Din depărtare -
Ne privim din depărtare
Simțind un rece vânt pe umeri
Te apleci din ce in ce mai tare
Pașii mei pe rând să-i numeri.
Iar vântul bate, bate tare
Inima e înghețată dur
Și mă doare, doare
Prea multe eu îndur
Peste case tot mai des
Suflă vântul,
Sunt pline de zăpezi
Iar gândul...
Iar gândul meu tot se strecoară
S-a ajungă la tine adesea,
Dar mintea noastră zboară,
Și viața cam ne plictisea.
Trec anii, trece viața
Tot mai des e rece-n trupul ostenit
Oare când se va dezgheța
Amarul necontenit.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: maxim_alexandru
Дата публикации: 30 октября 2023
Просмотры: 674
Стихи из этой категории
Focul nostru
Când e frig
în camera noastră
și focul pare
că s-a stins demult,
el e de fapt ascuns
într-un simplu sărut,
într-o simlpă atingere
fină ca o adiere de vânt,
el doar așteaptă
un dulce cuvânt
să se aprindă
ca și cum ar fi prima oară.
(All rights reserved)
,,Ne cunoaștem din vedere" în finlandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Tunnemme toisemme silmästä
kuinka monta ohikiitävää hetkeä
koskaan heidän tiellään
he eivät pysähtyneet
turvallista ja nopeaa kävelyä
Tunnemme toisemme silmästä
vain silmät hiljaa
he sanoivat niin monta kertaa
kaiken he halusivat
kun he kohtasivat valonsa...
Ei edes vahingossa
En sanonut sanaakaan
Niin monissa kokouksissa,
tämä tuijottava peli
se viihdytti meitä molempia.
Tunnemme toisemme silmästä
mutta se on aina ilo
muisto säilytettäväksi
ja tarkista
silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan
tavataan aamulla
ja kun lunta ja kun
autossa 179.
Tunnemme toisemme silmästä...
Ja niin!
Tunnemme toisemme silmästä
kuinka monta ohikiitävää hetkeä
emme koskaan pysähtyneet heidän matkallaan
turvallista ja nopeaa kävelyä
Tunnemme toisemme silmästä
vain silmät hiljaa
he sanoivat niin monta kertaa
kaiken he halusivat
kun he kohtasivat valonsa...
Ei edes vahingossa
En sanonut sanaakaan
Niin monissa kokouksissa,
tämä tuijottava peli
se viihdytti meitä molempia.
Tunnemme toisemme silmästä
mutta se on aina ilo
muisto säilytettäväksi
ja tarkista
silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan
tavataan aamulla
ja kun lunta ja kun
autossa 179.
Tunnemme toisemme silmästä...
Ja niin!
Promit
Ai zis ,,promit” , ai zis… mă arunc
Pe drumuri prăfuite, în inimă un gol adânc.
Dragostea noastră, am crezut că o să-și revină,
Acum e doar o umbră, o cădere în surdină.
Aripi rupte, încercând să zboare,
Dar frica le ține, aluzii clare
Ai plecat , fără a-mi lua la revedere
Și eu rămân aici, cu dor și durere.
Golul de tine mă sufocă în noapte,
Îmi răsună-n cap doar șoapte,
Dragostea mă arde, pupila mi-e diluată ,
Te am în minte, ca o amintire fixată.
Visul
Aștept răsărit
În colțul ferestrei doarme luna
Se învelește cu norii
Urma luminii dispare stinsă
Adorm și eu căzând în visare
Și dintr-odată e lumină
Soarele e sus, undeva
Privesc iarba vălurind în adierea văntului
E totuși liniște, ciudată liniște
Din spate răsare umbră
Mă atinge o mână
Deja știu, e Ea
Simt sângele alergând
Roșul devine foc
Întorc privirea și brusc liniștea se rupe
Am întârziat pițin, se aude
Nu contează, răspund, ești aici deci e bine
Mă abțin să întreb unde suntem și cum am ajuns
Mai important e momentul, prezența
Hai să mergem
O iau de mână și zâmbesc
Totul se stinge
Deschid ochii
În colțul ferestrei arde soare
Patul doarme rece
Palmele-s goale
Închid ochii și încerc să mă-ntorc
Acolo în vis
Acolo unde e Ea
Dar acolo înseamnă că nu e aici
Nu e acum, nu e.....
Și-atunci încep să curgă rănile
Fierbinte îngheață visarea
Un pahar de poezie in asteptare
Natura se dezlănțuie peste pământ
Ce fragile-au fost razele de ieri!...
Plouă într-una fără discernământ
Din liberi sub cer senin... prizonieri.
O ploaie rece ce te provoacă
La fel ca viața când te-ncearcă
Ce cade-n ropot și mă-ntreabă
De sunt puternică... sau slabă...?
