Reîntâlnire

Câți cavaleri plini de curaj

Nobili cu mari averi,

Toți te-ar dori a lor nevastă,

Neștiind niciunul că inima ți-e dată,

Că tatăl tău,Vasile Împărat deja te-a dat....

Dar cui...se vor întreba cu toții

Și cum este posibil așa ceva

Când Marele turnir urmează cât de curând...

Iar în duel se vor întrece toți aceștia,

Care nebuni de dragul tău

Pe rând vor și muri....

Ohhh câtă frumusețe trebuie să ai

Preablândă Vasilica,

Să te dorească atâția curajoși,

Iar ție nici să-ți pese....!

Să fie Horia Stănicel demn de-a ta iubire?

Și cine-i acesta de care nimeni n-a auzit?

Nu-i prăpăditul acela de poet

Care te-a cucerit cu multele poeme

Ce ți le scrie zilnic,

Și vrea până si degetele de la picioare să ți le fure cu săruturi?

Se pare că nu vrei secretul să ți-l spui,

E treaba ta frumoaso,

Te las acum că trebuie povestea s-o închei!

(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Se tot vorbește că moartea-i dureroasă,

Că este neagră și are coasă,

Că n-are chip și-i tare fioroasă,

Dar nouă celor căzuți în ale amorului visări nici că ne pasă!

Îndrăgostiții știu că dragostea și viața-i tot ce contează!

Iubito astăzi am aflat o taină a iubirii

Căci Duhul Sfânt vorbește și prin tine...

Mi-ai spus cum o iubire mare

Se sechestrează.....

Chiar dacă termenul ăsta nu sună bine...

Căci eu adusul-am în pomenire

Ei bine cum?

Să afle fiecare!

Noi doi iubito știm...

Cum să poți face o iubire pe veci nemuritoare,

Sau să n-o lași să zboare...

Voi însă cititorii,

Citiți titlul la poezie,fiecare!

(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iarna a plecat în grabă,

Strănutând cu furie,

A vărsat o lacrimă,

Vrând chiar să ne sperie!

Noi știam că joacă teatru,

Mincinoase-s babele,

Am suit-o pe lopată,

Și am risipit-o toată,

S-o înghită soarele!

(13 Martie 2021- Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

E treaba mea sau trebuie să-ți spun și ție,

De ce iubirea ți-am dăruit,

Sau ce se-ascunde in spatele tăcerii tale,

Când totuși de la Radu Vodă ai glăsuit,

Și-ai aruncat văzduhului frumosul tău,

Un strigăt de iubire nesfârșit,

Ce inima pe loc mi-a săgetat...

Și totuși cred ca Sfinții mi-au vorbit...

Știind atunci că tu ești absolutul meu,

Iubirea vieții mele..

Știu însă că valurile mării mi-au șoptit,

Tu fără glas mi-ai glăsuit,

Sau cine știe cine-a fost,

Ascunsă taină a rămas,

Am început să te iubesc,

Căzut fiind în nesfârșitul infinit,

Eu te iubesc și iarăși te iubesc!

(27 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Pestriță e lumea întreagă!

Pe loc nu știe a sta...

De stă,vrea să se miște,

De mișcă,vrea să stea!

Iar omul nu știe ce vrea!

Când râde, când plânge!

Ori naște,ori moare!

Face,desface, țipă sau tace!

Direcție au toate

Chiar de n-ar vrea!

Lumea-i făcută de cineva

Sau ba!?

(26 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)

Cu tine iubirea există așa!

Altfel nu poate fi...

Irepetabilul amor grăiește cum vrea!

Își cântă partitura scrisă de el sau de ea..

Povestea de azi este alta,las-o să vină!

Are alte culori iar glasu-i diferă,

Mișcările-i sunt grațioase,

Deschide-ți bine ochii,

Visează,iubește și speră!

Valsează purtat doar de briza albastră...

Uită trecutul, lasă durerea iubirii apuse!

Ce-i dispărut este acum Strigoiul ce-ți fură prezentul...

Lasă-te dus pe marea cea mare

Primește la tine în gânduri Oceanul cu valuri,

Eternul locuiește în suflet

Și cântă refrenul sau imnul bucuriei,

Irepetabile sunt iubirile toate!

(26 februarie 2023 Horia Stănicel-volumul de poezii în curs de apariție Irepetabila iubire.)

Gândul aleargă desculț,

ridică valuri aspre de pustiu șuierând absurd,

 precum vântul ascuns dintr-o scoică.

Deșertul înghite pașii,

tălpile calcă pribeag rătăcite impar,

mimează solemn direcții absente.

Uscate, scânteile ard,

focul trădează cenușa din nori,

scutură umbre pictate diform.

Timpul curge abstract,

cheamă tăcerea în praf de amintire,

mătură orb semnând anonim.

E timpul să cad,

Să mă izbesc de trecut mușcând piatra dorului,

până când visul, privindu-mă în ochi, va fugi rușinat.

Și-atunci, eu însumi voi fi o amintire a nisipului,

uitat în clepsidra timpului tău.

