1  

NU VREAU

    Nu vreau să plec, nu vreau să plâng,
    Vreau numai sufletul să-mi frâng,
    Să simt în colțul ochiului din turn,
    Eternitatea cosmică a zeului diurn...
    
    Nu vreau să mor și să mă rătăcesc,
    Vreau doar să fiu un excelsior ceresc,
    Să fiu eu cel care, prin zborul lui, atestă,
    Mișcarea astrelor, mecanica celestă...
    
    Nu vreau ca universul, -ce-l pe care-l știu-,
    Să fie-adânc, lipsit de stele și pustiu,
    Vreau, ca pe catifeaua cea albastră,
    Să cos și diamante și safire, laolaltă...
    
    Nu vreau să fiu eu timpul ce impune,
    Vreau doar puterea de a-l descompune, 
    Să număr un mileniu ca pe o secundă,
    Să-mi fie trecerea prin univers fecundă...
    
    Nu vreau să fiu un veșnic călător,
    Vreau să creez un cosmic nor,
    Din praful stelelor care s-au stins,
    Vreau înlesnire vieții și cuprins...


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Shadow Man poezii.online NU VREAU

Дата публикации: 15 июня 2025

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 725

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Amintirile mele

Zilele trecute am mâncat primele caise ale lui Cireșar, iar gustul lor mi-a trezit amintirea vie a caiselor zemoase din copilărie:

- Bre Gheorghe, da' unde să hie băietanul aista? Că nu l-am mai văzut di pi la prânz!
- Ei, unde să hie? Las' că știu io!

Iar eu mă aflam în podul casei bunicilor, citind una dintre cărțile care mi-au întregit copilăria: "Cei șapte frați", de Aleksis Kivi. Pe-atunci aveam obiceiul să-mi petrec o bună parte din vacanța de vară la bunici, la țară. În mai toate zilele, după ce mă trezeam, mă cățăram în caisul din spatele casei și strângeam câte-o strachină de caise coapte, zemoase, blonde și pistruiate, după care mă cățărăm pe scara care ducea în pod, și că să nu fiu dibuit, trăgeam scara după mine. Apoi, așezam un țol peste bucile de lână și la lumina îngustă a ferăstruicilor taiate în acoperișul casei mă abandonam cu totul lecturii.

Ce internet, care tabletă, ce televizor? N-aveam nevoie. Dar uite, că după atâția ani, de fiecare dată când deschid o carte, parfumul caiselor copilăriei mele îmi inundă mintea și-mi trezește la viață oameni și locuri care acum nu mai există. Eu unul, n-aș putea să trăiesc nefiind înconjurat de cărțile mele. Oare pe unde or fi "Cei șapte frați"? Cartea a dispărut de mult, dar întocmai ca în 451° Fahrenheit ai lui Bradbury, pasaje întregi citite iar și iar îmi revin in memorie. Tu când ai citit ultima oară o carte?

Еще ...

SĂ NU MĂ MINŢI

    Să nu mă minţi 
    Că nu mai e ger, 
    Şi-afară e soare 
    Şi-i soare cu dinţi... 
    
    Să nu mă minţi 
    Că demult nu mai ninge, 
    Când fulgul de nea 
    Obrazul îmi frige... 
    
    Să nu mă minţi 
    Că zăpada-i topită, 
    Când gloata de-afară 
    De bocanci mi-e lipită... 
    
    Să nu mă minţi 
    Că stârcii năvalnici 
    Zburat-au pe culmi, 
    Primăvăratici... 
    
    Să nu mă minţi 
    Că zarva de-afară 
    Nu-s doar colinde, 
    Ci cântec de primăvară…
    
    Să nu mă minţi 
    Fiindcă eu ştiu 
    Că anul cel vechi, 
    Nu moare-n pustiu...    

 
    Iar oasele-mi reci 
    Mi le-adun lângă sobă, 
    Căci încă mi-e frig 
    Să nu mă minţi… 

Еще ...