Sub norii gri flămânzi de-un soare
Deschid umbrelă de hârtie cerului greu
Un pahar de poezie în așteptare
Pe cer să scrie culori de curcubeu...
Focul nostru
Când e frig
în camera noastră
și focul pare
că s-a stins demult,
el e de fapt ascuns
într-un simplu sărut,
într-o simlpă atingere
fină ca o adiere de vânt,
el doar așteaptă
un dulce cuvânt
să se aprindă
ca și cum ar fi prima oară.
(All rights reserved)
,,Ne cunoaștem din vedere" în finlandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Tunnemme toisemme silmästä
kuinka monta ohikiitävää hetkeä
koskaan heidän tiellään
he eivät pysähtyneet
turvallista ja nopeaa kävelyä
Tunnemme toisemme silmästä
vain silmät hiljaa
he sanoivat niin monta kertaa
kaiken he halusivat
kun he kohtasivat valonsa...
Ei edes vahingossa
En sanonut sanaakaan
Niin monissa kokouksissa,
tämä tuijottava peli
se viihdytti meitä molempia.
Tunnemme toisemme silmästä
mutta se on aina ilo
muisto säilytettäväksi
ja tarkista
silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan
tavataan aamulla
ja kun lunta ja kun
autossa 179.
Tunnemme toisemme silmästä...
Ja niin!
Tunnemme toisemme silmästä
kuinka monta ohikiitävää hetkeä
emme koskaan pysähtyneet heidän matkallaan
turvallista ja nopeaa kävelyä
Tunnemme toisemme silmästä
vain silmät hiljaa
he sanoivat niin monta kertaa
kaiken he halusivat
kun he kohtasivat valonsa...
Ei edes vahingossa
En sanonut sanaakaan
Niin monissa kokouksissa,
tämä tuijottava peli
se viihdytti meitä molempia.
Tunnemme toisemme silmästä
mutta se on aina ilo
muisto säilytettäväksi
ja tarkista
silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan
tavataan aamulla
ja kun lunta ja kun
autossa 179.
Tunnemme toisemme silmästä...
Ja niin!
Promit
Ai zis ,,promit” , ai zis… mă arunc
Pe drumuri prăfuite, în inimă un gol adânc.
Dragostea noastră, am crezut că o să-și revină,
Acum e doar o umbră, o cădere în surdină.
Aripi rupte, încercând să zboare,
Dar frica le ține, aluzii clare
Ai plecat , fără a-mi lua la revedere
Și eu rămân aici, cu dor și durere.
Golul de tine mă sufocă în noapte,
Îmi răsună-n cap doar șoapte,
Dragostea mă arde, pupila mi-e diluată ,
Te am în minte, ca o amintire fixată.
Visul
Aștept răsărit
În colțul ferestrei doarme luna
Se învelește cu norii
Urma luminii dispare stinsă
Adorm și eu căzând în visare
Și dintr-odată e lumină
Soarele e sus, undeva
Privesc iarba vălurind în adierea văntului
E totuși liniște, ciudată liniște
Din spate răsare umbră
Mă atinge o mână
Deja știu, e Ea
Simt sângele alergând
Roșul devine foc
Întorc privirea și brusc liniștea se rupe
Am întârziat pițin, se aude
Nu contează, răspund, ești aici deci e bine
Mă abțin să întreb unde suntem și cum am ajuns
Mai important e momentul, prezența
Hai să mergem
O iau de mână și zâmbesc
Totul se stinge
Deschid ochii
În colțul ferestrei arde soare
Patul doarme rece
Palmele-s goale
Închid ochii și încerc să mă-ntorc
Acolo în vis
Acolo unde e Ea
Dar acolo înseamnă că nu e aici
Nu e acum, nu e.....
Și-atunci încep să curgă rănile
Fierbinte îngheață visarea
Un pahar de poezie in asteptare
Natura se dezlănțuie peste pământ
Ce fragile-au fost razele de ieri!...
Plouă într-una fără discernământ
Din liberi sub cer senin... prizonieri.
O ploaie rece ce te provoacă
La fel ca viața când te-ncearcă
Ce cade-n ropot și mă-ntreabă
De sunt puternică... sau slabă...?
Sub norii gri flămânzi de-un soare
Deschid umbrelă de hârtie cerului greu
Un pahar de poezie în așteptare
Pe cer să scrie culori de curcubeu...
Другие стихотворения автора
Liniștea mea interioară
Vreau sa ma ascund în roua dimineții
Să pășesc pe iarba rece,precum e inima mea
Căci oricum tind să descoper sensul vieții
Să nu visez în timp ce fericirea adormea...
