Primavara miroase a dor nebun
Primăvara miroase a dor nebun,
Cu ton greoi de flori de-amor,
Primăvara mă strigă-n glas dulce amărui,
Dar mă pierd in gânduri cu ai tăi fiori.
Pe alei de verde crud mă rătăcesc,
Iar pasul,ușor-ușor, mi-l pierd,
Doar în freamăt de vânt te mai zăresc…
Mă răscolesc, mă duc, mă prind, mă rup.
Mâinile-mi tresar, cuprind haotic,
Un trup ce-mi pare vis nepământesc,
În ochi, îmi dansează flăcări, tainic
Și-n piept mă strânge un sentiment nefiresc.
În ochii tăi se naște furtuna,
O mare prinsă-n tărâmul unui vis,
Te strig, iar glasu-mi tremură intruna
În răsuflări de foc și paradis.
Suntem un dans, ploaie de lumină,
O taină prinsă-n arcuri de fior,
Iubirea ta, o rază, ce-mi alină
Un cântec, veșnic, viu, nemuritor.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu
Data postării: 20 decembrie 2024
Vizualizări: 279
Poezii din aceiaşi categorie
Doar pentru tine
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Zidită din săruturi dulci,
De taină tandre îmbrățișări,
Șoptite vorbe de amor nebun,
Și câte și mai câte magice cuvinte,
Ce le rostesc cu teamă uneori,
Dorind să fie bine șlefuite,
Doar pentru o regină ca in basme,
Doar pentru tine!
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,
Iubirea mea nu are stații sau oprire,
Iubirea noastră este chiar așa!
(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Nebunia Unei Iubiri
Ai zis că vrei să-ți dedic o poezie doar ție
Pot să-ți îndeplinesc dorințele,dar când te vei căsători cu mine?
Nu rezist să nu te știu al meu,să nu îți fiu soție
Știu că la finalul timpului meu îmi vei aparține.
Ce-ar putea glasul meu mort să împărtășească despre noi,
Dacă iubim așa mult, încât ne evităm și ne ascundem?
Poveștile de dragoste mereu se vor termina în doi
Astfel cei goi,și anume noi,sufletul unul altuia îl pătrundem.
Dacă am juca vreodată într-o piesă de teatru,
Eu aș fi acea femeie care e nebună după tine,
Iar tu, tu ai fi acel bărbat pe care l-ar împărți dracu-n patru,
Încercând din răsputeri să mă facă să nu-l pot obține.
Ești un mare porc care nu-și vede de treaba lui.
Ți-aș da în cap cu tot ce aș prinde la mâna dreaptă,
Dar și când te-oi prinde te voi săruta în noapte până vei simți razele soarelui…
Până atunci las ca relația dintre noi să rămână tăcută,să vorbească în șoaptă.
O, tu, femeie
O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,
Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .
O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,
Ce ieri,te-dragosteai doar d-un muritor.
Tu,fii,te rog,independenta,
Si țineți mereu rujul în poșetă.
Și nu-l lasa pe el să te doboare ,
Și nici aripile albe să ți le omoare.
Fii mereu sic și zâmbitoare,
Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.
Oferă ți timp,iubire și-energie,
Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.
Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,
Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.
Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,
Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.
Luna
A fost odată ca în basme
A fost cum nu s-a mai văzut
O țesătură de fantasme
Ce-acoperea sufletu-mi mut
Și tot stătând eu și gândind
Privind pe cer la stele
Mă scufundam în al meu jind
Și-n gândurile mele
Din bezna ce domnea în casă
Venind,dorința mi-e doar una
Fereastra s-o deschid ,retrasă
Undeva-n colț așteaptă luna
Privind în zare o lăsam
În zilele ce au urmat
Să sosească noaptea la geam
Și să vegheze ne-ncetat
Păzi o zi, păzi chiar nouă
Astfel dorința i se-mplini
În noapte pe la ceasul două
Deschid și-ncep a-i vorbi:
,,O dulce a nopții mele doamnă
Deschide-ți inima și spune
Ce cauți de vii când e toamnă
În suflet și scrum, putrejune?
