Îți amintești?

În grădina cu flori de mătase,

Sub soarele ce nouă ne zâmbește.

Ca o floare , iubirea noastră crește,

Și-n ritm de poveste, înflorește.

Pas cu pas, pe cărare de dor,

Înserarea ne prinde în brațe ,

Iar noi, doi dansatori pe-un covor,

Iubirea noastră, undă de tandrețe.

În inima noastră, iubirea e perpetuă,

Ca o melodie dulce, eternă și mută.

Fără condiții sau umbre în drum,

Suflete unite într-un dans nebun.

Împreună mergem spre noi clime,

Ca doi iubiți în lumea lor fermecată,

Cuvinte blânde, așezate în clipe sublime,

De tandra noastră, poveste curată .

În inimă, o iubire fără sfârșit,

Iubirea noastră, ca un vis de neoprit .

Fără condiții, ca un ocean fără mal,

Suflete unite într-un dans sideral.

În dansul vieții, pași de neuitat,

Iubirea noastră, un vers  îngânat,

În umbra dragostei, sub clar de lună,

Sufletele noastre sunt pe veci împreună.

Cuvintele iubirii, răsună ca un poem ,

Iar când te țin în brațe devin boem.

În inimă mi-ai fost sculptată,

Să te pot iubi viața toată .

Tunete cu sunet de vioară, parcă acordată puțin mai strâns

Și norii albi din timpul nopții, luminați de fulgere cu nuanțe mov,

Copacul de iasomie, ce împrăștie nesecat al său miros

Pe care nici ploaia nu îl spală, ci se împletesc până la ultimul nod...

Construiesc pastelul perfect, dar și motivul evadării

Din camera cu patru paturi goale și lampă cu lumina slabă.

Fără sa spui nimănui, fără sa știi ce te așteaptă, tu îți strângi 

În buzunare doar strictul necesar pentru amintirea vagă

Ce îți va rămâne, o data cu trecerea verii sau a mai multora. 

Toată claritatea cade asupra unei singure persoane,

Despre care vorbești mereu, dar tot în secret îi este identitatea.

Tu fugi, ramai și fără suflu și fără rațiune...către străinul de departe. 

Tu fugi, fără sa te uiți înapoi la camera ce ai lăsat-o pustie.

Tu fugi, cu inima fanfară, gata de a fi iarăși împrăștiată.

Tu fugi, fără sa te uiți înapoi la pericolul care vine după tine. 

Tu fugi, de gălăgia din capul tău către liniștea ce crezi ca te așteaptă. 

La fel ai făcut și ieri, la fel faci și astăzi, și dacă s-ar putea 

Ai face la fel și mâine pentru pătura verde împărțită la doi,

Pentru singura priza unde îți încarci pe rand telefonul și tigara,

Pentru îmbrățișarea nocturnă a cuiva despre care nu vei spune "noi"

Chiar dacă el este omul care simți că te completează.

Tu te pierzi în ochii lui atunci când îți vorbește despre viață 

Și te arunci în brațele lui, când noaptea este rece, dar pielea sa e caldă...

Asta este viziunea ta despre echilibru, dar nu pui corect lucrurile în balanță,

Căci ignori frigul ce te înconjoară, după cele 5 secunde de confort

Și pătura incapabilă să te învelescă, menită pentru o singura persoană.

Tu nu existi în acest tablou, dar continui să îl pui în ramă,

Încercând sa îl așezi, într-un cui ce apropae stă să cadă, 

Măcar sa îl faci să pară cât de cât drept.

Ia-mă-n brațe, scumpul meu!
Fă-mă să uit de ce-i greu.
Și sărută-mă ușor,
Și-n brațele cui să mor?

Și iubește-mă o noapte.
Două, trei sau cât se poate.
Uită-te în ochii mei,
Alinta-m-ai cu temei.

Nu am martori la iubire,
Doar bătrânele ruine
Și pădurea liniștită
Simt că mor, îmi ești ispită.

Să nu uiți de tot ce-a fost.
Te iubesc și-n continuare,
Inima mă doare tare.
De la vorbele făr’ rost.

Ține-mi brațele slăbite.
Simt că pic acum pe jos.
O să mor în dor duios,
Dacă nu te am pe tine!

TE IUBESC ATAT DE MULT,

           IUBIREA MEA IMPOSIBILA 

SI LACRIMILE-MI CAD IN VANT 

                   SI UNEI PIETRE I SE FACE MILA 

PASII MEI GREI MERG PE PAMANT 

SUFERINTA GREA DEVINE CULT.

ACUM PE DRUM SUNT SINGUR IAR 

CU INTUNERICUL DIN NOU TOVARAS 

SA TE SARUT AS VREA MACAR 

SI APOI SA FUG CA UN BANDIT IN NOAPTE,

DAR NU TE POT AVEA CI DOAR,

IN VISUL MEU CEL NEGRU DEVENIT  COSMAR 

TE VAD ZAMBIND SI ALERGAND SPRE MINE 

DAR MA TREZESC SI VAD CA TOTU-I IN ZADAR 

IUBITA MEA,FRUMOASA MEA ,

            INGERUL MEU CEL DULCE,

MAI MULT DE ATAT SUFLETUL MEU 

                        NU POATE DUCE 

ESTI TOT CE AM MAI SCUMP PE ACEST PAMANT ,

DOAR TU NU POTI A MA VEDEA PLANGAND.

NU VREAU SA-TI SPUN DE A MEA IUBIRE 

A ALTUIA ESTI  TU ACUM,ZEITO 

DAR TE IUBESC IN SUFLET CA O FLOARE 

SI LACRIMA,SI LIPSA,NEPUTINTA DOARE.

AH,DUMNEZEULE,CAT TE IUBESC FETITO.

