Adolescența

Hai toamnă, fă-mi frunza de-aramă,

Iarna să-mi bată în suflet cu teamă,

Amurgul fă-l roșu ca văpaia de foc,

Păsări să cânte al meu nenoroc...

Hai toamnă, fă-mi părul galben ca luna,

Din stele apuse împletește-mi cununa,

Zorii să-i verși în ochii-mi albaștri,

Să pot să vorbesc cu sfinți și sihaștri.

Hai toamnă, îngână-mi visarea târzie,

Presoară-mi cărarea cu iasomie,

Cu ploaie să-mi torni un cântec uitat,

Să-l port peste iarnă ca dor legănat.

Hai toamnă, dă-mi vântul să-mi smulgă căința,

Să-mi tremure vocea șoptindu-ți dorința,

Să scriu pe ferestre, cu abur și scrum,

Povești de iubire ce miros a parfum.

Hai toamnă, rămâi în inima-mi stinsă,

Ca fraga uscată, de brumă atinsă,

Să-mi curgă prin vene trecutul tău greu,

Să fiu ca un foșnet pe aripi de zeu.

Hai toamnă, într-o noapte, ca adiere,

Deschide lin ușa și intră-n unghere,

Te-așază la masa cu roade mănoase,

Să mâncăm și să bem cu perdelele trase.

Pe tâmpla lumii curge-o ceară vie,

Topită-n rugi și-n sânge neînceput,

Iar timpul, ca o veche liturghie,

Se zămislește-n trup de nou-născut.

Sub ceruri albe, îngerii bocesc,

Cu aripi roase de-un blestem tăcut,

Iar omul, mândru, poartă chip regesc,

Căci fără el, geneza n-ar fi început.

Pustii altare gem fără lumină,

Din sfinte vase curge doar noroi,

Iar crinii albi sunt murdăriți de tină,

Pe pieptul morților cu ochii goi.

Nici clopotul nu ne mai dă chemarea,

Sunt oase-n ele, nu ecou de stele,

O lume-nfrântă își trage răsuflarea,

Căzînd în somnul morții lângă ele.

Spre răsărit se frânge o tăcere,

O umbră vie-n ziduri scrijelește,

Iar din abis, o zeitate cere,

Să îi slujim cu toți orbește.

Детский стон, эхом по дому,

Не плачь и не крик, молчаливое эхо.

Они и не знали что может быть по другому,

и к счастью дорога закрыта железною вехой.

и мать и отец, молчали вздымая руки,

Уничтожая детские годы.

Причиняя детишкам, адские муки,

Лишая их детства, любви и свободы.

Они уже давно не теряют слёзы,

и уже давно не просят пощады.

их поглотили детские грёзы,

Скоро погаснут их боли лампады.

Viața întreagă e o  poveste

Pe care unii vor s-o spună,

Iar alții vor s-o  țină ascunsă

De oameni și a lor minciună

Viața e un izvor de apă

Ce curge lin fără-ncetare,

La fel se scurg și anii noștri

Ușor, ușor  pân'la plecare

Viața e lupta permanentă

Cu cei din jur și tine însuți,

Iar răul lumii îl poți răpune

Când niciodată nu renunți

Viața e-n trupul tău de lut

Ce nu o cumperi de la piață,

E sufletul ce ți-l dă Domnul

Curat să-l ții, lumină-n ceață

Viața ți-o dăruiește mama

Încă de când în pântec ești,

Apoi ea pasul ți-l veghează

Pe unde calci să nu greșești

Viața e firul încurcat de ață

Ce mult nu ține și se duce,

Așa că zboară Sus cu fapte

C-aici rămâne..un nume pe o cruce!

Iubirea de-am prețui,

Întîi pe Domnu-am iubi 

Dragostea sfântă ce-o are ,

Este un har la fiecare.

Este iubit, e adevărat..

Din harul său la toți a dat,

Prin grija sfântă ce o are..

El iubește pe fiecare.

