Pe tavan la mine

Cred că noi suntem între vis și realitate,

Prinși într-o clipă de veșnicie din stele.

Dacă mă simți cum te caut în fiecare noapte,

Să știi că te-am numit și te-am scris pe fiecare din ele.

Uneia i-am pus numele tău,

Să știe să te recunoască drept stea.

Alteia i-am șoptit cât de mult îmi lipsești,

Să te viseze și ea.

O stea căzătoare știe cât de frumos zâmbești,

Și astfel, când pică de pe cer, zâmbește și ea.

Alta a aflat cât de mult te iubesc,

Și acum te iubește și ea!

O stea îți luminează noaptea cu foc,

O stea îți împletește mărgele,

Eu mă întreb ce faci și îți scriu,

Alături de stele!

S-a-nchis o ușă-n lumea noastră veche, 

Dar n-am putut lăsa să moară-n van, 

Cuvinte vii, ascunse-ntr-o ureche, 

Șoptesc și azi același dor uman.

Am strâns ce-a fost, din flori și din tăcere, 

Din nopți cu gândul dus la tine-aproape, 

Și le-am lăsat, cu teamă și plăcere, 

Pe-o filă nouă, tainic, fără șoapte.

Un alt liman le poartă-acum sub stele, 

Mai bine, mai curat, dar tot al tău. 

Acolo scriu ce simt, fără perdele, 

Că n-am plecat, am fost aici...mereu .

Dacă ți-e dor, și vântul te mai cheamă, 

Citește-n rânduri ce n-am spus nicicând. 

E acolo toată inima mea-n teamă, 

Și-un colț de cer ce încă-ți ține rând.

În ochiul tău albastru se întâmplă

Că se revarsă un râu înapoi

O apă care se urcă,

Se ridică…

Și dă înapoi.

Se întâmplă că în ochiul tău albastru

Lumea e-o haină luată pe dos

Purtată de-un nor ce bea ploaia

Și învață să locuiască pe jos.

În ochiul tău albastru se vede o viață

Cu sufletul bătând dinspre moarte

Și dintre toate mormintele toate

Am învățat să citesc invers o carte.

De-a dreptul dacă te-aș citi

Din ochiul tău albastru aș vedea numai frumos,

Tu ești mai mult decât se vede cu ochiul liber…

Eu vreau să fiu orb,

De asta te iubesc pe dos.

Pe dos ca atunci cand îmi este dor

De-o îmbrățișare adevărată mai mult decât orice cuvânt,

În care nu am fost încă

Dar pe care am trăit-o de atâtea ori

În gând.

Pe dos ca atunci când te văd cum încerci să fii ca o piatră

Și încerci să aduni în tine toți norii posibili,

Atunci se vede cel mai tare în ochii tăi

Că porți albastrul cel mai sensibil.

De asta eu te iubesc pe dos,

Pentru că, deși ești cea mai frumoasă dintre toate zilele senine,

Frumusețea ta... e cel mai puțin interesant lucru la tine.

Înainte să mă pun la somn,

Voiam doar să știi că în seara asta

Am ales violența… și prin urmare,

Ai face bine să te distrezi la maxim la festival,

(e o amenințare)

Îmi imaginez cum dansezi

Pe versuri scrise de mult pentru tine,

Mâinile tale se lasă purtate de ritm, prin părul tău trec versuri de iubire, zâmbetul tău se atinge cu noaptea… ahh

Existența ta, cea mai frumoasă dezordine.

(îmi lipsești 🥺 și îmi doresc din suflet să te distrezi)

Primăvara am pornit s-o caut,

Cu firul alb-roșu legat de dor,

Știam că undeva, în lume,

Se ascunde cel mai scump mărțișor.

Am întrebat florile zglobii,

Le-am prins de mânecă

(și ce să vezi),

Mi-au răspuns râzând ironic:

„E mai aproape decât crezi.”

(hmmm)

După ce-am ajuns la capătul pământului,

Am zis: gata, în fine,

Până când florile mi-au aruncat cu o piatră-n cap

Și-am văzut primăvara-nflorind odată cu tine.

Din drum, din gând, din răsărit,

Ghioceii cântau de zor,

Din urechi îți creșteau lalele,

Iar eu nu puteam decât să te ador.

Și-atunci am înțeles:

Nu trebuia să mai caut deloc.

Primăvara începe cu tine,

Tu ești… cel mai scump mărțișor.

Și ție, celui mai scump mărțișor,

Îți dăruiesc din adâncul inimii mele

Drept mărțișor…

Bolta cu stele.

Cand am trecut pe lângă tine în vis îmi apăreai ca trează, n-am știut ce să îți spun…

Ce să îți spun, că dorm când furnicuțe triste mă așteaptă în noapte?