De mă iubești ascultă bine
Tu lasă-mă-n durerea mea
Prefer să hrănesc cu suspine
Inima mea decât o stea
Să-mi prindă sufletu-n iluzii
Mai multe decât deja sunt
Demonii mei, din nou cruzii
Îmi vor simțirea în mormânt"
,,Care simțire?" zise luna
,,Umple-l de ai un gol
Că mai dulce e minciuna
Nici nu vei mai simți că-i rol
Că-i totul efemer pe lume
Vreme vine vreme trece
Timpul totul o să fărâme
Inima toată o să-ți sece
De nu vei pricepe vreodată
Că trebuie să te pleci curentului
Să lași în urmă acea fată
Ce a dat viață sentimentului"
Ascultând eu acea povață
Cuvintele frumos curgeau
Plăcut surprins de-acea dulceață
Ca mierea vorbele-i păreau
,,Cobori în jos lună acum
Și umple golul care-l simt
Deschide-i inimii un drum
Nu aș vrea însă să mă mint"
Ea asculta și deodată
Se pogorî din cer
În marea cea învolburată
Trecând prin nemilosul ger
Se aruncă în mare
Și pe loc se transformă
Într-o fată ca oricare
Uimirea îmi era enormă
Când vedeam ce se întâmplase
Priveam la frumusețea ei
Ce parcă ochii mi-i legase
Cu lacăte fără de chei
Părea crăiasa din povești
Ce cu ai săi ochi mă vrăjea
O-ntreb ,,De ce mă amăgești?
Sufletul meu nu va putea
Pe altcineva să iubească
Și cred că tu o știi prea bine
Doar ea poate să reclădească
Mari sentimente din ruine"
Iar la refuzul meu ținea
Pironiți ochii către mine
Nici o lacrimă nu curgea
Se-asemăna oare cu cine?
Și eu mai simțeam că aveam
Inima rece ca de gheață
Cu ea mereu eu mă trezeam
În fiecare dimineață
Parcă mă priveam în oglindă
Recunoșteam în mine fiara
Ce sufletul vrea să mi-l prindă
Tot mai grea îmi pare povara
Fata spuse atunci ,,Te chem
Cu mine sus să devii stea"
Părea fermecător îndemn
Însă nu și asupra mea
,,Rămân aici în lumea mea
Cu bune și cu rele
Ai căzut ca un fulg de nea
Întoarce-te pe cer la stele"
***
Trecu o zi trecură două
Tot cu gândul departe
Admiram a zorilor rouă
Ce mă inspirau foarte
Să scriu versuri pentru aceea
Ce de-atâția ani îmi fusese
Precum soare pentru mareea
Pe care el o atrăsese
Mergând agale eu pe drum
Chiar pe Maria întâlnesc
,,Ce-i oare de făcut acum?"
Îmi spun și-ncep să îi vorbesc:
,,Știi tu cum este trandafirul?
Frumos dar are spin
Așa a prins viață delirul
Din multă durere și chin
Război în mine se-ntețește
Mai mult în fiecare zi
Sufletul meu se veștejește
Dar n-o să te uit orice-ar fi
Nu-mi pasă de ce-o să urmeze
Nici de vântul ce nu mă lasă
Simțitea el vrea s-o reteze
Eu vreau să-i fii inimii casă"
Atunci ea ascultând spusese
,,De ce toate aceste lupte?
Văzând timpul ce se scursese
Tu crezi că vrea să se înfrupte
Însă te poți gândi că toate
Așa au trebuit să fie
Lasă-ți deci sufletul să-noate
Nu să plutească-n agonie
Că Cel de sus știe ce face
Ne dă ce ne este mai bine
Deci când în tine totul tace
Așteaptă! ascultă tu de mine"
***
Noaptea își făcu apariția
Cerul îmbracă haina doliului
Luna își reluă iar poziția
Apoi se alătura stolului
De păsări care coborau
La fel și ea venea spre mine
Cu viteza luminii, stau
Privind în sus la înălțime
Semăna cu-n meteorit
Care cădea în apa mării
Iar atunci când ea a ieșit
În suflet parcă aduse zorii
Mai frumoasă ca odinioară
Îmi părea acum femeia
Însă voința n-o să-mi piară
N-o să apună-n veci scânteia
,,Iar ai venit? Ce vrei să spui?
Oare nu ți-am vorbit frumos?
Nu poți și nu vreau să răpui
Simțirea dar tu crezi pe dos"
,,Nu vrei să capeți veșnicia
Acolo devenind luceafăr?