Un element de contrast

Sunt pe cale să mă trezesc. "Nu încă!", îmi spun în gând, "e atât de devreme, sunt în vacanță!" Dar soarele cald și nemilos totodată, are alte planuri cu mine: peticit în frunze de vie, îmi joacă pe pleoape silindu-mă să deschid ochii în virtutea inerției și total împotriva voinței mele. 

E duminică dis-de-dimineață și mie-mi părea că-s în creierii nopții, dar o aud pe bunică-mea la o azvârlitură de băț de mine vorbind cu dulceață în glas cu florile din grădină, dând binețe bujorilor și crăișorilor, care, sub o adiere slabă, se apleacă ceremonios făcându-i temenele...

Mă întind, trosnindu-mi a lene oasele și casc zgomotos auzind fatal gura bunică-mii:

-Da', scoală-ti odată puturosule, nu vezi că ti pupă soarili! Hait! Și îmbracă-ti să merjem la slujbă!

"Păi unde-i musai..., cu plăcere!", îmi zic eu în gând și fără niciun chef. Nu prea mă trăgea ața pe mine la biserică, mai mult din cauza babelor bârfitoare din sat, care nu scăpau niciodată prilejul să te descoasă și să scoată de la tine și ce nu știai că știi...
Iar mai apoi, trebuia să mă îmbrac cu "hainele de duminică", să-mi pun pantofii cu șiret care mă rodeau și-mi făceau bășici după o vară umblată în picioarele goale prin colbul curții, să-mi domolesc ciuful cu cărare într-o parte, că de, eram băiet mare de-amu', să am unghiile tăiate și îngrijite, dar mai ales acei "să nu"...

Cu batista împăturită frumos în buzunarul de la piept al cămășii: stai drept!, nu te gheboșa, șterge-ți nasul, fii cuminte, nu vorbi neîntrebat, fii politicos, salută frumos pe toată lumea; săr'mâna, săr'mâna, bine v-am găsit sănătoși, bine, bine, la slujbă, o venit părintili?, da?, și dascălu?, da?, ne-om ducem să aprindem o lumânare la morții noștri, Dumnezău să-i odihnească!, fă cruce mă, da, da și la vii, d-apoi cum altfel?

Am intrat în biserica mică și răcoroasă, și din semi-întunericul ce domnea pretutindeni, încercam din răsputeri să văd, cu ochii încă mijiți de nesomn, icoanele de sub altar: 

-Hait!, mă înghiontește în coaste bunică-mea, fă cruce mă, unde ți-s ochii? Cum te-am învățat, așa, de trei ori, în numili Tatălui ș-al Fiului, ș-al Sfântului Duh, Amin'! Amu, ci stai ca proasta-n târg, pupă icoana, mă!, îmi șoptește printre dinți, precum un șarpe nemilos, bunica...

-Ș-amu' ci stai ca curca-n lemne? Treci pe rândul bărbaților!, mă trase ea de mânecă. La spate mă, undi ti baji ca puricele-n frunte? Ferească-te Dumnezău! Las' că vedem noi acasă, mai șerpuiește bunica, săgetându-mă din priviri... 

Iar mie-mi venea să intru-n pământ de rușine, spre satisfacția totală a babelor care-și șopteau veninul în colțurile baticurilor puse-n dreptul abisalelor guri, nepriceperea și neputința mea într-ale bisericii...

Însoțit de umbra dascălului care afuma adunarea cu fum de tămâie din cădelniță, - să crape toți dracii de ciudă -, și doar-doar s-or potoli babele din șoptit, iese popa din altar îmbrăcat în odăjdii scumpe, iar eu îmi priveam salvatorul cu smerenie, pupându-i mâna cu adâncă recunoștință, sub privirea vremelnic îmblânzită a bunicii că făcusem și eu ceva bine, iau anafura și o plescăi cu zgomot că era tare ca iasca, o înghit cu ghionturi sub privirile dezaprobatoare ale bunicii, fac din nou cruce și ies din biserică cu spatele, încercând disperat să-mi salvez sufletul damnat pe vecie...