Să îl iubim neîncetat,

Domnul să fie lăudat,

Să nu  uite cumva de noi,

Păcătuim... avem nevoi..

De el,pe noi a ne ierta,

De necurat a ne scăpa.

Din bunătatea ce o are,

Ce e cu noi de la născare,

El a trimis pe DUHUL SFÂNT,

Spre ocrotire pe pământ,

Să ne ajute Dumnezeu,

Să ne iubim și când e greu. 

Să-l căutăm neîncetat,

Să nu ne uite niciodat .

Timpul,el tot merge
Ca moara în vânt nu se oprește
Zile,luni și anii trec
Într-o secundă plec

Îmi amintesc o vreme
Când grijile erau nonexistente
Când prieteniile nu erau pe interese
Și în viață aveam parte numai de plăcere

El este necruțător
Mai rău ca un negustor
Încearcă să îți vândă
Fiecare secundă plină

Poți oricât vrei să te amăgești
De vremuri pe care nu o să le mai întâlnești
Încă o secundă gândită
Care va fi crunt zdrobită

Ca un tată aspru care te învață
O lecție plină de bătăi și dureroasă
Dar care nu va fi uitată
Pentru că este cea mai valoroasă

Foloseșteți timpul cu chibzuire
Nu te baza pe nicio garanție
Că ziua de mâine o să fie
Pentru că s-ar putea să nu vie

Adu-mi cafeaua draga mea,

Și-apoi lipește-te de mine,

Avui un vis c-o stinsă stea,

Un vis anume despre tine.

Apucă-mă de mână, hai te rog,

Căci toaca-mi bate-n tâmple,

Iar visuˈacesta-i ca un drog,

Și simt c-așa o să se-ntâmple.

Visam dulăii la fereștri lătrând,

Iar spaima bântuind prin casă,

Ferestrele prin draperii plângând

Al tău sicriu aflat pe masă.

În pragul ușii se afla o sfântă,

Ce mă ruga să vin la-nmormântare,

Avea în mână o lumânare frântă,

Din care lumina un pui de soare.

Podeaua se crăpa ca-ntr-un cutremur,

Tavanul devenea treptat pământ,

Iar eu cu trupu-mi prins în tremur,

Săpam plângând al tău mormânt.

O stea zării căzând lângă fereastră,

Dulăii au sfâșiat-o în luminițe mici,

Și toată casa se făcu pe loc albastră,

Tu, din scriu, încet începi să te ridici,

Iar sfânta îndreptă privirea înspre mine,

Și lumânarea frântă treptat se încera,

Iar eu topit, curgeam murind prin tine,

Spre palma sfintei în foc a mă năștea.

Hai să rămânem treji în noaptea asta,

Iar somnul să-l hrănim cu lună plină,

Să nu mai plângă iar fereastra,

Să ne iubim pe întuneric și lumină.

Atâtea cozi dau azi din câine,

Încât mirarea-i o ofensă,

Și-atâtea sfaturi s-au dat mâine,

Că azi prostia e imensă.

Atâți rahați pocnesc ca biciul,

Că măestria încet devine-o cale,

Și-ncununat e sacrificiul,

Când bici pocnești și sar fecale.

Atâția surzi ciulesc urechea,

Și drept urmare încep discuții,

Până-i apucă pe toți strechea,

Mergând apoi să îi împace muții.

Atâtea oiști sunt date-n gard,

Încât greșeala e o normă,

Înțelepciunea ține de hazard,

Pe când prostia e enormă.

Acum necinstea-i scrisă-n lege,

'Vopsea' când cumperi bunăoară,

Să nu comiți vreo fărădelege.

Primești de la guvern o cioară.

Doamne, ascultă ruga mea,

Acum în seara de Ajun,

Să iei din mine ce vei vrea,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

Doamne, dacă mă iubești,

Ascultă, rog, ce am să-ți spun,

De viață poți să mă sfârșești,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

Doamne, știi că multe n-am,

Și nici speranțe să adun,

Îți dau și sufletul haram,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

Și Domnu-n mila Sa cea mare,

Veni cu bogății duium,

Dar ei rosti cu lacrimi amare:

-Noi vrem pe mama, că ea e ce-ai mai bun.