Ți-oi citi și eu poezia
Și te-oi știi lângă mine teafăr"
Iar eu răspunsei ,,Vom fi vii
Noi oamenii și după moarte
Sus îngeri cântă simfonii
Drepților care or să poarte
În suflet veșnica Lumină
Când Raiul îl vor câștiga
Restul vor zace în surdină
Pe lavă ei vor naviga
Că-n viață le-au fost călăuze
Dracii ce acum își bat joc
Trăgând în ei cu obuze
Ei cad și tot revin la loc
Chinul lor veșnic se repetă
Ca și istoria pe pământ
O-ncoronare și-o trompetă
Porunci, lupte apoi mormânt
Ca stea voi sta veșnic pe cer
Văzând omul cum vine, pleacă
Eu unul să știi că prefer
Să-mi scot sabia din teacă
Să lupt cu draci ce mă-mpresoară
Și să dobândesc nemurirea
Păstorul oaia Sa-și separă
De capre și-i dă mântuirea"
***
Își dădu atunci seama ea
Că nu e nimic de făcut
Decât să nu mai fie stea
Și să aibă chipul de lut
Tăie cerul cu-a sa viteză
Hoinări bolta-n miez de noapte
Să lupte cu soarta cuteză
N-asculta de-a stelelor șoapte
Ce îi spuneau să se oprească
Să lase tot așa cum este
Ea continua iar să tânjească
La o iubire de poveste
Și tot ignorându-le glasul
Croindu-și drum prin ele
Mai mult ea-și iuți pasul
Auzind un cântec de iele
Ce o ispiteau să revină
Să-și ocupe locul pe tron
Ea le orbi cu-a sa lumină
Spunând ,, Nu sunt un pion
Voi duhuri albe necurate
Dispăreți în neant
În jos pe pământuri umblate
Găsiti-vă amant
Lăsați-mă acum pe mine
Să îmi îndeplinesc dorința
Sau spuneți-mi acuma cine
Poate să-mi curme suferința"
Și ele atunci îi arătară
Sălașul unui vrăjitor
El ziua licori prepară
Noaptea adoarme pe un nor
Și venind luna la el
Îi spuse ,, Seară bună
Am de îndeplinit un țel
Să nu mai fiu aici stăpână
Vreau să cobor în jos la cel
De care sunt îndrăgostită
Să devin soare pentru el
Să-i luminez fața mâhnită"
Și vrăjitorul atunci spuse
,,Vrei să trăiești nefericită?
Prin timpul aspru care curse
O viață pare o clipită
Acolo omul mereu caută
Mereu să își facă dreptate
Nu se satură nici de laudă
Și crede că e libertate
Ceea ce de fapt rob îl face
Supus tentațiilor, plăcerii
El uită atunci că se-ntoarce
La Tatăl spune nu te sperii?
De ceea ce îți povestesc
Tu vrei să dai socoteală
Pentru păcatul omenesc
Pentru orice mică greșală?"
,,Da vreau să fiu cu cel pe care
De multe nopți eu îl iubesc
Nu-mi pasă cât de mult doare
Eu ca un om vreau să trăiesc"
Atunci vrăjitorul scosese
Un glob și spuse două vorbe
Păreau vrăji, acum întinsese
O masă cu plante și ciorbe
,,Zi vrei să vezi acum ce face?
Sau ți-e frică de suferință?
Te văd parcă stătând pe ace"
,,Da vreau să știu a sa dorință"
Atunci se arătară-n glob
Doi tineri pe o bancă stând
Sub umbra unui falnic plop
Ea îi surprinde discutând
***
Îi spun Mariei ,,Te iubesc
Și nimeni n-o să poată
Să-mi ia cât o să viețuiesc
Și nici pe lumea aialaltă
Ceea ce simt eu pentru tine
Ești unicul meu colț de Rai
Vrei să trăiești de-acum cu mine?
Visez din acea zi de Mai
La clipa când vei spune ,,Da"
La întrebarea care-o pun
De n-o să vrei, voi aștepta
Că te iubesc ca un nebun"
Ea măgulită de ce-i spusei
Zâmbi și îmi spuse roșind
,,Parcă mai ieri ziceai c-apusei
Suflete te văd răsărind"
,, Da, și eu simt că renaște
Iubirea cea de altădată
Sufletul meu din nou cunoaște
Fericirea adevărată
Și luna de sus mi-a cerut
Iubirea dar n-am acceptat
Pentru că eu nu am putut
Să te uit și te-am căutat
Să-ți spun a nu știu câta oară
Că nu pot trăi fără tine
Nu-mi lăsa inima să piară
Și să mă cert din nou cu mine"
Ea îmi spusese: ,,A fost drum lung
Dar cel puțin a meritat
De fericire acum plâng
Că mă iubești cu-adevărat
Nimic nu o să ne despartă
De-acum îți promit niciodată
Inima ta de acum poartă
Fericirea, sufletu-ți saltă"
Vorbind noi la lăsarea serii
Luna se-ntoarse, ne-a văzut
Cum ne plimbam pe lângă merii
De prin livezi, pe lângă Prut
Văzând-o eu strigam la ea
,,Coboară tu ca altă dată
Fă-te văpaie că aș vrea
Priveliștea mai luminată"
Luna-și spusese ,,Am cerut
Mult prea târziu om să devin
Dacă acționam la-nceput
Nu-i vedeam acum că se țin
De mână și-și jură iubirea
Și el îmi cere să cobor
Mai bine rămâne amintirea
În zile ce vor fi de dor
Decât dorința să i-o fac
Și mai mult să mă înjosesc
În cel de-odinioară iatac
Urcând eu vreau să locuiesc
Apoi spuse cu glasul tare:
,, Rămâneți voi în lumea voastră
Leac este doar dulcea uitare
Gonind în zarea cea albastră
M-oi duce și m-oi aduna
Cu gândurile mele
Îmi voi pune pe cap cununa
Dând ordine la stele"
Știi cum?
