FIR DE APĂ SUBȚIREL

De o vreme îmi ieși mereu în cale.Te-am văzut,

te-am remarcat : Ești tânără, frumoasă,te admir,

dar nu-ți fac jocul,doar mă distrează. Eu mi-am ales 

drumul, mi-am găsit rostul și fericirea! Poate vrei să fii 

pasageră în viața mea ?Hai să stabilim de la început 

de nu fii fată cuminte ...nu mă mai ispiti...

,                                         

A venit iar primăvara

Grădinile-s pline cu flori

Printre nori coboară raze

Ca-n zile de sărbători .

În livada plină de petale

Murmur ...cântec de albine ...

Mă opresc pe banca veche

Depănând o amintire ...

Și atunci era primăvară

Cerul limpede azuriu

Mirați le priveam pe toate

Astăzi singură mai viu

Azi pădurea ,strgă ...cheamă

Vino iar și te ascunde

Vino tu iubite dragă

Amintirea-ți s-o pot prinde .

Dacă-i așa frumos afară, plec la plimbare. Am scăpat de frig,

de ploi. Locuiesc aproape de grădina publică, care s-a schimbat 

de nu o mai cunoști. Spre seară, se umple de lume, intră pe aleia 

principală și în pas de promenadă, se îndreaptă spre capătul ei ce 

se pierde în multe cărări spre lacul Brateș . Lume multă, copii veseli.

bunici și părinți degajați ; parcă se cunosc , se prind în discuții.

      Într-un chioșc, o fanfară ne amintește de muzica anilor, optzeci,

nouzecii și devii nostalgic pe negândite....

     Eu îmi imaginez că ne întânlim cu toți, într-un început de amurg.

Vă aștept pe o bancă pe partea dreaptă a aleii . Vă rog să vă imaginați,

cum ar fi? Trebuie să ne întoarce cu câțva ani înapoi? Vă aștept 

      Vă urez : bine a-ți venit și vă ofer cu drag, O FLOARE.

â

E miez de iarnă și e ger,

Omătu-i așternut în valuri

Norii-s  tulburi pe sub  cer

Pânză albă-i sus pe dealuri.

Nu-i țipenie pe drumuri

Lumea-i  toată închisă în casă

Doar din hornuri  urcă fumuri,

Ce-i afară  ? cui  îi  pasă?

Casele-s îmbobodite

Flori de ghiață  râd în geam

Pe sub geamuri stalactite

Și ghirlande prinse-n ram.

Gerul lacom mă cuprinde,

Nasul  mâinile îmi  îngheață,

Vântul hora își întinde,

Mii de ace simt pe față.

Scârție  omătu-n cale,

Gerul mă gonește  în casă

Urlă  lupii jos în vale,

Of, ce vreme nemiloasă!...

Bate firul de lumină

Ușurel la mine-n geam

Mă trezește și mă cheamă

Să-mi arate sus în deal

Covorașul de petale

Ale florilor de măr

Unduind  pe iarba verde,

Nu departe de pritvor.

Timorat mă atinge vântul

Călător însingurat

Șoptind vorbe de iubire

Mesage din sat în sat.

O ploaie tristă înflorește în ramuri,

Și -pomul vieți-îmi bate în geamuri

Imagini scurte,zălude și sumbre

Revin,cu amintirile răpuse de umblet...

Nici un sărut un-mi trece prin suflet...

Văd în ochii tăi

Ceva ce-mi dă bătăi

E adevărul crud și nemilos

De ce ești un ticălos?

Știu că nu sunt eu

E și a fost ea mereu 

De ce te minți?

De ce mă minți?

Nu vreau să fiu scorpia

Care-ți încurcă relația

Antagonista din poveste

Pe care lume s-o deteste.

De ce-ți complici viața?

De ce-mi distrugi existența?

Mi-ai dat iluzii false și deșarte

Acum te vreau departe.

Nu pot sta cu cineva

Care iubește pe altcineva

Vreau totul sau nimic

Nu un robot mecanic

Te-am iubit și te iubesc

Sentimente ce mă zdrobesc

Te-am crezut cu determinare

Când mă mințeai cu nerușinare

Du-te la iubirea ta

Cu mine n-ai ce îndrepta

Nu te mai cred deloc

Am fost un simplu joc.

