Epitaf pentru iubire

Mi-ai apărut ca o lumină

 Într-o seară cu cer senin,

 Și, fără vorbe, fără vină,

 Mi-ai dat un rost și un destin.

Ai bronzul cald al unei veri

 Și ochii limpezi ca o mare,

 Iar când mă chemi și când mă ceri,

 Se stinge orice depărtare.

Te văd și inima tresare,

 De parcă timpul s-a oprit,

 Iar zâmbetul tău, ca o floare,

 Îmi face sufletul iubit.

Ai pași ușori pe nisip fin,

 Ca valul care vine iar,

 Și orișice clipă când vin

 Îmi pare lumea un hotar.

Când intri, aerul se schimbă,

 Și parcă ziua are glas,

 Iar cerul însuși se plimbă

 Alături de al nostru pas.

Nu-ți cer promisiuni prea multe,

 Nici stele smulse de pe drum,

 Doar să rămâi când noaptea urcă

 Iar noi să mergem împreună de-acum.

Că dintre toate câte sunt

 Și câte vor mai fi cândva,

 Cel mai frumos de pe pământ

 E drumul meu alături de inima ta.

Omul bun își coase rana

Cu un fir de adevăr,

Lumea-i rupe iar năframa,

Râzând scurt și efemer.

Cine minte doarme-n roze,

Cine fură, urcă sus,

Cel ce-și poartă crucea-n spate

Este primul de răpus.

Nu-i dreptatea o fântână

Unde setea-și află leac,

E o sabie ruginită

Care-și taie propriul teac.

Omul bun nu cere slavă,

Nici cununi din flori s-adun'

Dar primește drept otravă

Tot ce-a semănat pe drum.

Lupii nu ucid doar mieii,

Ei le fură și umbra,

Ca să pară cerul vesel,

Își vopsesc în aur fruntea

Adevărul n-are zale,

Merge desculț prin noroi;

Minciuna își face cale

Pe covoare și nevoi.

Omul bun rămâne singur,

Ca un brad pe-un pisc uitat,

Fulgerat de fiecare,

Niciodată dărâmat.

Fiindcă răul știe-un lucru

Veșnic vechi și neștiut:

Pomul care dă lumină

Este primul abătut.

Iar când moartea-și strânge haina

Peste umerii de lut,

Nu întreabă câți te-au aplaudat,

Ci pe cine-ai fi durut.

Și atunci, din toată viața,

Ca din marea fără fund,

Nu rămâne-averea, fala 

Ci obrazul tău profund.

Omul bun nu pierde lumea.

Lumea îl pierde pe el.

Fiind aur într-o mină,

Pare numai fir ebel.

Aștept venirea, dar nu simt dor,
o floare în piept, dar fără ardoare.
Mireasa, o umbră în ochii mei,
mă îndrept spre ea, dar inima-i departe. 

Mă pierd în gânduri ce nu mai au rost,
o viață ce-mi cere, dar nu-mi aduce,
iar eu rămân cu promisiuni vechi,
într-o lume în care nimic nu se mai schimbă.

Armonia dispare, ca un acord pierdut,
lăutarii tăcuți nu mai cântă, nu mai știu,
totul e scris, totul e pierdut,
în ochii tăi văd doar întunericul care crește.

Dar nu, viață, nu te-nfrunta,
căci vraja nu va cuceri niciodată ziua mea.
Și totuși, în tăcere, vom învăța,
ce alții încă nu au înțeles.

Nu-s rudă, nici ram dintr-o maimuță pierdută,

Ci-un semizeu din piatră și cer făurit,

Un glas ce răzbate prin umbra tăcută,

Aducând adevărul pe-al lumii granit.

Și-am să lupt, chiar de sângele-mi plânge în tină,

Pentru dreptul tău, liber, să mă contrazici.

Sub Tronul Hetimasiei, o artă divină,

Ca sa fim toti cununi de flori, ale Veciei.

Într-o grădină fastuoasă
Cu flori ce par nebuloase,
Ce-ți oferă o fericire
De o frumusețe dureroasă.