Dar bunică-mea mă prinde din urmă și cu vioiociune, își înfinge mâna în urechea mea stângă, strângându-mă tare ca într-o menghină:

-Fir'ai tu să fii! Că nu ești în stari să faci o cruce că lumea, de m-ai băgat în gura satului!

Iară eu, ca să uit mai mult de durerea din suflet decât cea a urechii înroșite, mă "agățam" de elementul de contrast al mustrării mele, întruchipat în mănușa de macrameu a bunică-mii, că și astăzi când pășesc într-o biserică mă ia cu fiori pe șira spinării, și fac iute cruce, sub eternele priviri severe ale tuturor sfinților...

Еще ...

Clauza de salvgardare

-Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!
-Nu te iau că ești mic și te cheamă polonic!

... îmi răsună în minte, obsesiv, un ecou atât de îndepărtat al adolescenței mele, încât îl aud și "văd" iarăși un grup de țânci ce țopăie pe iarba grasă din apropierea blocului în care locuiam, în timp ce eu stăteam tolănit pe spate cu mâinile împreunate sub ceafă și priveam cu ochii larg deschiși pasărea minusculă de metal ce scânteia ca diamantul pe albastrul cerului și ronțăiam un fir de trifoi...

Erau vremuri atât de simple pentru copii, din moment ce chiar și o pasăre argintată, strălucind în soare, reușea să-i facă să dănțuiască și să-i cânte zborul, sus, deasupra norilor, răspunzând la chemarea ei neîncetată, iar eu mă întrebam: oare când voi fi mare, voi zbura vreodată cu un avion?

Am crescut mare și, da, am început să zbor: la început timid, dar mai apoi, cu fiecare zbor, tot mai încrezător, tot mai departe. Și, Doamne!, câte locuri frumoase și câți oameni am văzut și cunoscut! Am vizitat muzee, m-am închinat în biserici și catedrale, m-am urcat în cele mai înalte turnuri și clădiri, căutând mereu ceva, nici eu nu știu ce, doar hrănindu-mi sufletul însetat de aventură, dându-i copilului din mine ceea ce i-am promis cândva.

Fiindcă țin minte că atunci am închis ochii și m-am văzut peste ani la Roma, la Vatican, la Colosseum și Forumul Roman, la Milano la Cina Cea de Taină, la Veneția, la Florența în umbra lui David, la Napoli mâncând pizza și bând limoncello, la Viena, căutând urmele imperiului austro-ungar, la Paris, la Louvre și Versailles, în Spania însorită, la Barcelona, unde am urcat în cel mai înalt turn al Sagradei, la Toledo, Sevilla sau Valencia, la Atena sau Corfu, la Cadiz unde am făcut pentru prima dată baie în Atlantic, sau ascultând muzica fado în cel mai vechi bar din Lisabona.

Acest dor de ducă l-am ținut în fiecare an, așteptând cu stoicism momentul plecării într-o nouă aventură, din care am strâns cu migală noi amintiri pentru mai târziu, fotografiind și filmând tot ceea ce vedeam, păstrând cu sfințenie memoria locurilor și a oamenilor întâlniți, fiindcă numai acestea mi-au îmbogățit și înălțat spiritul, dându-mi forță până la următoarea călătorie...

Și mai cred, că pasiunea pentru călătorii, mi-a fost insuflată de un vecin, care pe-atunci trăia singur, nu era căsătorit și n-avea copii, dar obișnuia să ne povestească despre toate locurile pe care le văzuse, întrucât meseria lui în acele vremuri era să călătorească și să învețe cât mai multe din zona tehnicului, realizând astfel un fel de transfer de know-how.

Nu mai știu numele lui, dar îmi aduc aminte de colecția lui impresionantă de vederi, fiindcă avea un obicei, să cumpere câte o carte poștală din fiecare oraș vizitat, hărți, albume despre cultură și arhitectură, fiind pasionat de artă, setea lui fiind una diferită de cea a oamenilor obișnuiți: să vadă și să cunoască cât mai multe țări, oameni și locuri...