HOTEL TRAIAN ,BRAILA-10.01.2023

                                                                                  AUTOR:CRISTIAN CIOBOTARU 

daca ai stii cat imi lipsesti

poate te ai intoarce

dar nu visez la povesti

insa asta speranta imi stoarce.

daca ai stii cat te iubesc

rani ascund , seara privesc

n ai avut de gand

si m ai lasat plangand.

daca ai stii tot ce gandesc

ai crede in finalurile din povesti

zile, nopti eu socotesc

de cate ori tu ma ranesti.

daca ai stii de ce am plecat

sigur nici tu n ai mai fi stat

problemele m au presat

si tu singura m ai lasat.

daca ai stii ca te astept

visez cum ma strangi la piept

merg pe acelasi drum drept

nu am nici un regret.

daca ai stii ca te visez

totul analizez

stiind ce a fost intre noi

de aia nu dau inapoi.

daca ai stii cat incerc sa te uit

imi amintesc ce impreuna am construit

de absenta ta nu m ai instruit

de aceea inima mi s a pietruit.

daca ai stii ca nu te urasc

lacrimi izvorasc

cand amintirile ma tarasc

in trecutul nostru amoros.

daca ai stii cate intrebari

mi se pun despre noi

fel de fel de schimbari

au aparut apoi.

daca ai stii tot ce simt

ti ai fi dat seama cat eu la tine tin

dar stiu ca nu ti mai apartin

si va trebui sa termin.

Neputând de abazie,

Am să te îmbăt cu vin si poezii;

Cu luna de pe cer, vocea mea să-ți fie

Ultima cântare a unei morți târzii...

In așteptare activă,

La un pahar de poezie..

Spuneti-mi care știți? voi, mie,

Să-mi spună va rog careva,

Cât măsurată, durează iubirea?

Dar speranța? să răspundä cine poate

Are cumva termen de valabilitate?

C-am cam uitat ce-nseamna fericirea..

Astept..doar c-așteptarea imi e eternitate.

Și așteptând îmi pleac-o vară

Tot așteptând mai trece-o zi

Și asteptand vine o toamna

Și numai tu nu îmi mai vii...

Știu.. așteptarea mi-i nebună

Dar sper cândva sa mai vorbim

Sub razele de luna plină

Candva...cu drag sa ne privim.

Astept...azi nu ai timp de mine

În gând mereu eu sunt cu tine,

Astept ca așteptarea nu-i păcat

Astept deși.. totul în zadar.

Pe mine demult m-ai uitat

De parcă nici n-am existat..

Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii

Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti

Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi

In umbra unui ceas de vara intim..

Cine sunt eu când uneori te chem

Tu cine ești când taci si imi ești efemer

Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati

La fel cum sta ața-ntru-n ghem..

Eu cine-am fost când am fost doi?

Tu cine-ai fost când fost-am noi?

Ce am fost noi de astăzi "singular"

E pentru tine adjectivul necesar.

Azi cine sunt când nu mai sunt

Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt

Ce am fost noi de imi servesti tacerea?

Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.

ma pierd în "ce ar fi fos..dacă.."

în ceea ce a fost...odată ca niciodată,

în ceea ce ar fi putut sa fie

in vorbe deșarte, promisiuni uitate.

ma pierd în "noi" demult apusi,

în vise ce prematur s-au risipit

în tot ce-am fost și tot ce-am devenit

azi doi straini...cândva îmbrățişați

as fi dorit sa ne mai fim puțin,

timpul sa nu rupă foaia pentru vesnicie

cum bobul în vie așteaptă sả devină vin

aștept și eu privirea-ti calda sa-mi adie..

Mă frâng săgețile tăcerii din ce în ce mai mult

Durerea lor mi-o strig scriind tot mai acut

Pe foi pătate cu lacrimi fierbinți 

Cu roșul din mine ce-ar vrea să îl alinți 

Mă lupt cu mine, privind în jur cu ochii goi 

Mă mint că sunt mai bine și nu-mi pasă de noi

Dar tot in jur mi-amintește de noi doi

Și tot ce-as vrea... pentru o clipă să te întorci înapoi.

Să-mi spui de-am însemnat ceva, știind că-n suflet mi-ești 

De ce-ai promis și ai plecat, fără să mă îmbrățișezi...

De-atunci scriu fiecare lacrimă din gând 

Și-n albul infinit al foii.... încerc să mi le sting.

Îmbrățișează-mă, te rog, profund

În brațele tale sa ma afund

Între pernele tale sa ma scufund

Sa nu mai simt atâta dor acut.. 

Îmbrățișează-mă și nu-mi da drumul

Sa-mi înnoiesc pe piele parfumul

Lasa-mă să-ți servesc vinul

Sub paturică sa ridicăm volumul.

Privește la mine mai apoi

În ochi cum se citește un război

Cum ne visează pe ambii goi

Sub perne și pături moi...

Mi-a fost dor... sa rostim la unison

Să-nceapă războiul în semiton

Sa te cuprind...sa scriu cu un creion

Finalul nou... fără vreun abandon.

Am obosit să-nfrunt al tău orgoliu

Să simt în urmă-ți atâta nostalgie

Să-mi fie sufletul în doliu

Și inima-mi... hemoragie.

Am obosit să sper în "revenire"

Am obosit să tot aştept

Mi-e sufletul plin de mâhnire

Durere tainică în al meu piept

Mi te-am bătut pe mână-n tatuaj

Să-mi amintesc de mi-o fi dor

De-al nostru tainic scurtmetraj

Frumos...incheiat..îngrozitor..

Am obosit sa mai scriu poezii

Despre-un erou nemuritor

Ce este al meu în nopţi târzii 

în vise ce la răsărit imi mor..