Te aștept
Mi-s ochii deșteptați de vreme,
Nu te aștept, dar vreau să vii,
Să ne-ntâlnim ca prima oară,
Să te rescriu în poezii.
Să-mi aduci un zâmbet cald,
Un semn că timpul n-a trecut,
Să ne iubim în versuri mari,
Așa cum nu am mai făcut.
Să-ți fie glasul vechi și dulce,
Cum l-am purtat în amintiri,
Să-mbrățișăm tăceri de gheață
Și să le-aprindem în iubiri.
Mi-s ochii deșteptați de vreme,
Dar încă știu ce-nseamnă dor,
Te-aștept să-mi fii cuvânt și taină,
Un vers pierdut, regăsitor.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Andreia Aga
Дата публикации: 9 февраля
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 158
Стихи из этой категории
BASME
Simt din nou ca iubesc,
Simt din nou bucurie in suflet
Ca un copil ce vede pentru prima data marea
Iar iubirea nebuna ce ti-o port,
E primul sentiment pur de care nu vreau sa ma lepad.
Desi te iubesc in pacat,
Esti mai dulce decat marul muscat de Eva,
Si-ti simt buzele de o mie de ori mai dulci
Decat mierea de albine.
As vrea sa traim intr-o poveste Disney,dar nu,nu suntem in basme
Ci in viata reala unde totul se plateste .
De ce?
De ce anume asa s-a intimplat?
De ce?
Nu pot sa inteleg.
De ce pa altul mai schimbat,
De ce?De ce?
Nu mai are rost sa traiesc fara tine,
Viata nu mai are sens.
Cu inima distrusa-n mine,
Incerc din viata ta sa ies.
E greu,
Si nu pot,Nu reusesc,
Sa uit pe cine eu iubesc,
In inima-mi vei fi mereu.
O luna de neuitat.
Daua saptamini de iubire.
Si doar trei zile de neintelegere.
Nu mai mult.
Doar o luna,doua saptamini si trei zile,
De iubire
Si restul:
Infern si suferire.
Nu mai cred in noi de ieri
Nu vine timpul sa te uit
Sa te arunc si sa ma uit
La cineva cunoscut
Si totusi strain in sarut.
Imbatata de dragostea ta indiferenta,
Dar si dependenta de independenta,
Insa aleg independenta
Ca nu doare cat dragostea ta.
Ramas
Lumina sufletului meu
Din nou vei aparea
O luminare stinsa
Focul, tu vei reflecta
Nu-mi spune de iubire
Nu-mi zice tu de dor
Caci ai avut iubirea
Si ai lasato-n zbor
O lume de sperante
Ma duce iar spre tine
Dar inima ma roaga
M-ai simte pentru tine
Un gol ce mi-ai lasat
O suferinta amara
Te rog, nu mai pleca
Te rog, ramii deseara.
Amintiri despre noi
Dă-ți cămașa albă jos
Sub cerul întunecos
Și lasă luna sa ne lumineze
Și atingerile tandre sa ne ghideze
Buzele tale dulci ce adesea mi le-amintesc
Amintirile cu noi ce ne unesc
Parcă suntem doi străini
Plini de sentimente și venin
Ochii tăi de un maro deschis
Îmi aduc alinare
Tot speram ca tu sa vii
Și în viață sa mi fi soare
Fiecare părticică a corpului tău
N a rămas neexplorată
Fiecare centimetru
L am cuprins cu mâna goală
BASME
Simt din nou ca iubesc,
Simt din nou bucurie in suflet
Ca un copil ce vede pentru prima data marea
Iar iubirea nebuna ce ti-o port,
E primul sentiment pur de care nu vreau sa ma lepad.
Desi te iubesc in pacat,
Esti mai dulce decat marul muscat de Eva,
Si-ti simt buzele de o mie de ori mai dulci
Decat mierea de albine.
As vrea sa traim intr-o poveste Disney,dar nu,nu suntem in basme
Ci in viata reala unde totul se plateste .
De ce?
De ce anume asa s-a intimplat?
De ce?
Nu pot sa inteleg.
De ce pa altul mai schimbat,
De ce?De ce?
Nu mai are rost sa traiesc fara tine,
Viata nu mai are sens.
Cu inima distrusa-n mine,
Incerc din viata ta sa ies.
E greu,
Si nu pot,Nu reusesc,
Sa uit pe cine eu iubesc,
In inima-mi vei fi mereu.
O luna de neuitat.
Daua saptamini de iubire.
Si doar trei zile de neintelegere.
Nu mai mult.
Doar o luna,doua saptamini si trei zile,
De iubire
Si restul:
Infern si suferire.