Și odată, am remarcat, într-unul din albumele lui, două vederi care aveau duplicate, iar el, amuzat de spiritul meu de observație, mi le-a dăruit împreună cu o condiție:

-Când ai să fii om mare, să umbli ca și mine și să afli că toate pe câte vi le-am povestit nu-s minciuni, ci chiar le-am trăit și văzut...

Am prețuit și păstrat toată viața acele două vederi nescrise, le am și acum. Și chiar am fost în acele locuri și le-am văzut, trăind ca și el, cu aceeași sete neostoită, având același dor de ducă, cu fiecare aventură, adunând la rândul meu un munte de cărți poștale, respectând clauza lui de salvgardare.

Și poate că, de fapt, clauza lui nu era altceva decât un legământ făcut cu mine însumi: să nu încetez niciodată să visez, și  să completez de fiecare dată ecoul adolescenței mele:

-Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!
-Tu, când ai să crești om mare, am să zbor cu tine-n zare! Printre nori și peste mări, peste munți din alte țări!

Еще ...

RUGĂ

    Eu m-am rugat pentru această zi 
    să vină... şi iată, 
    ziua s-a-mplinit asfinţit,
    Şi niciodată marea,
    n-a mai fost aşa de calmă,
    niciodată cerul, aşa de albastru...
    
    Şi vreau să mă cufund,
    prin mulţimea de peşti şi de alge,
    tot mai adânc şi mai adănc
    până la palatele de cleştar:
    sălile grave m-aşteaptă
    să-mi răsune-n ecouri
    paşii, de alb castelan...
    

Еще ...

PENTRU TINE...

    Pentru tine-am inventat, 
    această stradă lungă, acest sărut,
    Pentru tine, noaptea-ntreagă, 
    fără lună, fără nori, 
    fără stele, a-nceput...
    Pentru tine, zi eternă, 
    soarele, s-a răzvrătit, 
    râurile, au murit, 
    mările, s-au adâncit, 
    stepele, s-au înverzit, 
    macii, roşii-au înflorit,
    Pentru tine trăiesc, 
    şi tot pentru tine, mor, 
    cu fiecare clipă, 
    petrecută fără tine...
    
    Pentru mine, tu 
    eşti realitatea, 
    de care am nevoie.

Еще ...

Стихи из этой категории

O lume Minunată

O lumină nouă prin ferestre se arată,

Alungă umbre, frici și nori de plumb,

Iubirea ta e o potecă neumblată,

Pe care merg cu sufletul curat și blând.

 

În ochii tăi e cerul cald de vară,

Ce-mi umple pieptul de speranță și de dor,

Fiorul dulce ce ne-atinge-n fiecare seară

Și ne poartă pașii peste zări, în zbor.

 

Zâmbim aceluiași destin ce ne unește,

Clădim castele din cuvinte și din vis

Și fiecare zi ce vine ne vorbește

Despre un drum ce spre lumină s-a deschis.

 

Ești bucuria mea curată, neschimbată,

Un răsărit ce-alungă noaptea din trecut,

Cu tine lumea este mult mai minunată,

Și totul pare un frumos, nou început .

Еще ...

Hotul nebatut

Stiu ca poate is obsedata de tine 

Dar crede ma cand iti spun ca te iubesc 

Stiu nu suntem facuti unul pentru celalat 

Dar de ce nu vrei sa ne dam o sansa 

O sansa la o iubire de neexistând 

Stiu ca si tu ma iubesti 

Imi dai semne si adoua zi spui ca nu vrei sa vorbim

Dar ma cauti si tot vorbim  

De ce spui ca nu putem fi 

Cand noi putem fi 

Si stim amandoi ca nu putem trai unul fara celalat 

Ma ignori dar pe furisi imi zambesti si te uiti la mine 

Si de multe ori imi furi prvirea 

Hotule!

