Anotimpuri

Trist, sunt trist mereu de dor,

Pe cer nu mai văd nici stele...

Cred că stelele tot mor,

Şi cad in palma ta mergele.

Să ştii ca nu mai vreau să mor,

Nu mai vreau sa simt durere. 

Insă dragostea o să o las ca arhespor,

Să rămină sursa, ce imi dă putere.

Îmi plânge inima de durere,

Vrea să simtă a ta mângâiere,

Vrea să te simtă aproape de ea,

Este dependentă de tine, prințesa mea.........

Dependența de tine o pune la pământ,

Fără tine-și face loc încet în mormânt,

Vrea să-ți spună multe, dar nu scoate niciun cuvânt

Fără cuvinte îți va face încă un jurământ............

Iți va spune fără cuvinte tot ce vrei s-auzi

În caz că va ceda, te rog să n-o acuzi......

Va face tot posibilul să te țină aproape,

De durere va vărsa lacrimi în fiecare noapte,

Se va îneca în regrete și lacrimi nevinovate,

Va sta constant la un pas de moarte...........

Rămâne în impas, așteptând să te întorci la ea, nu va face nici un pas fără tine, rămâne blocată aici în trecut așteptând să te întorci la ea ca să-și continue drumul alături de tine🥺.......

Greu îmi e să ..
Mă despart de cineva,
Dar mai ales
De iubita mea.

Dragostea la care,
Țineam mult la ea.
Sa despărțit de mine,
Zrobindu-mi inima!

Inima-mi bolnavă,
Cu sânge negru se umplea
Tristețea, amărăciunea,
Toată noaptea mă lovea.

Gândindu-mă la tine,
Inimioara se frângea
Văzându-te, inima pe loc murea,
Și amintirea rău mă chinuia.

Da, îmi va fi greu,
Da, îmi va fi și rece!
Dar timpul nu va vindeca.
Ci doar va trece!

Я не знаю как начать этот стих,
В голове пусто, словно я псих.
В свете последних событий
Ослаб духовно, но продолжаю жить я!

Лирика оплела моё тело
и пока не чувствую я тепла.
Солнце светит ярко, но оно не греет
Душа просится вверх, но плоть не отпускает.

Мы совершено случайно открыли эту тетрадь
и решили в ней свою историю написать,
Распланировала ты все, от начала до конца
Но видимо этому не суждено было сбиться.

Мы написали две страницы или три,
Но потом наши мосты развели
и в этом никто не виноват, не я и не ты,
Просто в разлуке мы оказались слабыми.

Я жалею только о том что книгу мы не дописали,
Начали красиво, взлетели высоко но быстро упали
Это последние строки об этом, и больше меня не вернуть
Вить я как поезд, только вперед держу путь!

Privesc cerul, dar nu mai văd stelele,

Doar umbrele triste ale iubirii mele.

Ochii mi-s grei de amintiri nemuritoare,

Iar glasul cel spart e vrajit de-o poveste muritoare.

Te văd în vise, dar nu poți să mă simți,

În inima ta, dragostea s-a stins,

Iar eu rămân prizonier în propria-mi durere,

Un suflet rătăcit, o inimă ce cere.