Iar cum calci pe bătături cărunte
O să ajungi sus pe-un munte
Și dacă vei privi în amănunte
Vei descoperii numai temple robuste,

Ca și cum ar fi cusute
De anumite minți nevăzute
Concepute cu o simplă interacțiune
Poți simți o interconexiune.

Deși, nimic nu știi,
Parcă cunoști prea multe detalii
Iar din toate, de unde vii,
Te vei ghida după un râu de lacrimi

Și vei ajunge la un Măreț Tron
Unde domnește un demon
Cu-n chip ascuns de copil de bronz
Ce haotic râde într-un fundal fără fond,

Iar dacă o să privești
A lui față desfigurată, cu ochii negri,
Ți se va descoperii că totu-i minciună,
O frumusețe falsă, cu o durere adâncă.

Te-ai intrebat iubita mea

Ce stă ascuns în spatele unui sărut?

De este cuibărită blând dorința ta

Ori nebunia unei iubiri târzii de-a mea

Ce prinde un răspuns sosit

Dintr-un sărut?

Al cui sărut?

Al tău, al meu,al nostru?

Este sărutul un copil ce ne-aparține nouă

Cei fără de copii?

Nu suntem amândoi din veșnicie prinși așa

Într-un sărut?

Nu crezi că dragostea cerșește

Lipsită de rușine săruturi mii si mii?

Contează oare mult mai mult

Ultimul sau primul tău sarut?

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Sena nu va sti niciodata, 

Cine a trait cu adevarat, 

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Care a iubit cu adevarat,

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Daca noi am fost cu adevarat, 

Ceea ce am fost, 

Sau ceea ce am visat ca suntem. 

Martha? Sau Raymond Radiguet? 

În noapte simt cum treci

Printre picuri reci,

Cu starea ta de toamnă 

Încerc să rămân calmă...

Te afunzi în foșnet de frunze

Uscate,pătrunse 

De frig, de uitare

Aștepți o schimbare 

Te privesc de departe

Printre frunze uscate

Totul e apăsător și greu

La fel ca sufletul meu

Toamna afară, toamnă în mine,

Mă apasă iarna ce vine

De ce nu mi-ai spus astă vară

Că totul se stinge și o să doară?

Rece timpul, rece și tu

Te așteptam, dar acum nu...

Te mai aștept la primăvară 

Te mai aștept ca în prima seară..

Am crezut că totu-i doar în mintea mea

Dar sufletul mi-i plin de tine 

Ești omul ce nu-l pot avea

Deși trăiești fără să vreau în mine.

Și știu că tot ce simt e pur

În fiecare zi cerul mă vede

De când te știu un dulce chin îndur 

De te-ai vedea prin ochii...n-ai crede!

Ne mai îmbrățișăm în lumi necunoscute

Unde ne-ncântă un clinchet de pahar 

În realitate suntem suflete născute 

Care s-au cunoscut... dar in zadar...

Și simt că ești acolo undeva

Și mă-nfrânez să nu mai sper...

C-un dulce vin să ieși în calea mea

Pierdută-n visul meu... te chem...

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Ca personaje vii ce-s vesel colorate!

Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,

Atât de vechi încât nici nume nu purtam....

Eram doar duhuri vorbitoare

Ce caută iubirea,

Eu căutându-te pe tine

Iar tu mă așteptai pe mine,

Știu bine ce îți spun...

Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,

Mulți gânditori se întrebau,

Dacă este cumva virtute?

Să poți să mori pentru amor sau libertate,

Sau să refuzi o simplă existență

Vorbesc acum de mine,

Nemaiputând concepe viața fără tine!

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Și se termină vesel cu vorbe de iubire,

Le scriu altfel de fiecare dată,

Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet

Culoarea-ți preferată!

(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

As vrea sa plec , ramii
Sa nu mai fiu copil
Sa fiu strain , cu zori
Sa ma despart fragil.

Sa las al tau sarut
Ca in aceasta noapte
Asa  cum la-nceput
Plingeam eu, si soapte.

Sa bata inima
Si in al tau sarut
Ades m-oi cufunda
Sa stii ca am crezut.