Răsturnat

Un alt te iubesc este acelasi te iubesc

Pe care-l nu-l folosesc oamenii de rând...

Eu ți-l pictez și înainte să ti-l trimit îl sărut

Tu să primești nu un te iubesc ci un sărut,

Care este altfel decât au oamenii de rând.

Noi nu suntem acei oameni care se despart

Uitând magia primului lor sărut,

Noi suntem veșnic al nostru nemuritor sărut,

Tu ești sărutul meu

Eu sunt sărutul tău

Cine vreodată o să poată să ne despartă?!

(6 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Sunt aici, acolo unde am mai fost și ieri,

Dar parcă sunt alta, cu alte păreri,

Sunt tot eu dar am sufletul albit,

Rănită de oameni nu am timp de iubit.

Unde să caut când în mine este un gol,

Cu ce sa umplu sufletul când mi se scurge domol?

Picătura ce sună tare când cade pe asfalt,

Nu o pot pune înapoi și atunci doar tresalt.

Îmi iau înapoi toate rănile și le spăl cu iubire,

Îmi iau înapoi toate gândurile fără să cer despăgubire,

Calc cu tălpile goale pe iarbă cu rouă

Și mă descarc de vină și nu mai sunt două.

Sunt aici și acum și doar în prezent,

Îmi trăiesc viața nu doar un fragment.

Sunt tot eu, dar visez mai departe,

Mă țin de mână îngerii din noapte.

Cu o strangere de mana am inceput atunci trairea

Cand amandoi am suspinat

Si am dat frau liber unei simtiri

Ce pe amandoi ne a bucurat.

Cu o strangere de mana

Mi ai cuprins tot universul

Si inima si versul.

Cu o strangere de mana

Te am simtit in fiecare

Sarut.

Ea, înger dulce de fetita

Cu sufletul alb și curat,

El , demon îmbrăcat în negru

Cu sufletul intunecat...

Ea l-a privit cu bunătate 

Iar el ,de parca a cedat...

Întunericul lui dinainte 

De parca s-a evaporat ...

Trecut-au anii grei în lupte,

Cu viața grea și a lui noapte ,

Ea mereu făcându-i punte

Luminând calea prin șoapte. 

Iar când furtuna năvălise 

Ea strâns de mână îl ținea ,

El o trase-n întuneric 

Și acolo singură o lăsa....

Ea calea cu greu a găsit-o, 

Și înger negru deveni ,

Inima din piept îi era rupta

De-atunci ea nu putea iubi....

Aripile nu m-ai zburau

Iar ea lupta sa facă soare ,

Nu arătat la nimeni în jur 

Ca zilele îi sunt amare.

A luptat zile și nopți

Și astăzi încă ea mai lupta. ..

Ziua - cu sufletul ei,

Noaptea - cu inima rupta....

And today I lost myself in an illusion

of love

Trying again to lie myself that it

doesn't hurt

I step on my thoughts and feelings

again

Wishing me a wine and a last hug...

Feelling guilty of wanting a wine

I pay you tribute every night

With hot tears I endure and sigh

For the end of the story we had.

I would like to forget everything but

I'm afraid

That longing will take over me again

And my heart will begin to groan

Torn by your lack of echo.

Aud un trubadur ce cântă

Când ziua moare  în amurg,

Suspină struna-i pe chitară

În cupă picături se scurg.

El cântă încet și tremurat

Înfiorat, stârnind văpăi

Solie unui dor curat

Împătimit de ochii ei.

Dar cine cântul sâ-i asculte

În liniștea nopții de vară?

Cine lacrima să-i vadă

Prin pânza cerului de seară?

Târziu să fie oare pentru mine?

Pierdut să fie timpul pentru noi?

Să fie vinovată doar distanța?