Nu mai cred in noi de ieri
Nu vine timpul sa te uit
Sa te arunc si sa ma uit
La cineva cunoscut
Si totusi strain in sarut.
Imbatata de dragostea ta indiferenta,
Dar si dependenta de independenta,
Insa aleg independenta
Ca nu doare cat dragostea ta.
Ramas
Lumina sufletului meu
Din nou vei aparea
O luminare stinsa
Focul, tu vei reflecta
Nu-mi spune de iubire
Nu-mi zice tu de dor
Caci ai avut iubirea
Si ai lasato-n zbor
O lume de sperante
Ma duce iar spre tine
Dar inima ma roaga
M-ai simte pentru tine
Un gol ce mi-ai lasat
O suferinta amara
Te rog, nu mai pleca
Te rog, ramii deseara.
Amintiri despre noi
Dă-ți cămașa albă jos
Sub cerul întunecos
Și lasă luna sa ne lumineze
Și atingerile tandre sa ne ghideze
Buzele tale dulci ce adesea mi le-amintesc
Amintirile cu noi ce ne unesc
Parcă suntem doi străini
Plini de sentimente și venin
Ochii tăi de un maro deschis
Îmi aduc alinare
Tot speram ca tu sa vii
Și în viață sa mi fi soare
Fiecare părticică a corpului tău
N a rămas neexplorată
Fiecare centimetru
L am cuprins cu mâna goală
Другие стихотворения автора
Luna
Luna se-nalță, blândă, pe cer,
Lumina-i dansează-ntr-un vis efemer.
Șoapte de raze alunecă-n vânt,
Mângâie noaptea cu farmec și cânt.
Pe luciul apei se oglindește,
Tainic, în taină, tot strălucește.
Stelele-i șoptesc povești neștiute,
Doruri uitate, iubiri netrăite.
Străjeră veșnică-n nopți de mister,
Mângâie vise, privește spre cer.
Și când se ascunde sub norii de fum,
Inima lumii tresare oricum.
Luna cea albă, mereu călătoare,
Sufletu-și lasă în nopți visătoare.
Și chiar de se stinge-n zori undeva,
Noaptea ce vine o va readuce-n ea.
Zilele de iarnă
Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,
Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.
Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,
Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.
Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,
Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.
Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,
Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.
Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?
Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?
Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,
Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.
Am iertat
Te-am iertat de-atâtea ori,
Crezând că dorul prinde flori.
Dar iertarea, pas cu pas,
M-a făcut să te tot las.
Din ce în ce mai mult ți-am dat,
Până ce dorul s-a uscat.
Și-n loc să te iubesc mereu,
Am învățat să-mi fiu doar eu.
Acum privesc fără regret,
Nu ești ce-am vrut, ci un secret.
Iubirea mea s-a risipit,
Când am văzut că n-ai simțit.
Mulțumesc
Cuvânt adânc, curat și sfânt,
E darul cel mai prețios pe pământ,
„Mulțumesc” – o rază de lumină,
Ce-n suflet pacea o dezbină.
E firul care leagă oameni,
O punte-n clipele de vreme grea,
Un simplu gest, dar cu ecou,
Ce schimbă viața, ziua ta.
Când spui „mulțumesc”, ceva se-aprinde,
Un foc ce-n inimi calde se extinde,
Rostește-l sincer, din iubire,
Și lumea-i altfel, plină de-o strălucire.
Mulțumește vieții că te-a învățat,
Să prețuiești ce ieri ai ignorat,
Mulțumește clipei, chiar de-i trecătoare,
Că-n ea găsești o rază salvatoare.
Mulțumește celor ce ți-au fost alături,
Și celor ce-au plecat, prin vânturi,
Căci fiecare-a scris o filă-n carte,
Cu sens, cu lacrimi, uneori, cu fapte.
„Mulțumesc” e cheia către cer,
Un cântec blând pe-al vieții mister,
Să-l porți cu tine, în suflet nestins,
Comoara din Cer
Trec clipele ca valul lin,
Și viața curge-n al său rost,
În urma noastră lasă-un spin,
Dar și amintiri ce n-au un cost.
Privim spre anii ce-au zburat,
Și-n suflet strângem dor și vis,
Uităm că timpul ne-a-nvățat,
Că totul trece… chiar și-nchis.
Adunăm aur, strângem faimă,
Dar ce rămâne e iubirea,
Nu-i loc pe drum pentru o haină,
Ci doar pentru ce-nalță firea.
Să ne oprim un ceas, o zi,
Să prețuim ce-avem acum,
Căci Cerul ne va dărui
Lumină-n loc de al nost’ drum.
Cum ți-e sufletul?
Cum e-n suflet la tine?
Plin de soare sau pustiu?