Știi cum soarele rămâne pe cer
Până ce luna ii i-a locul?
Cam așa aș fi și eu
La răscruce de drumuri.
Știi cum floarea-i dependentă
De lumina soarelui?
Cam așa sunt eu dependent
De prezența ta acum.
Știi cum primăvara copacii înfloresc
Parcă respiră din nou aer ceresc
Cam așa îmi doresc eu
Să fi primăvara mea din nou.
Știi cum un copil se joacă atât de frumos
Cu o jucărie primită cadou?
Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău
Și te vreau aici din nou.
Adam si Eva
Sunt doar eu
in aceasta corabie rasturnata
o eva a lumii
ce inca nu s-a trezit
din neputintele veacurilor
peste care timpul
a uitat sa treaca
in mainile mele Adam a plamadit
castelul unde nimeni nu poate sti
unde incepe si se sfarseste raiul
barbat frumos
cu tainic labirint
de sarutari amare
m-a coplesit cu doruri
pe care doar focul
vapaie a sufletului stins
mi le-a adus in cale....
Doar pentru tine
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Zidită din săruturi dulci,
De taină tandre îmbrățișări,
Șoptite vorbe de amor nebun,
Și câte și mai câte magice cuvinte,
Ce le rostesc cu teamă uneori,
Dorind să fie bine șlefuite,
Doar pentru o regină ca in basme,
Doar pentru tine!
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,
Iubirea mea nu are stații sau oprire,
Iubirea noastră este chiar așa!
(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Nebunia Unei Iubiri
Ai zis că vrei să-ți dedic o poezie doar ție
Pot să-ți îndeplinesc dorințele,dar când te vei căsători cu mine?
Nu rezist să nu te știu al meu,să nu îți fiu soție
Știu că la finalul timpului meu îmi vei aparține.
Ce-ar putea glasul meu mort să împărtășească despre noi,
Dacă iubim așa mult, încât ne evităm și ne ascundem?
Poveștile de dragoste mereu se vor termina în doi
Astfel cei goi,și anume noi,sufletul unul altuia îl pătrundem.
Dacă am juca vreodată într-o piesă de teatru,
Eu aș fi acea femeie care e nebună după tine,
Iar tu, tu ai fi acel bărbat pe care l-ar împărți dracu-n patru,
Încercând din răsputeri să mă facă să nu-l pot obține.
Ești un mare porc care nu-și vede de treaba lui.
Ți-aș da în cap cu tot ce aș prinde la mâna dreaptă,
Dar și când te-oi prinde te voi săruta în noapte până vei simți razele soarelui…
Până atunci las ca relația dintre noi să rămână tăcută,să vorbească în șoaptă.
O, tu, femeie
O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,
Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .
O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,
Ce ieri,te-dragosteai doar d-un muritor.
Tu,fii,te rog,independenta,
Si țineți mereu rujul în poșetă.
Și nu-l lasa pe el să te doboare ,
Și nici aripile albe să ți le omoare.
Fii mereu sic și zâmbitoare,
Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.
Oferă ți timp,iubire și-energie,
Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.
Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,
Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.
Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,
Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.
Luna
A fost odată ca în basme
A fost cum nu s-a mai văzut
O țesătură de fantasme
Ce-acoperea sufletu-mi mut
Și tot stătând eu și gândind
Privind pe cer la stele
Mă scufundam în al meu jind
Și-n gândurile mele
Din bezna ce domnea în casă
Venind,dorința mi-e doar una
Fereastra s-o deschid ,retrasă
Undeva-n colț așteaptă luna
Privind în zare o lăsam
În zilele ce au urmat
Să sosească noaptea la geam
Și să vegheze ne-ncetat
Păzi o zi, păzi chiar nouă
Astfel dorința i se-mplini
În noapte pe la ceasul două
Deschid și-ncep a-i vorbi:
,,O dulce a nopții mele doamnă
Deschide-ți inima și spune
Ce cauți de vii când e toamnă
În suflet și scrum, putrejune?