Contează doar cât suflet arde-n noi

Găsesc durere-ascunsă-n a iubi

Mă tulbură ce poate-aduce verbul

Norocul către unii a zâmbit

În doi le-a fericit viața sorocul

Pare că soarta e un cinic joc de zar

Niciun profet nu mi-a răspuns cine le-aruncă

Uni-au primit nemăsurat norocu-n car

Alții îl caută gonind fără s-ajungă

Trei picături de fericire-am în pahar

Din ele una s-a uscat subit pe buze

Am reușit cumva să gust, dar e amar

Credeam că-i miere-această dulce-amărăciune

Sunt mai deștept decât îți poți închipui

Dar mult mai prost decât îți poți imagina

Dezechilibrul nu îl poți învinui

Am echilibrul rătăcit în palma ta

Atins de patimă nici patul n-are somn

Primind otravă-n diminețile străine

Tot caut zilele-n prezent până adorm

Trăind incert mă risipesc în amintire

Atârnă greu lacrima scursă din creion

Silid cuvintele să piară pe hârtie

Cântarul tremură lipsit de etalon

Nu știe dorul să-l măsoare-n poezie

Căzând din propria-mi balanță mă transform

Strivit de umbletul tăcerii plec din mine

Plutesc absent rostogolindu-mă diform

Cerșind uitării să mă scuture de tine

Cum ar fi marea fără valuri pe ponton

Oglindă soarelui în zilele senine

Cum ar fi dragostea pe rafturi la raion

Să poți alege cântărind ce e mai bine

N-ai echilibru când iubești abandonat

Cărând o stâncă agățată-n amintire

Te-apasă-n jos exagerând dezordonat

Umplându-ți talerul te paște nebunie

De ce-am venit aici

În lumea asta strâmbă

Condusă doar de mâini

Cu reguli într-o dungă

De ce gândesc că poate

De ce dragostea doare

De ce-i atât de greu

S-aduci o alinare

De ce nu înțelegi

Că lumea e pustie

Topit de dorul tau

Mă scurg pe o hârtie

Ce-nseamnă echilibru

Un egoism aparte?

De ce să-l folosim

De ce nu-l dăm de-o parte

De ce se zbate suflet

De ce n-are lumină

Respins să-l ardă-ncet

Iubirea fără vină

Nu știu de ce-ai fugit

Când știi că asta doare

De ce-mi cere răspuns

De ce-i pun întrebare

Visele stinse plecă-n zbor din realitate

Caută nopțile șoptind cuvinte vii

Umblă rănite ascunzând sinceritate

Lăsând tristețea înecându-se-n beții

Orele curg înșiruind secunde moarte

Ceasul zorește numărând zile pustii

Verile pleacă strămutându-se departe

Hâdă  tristețea scuturând zăpezi târzii

Soarele fuge aruncând lumini uscate

Orbește zările privirilor zglobii

Întunecând tote culorile pictate

Transformă purpura tristeții în stihii

Frunzele cad dezvăluind patimi speriate

Se-așează lespede vopsite ruginii

Astupă florile strivite și-ngropate

Plânge tristețea cu petale argintii

Palmele ard incendiind lacrimi semnate

Mângâie cerul amintirilor vâslind

Despică norii vălurind tăceri private

Întinde negura tristeții răscolid

Urmele dor mărturisind cărări voalate

Rănește zborul sub copite umilind

Strivite aripi ofilindu-se tăiate

Plutește liberă tristețea rătăcind

Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă

Întreabă-mă de știu drumul acasă

Întreabă-mă de simt ce mai e viață

Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă

Întreabă-mă ce văd, ce am în față

Întreabă-mă de inima albastră

Întreabă-mă s-o prind unde se-agață

Întreabă-mă-ncurând altfel îngheață

Întreabă-mă ce-s norii din fereastră

Întreabă-mă de florile din glastră

Mă-ntreabă când le iei cu tine-acasă

Stau rupte de tăcere-n apă stoarsă

Întreabă-mă de ploile căzute

Fierbinți caută inima să-ți ude

Mă-ntreabă  când ajungă să o sărute

Să afli ce e dor, cât sunt de multe

Întreabă-te de când n-ai întrebat

Întreabă-mă pe mine ce-a urmat

Întreabă-mă să-ți spun cât te-am visat

Răspund la întrebări și ne-ntrebat

Întreabă-mă de tine să te-ntreb

Întreabă-mă cu sufletul să sper

Întreabă-mă cu ochii s-ating cer

Întreabă-mă orice să pot să-ntreb

Întreabă-mă de aer, de pământ

Întreabă-mă-nainte să m-ascund

Întrebă-mă mereu, vreau să te-aud

Întrebă-mă să-ntreb și apoi s-ascult

Se-adună-n călimară dor nătâng

Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie

Arunc pagina scrisă fremătând

E plin de ghemotoace în odaie

 Se umple călimara suspinând

Primește a tristeților șuvoaie

Ard litere mușcate din cuvânt

E liniște aprinsă în odaie

Mă seacă timpul veșnic numărând

Secundele uzate se înmoaie

Trecutu-n călimară adunând

Stau singur vizitându-mă-n odaie

Apusul prin fereastră cade strâmb

A umbrelor tulpină se-ncovoaie

Lumina-n călimară înecând

Se-afundă întunericu-n odaie

M-așteaptă patul rece tremurând

Să depăn amintirile pietroaie

Am visu-n călimară așteptând

Sihastru doarme somnul în odaie