Hotul care miai furat inima

De ce ai luat o daca nu ma vrei dar nici nu ma lasi 

Te iubesc hotul meu care cu greu te lasi    

Prins de iubire 

Dar intr o zi o sa te dai batut si o sa impartim aceiasi inima cu foc 

Iubire cu joc murdar miai dat lumea peste cap 

Ba nu ma vrei ba nu ma lasi 

Greu te lasi sa simtit ceea ce nu vrei sa simti 

Dar o sa cedezi 

Pentru ca stim amandoi ca nu putem unul fara celalalt

Еще ...

Nu mă asculta, inimă

De ce mai strângi în pieptul meu

 O mână care-a plecat?

 De ce păstrezi ca pe-un jurământ

 Un „te iubesc” uitat?

 

Nu mă asculta, inimă,

 Când iar îți este dor,

 Că dorul, când prinde rădăcini,

 Se face uneori fior.

 

Dar dacă-ți tremură bătaia

 Când îi auzi numele,

 Ascunde-te sub coaste, dragă,

 Să nu te vadă stelele.

 

Nu mă asculta, inimă,

 Când noaptea-i spui pe nume,

 Că unele iubiri apun

 Și nu mai vin pe lume.

Еще ...

Esti frumoasa

Datorita frumusetii tale s-au scris carti.

Carti de dragoste

Carti de istorie

Esti un fel de Afrodita care , era curtata de cei 12 zei.

Ai un farmec aparte

Ai un farmec ce ,cu greu poate fi descris in cuvinte.

Esti o persona norocoasa ce traieste visul a milioane de femei.

Visul de a fi iubita.

Visul de a fi dorita.

Visul de a fi inteleasa.

Esti acea frumusete ce va dainuii peste timpuri.

Esti acea enigma ce nu poate fi descifrata

Dar toata lumea ar vrea sa te cunoasca , sa te cucereasca.

Prin aceste cuvinte vreau sa-ti spun ca esti frumoasa.

Еще ...

🎦 În seară când te caut printre stele

În seara lină, ca un vis de lună,

Îți caut chipul în al nopții dor,

Și-n fiecare stea ce împreună

Se-aprinde-n cer, te simt iar de-ajutor.

 

Ca un izvor ce-n munte se frământă,

Iubirea noastră curge-n timp domol,

Și-n sufletul ce tainic se avântă

Rămâne dorul, veșnic, ca un sol.

 

Ești floarea albă-n gândurile mele,

Ce-nfruntă iarna rece și pustiu,

Și-n ochii tăi, ca două blânde stele,

Învăț să cred în tot ce nu mai știu.

 

Еще ...

Voi fi…

 

Voi fi iarăși o pasăre-n noapte,

Iar luna am s-o înfulec cu lapte,

În cioc voi duce snopuri de stele,

Cu întunericul ascuns sub piele.

 

Voi reciti plângând un raft de cărți,

Din gânduri îmi voi face hărți,

Din când în când la subsuori,

Mi s-or ivi firesc ai zilei zori,

 

Voi mesteca în ziua cea lălâie,

Și voi servi-o rece cu lămâie,

Iar mintea am s-o mân la trap,

Lungit pe jos cu soarele sub cap.

 

Și mă voi ridica din pulberea uitării,

Precum se naște-n valuri spuma mării,

Cu brațele îmbrățișând stavilopozi,

Voi răspândi în lume mii de plozi.

 

Voi fi un vânt ce adie în amurg,

Prin mii de gânduri am să curg,

În pânza nopții am să mă-nfășor,

Și-ți voi fi somnul cel usor...

 

Voi ridica pe umeri norii grei,

Și am să-ți fac din toți cercei,

Voi prinde stelele frumoase,

Și-am să le fac lungi șaluri de mătase.

 

Și voi privi cu ochi de humă,

Cum noaptea cade ca o brumă,

Iar tu, ca cea dintâi plăpândă stea,

Vei străluci-n privirea mea...

 

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