De mă iubești ascultă bine
Tu lasă-mă-n durerea mea
Prefer să hrănesc cu suspine
Inima mea decât o stea
Să-mi prindă sufletu-n iluzii
Mai multe decât deja sunt
Demonii mei, din nou cruzii
Îmi vor simțirea în mormânt"
,,Care simțire?" zise luna
,,Umple-l de ai un gol
Că mai dulce e minciuna
Nici nu vei mai simți că-i rol
Că-i totul efemer pe lume
Vreme vine vreme trece
Timpul totul o să fărâme
Inima toată o să-ți sece
De nu vei pricepe vreodată
Că trebuie să te pleci curentului
Să lași în urmă acea fată
Ce a dat viață sentimentului"
Ascultând eu acea povață
Cuvintele frumos curgeau
Plăcut surprins de-acea dulceață
Ca mierea vorbele-i păreau
,,Cobori în jos lună acum
Și umple golul care-l simt
Deschide-i inimii un drum
Nu aș vrea însă să mă mint"
Ea asculta și deodată
Se pogorî din cer
În marea cea învolburată
Trecând prin nemilosul ger
Se aruncă în mare
Și pe loc se transformă
Într-o fată ca oricare
Uimirea îmi era enormă
Când vedeam ce se întâmplase
Priveam la frumusețea ei
Ce parcă ochii mi-i legase
Cu lacăte fără de chei
Părea crăiasa din povești
Ce cu ai săi ochi mă vrăjea
O-ntreb ,,De ce mă amăgești?
Sufletul meu nu va putea
Pe altcineva să iubească
Și cred că tu o știi prea bine
Doar ea poate să reclădească
Mari sentimente din ruine"
Iar la refuzul meu ținea
Pironiți ochii către mine
Nici o lacrimă nu curgea
Se-asemăna oare cu cine?
Și eu mai simțeam că aveam
Inima rece ca de gheață
Cu ea mereu eu mă trezeam
În fiecare dimineață
Parcă mă priveam în oglindă
Recunoșteam în mine fiara
Ce sufletul vrea să mi-l prindă
Tot mai grea îmi pare povara
Fata spuse atunci ,,Te chem
Cu mine sus să devii stea"
Părea fermecător îndemn
Însă nu și asupra mea
,,Rămân aici în lumea mea
Cu bune și cu rele
Ai căzut ca un fulg de nea
Întoarce-te pe cer la stele"
***
Trecu o zi trecură două
Tot cu gândul departe
Admiram a zorilor rouă
Ce mă inspirau foarte
Să scriu versuri pentru aceea
Ce de-atâția ani îmi fusese
Precum soare pentru mareea
Pe care el o atrăsese
Mergând agale eu pe drum
Chiar pe Maria întâlnesc
,,Ce-i oare de făcut acum?"
Îmi spun și-ncep să îi vorbesc:
,,Știi tu cum este trandafirul?
Frumos dar are spin
Așa a prins viață delirul
Din multă durere și chin
Război în mine se-ntețește
Mai mult în fiecare zi
Sufletul meu se veștejește
Dar n-o să te uit orice-ar fi
Nu-mi pasă de ce-o să urmeze
Nici de vântul ce nu mă lasă
Simțitea el vrea s-o reteze
Eu vreau să-i fii inimii casă"
Atunci ea ascultând spusese
,,De ce toate aceste lupte?
Văzând timpul ce se scursese
Tu crezi că vrea să se înfrupte
Însă te poți gândi că toate
Așa au trebuit să fie
Lasă-ți deci sufletul să-noate
Nu să plutească-n agonie
Că Cel de sus știe ce face
Ne dă ce ne este mai bine
Deci când în tine totul tace
Așteaptă! ascultă tu de mine"
***
Noaptea își făcu apariția
Cerul îmbracă haina doliului
Luna își reluă iar poziția
Apoi se alătura stolului
De păsări care coborau
La fel și ea venea spre mine
Cu viteza luminii, stau
Privind în sus la înălțime
Semăna cu-n meteorit
Care cădea în apa mării
Iar atunci când ea a ieșit
În suflet parcă aduse zorii
Mai frumoasă ca odinioară
Îmi părea acum femeia
Însă voința n-o să-mi piară
N-o să apună-n veci scânteia
,,Iar ai venit? Ce vrei să spui?
Oare nu ți-am vorbit frumos?