Am rămas numai la tine privind măcar să te simt puțin, puțin aproape 🥺

Că simt tot mai mult cum în timp ce eu sunt răpusă de-un vis,

Tu rătăcești prin abis 🥺

Și-aș vrea atât de tare să-ți pot trimite poezii în timp ce călătoresc prin vise,

Ca să nu mai existe în lumea reală furnicuțe triste.

Ești iubirea mea și dacă ești supărată

Și strâmbi din năsuc numai când vezi că ți-am scris dimineață,

Și ai toate motivele să o faci, dar nu prea se poate,

Cel puțin nu pentru mult timp,

Că o să te iubesc cu forța…

Dragoste cu forța se poate.

Tu probabil când ai ajuns la această strofă,

Deja mi-ai spus în gând de vreo trei mii de ori, ahhh lasă-mă în pace, nu mai vreau să te văd niciodată,

Dar ghici ce, dacă catârii sunt încăpățânați, eu sunt de două ori mai tare,

Și tu fiind așa de micuță și eu mai mare,

Ca să nu pleci o să mă întind pe tine toată

Până când nu mai ai de ales… ori nu mai ești supărată și mă dau deoparte după ce te alint cât vreau eu,

(te mângâi pe spate, pe umeri, pe obraji, mă joc cu părul tău, îți sărut mânuțele și urechile din când în când, în pauza dintre milioanele de pupici pe care ți le dau pe toată fățuca și când obosim și tu, și eu, și nu te mai zbați, îmi pun capul la gâtul tău, dar nu ca să dorm, ca să te simt lângă inima mea și să-i permit în sfârșit să fie slabă 🥺)

Ori... cu accent pe ori, o să mori sufocată 😈

Dragoste cu forța, îți spun eu, se poate.

Te iubesc, prințesa mea singuratică și îmbufnată,

Să ai o zi minunată și să nu uiți că undeva o stea mai obosită și somnoroasă de felul ei, te veghează și și-ar dori extrem de mult să-ți zică că îi pare rău dacă te-a lăsat să te simți singură și că și-ar dori să fie peste tot unde ești tu, dacă nu se poate ca om, măcar să fie în proximitatea ta ca o pisică, doar că, să fii pregătită pentru întrebări de genul, ce-i cu pisica asta, de ce te privește așa, la ce se holbează?

Și când te pui la masă sau te așezi undeva, eu să te pup pe picioare până te fac să te uiți puțin în jos la mine, ca să-mi astâmpăr dorul de tine și să-ți fur o privire că și ca pisică te iubesc tare, tare…

Și te lingușesc așa privindu-te cu o privire moale până când mă alinți puțin pe cap 🥺

(Și normal, îmi dai și puțină mâncare).

Nu-mi amintesc nimic deasupra-ți să existe...

Nici frumusețe, nici amor sau eros plin de pasiune,

Tu ești doar dragoste nebună,

Fie de-o clipă sau poate-o veșnicie!

Ce-ai dăruit,ai rupt din tine,

Și nu se uită...

Tu ești sirena ce-a ieșit din valuri,

Ești frumusețea ce-o visează marinarii

Ești zâna care vine-n visele frumoase,

Ești înger ce șoptește vorbele duioase,

Ai fost iubirea mea nemuritoare,

Precum corăbii temerare sunt aruncate-n valurile mării,

Destin ce-i dus în lumea asta mare!

Neînfricată ai fost dar și frumoasă tare!

Poveștile ce-ai scris toate-s din aur,

Nu au egal în strălucire,

Și poartă pietre prețioase,

Smaralde și safire!

Și chiar minciună de-ar fi fost,

Furtună într-un pahar cu apă,

Ce contează!?

Căci dragostea odată ce-i aprinsă,

Nici moartea n-o poate omorâ!

Amorul naște ființe,

Iar ființele-s amor la rândul lor

Cu glasuri,mers sau formă,

Gingașe-s toate,

Nimic nu-i mai presus de-acestea,

Și totuși lipsit de rațiune este amorul!

Nebunul cu chip frumos

Ce minte fermecat pe toată lumea,

Actor desăvârșit a fost sortit,

Discernământ nu are!

Se vrea doar consumat,trăit,

Și viețuiește precum un pește,

Ce cade-n plasa de pescari,

Se zbate ca să moară totuși în final,

Apoi renaște din propria-i țărână,

Precum pasărea Phoenix face;

Neștiind ce soartă crudă are,

Dar astăzi încă viețuiește;

Parând să prindă chip sau ființă nouă!

Despre amor aduc vorbire;

Aș vrea să-l văd pe cel ce știe să-l ucidă!