Unei dive

S-a scris astăzi în jurnal,

Că a mai căzut o stea,

Dar, profesional...

Ea, era deja!

Covorul

Întrebând odraslele,

Ele mi-au spus pe șleau,

Covorul ura Paștele,

Că la Paște îl băteau.

Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri

Era temut ca adversar,

Până în ultima secundă,

Considerat ca unic cămătar,

Ce a dat... fără dobândă.

Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I

Au pus VAR pe stadion,

Dar i-ați găsit beleaua,

Și n-o mai dregeți din penson,

Ci dați direct cu bidineaua.

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

Calul l-a strunit cu vervă,

Călărind-ul fără frică,

Şi-l hrănea fără rezervă,

Nu cu ovăz, ci cu Urzică.

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

I-a zvârlit pe toți la rând,

Dar la Marius șade blând,

Nechezând, apoi explică,

N-am ce-i face... mă urzică.

Epitaf unui șomer

Ca să știe toți drumeții,

Doarme aici ca-n timpul vieții.

Principiul al doilea al corupției

Dacă un polițist acționează asupra unui infractor

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.

Principiul al doilea - postulat

Dacă un polițist acționează asupra unui superior

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.

Legea fecalostaticii

Un om intrat într-un rahat,

Este atras de acesta de sus în jos,

Cu o forță egală cu cât a furat,

Dezlocuind un puternic miros.

Legea presiunii

Presiunea exercitată asupra unui om,

Este invers proporțională cu educația sa.

Legea lui Om

Intensitate cu care omul trece prin viață,

Este proporțională cu studiile efectuate,

Și invers proporțională cu ce el învață,

De la dejecțiile aruncate de societate.

Unui șomer

I-au spus răstit toți de acasă,

Ba chiar și soața sa colerică,

Să-și caute o slujbă frumoasă,

Și de-atunci merge la biserică.

Unui actor

Rolul unui surdo-mut a prins,

Și-a jucat perfect, destins

Însă, din culise o știm,

Că sufleor... era un mim.

Voie bună

Fiecare din alt loc,

Reveniră la baracă;

Ea miroase a busuioc,

El miroase a busuioacă.

De azi e viața mai frumoasă,

De azi mi-e sângele mai cald,

De azi și iarba e mai deasă,

De azi în fericire eu mă scald.

De azi m-am împăcat cu viața,

De azi e totul sau nimic,

De azi voi risipi și ceața,

De azi o vorbă nu mai zic.

De azi voi sta numa-n tăcere,

De azi voi fi și orb și mut,

De azi vă zic la revedere,

De azi doar liniștea ascult.

De azi cu mine reîncepe viața,

De azi și umbra mi-i străină,

De azi sunt rece precum gheața,

De azi cu toate se termină.

De azi și poezia mea există,

De azi accept doar circ și pâine,

De azi sunt primul de pe listă,

Dar azi, e-ntotdeauna...Mâine!

Aş vrea să fiu o urmă pe nisip,

Să mă şteargă apa mării cu-n val,

Apoi să plâng, să râd, şi să strig,

Că tot ce-am trăit a fost în zadar.

Să mă spulbere vântul ca pe un fulg,

Să plutesc peste ruina din mine,

Spini din coroana Domnului să smulg,

Şi c-o plăcere amară să mi-i introduc în vine.

Tu, el sau cei ce mă cunoaşteţi,

Veniţi să mă vedeţi răstignit,

Tristeţi alături de mine să paşteţi,

În clipa din urmă să mă ştiu iubit.

În tihnă apoi să mă îngropaţi,

Şi puneţi-mi în raclă dulci poeme,

Ca-n negru infinit, când voi fi plictisit,

Să mai citesc câte unul din vreme în vreme.