Încă te iubesc atât de mult

Ştiu că tu nu-mi mai crezi niciun cuvânt

Dar nu-i păcat că te iubesc

E păcatul tău că eu mă chinuiesc

N-am ce să fac, sunt vinovată

Oare mai putem încerca odată?

Tu spui clar nu, că nu mai simţi nimic

Dar inima ta frumoasă, sigur mai simte un pic

Nu ţi-am văzut demult ochii frumoşi şi privirea caldă

Aşa ţi-aş fi putut spune că văd în ochii tăi

cât îţi sunt de dragă

Totuşi eu simt şi de la depărtare

Şi pe tine inima te doare

Şi ţie îţi este dor, şi tu te chinuiești 

Ştiu că încerci să nu mă mai iubeşti

Iubirea noastră e adevărată

Ea nu merită să fie atât de uşor uitată

Toate clipele trăite, toate momentele

frumoase

Nu ai cum să crezi că şi ele au fost false

Ce am trăit noi doi e demn să fie scris

Cine ar citi, ar crede că e doar un vis

Căci a fost prea frumos, cum vezi doar în poveşti

Îmi zâmbea sufletul când vedeam cum mă priveşti

Aş putea scrie mii de pagini, despre iubirea

noastră

Unică precum e şi floare albastră

N-am înţeles pe atunci ce e iubirea adevărată

Nici nu m-am gândit că tu ai să pleci

vreodată

Sunt sinceră acum, mai mult ca niciodată

Mă gândeam că dragostea ce mi-o purtai o

să poată

Să treacă peste multe, să treacă peste toate

Şi că ai fi rămas lângă mine până la moarte

Aş da orice acum, să pot schimba ceva

Încep să îmi dau seama că nu vreau pe

altcineva

Nu pot simţi cu nimeni ce am simţit cu tine

Te-ai gândit că poate eu sunt răul ce ţi face

bine?

Şi că tu pentru mine eşti tot ce am nevoie?

Bărbatul ce mă face să mă simt femeie.

Lipsesc eu oare undeva ?

Sunt căutat prin lume eu ? 

Se îngrijorează cineva ? 

De chinul și suspinul meu.

Mă-ntreb adesea ce să fac ? 

Singurătate s-o infring. 

Cum inimă să mi-o desfac ? 

Rugina grea din ea s-o string. 

Pamintul mă tot trage-n jos

Eu tind afară cu efort 

Iar el mă-nghite nemilos 

De parcă nu-s, de parcă-s mort

Din ziua cea de toamnă

Cînd team cunoscut pe tine

Fiecare zi înseamnă

Un impuls de viață pentru mine

Si zîmbetul tău dulce

Pe mine mă seduce,

Iar privirea ta atragatoare

Îmi cucerește inimioara.

Cît de mult aș vrea

Să te mai revăd odată

Si să-ți șoptesc aievea

Că vei fi cea mai fericita fată.

Zi de zi,declarații de dragoste sosite,

Toate-s noi pentru tine scornite,

Este dragostea noastră născocire?

Dacă da,de cine?

Zi de zi îți trimit fermecate de amor aurite cuvinte,

Doar așa depărtarea cea rece trece,

Doar așa ești aici,acum lângă mine!

Zi de zi construim o frumoasă iubire,

Dumnezeu e prezent e chemat permanent,

Când de tine când de mine,

Prin de taină blândă și șoptită rugăciune...

Zi de zi ne iubim izgonind un sfârșit ce nu vine,

Ți-am mai spus,dragostea este doar urcuș,fericire,ascensiune...

Zi de zi construim infinitul iubirii cum îl vrem,

Arhitect e de fapt Dumnezeu,

Zi de zi tu si eu...

(1 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

O ploaie de amintiri s-a lăsat peste mine

Cea mai dragă... a ultimei nopți de Mai

Când îmbrățișați stăteam pe canapea la tine

Savurând Barbera și bucățele de "fromage"...

O amintire printre umbre de lacrimi și vis

Ce-mi răscolește inima și mi-o poartă-n abis

Până la margini de lume să găsească o cale

Ce duce spre tine si-a ta minunată licoare.

O amintire care tremură, dorind să te îmbrățișez 

Dar nu ești și dorul mă așează în vers

Să mai pot simți parfumul vinului în doi 

O clipă de Mai... din Mai-ul cu noi....