Dar știu că nu există!

Iubirea mea încă trăiește pentru tine,

Chiar de se zbate în visele confuze,

Are un ego doar al ei ,n-are rușine,

Și orice-i spun nu mă aude,

Amor,dragoste sau iubire

Am mai spus-o,

Nu sunt decât nemuritoarea nebunie!

(28 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

La sfarsit de an... nu am putut sa-ti dau mesaj de bine

N-as putea ghici ce dorință ți-ai pus

Dar m-am hotărât sa fac un pas în spate 

Am insistat destul și mai mult te-ai opus

La sfarsit de an.... sper sa fii bine

Oricat am încercat...n-ai vrut sa înțelegi ce simt

Ai continuat sa ma ignori... si asta este

E început de an... si îmi e dor... nu pot sa mint...

Aș vrea să fiu o coarda de chitară…

Sa-mi mângâi corpul cu-ale tale mâini…

Să tremur în acordurile tale iară

Să mă compar cu o notă muzicală.

Aș vrea să fiu o clapă de pian…

Să-ți simt de fiecare dată apăsarea…

Să fim în armonie-ntrun ocean,

Cu sunete ce nimicesc uitarea.

Aș vrea să fiu precum o cheie sol

Să fiu acolo la fiecare început de melodie

Să pot să stau cu tine să ascult

Să te iubesc apoi în armonie.

Aș vrea să fii cu mine, aici, pe portativ,

Împreună vom fi noi, doar muzică

Sa fim într-un dans lung și creativ

Care la nesfârșit se tot repetă.

Candva vei trece incet pe strada mea

Acolo unde împreuna construiam

Ai sa ma vezi scriind dupa perdea

Sperand ca inca sunt cine eram!

Dar ai sa vezi ca ochii-m sunt mai mari

Ca zambetul imi lumineaza fata

Si -atunci o sa incepi sa ma compari 

Si-ai sa-ntelegi ca mi-am primit rasplata!

Uitandu-te la mine de departe 

Printre-amintirile ce-ncep sa curga

Vei cauta sa pui ceva deoparte

Dar anii le vor face sa se stinga.

Vor mai ramane vagi momente bune

Ce-au stat ascunse-n colt de suflet

E legatura unor suflete straine

Ce si-au purtat durerile-n secret!

Nemaivorbind, n-avem nici ce ne spune

Ne recunoastem doar chemand tacerea

Asa cum Soarele ne-arata ca apune

Steaua ne-nvata ce-nseamna caderea!

Iti vei aduce incet -incet aminte apoi 

De noptile in care doar eu ma rugam

Sa inteleg ce se-ntampla cu noi 

Dar tu adormeai, iar eu plangeam.

Si-atunci plangand te vei ruga la Cer

Vei cere Sfintilor sa fii iertat

Caci doar durerea unui suflet sincer

Te poate scoate din ispita si pacat.

Miriam - Doua Umbre

12.12.2025

#Doua-Umbre

Univers de praf,

Un gol căzut,

Râvnit într-o singurătateo toxică a stărilor de toamnă.

Trăirea asta nu e importantă. 

E pierdere-a emoții pure,

Naiv de proastă

A unei ficțiuni - oraş

Nelocuit şi cald de rece.

Oceanul de singurătate...

Mai pierde astăzi o speranţ- a nopții simple.

Şi toamna asta se va pierde, 

Și va rămâne tot uitătă,

O trecere de timp în nefiinţă.

Ah! Şi cât e de banal,  deprinzător, prostesc... 

O starea a naibii de-a speran în nesperanța ce-o trăieşti.

Sub cerul argintiu de stele,

Se-ntinde tainic peste zare,

Povestea ce-n visuri se pierde,

Și-n inimi lasă alinare.

Pe malul unui râu ieșise,

O floare albă cam plăpândă,

E luna-n cer, regină-n vise,

Ce-n ape clare se răsfrângă.

În vals de îngeri, doruri zboară,

Prin văi ascunse de mister,

Și glasuri tandre, lin tresară,

La marginea unui eter.

Timpul, parcă, 'și pierde rostul,

În dansul nopții fermecate,

Iar umbrele, în mii de clipe,

Se leagă-n doruri neuitate.

Tu, visător cu ochi de aur,

Privești la cer, cerând răspuns,

La tot ce inima îți cere,

În ritmul unui vechi disjuns.

Și-n dimineața ce-ți zâmbește,

Cu blânde raze te-nvrăjbește,

Rămâi cu gândul dus departe,

În lumea-n care totul arde.

Căci viața e un vis de ceară,

Topit în clipe de splendoare,

Și tot ce-i efemer ne-nvață,

Că dragostea-i nemuritoare.