dat het u ten goede heeft veranderd, dat u rijker bent geworden (moreel, ethisch, emotioneel),

Ja, als hij je niet in de steek liet, vertrouwde hij je liever, hij dacht niet dat hij zijn tijd zou verspillen zonder resultaat te boeken.

Ja, als jij zijn vertrouwen ook niet hebt beschaamd,

Ja, als hij wist hoe hij ons ambities kon bijbrengen en deze kon vergroten gedurende de periode dat we elkaar kenden,

Ja, als we ontdekken dat er niet veel waren zoals zij,

Ja, als hij echt om morele waarden gaf, hoe kan ieder mens dan een betere, zachtere, zorgzamere en aangenamere versie van zichzelf bereiken?

Ja, als ik elke keer dat ik haar zag altijd dezelfde opwinding had, maakte het niet uit dat ze werd bespat met modderig regenwater, dat ze momenten had waarop ze zenuwachtiger was, dat ze boos werd, dat ze moe was, dat ze griep had en we niet langer konden genieten met dezelfde voortreffelijke karaktereigenschappen,

Ja, als de aan haar gerichte gedachten vrucht zouden dragen in ons hart,

Ja, als ze niet een vreemde was, was ze meer dan dat, je voelde dat je dichter bij haar kwam, ze was als een vriendin of een oudere zus,

Ja, als je elke dag een stapje hoger zou gaan, met haar hulp,

Ja, als hij alles met zoveel kalmte en passie kon bouwen dat je echt niet kunt reageren als je erover nadenkt,

Ja, als je denkt dat je niet tevergeefs geprobeerd zou hebben indruk op haar te maken,

Ja, ouderdom betekende in haar geval echt schoonheid, ze was veel dikker in haar jeugd, maar ze had de wil om af te vallen, ze had de tijd om eventuele gebreken die haar in zichzelf hinderden op te lossen, om ons allemaal te verrassen op haar vijftigste ,

Ja, het zou echt de moeite waard zijn geweest om mee te doen aan een realityshow als "Roemenen hebben talent",

Ja, omdat ik het woord 'talent' ter sprake heb gebracht, heb ik van haar geleerd dat zoiets niet bestaat, we ontvangen geen enkel talent en nemen het niet mee naar de andere wereld, het talent dat ze toonde was verworven vaardigheid, het resultaat van een aantal gebruikelijke,

Ja, toen ik viel (struikelde), wist hij hoe hij me overeind moest helpen,

Ja, als je haar nog steeds kon zien op de stoep, op de markt, bij concerten, op het gemeentehuis, in het stadion, terwijl ze zeventig jaar oud zou zijn.

Ja, ik wil haar graag nog een keer zien...

Mijn lieve vrouw (en de initialen C.P.) die 7 jaar lang meer op een oudere zus voor mij leek (ongeveer 42 jaar ouder), toen moest jij ook weg, er kwam weer een fase aan. Je bleef als een raadsel in mijn onderbewustzijn, ik weet tot op de dag van vandaag niet eens hoe je had gewild dat ik was, wat je graag had willen laten zien, maar je bleef daar ergens, op de lijst van 'Vrouwen'. van 10 en van 10 mannen", alsof het uit een 10-klasse show komt.

Vergeef mijn onhandigheid in alles, maar het was niet expres, maar ik heb het ijskoud, mijn hart klopt, ik heb hartkloppingen, ik zweet soms koud, soms warm, het is alsof ik niet genoeg lucht binnen kan krijgen mijn longen als ik de persoonlijkheid bewonder, de inspanningen, alles wat je me liet zien, en ik, gezien mijn gebrek aan vaardigheid sindsdien, kon je niets anders laten zien dan wat je altijd zag.

Am să te-aduc pe insula iubirii,

Iubito nu te mint,știi bine...

Deșertaciunile departe sunt de mine,

Eu nu sunt dintre cei ce amăgesc sau mint,

Eu te iubesc cu altfel de iubire,

Nu cum o face lumea oarbă din instincte,

Știind că ești un înger ce pentru mine e trimis,

Iar Cerul îmi zâmbește astăzi doar prin tine,

Eu te iubesc și iarăși te iubesc,

Nu mă-ntreba de insula iubirii,

Știu sigur că vei fi cu mine,

O veșnicie, un vis,un paradis sau cine știe,

Ce se întâmplă oare când timpul e anulat,e dispărut și șters!

(5 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu poate-o lume să iubească

Aşa cum eu pot să iubesc

Nu poate-o lume să privească

Cum eu la tine mai privesc

Nu poate-o lume s-ănţeleagă

Astfel cum eu te-am inţeles

Nu poate-o lume să aleagă

Cum eu pe tine te-am ales

Nu poate-o lume sa gindească

Cum eu la tine ma gindesc

Nu poate-o lume s-amintească

Cum eu de tine-mi amintesc

Nu poate-o lume sa traiască

Mai mult ca dragostea din mine

Nu poate-o lume ca sa ţină

Aşa de mult cum ţin la tine

Nu poate-o lume s-amintească

Cum de tine-mi amintesc mereu

Nu a ştiut o lume aşa greutaţi

Cum fără tine imi e greu

Şi te iubesc cum lumea na ştiut

Te iubesc pină la infinit

Ca o lume impreună luată

Te iubesc cum lumea incă na iubit

E  frig si intunecat

aici totul trebuie sa induri,

frica e de indurat,

pina la urma ai sa mori.

Te gindesti la cei mai rau,

ziua trece tot mai greu,

noptile sunt iar pustii

eu astept catu sa vii.

ore-n tregi si zile grele

dispar greu ca niste stele

As vrea ca sa fie sore 

te astept cu nerabdare!

Tu ai fost o stea

Una speciala

Ai apărut în viata mea

Și ai plecat ca o steaua cazatoare 

Sub lumina luni

Tu straluceai ca o stea de foc

Și ți-ai lăsat ispita 

Peste viata mea ușor 

Fără gânduri,fără lacrimi 

Tu ai plecat încet ușor

Lăsându-mă în lacrimi

Fără pic de simt nasol

Încă astăzi te visez

Trecând prin fata luni

Uitându-te în gol

Și strălucind ca și speranța lumii