Visele stinse plecă-n zbor din realitate

Caută nopțile șoptind cuvinte vii

Umblă rănite ascunzând sinceritate

Lăsând tristețea înecându-se-n beții

Orele curg înșiruind secunde moarte

Ceasul zorește numărând zile pustii

Verile pleacă strămutându-se departe

Hâdă  tristețea scuturând zăpezi târzii

Soarele fuge aruncând lumini uscate

Orbește zările privirilor zglobii

Întunecând tote culorile pictate

Transformă purpura tristeții în stihii

Frunzele cad dezvăluind patimi speriate

Se-așează lespede vopsite ruginii

Astupă florile strivite și-ngropate

Plânge tristețea cu petale argintii

Palmele ard incendiind lacrimi semnate

Mângâie cerul amintirilor vâslind

Despică norii vălurind tăceri private

Întinde negura tristeții răscolid

Urmele dor mărturisind cărări voalate

Rănește zborul sub copite umilind

Strivite aripi ofilindu-se tăiate

Plutește liberă tristețea rătăcind

Arde aprins sufletul trist, ca o hârtie

Cade respins alunecând în nebunie

Dorul nestins aduce-n vise amăgire

Dragostea umblă risipindu-se-n pustie

Am întrebat un trecător despre iubire

Și mi-a răspuns:  cea care-ți umple amintire

Deschide aripi, te cuprinde bucurie

Numai în doi se va aprinde fericire

Am întrebat și primăvara, poate știe

Cu flori de Mai a-ntins covorul pe câmpie

Către livezi m-ampins cu zumzet de albine

Singur și trist am admirat doar eu cu mine

Cuprins de ploaie-am întrebat și curcubeul

Și-antins culorile în arc pictându-mi cerul

Ajuns în noapte-a mai rămas doar efemerul

Ascuns prin toate s-a retras păstrând misterul

Nelămurit am întrebat în toamnă vântul

Suflând copacii aiurit umple tot câmpul

Acoperind cu frunze veștede pământul

Șuieră fără de răspuns să-ncurce gândul

Și-atunci întreb stelele toate despre una

Cea care sufletul mi-a frânt pornind  furtuna

Tăcute-n noapte mă privesc pețindu-mi luna

Nu mi-au răspuns nici ele toate nici ea una

Mi-a mai rămas de întrebat cerul și lumea

Soarele, noaptea și pe voi: unde-i minunea?

De ce iubim când ne aruncă omisiunea

Unde sunt oamenii cei buni, ce-i compasiunea?

Ascuns de timp am să întreb la porți divine

Unde-i lumina când te stinge o iubire

De s-ar putea cândva din nou s-ajung la tine

Degeaba-ntreb, răspunsu-i mort, n-are să-nvie

Cutreierând fără de țintă prin pustie

Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie

Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie

Deși am tot nu am nimic fără iubire

Tot așteptând să treacă dragostea nebună

Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună

E boală grea și-i răspândită ca o ciumă

Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână

Am să aștept până-i vaccin să mă salveze

Cu o uitare cât un cer să mă trateze

Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde

Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze

De ce lăsăm în așteptare inimile calde

Când știm că toate așteptarile n-au roade

Nu mai pricep această lume cum se-mparte

Între iubire și iertare cine arde?

A mai rămas de aştepatat doar timpul rece

Nepăsători privind absurdul cum petrece

Asiguraţi că aşteptând totul va trece

Vom aștepta suflet cu dragoste să plece

Mi-ai încurcat destinul

Mi-ai strămutat cărarea

Pierdut caut prezent

Nu vine-n drum uitarea

Visând lumini de stele

Găsesc rodind tăcerea

Destinu-i piatră grea

M-aruncă-n orb durerea

Pe-un nor se-adună dor

 Sub pleoape arde chipul

Un vis mă plimbă-n zbor

Din lacrimi curge timpul

Mă-ntrebi absent ce fac

Răspunde-n cor declinul

Să mint sau de-am să tac

Același mi-e destinul

Se pare că ți-e greu

S-aduci îmbrățișarea

E tot ce-am vrut să-ți cer

Zâmbind să-ndrepți cărarea

Și-aștept la infinit

Un semn dacă îți pasă

De dragoste mâhnit

Destinul mă apasă

Pe mine sădind la tine-n pământ

Renasc din sămânța iubirii mai verde

Sub aripa inimii tale m-ascund

Ferit de arșița lumii inerte

Nu pot să-ți aduc o rază de stea

Căci soare ești tu s-aduci vieții zile

Și luna-i aprinsă de-o rază de-a ta

În noapte pictând cărare prin vise

De vrei să fi cerul pământului meu

Să mă împresori cu aer și apă

Storcându-mi din nori s-aprinzi curcubeu

Să-mi crească spre tine și floare și iarbă

Pe suflet tu aripi de-ai prinde să zbor

În umbra pașilor tăi să m-astâmperi

Pitită sub gene zâmbind să adorm

Zidită în mine te aflu oriunde

Tu unică floare de nu mă uita

Cu mine-ai fi zeul timpului veșnic

Toți demoni-nfrânți se vor apleca

În fața iubirii aprinse de-un înger

N-am așteptat să vin aici dar am venit

Căci așteptat am fost cândva cu nerăbdare

Și-acum aștept să îmi aduci un răsărit

Ștergând apusul cu lumina ta de soare

Demult aștept fără de rost îndrăgostit

Inima-mi bate alergând în așteptare

Sufletul meu nu-i așteptat și-a obosit

Plecat la tine îl aștept să bea uitare

Totuși aștept în amintire cuibărit

Uitând că timpul nu cunoaște așteptare

Prin vise umblă adevărul adormit

Să mă scufunde-n așteptări fără scăpare

Sperând aștept că voi putea să nu te-aștept

Uitând ce-aștept să plec subit din așteptare

Găsind alt drum să-l merg încet fără s-aștept

Pierzând din mine orice gând de așteptare

E-o diferență-n așteptările de om

Ești așteptat sau alungat în așteptare

Eu tot aștept lipsit de gară pe-un peron

Trenul plecat ce m-a uitat în așteptare