Nu poți și nu vreau să răpui
Simțirea dar tu crezi pe dos"
,,Nu vrei să capeți veșnicia
Acolo devenind luceafăr?
Ți-oi citi și eu poezia
Și te-oi știi lângă mine teafăr"
Iar eu răspunsei ,,Vom fi vii
Noi oamenii și după moarte
Sus îngeri cântă simfonii
Drepților care or să poarte
În suflet veșnica Lumină
Când Raiul îl vor câștiga
Restul vor zace în surdină
Pe lavă ei vor naviga
Că-n viață le-au fost călăuze
Dracii ce acum își bat joc
Trăgând în ei cu obuze
Ei cad și tot revin la loc
Chinul lor veșnic se repetă
Ca și istoria pe pământ
O-ncoronare și-o trompetă
Porunci, lupte apoi mormânt
Ca stea voi sta veșnic pe cer
Văzând omul cum vine, pleacă
Eu unul să știi că prefer
Să-mi scot sabia din teacă
Să lupt cu draci ce mă-mpresoară
Și să dobândesc nemurirea
Păstorul oaia Sa-și separă
De capre și-i dă mântuirea"
***
Își dădu atunci seama ea
Că nu e nimic de făcut
Decât să nu mai fie stea
Și să aibă chipul de lut
Tăie cerul cu-a sa viteză
Hoinări bolta-n miez de noapte
Să lupte cu soarta cuteză
N-asculta de-a stelelor șoapte
Ce îi spuneau să se oprească
Să lase tot așa cum este
Ea continua iar să tânjească
La o iubire de poveste
Și tot ignorându-le glasul
Croindu-și drum prin ele
Mai mult ea-și iuți pasul
Auzind un cântec de iele
Ce o ispiteau să revină
Să-și ocupe locul pe tron
Ea le orbi cu-a sa lumină
Spunând ,, Nu sunt un pion
Voi duhuri albe necurate
Dispăreți în neant
În jos pe pământuri umblate
Găsiti-vă amant
Lăsați-mă acum pe mine
Să îmi îndeplinesc dorința
Sau spuneți-mi acuma cine
Poate să-mi curme suferința"
Și ele atunci îi arătară
Sălașul unui vrăjitor
El ziua licori prepară
Noaptea adoarme pe un nor
Și venind luna la el
Îi spuse ,, Seară bună
Am de îndeplinit un țel
Să nu mai fiu aici stăpână
Vreau să cobor în jos la cel
De care sunt îndrăgostită
Să devin soare pentru el
Să-i luminez fața mâhnită"
Și vrăjitorul atunci spuse
,,Vrei să trăiești nefericită?
Prin timpul aspru care curse
O viață pare o clipită
Acolo omul mereu caută
Mereu să își facă dreptate
Nu se satură nici de laudă
Și crede că e libertate
Ceea ce de fapt rob îl face
Supus tentațiilor, plăcerii
El uită atunci că se-ntoarce
La Tatăl spune nu te sperii?
De ceea ce îți povestesc
Tu vrei să dai socoteală
Pentru păcatul omenesc
Pentru orice mică greșală?"
,,Da vreau să fiu cu cel pe care
De multe nopți eu îl iubesc
Nu-mi pasă cât de mult doare
Eu ca un om vreau să trăiesc"
Atunci vrăjitorul scosese
Un glob și spuse două vorbe
Păreau vrăji, acum întinsese
O masă cu plante și ciorbe
,,Zi vrei să vezi acum ce face?
Sau ți-e frică de suferință?
Te văd parcă stătând pe ace"
,,Da vreau să știu a sa dorință"
Atunci se arătară-n glob
Doi tineri pe o bancă stând
Sub umbra unui falnic plop
Ea îi surprinde discutând
***
Îi spun Mariei ,,Te iubesc
Și nimeni n-o să poată
Să-mi ia cât o să viețuiesc
Și nici pe lumea aialaltă
Ceea ce simt eu pentru tine
Ești unicul meu colț de Rai
Vrei să trăiești de-acum cu mine?
