Ninge...

Au înnebunit nebunii, 

Şi ne-învață ce-i frumos, 

Se întorc scârbiți străbunii, 

În mormânt cu fața-n jos. 

Surzii-aud gâlceava-n cer, 

Și o-împrăștie la muți, 

Ăștia bâlbâie-un mister, 

Și te-oprește să-i asculți. 

Orbii stau legați la ochi, 

C-au văzut minuni prea multe, 

Babe îi scuipă de deochi, 

Și citesc scripturi oculte. 

Ciungii îți dau ajutor, 

Și te țin de mână strâns, 

Tu, privești spre Creator, 

Și pufnești deodată-n plâns. 

Curg războaiele ca ploaia, 

Și mâncăm plastic și humă, 

Bolile vin cu droaia, 

Şi-arătăm ca o legumă. 

Proștii ne conduc acum, 

Și-i aplaudăm cuminți, 

Șanțul azi ne este drum, 

Şi zăpezile fierbinți. 

Vântul numai praf adie, 

Farisei cântă-n pronaos, 

Urletul e poezie, 

Și e haos Doamne... Haos! 

De parcă n-ar fi încă îndeajuns,

S-a hotărât de sus în mod oficial,

Că întrebării nu e necesar răspuns,

Nimic nemaifiind astăzi vital.

Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,

Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,

Iar toți acești din generația nouă,

Orbiți, pășesc înspre globalizare.

Ne este inutil ogorul semănat,

Căci totul din import e trufanda,

E interzis să pui și varză la murat,

Doar E-urile le putem mânca.

Ne grohăie râtanii plini de pestă,

De vaci, ne spun că s-au smintit,

Și nimenea pe nimeni nu contestă,

Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.

Ne este mersul dirijat subtil,

De păpușari cu mare îndemânare,

Și nu-i nimic în lume mai umil,

Decât să stăm cu mintea-n hibernare.

Va trece o perioadă nu prea mare,

Când ce-au dorit, ei vor avea...

Nepoții vor privi documentare,

Cu omul liber, care și gândea.

M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,

Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,

Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,

Și-n valurile morții de mic m-am botezat.

Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,

Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,

Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,

Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.

Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,

Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,

Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,

Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.

Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,

Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,

Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,

Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.

Lui Simona Halep - găsită dopată

A servit ași cu duiumul,

Şi a fost mereu precisă,

Dar i s-a oprit brusc drumul,

C-a servit o interzisă.

Lui Simona Halep – exclusă din tenis

A încercat un lob în cross,

Peste zona de testare,

Însă i-a ieșit pe dos,

Și-a primit o expulzare.

Lui Ion Țiriac

Cum Samson își purta puterea-n păr,

Şi nimeni nu-i stătea în față,

La Țiriac, e diferit, într-adevăr...

Că el și-o poartă în mustață.

Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice

A fost un zece adevărat,

O stea-n amurg de noapte,

Dar după ce s-a operat,

Arată de un opt spre șapte.

Unora ce îl critică pe Hagi

Toată lumea-l dojenește,

Și-l critică pe jupân,

Că româna o stâlcește,

Dar uită că-i aromân.

Unei femei de moravuri ușoare

Viitura îi spune în sat,

E un nume cam ciudat,

Lumea așa o botezase,

C-a distrus vreo patru case.

Unui amic

Amicul meu e foarte rău,

Și are o față atât de dură,

Că latră câinii în jurul său,

Numai cu juma' de gură.

Femeiești

Nevasta-mea e atâta de bizară,

Că a creat invidie între ele,

La psiholog e-n fiecare seară,

Doar cu problemele mele.

Unui lunatic

Vede fluturi peste tot,

Coloraţi în fel şi fel,

Eu nu-i văd, şi-atunci socot,

Că zboară în cap la el.

Soției infidelă

Soţie curvă…se mai poate,

Sintagma nu-i bătută-n cuie,

Dar numai ţie dintre toate,

Amanţii ţi-au făcut statuie.

Zicală sau beție

Bând cu amândouă brațe,

Unul dintre-ai mei vecini,

A plecat să dea la rațe,

Deși avea numai găini.

Zicală sau hoție

Când din pepeni ei l-au scos,

S-a crezut că e nervos,

Însă s-a clarificat,

El era chiar la furat.