Bolta e plină de stele 

Si noaptea-i calmă sub ele,

Șoapte fredonez ușor 

Și te chem iubit-o ,că mi-e tare dor.

Însoțit  de lună doru-mi pribeag

Se așterne chiar la tine în prag

Să-ți păzească  în liniște somnul

Și vise frumoase să dea domnul.

Aici sunt pentru tine, copil trist și pustiu,
Chiar de sunt in eternitate, rămâne ce îți scriu,
Cuvintele nu ne limitează sufletul cald și iubitor
Rămân in umbra ta, ca un pașnic privitor.
Cantă des, dansează prin curtea ta de-acasă,
Bucură-te că azi, ca și ieri, e o zi luminoasă!
Păsările îți cântă doar ție, căci ei nu le ascultă
Culege-ți păpădiile dintre iarba crescută multă
Privește norii ce călătoresc tăcuți spre mine
Nu fi cazut la pamant, căci această zi are să se termine,
Urmează întunericul poetic, constelatiile să le aprindă,
Îți arunc de aici câteva stele, în brațe să te cuprindă,
Nu plânge, nimic nu e de jelit in a vorbii cu luna
Crede in tine si când seceta nu mai salvează fauna.
Singuratatea ta nu există, o simți doar in gând,
Apogeul durerii in zadar il aud neclar urlând.
Mulți m-au constrans, mi-au legat aripile si au vrut sa ma ucidă,
Nu stiau ca venirea luminii să trăiesc mă inspiră,
Credeau ca suntem la fel, lipsiți de a creației aură,
Viața lor ca frunza, a mea simplă ramură.
Simplitatea e cheia, deci nu o schimba în lacăt,
Nu arunca ce ai, pe ceva nou și proaspăt.
Vin-o aici, la cenușa mea care va ramane vie,
Când te simți prins în a minții falsă colivie,
Nimic nu e limitat, doar noi le complicăm degeaba
Nu-ti deschide ochii obosiți ca să-ți începi treaba,
Rămâi si asculta-mă în balade ale răsăritului,
Nu te speria, căci mereu vine începutul sfârșitului.
Trupul meu e mort, dar tot ce contează e prezent,
Gandurile vindecă mintea, nu al muritorilor medicament,
Cand ai nevoie, cauta-mă unde sunt mereu,
Ia-mi voința din cuvinte, din al poeziei veșnic muzeu.

Cu tine pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

Căci ți-am mai zis așa ceva

Și nu-i minciună când se spune

Căci zâmbetul iubirii din Cer ne vine,

De la Hristos Fiul lui Dumnezeu!

Nu ești tu îngerul iubirii mele,

Ce-ai fost trimisă mesager?

Nu tu ești însăși libertatea,

Ori mai degrabă zeitatea,

Iubirilor ce stau prin tine Strânse ca-ntr-un buchet de trandafiri?

Eu știu că tu ești floarea vieții mele,

Pe tine te iubesc acum,

Fără oprire dar și-n veșnicie

Visând cu ochi deschiși ca de nebun,

Și te iubesc pe zi ce trece,

Mai mult iar forma are magic conținut,

Nemaiputând concepe viața fără tine

Căci pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

(15 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Prin șoaptele tăcerii, se împletesc cuvinte,  

În doruri clandestine, prin pulsuri sfinte.  

Ne rătăcim sub aripi de infinit albastru,  

Acolo unde timpul e vânt nestăpânit, măiastru.

Sufletele noastre, împletite-n necuprins,  

Dau contur zâmbetelor ce-n noapte s-au aprins,  

Și-n pașii tăi, eu simt ecoul meu pierdut,  

De parcă dintr-o viață trecută l-am avut.

Tu ești enigma, eu, cel ce caută răspuns,  

Prin labirintul ochilor tăi, ades pătruns.  

În inima-ți tăcută îmi sculptez chemarea,  

Căutând conturul fin al unei veșnicii, uitarea.

Iubirea noastră crește precum un arbore ascuns,  

Cu rădăcini în ceruri, de pământ nepătruns.  

E gând învolburat și calm desăvârșit,  

O algebră secretă de dor nesfârșit.

Și poate, într-o altă lume, cândva de mult,  

Am fost un vis al unui dor necunoscut.  

Acum trăim, în clipa ce ne e predestinată,  

Povești dintr-o iubire, din eternitate încifrată.

El prea târziu să-mi mangai tâmplă

Și ochii ce privesc pierduți

Trecut-a clipa șansei tale,

El prea târziu să mă săruți...

El prea târziu,, în gând e noapte

Și pașii inimii se pierd,

Ți-aș dărui atâtea șoapte

Dar cerul nostru e inert..

El prea târziu să-mi simți culoarea

Și spiritul atât de viu

In suflet iar se-aseaza ploaia,

El prea târziu,e prea târziu...

Cu toate-acestea visul nostru

Respira încă în pustiu,

Îi da culoare, și lumina

Chiar daca azi e prea târziu...

Amprentele  spiritelor noastre-s

Că frunza toamna,arămiu,

Eu sunt pe cer, tu în adâncuri,

Ne leag-albastrul și azi știu

Cerul și marea creează vraja

Magia,chiar de-i prea târziu...