Visez din acea zi de Mai
La clipa când vei spune ,,Da"
La întrebarea care-o pun
De n-o să vrei, voi aștepta
Că te iubesc ca un nebun"
Ea măgulită de ce-i spusei
Zâmbi și îmi spuse roșind
,,Parcă mai ieri ziceai c-apusei
Suflete te văd răsărind"
,, Da, și eu simt că renaște
Iubirea cea de altădată
Sufletul meu din nou cunoaște
Fericirea adevărată
Și luna de sus mi-a cerut
Iubirea dar n-am acceptat
Pentru că eu nu am putut
Să te uit și te-am căutat
Să-ți spun a nu știu câta oară
Că nu pot trăi fără tine
Nu-mi lăsa inima să piară
Și să mă cert din nou cu mine"
Ea îmi spusese: ,,A fost drum lung
Dar cel puțin a meritat
De fericire acum plâng
Că mă iubești cu-adevărat
Nimic nu o să ne despartă
De-acum îți promit niciodată
Inima ta de acum poartă
Fericirea, sufletu-ți saltă"
Vorbind noi la lăsarea serii
Luna se-ntoarse, ne-a văzut
Cum ne plimbam pe lângă merii
De prin livezi, pe lângă Prut
Văzând-o eu strigam la ea
,,Coboară tu ca altă dată
Fă-te văpaie că aș vrea
Priveliștea mai luminată"
Luna-și spusese ,,Am cerut
Mult prea târziu om să devin
Dacă acționam la-nceput
Nu-i vedeam acum că se țin
De mână și-și jură iubirea
Și el îmi cere să cobor
Mai bine rămâne amintirea
În zile ce vor fi de dor
Decât dorința să i-o fac
Și mai mult să mă înjosesc
În cel de-odinioară iatac
Urcând eu vreau să locuiesc
Apoi spuse cu glasul tare:
,, Rămâneți voi în lumea voastră
Leac este doar dulcea uitare
Gonind în zarea cea albastră
M-oi duce și m-oi aduna
Cu gândurile mele
Îmi voi pune pe cap cununa
Dând ordine la stele"
Știi cum?
Știi cum soarele rămâne pe cer
Până ce luna ii i-a locul?
Cam așa aș fi și eu
La răscruce de drumuri.
Știi cum floarea-i dependentă
De lumina soarelui?
Cam așa sunt eu dependent
De prezența ta acum.
Știi cum primăvara copacii înfloresc
Parcă respiră din nou aer ceresc
Cam așa îmi doresc eu
Să fi primăvara mea din nou.
Știi cum un copil se joacă atât de frumos
Cu o jucărie primită cadou?
Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău
Și te vreau aici din nou.
Adam si Eva
Sunt doar eu
in aceasta corabie rasturnata
o eva a lumii
ce inca nu s-a trezit
din neputintele veacurilor
peste care timpul
a uitat sa treaca
in mainile mele Adam a plamadit
castelul unde nimeni nu poate sti
unde incepe si se sfarseste raiul
barbat frumos
cu tainic labirint
de sarutari amare
m-a coplesit cu doruri
pe care doar focul
vapaie a sufletului stins
mi le-a adus in cale....
Alte poezii ale autorului
Absenta si Destin
Născut să te iubesc,
Sortit să nu te pot privi,
Blestemat să-ți fiu străin în cale,
Chinuit, doar în vise a te mai ști...
Predestinat să te ador,
Canonit mana sa nu ti-o ating,
Purtat de doruri în zbor,
Rătăcind în praf divin.
Răpus de dorință,
Strivit de un destin hain,
Chinuit de-a ta absență,
Căutându-te în cerul senin.
Furat de-al tău parfum
Si dus departe vazduh de lumi,
Pierit în visul unui drum,
Doar ecoul dorului rămâi.
Nebun după tine,
Norocos că te-am întâlnit,
Pierdut în pustie,
Un suflet captiv, ce doar te a iubit.
Epilog
Cum poți să iubești fără să cunoști durerea,
Când inima îți plânge dar buzele rămân tăcute?
Cum poți să găsești răspunsuri în mijlocul nopții,
Când lumea ta se clatină și sufletul e rănit?
Umbra unei șoapte târzii
Tocmai ce a mai trecut o zi
Cu soarele stingându-se-ntr-o lacrimă târzie.
Iar eu mă plimb pe alei în ore târzii
Căutând răspunsuri într-o lume pustie.
Unde aș putea să găsesc puțină odihnă?
Într-un colț de tăcere, unde gândul nu plânge.
Să nu-mi mai aud inima cum îngână,
Ci doar să tac, sub cerul ce mă strigă.
O rază palidă tremură-n noapte,
Speranța fuge printre pași greoi.
O șoaptă blândă cade peste frunze,
Dorul stă tăcut, fără noi.
Orchestrarea dorului nemuritor
Când te privesc, se-nalță universul,
În ochii tăi, o lume se destramă,
Și luna-și uită-n ceruri înțelesul,
Căci tu devii întreaga mea viață.
Pe pielea ta se scriu balade mute,
Un foc mocnit pe-altarul unui vis,
Iar mâinile-mi, de tine neștiute,
Te poartă-n vals spre margini de abis.