Ți-e senin ca-n nopți divine
Sau te-ncearcă vreun târziu?
E speranța-n miez de floare
Sau doar frunze-ngălbenite?
Ți-e iubirea cântătoare
Sau tăcerile-s zidite?
Cum e-n suflet? Îți dă pace
Ori te-apasă vreun regret?
Ai un vis ce te desface
De poveri ce-s grele-n piept?
Dacă-i greu, lasă lumina
Să-ți pătrundă-n taină firea.
Sufletul, ca și grădina,
Înflorește din iubirea.
Dacă-n suflet e furtună,
Fă-ți un port din gânduri bune.
Căci și cerul, după ploaie,
Se îmbracă iar în lume.
Luna
Luna se-nalță, blândă, pe cer,
Lumina-i dansează-ntr-un vis efemer.
Șoapte de raze alunecă-n vânt,
Mângâie noaptea cu farmec și cânt.
Pe luciul apei se oglindește,
Tainic, în taină, tot strălucește.
Stelele-i șoptesc povești neștiute,
Doruri uitate, iubiri netrăite.
Străjeră veșnică-n nopți de mister,
Mângâie vise, privește spre cer.
Și când se ascunde sub norii de fum,
Inima lumii tresare oricum.
Luna cea albă, mereu călătoare,
Sufletu-și lasă în nopți visătoare.
Și chiar de se stinge-n zori undeva,
Noaptea ce vine o va readuce-n ea.
Zilele de iarnă
Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,
Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.
Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,
Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.
Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,
Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.
Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,
Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.
Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?
Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?
Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,
Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.
Am iertat
Te-am iertat de-atâtea ori,
Crezând că dorul prinde flori.
Dar iertarea, pas cu pas,
M-a făcut să te tot las.
Din ce în ce mai mult ți-am dat,
Până ce dorul s-a uscat.
Și-n loc să te iubesc mereu,
Am învățat să-mi fiu doar eu.
Acum privesc fără regret,
Nu ești ce-am vrut, ci un secret.
Iubirea mea s-a risipit,
Când am văzut că n-ai simțit.
Mulțumesc
Cuvânt adânc, curat și sfânt,
E darul cel mai prețios pe pământ,
„Mulțumesc” – o rază de lumină,
Ce-n suflet pacea o dezbină.
E firul care leagă oameni,
O punte-n clipele de vreme grea,
Un simplu gest, dar cu ecou,
Ce schimbă viața, ziua ta.
Când spui „mulțumesc”, ceva se-aprinde,
Un foc ce-n inimi calde se extinde,
Rostește-l sincer, din iubire,
Și lumea-i altfel, plină de-o strălucire.
Mulțumește vieții că te-a învățat,
Să prețuiești ce ieri ai ignorat,
Mulțumește clipei, chiar de-i trecătoare,
Că-n ea găsești o rază salvatoare.
Mulțumește celor ce ți-au fost alături,
Și celor ce-au plecat, prin vânturi,
Căci fiecare-a scris o filă-n carte,
Cu sens, cu lacrimi, uneori, cu fapte.
„Mulțumesc” e cheia către cer,
Un cântec blând pe-al vieții mister,
Să-l porți cu tine, în suflet nestins,
Comoara din Cer
Trec clipele ca valul lin,
Și viața curge-n al său rost,
În urma noastră lasă-un spin,
Dar și amintiri ce n-au un cost.
Privim spre anii ce-au zburat,
Și-n suflet strângem dor și vis,
Uităm că timpul ne-a-nvățat,
Că totul trece… chiar și-nchis.
Adunăm aur, strângem faimă,
Dar ce rămâne e iubirea,
Nu-i loc pe drum pentru o haină,
Ci doar pentru ce-nalță firea.
Să ne oprim un ceas, o zi,
Să prețuim ce-avem acum,
Căci Cerul ne va dărui
Lumină-n loc de al nost’ drum.
Cum ți-e sufletul?
Cum e-n suflet la tine?
Plin de soare sau pustiu?
Ți-e senin ca-n nopți divine
Sau te-ncearcă vreun târziu?
E speranța-n miez de floare
Sau doar frunze-ngălbenite?
Ți-e iubirea cântătoare
Sau tăcerile-s zidite?
Cum e-n suflet? Îți dă pace
Ori te-apasă vreun regret?
Ai un vis ce te desface
De poveri ce-s grele-n piept?
Dacă-i greu, lasă lumina
Să-ți pătrundă-n taină firea.
Sufletul, ca și grădina,
Înflorește din iubirea.
Dacă-n suflet e furtună,
Fă-ți un port din gânduri bune.
Căci și cerul, după ploaie,
Se îmbracă iar în lume.