Defect profesional

Îngâmfat e…Mi s-a spus,

Însă bine eu îl știu,

El priveste numa în sus,

Fiindcă e macaragiu.

Unui sudor – întors a doua zi la serviciu

Cu ochi roșii a venit,

Și ne-a spus că-i de la flamă,

Însă am aflat subit,

Că dormise aseară-n cramă.

Pe celălalt mal al vieţii,

Ca o vită bătută,

În zorii dimineţii,

Şade mama tăcută.

Gândul ei grijile cern,

Pasul ei caută alt drum,

Căci doar instinctul matern,

Ne mai salvează acum.

Vremurile sunt alterate,

Mucegaiul de pâine e trufanda,

Trăieşte cine mai poate,

Şi cine poate lupta.

Teroarea se respiră ca aer,

Somnul e doar aţipiri,

Cu boala în fiecare zi mă încaier,

Durerea o simt la mama-n priviri.

Pe celălalt mal al lumii,

Ca o vită flămândă,

O mamă îşi strigă străbunii,

Undeva în cer s-o ascundă.

Grijile ei se macină-n gând,

Drumul ei cere alt pas,

Fiindcă acum pe pământ,

Doar calea morţii a rămas.

El stă spășit cu cartea-n mână,

Cuvintele transpiră în antet,

În fiecare zi cititul îl amână,

Şi zi de zi se crede mai deștept.

O carte groasă îi este doar suport,

Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,

Căci s-o deschidă-i inutil efort,

Și are o fobie de scrisele cuvinte.

Degeaba îi vorbești de toți poeții,

Ce-și plâng amarul într-un vers,

A plâns și el de-a lungul vieții,

Când pasul i-a fost lent și în regres.

Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,

Când lui îi bate zilnic potera la ușă?

Își scrie numele cu degetul și ghioaga,

Cititul rămânându-i doar în gușă.

Să lași o carte în mâna unui necitit,

Între coperți întruna plânge și bolește,

Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,

Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.

Oh, vântule, 

De ce bați?

De ce natura o străbați?

De ce nu încetezi,

Lasându-mă să plâng,

Aici, 

Pe al inimii mele mormânt.

gulag virtual

eliminați din viață reală

închise

porțile existenței

Încă mai ploua pe streșini,

Latră câini în depărtare,

Pașii sar prin mlaștini,

Pe -un pervaz plânge o floare.

Privesc tăcut spre soare,

Ce stă pitit sub dealuri,

Se scaldă cu răcoare,

Topindu -se in friguri.

Norii curg necontenit ,

De pomi ,zgribulit se agață 

Vântul de vreme stârnit,

Ce suflă împânzit de ceață.

Petale de -abia înfiripate

De pe -i ramură frântă,

Fură de val purtate

Și azvârlite-n pantă.

Oftase bolta in surdină,.

Curcubeu pictă în zare ;

Se făcu din nou lumină 

Și ne zâmbise blândul soare...

Au scăpărat lumina-n stele

Îngeri fixați de ger

Și pe fereastră se aștern c-o pojghiță de alb subțire, efemer.

Aștern și eu o pagină golașă...

Condeiul curge-n poezie albastră

Și vinul roșu-n sânge percolează

În doze și în ritmuri de tarafuri

Cu dans de muze vesele în glastră.

pe pat,

printre perne brodate,

un firicel de lumină

o punte

ridică spre cer.

luna,

cu-alaiul ei de stele,

grăbită străbate

cătun după cătun.

M-a sărutat toamna pe frunte Cu stropi reci de ploaie, Pe pletele cărunte şi pe tălpile goale! M-a mângâiat toamna pe obraz Cu o frunză galbenă de arţar. Şi mi-am amintit că e din nou toamnă în calendar! Sărutul toamnei în geam cu o ramură de nuc Mi-am adus aminte că e toamnă şi păsările se duc. M-a strigat toamna din prag cu glas dulce amarui Eu m -am dus cu mult drag şi am văzut un pom cu galbene gutui. M-am bucurat ca un copil şi am vrut să sărut toamna pe buze, Dar ea cu un gest ruşinos şi umil a fugit şi s-a ascuns în frunze. poezie de Vladimir Potlog