Vreau ca pentru totdeauna să mă refugiez
Din tot acest coșmar
Cum să mai înaintez ?
Spre un viitor frumos,dar cu un trecut amar...
Vreau să cunosc ce ai făcut
Să nu te pierd,dar e prea târziu
Căci de prețuit nu ai știut
Și acum despre asta scriu...
Vreau ca tu din nou să apari
Deși știu că doar un zâmbet e destul
Însă nimic nu mai repari
Mi-am încuiat și sufletul.
Liniștea mea interioară
Vreau sa ma ascund în roua dimineții
Să pășesc pe iarba rece,precum e inima mea
Căci oricum tind să descoper sensul vieții
Să nu visez în timp ce fericirea adormea...
Vreau ca pentru totdeauna să mă refugiez
Din tot acest coșmar
Cum să mai înaintez ?
Spre un viitor frumos,dar cu un trecut amar...
Vreau să cunosc ce ai făcut
Să nu te pierd,dar e prea târziu
Căci de prețuit nu ai știut
Și acum despre asta scriu...
Vreau ca tu din nou să apari
Deși știu că doar un zâmbet e destul
Însă nimic nu mai repari
Mi-am încuiat și sufletul.
Liniștea mea interioară
Vreau sa ma ascund în roua dimineții
Să pășesc pe iarba rece,precum e inima mea
Căci oricum tind să descoper sensul vieții
Să nu visez în timp ce fericirea adormea...
Vreau ca pentru totdeauna să mă refugiez
Din tot acest coșmar
Cum să mai înaintez ?
Spre un viitor frumos,dar cu un trecut amar...
Vreau să cunosc ce ai făcut
Să nu te pierd,dar e prea târziu
Căci de prețuit nu ai știut
Și acum despre asta scriu...
Vreau ca tu din nou să apari
Deși știu că doar un zâmbet e destul
Însă nimic nu mai repari
Mi-am încuiat și sufletul.
Liniștea mea interioară
Vreau sa ma ascund în roua dimineții
Să pășesc pe iarba rece,precum e inima mea
Căci oricum tind să descoper sensul vieții
Să nu visez în timp ce fericirea adormea...
Vreau ca pentru totdeauna să mă refugiez
Din tot acest coșmar
Cum să mai înaintez ?
Spre un viitor frumos,dar cu un trecut amar...
Vreau să cunosc ce ai făcut
Să nu te pierd,dar e prea târziu
Căci de prețuit nu ai știut
Și acum despre asta scriu...
Vreau ca tu din nou să apari
Deși știu că doar un zâmbet e destul
Însă nimic nu mai repari
Mi-am încuiat și sufletul.
Liniștea mea interioară
Vreau sa ma ascund în roua dimineții
Să pășesc pe iarba rece,precum e inima mea
Căci oricum tind să descoper sensul vieții
Să nu visez în timp ce fericirea adormea...
Vreau ca pentru totdeauna să mă refugiez
Din tot acest coșmar
Cum să mai înaintez ?
Spre un viitor frumos,dar cu un trecut amar...
Vreau să cunosc ce ai făcut
Să nu te pierd,dar e prea târziu
Căci de prețuit nu ai știut
Și acum despre asta scriu...
Vreau ca tu din nou să apari
Deși știu că doar un zâmbet e destul
Însă nimic nu mai repari
Mi-am încuiat și sufletul.
Liniștea mea interioară
Vreau sa ma ascund în roua dimineții
Să pășesc pe iarba rece,precum e inima mea
Căci oricum tind să descoper sensul vieții
Să nu visez în timp ce fericirea adormea...
Vreau ca pentru totdeauna să mă refugiez
Din tot acest coșmar
Cum să mai înaintez ?
Spre un viitor frumos,dar cu un trecut amar...
Vreau să cunosc ce ai făcut
Să nu te pierd,dar e prea târziu
Căci de prețuit nu ai știut
Și acum despre asta scriu...
Vreau ca tu din nou să apari
Deși știu că doar un zâmbet e destul
Însă nimic nu mai repari
Mi-am încuiat și sufletul.
Liniștea mea interioară
Vreau sa ma ascund în roua dimineții
Să pășesc pe iarba rece,precum e inima mea
Căci oricum tind să descoper sensul vieții
Să nu visez în timp ce fericirea adormea...
Vreau ca pentru totdeauna să mă refugiez
Din tot acest coșmar
Cum să mai înaintez ?
Spre un viitor frumos,dar cu un trecut amar...
Vreau să cunosc ce ai făcut
Să nu te pierd,dar e prea târziu
Căci de prețuit nu ai știut
Și acum despre asta scriu...
Vreau ca tu din nou să apari
Deși știu că doar un zâmbet e destul
Însă nimic nu mai repari
Mi-am încuiat și sufletul.