Din glasul tău se naște o orchestră,
Un cântec de vioară, plin de dor,
Îmi spui un singur cuvânt, e simfonia,
Ce-mi face sufletul nemuritor.
Atingerea ta arde ca o rugă,
Fiorii scriu poeme pe-al meu piept,
Iar în tăcerea nopții, chiar și luna
Se-oprește să asculte căt mi te doresc.
Epave în derivă
Ca într-un tablou derizoriu
Pictat de-un nebun cu harapnice,
Zăresc epave pline de pustiu
Ce exprimă dorințe sadornice.
Nu zăresc vreun necesar ambulatoriu,
Numai sunete în tonuri diatonice,
Ce-mi trezesc un gând de purgatoriu,
Ale sunetelor de metal ruginite
Și plutesc în plin delir
În largul oceanului de necunoscute
Aspirând toți după ghelir
Și închinând genunchi la prefăcute.
Acum torn speranțe din clondir
Sperând la un strop de castitate,
Dar voi o luați ca drept clistir,
Din speța diviziunilor clericiste.
Epilog
Timpul trece și schimbă totul,
Dar în inima mea, am rămas același copil.
Mă întreb dacă voi mai prinde vreodată
Răsăritul cu voi, cu aceleași zâmbete.
Absenta si Destin
Născut să te iubesc,
Sortit să nu te pot privi,
Blestemat să-ți fiu străin în cale,
Chinuit, doar în vise a te mai ști...
Predestinat să te ador,
Canonit mana sa nu ti-o ating,
Purtat de doruri în zbor,
Rătăcind în praf divin.
Răpus de dorință,
Strivit de un destin hain,
Chinuit de-a ta absență,
Căutându-te în cerul senin.
Furat de-al tău parfum
Si dus departe vazduh de lumi,
Pierit în visul unui drum,
Doar ecoul dorului rămâi.
Nebun după tine,
Norocos că te-am întâlnit,
Pierdut în pustie,
Un suflet captiv, ce doar te a iubit.
Epilog
Cum poți să iubești fără să cunoști durerea,
Când inima îți plânge dar buzele rămân tăcute?
Cum poți să găsești răspunsuri în mijlocul nopții,
Când lumea ta se clatină și sufletul e rănit?
Umbra unei șoapte târzii
Tocmai ce a mai trecut o zi
Cu soarele stingându-se-ntr-o lacrimă târzie.
Iar eu mă plimb pe alei în ore târzii
Căutând răspunsuri într-o lume pustie.
Unde aș putea să găsesc puțină odihnă?
Într-un colț de tăcere, unde gândul nu plânge.
Să nu-mi mai aud inima cum îngână,
Ci doar să tac, sub cerul ce mă strigă.
O rază palidă tremură-n noapte,
Speranța fuge printre pași greoi.
O șoaptă blândă cade peste frunze,
Dorul stă tăcut, fără noi.
Orchestrarea dorului nemuritor
Când te privesc, se-nalță universul,
În ochii tăi, o lume se destramă,
Și luna-și uită-n ceruri înțelesul,
Căci tu devii întreaga mea viață.
Pe pielea ta se scriu balade mute,
Un foc mocnit pe-altarul unui vis,
Iar mâinile-mi, de tine neștiute,
Te poartă-n vals spre margini de abis.
Din glasul tău se naște o orchestră,
Un cântec de vioară, plin de dor,
Îmi spui un singur cuvânt, e simfonia,
Ce-mi face sufletul nemuritor.
Atingerea ta arde ca o rugă,
Fiorii scriu poeme pe-al meu piept,
Iar în tăcerea nopții, chiar și luna
Se-oprește să asculte căt mi te doresc.
Epave în derivă
Ca într-un tablou derizoriu
Pictat de-un nebun cu harapnice,
Zăresc epave pline de pustiu
Ce exprimă dorințe sadornice.
Nu zăresc vreun necesar ambulatoriu,
Numai sunete în tonuri diatonice,
Ce-mi trezesc un gând de purgatoriu,
Ale sunetelor de metal ruginite
Și plutesc în plin delir
În largul oceanului de necunoscute
Aspirând toți după ghelir
Și închinând genunchi la prefăcute.
Acum torn speranțe din clondir
Sperând la un strop de castitate,
Dar voi o luați ca drept clistir,
Din speța diviziunilor clericiste.
Epilog
Timpul trece și schimbă totul,
Dar în inima mea, am rămas același copil.
Mă întreb dacă voi mai prinde vreodată
Răsăritul cu voi, cu aceleași zâmbete.