2  

De ce m-am trezit?

Boltă albastră cu nouri dalbe

Aduc splendoarea sufletului meu.

E frumos, dar ceea ce mai mult eu vreu

E ca-o fată-n brațele să-mi sare.

 

Zis și făcut. Ah! ce frumoasă-i viața,

Când oricare clipă merge strună.

Numai să nu plutească o brumă,

Altfel fericirea va fi gata.

 

Sunete, fantome și vedenii

Îmi apar în ochii mei ca-un delir…

Deșteptând, încep să văd pereții.

 

Observ că oamenii sunt ponegriți,

Guralivi, ipocriți și netrebnici!

Răspunde-mi, te rog: de ce m-am trezit?!


Categoria: Poezii triste

Toate poeziile autorului: Sergiu P. Cassian poezii.online De ce m-am trezit?

Data postării: 16 noiembrie

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 15

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Noaptea

Bolta neagră a învelit Pământul

Și flacăra se stinge într-o clipă.

Eu, obosit de la munca câmpului,

Caut liniștea mea, dar nu există.

 

Sunt nevoit s-o caut cu prudență,

Ca să nu mă dau într-o groapă mare.

Privesc cu atenție la o sectă,

Care omoară pe-o pasăre - pace!

 

Ea nici nu a fost, de când eu m-am născut.

Ah! cineva a luat-o pe furiș…

Cine este hoțul? De ce a făcut?

Cu tot cu pacea, oamenii au murit.

Mai mult...

Tu mi-ai schimbat trupul

Fulgerul și cutremurul erau amicii mei

de când pășesc pe covorul gri,

plin de noroi și schițe moarte

și tare îl prețuiam, de nu mai puteam.

 

Culorile se ascundeau sub umbră,

lor era frică să mă vadă, ucigașul lumii,

care păream să fiu pregătit de un război,

să ucid totul și să rămână cenușă.

 

Așa a dorit zeul în mine - diavolul -

înainte să te întâlnesc la un parc,

lângă un stejar care ne acoperă cu frunzele

de arșița ce mistuie iubirea.

 

Eu nu-mi cunosc numele și trupul,

nici măcar mâinele nu se cunosc.

Ochii-mi sunt diferiți de toate,

percep culorile și lumina Soarelui.

Stelele se bucură de un nou prieten

pierdut într-o peșteră nemărginită

ca un artist fără scop, fără viață.

Și cine este autorul cărții noi?

Tu ești cea care m-a scris cu pana dragostei,

cu buzele nemușcate și cu pielea catifelată?

 

Tu m-ai înviat din moartea crudă,

tu mi-ai schimbat gândul,

tu mi-ai schimbat inima,

tu mi-ai schimbat viața,

tu mi-ai schimbat trupul…

Mai mult...

Înțelepciunea nebunului

Ceea ce eu știu puțini percep

și ei mă consideră un nebun,

dar nu mă supăr,

că asta-i natura lor umană.

 

Eu mă smeresc de tot ce văd,

de tot ce aud și nu mă supăr,

e firesc.

 

Însă mă simt închis în cușcă

și nu există ieșirea.

Pereții sunt din fier și fără fereastră,

nu văd păsările, soarele, chiar și oamenii.

 

Vă rog, dați-mi libertatea să știu,

căci eu sunt bolnav

și îmi trebuie izvoarele

să le beau,

altminteri mă voi seca.

 

Omul este efemer și tipic

și face ceea ce fac alții,

cunoaște ceea ce cunosc alții,

vorbește ceea ce vorbesc alții

și pleacă așa cum pleacă alții,

dar eu nu.

 

Eu sunt alt om..

Nu om, dar spirit,

care plutește printre voi fără să-l vedeți,

glăsuiește fără să-l ascultați.

 

Din afară sunt ca voi,

dar dinăuntru sunt eu.

Mai mult...

Mirul

femeia leprosului, când L-a văzut

pe Iisus,

a luat mirul și L-a uns

pe tot corpul Lui,

pentru ca să fie pregătit

de moartea iminentă.

 

în fiecare casă văzut-am pe moarte,

dar nu se alipește de mine,

că nu mă cunoaște.

găsit-am un mir dintr-o cămară

părăsită de oameni

și mi-am uns fruntea.

 

vine la mine moartea,

care era groaznică

dar acum este splendidă,

și se atinge de mine

ca pe un mire demult așteptat.

Mai mult...

Muzica, ce mă leagănă

Leagănul meu veșnic este muzica,

de orice gen, din orice epocă.

Oricât ar fi șubredă și monotonă

și azi, și mâine,

eu o voi asculta cu profunzimea,

s-o văd, s-o ating, s-o simt.

Notele mlădioase, îmbinând o gamă,

înlesnesc jugul

care este înfipt de gâtul meu,

arătându-mi focul dulce, dar rece.

 

Șapte îngeri îmi îngână speranța

și dragostea reală și complicată

cu trâmbițe dumnezeiești,

ce mistuie vechiul și naște noul

în mine, în noi toți.

 

Sunt motivat să ascult și să cânt

oarecare muzică,

căci asta este menirea mea,

în această epocă șubredă și monotonă:

să aduc melodia

în urechile spiritelor pierdute

în timpul nopții,

când totul doarme.

Mai mult...

Elegia I

Aduc ție această poezie,

o, femeie,

poezia cu pereche

de la omul fără pereche,

de când te-am pierdut într-o insulă pustie.

Simte ritmul ce n-are nimic în suflet

și pe o orfană - rimă.

 

Soarele se apune și se ridică luna,

să-mi scoată lichidul din ochii mei

jalnici și bătrâni,

cu toate că sunt tânăr.

Stelele mă întrebau:

Cassian, unde este regina stelelor?

Cum să le răspund, căprioara mea,

când nu ești în preajma mea?

Unde ai plecat fără mine, iubita mea,

pantera mea,

leoaica mea?

 

Eu sunt Romeo în actualitate

și Julieta mea m-a părăsit

ca și cum ar pleca din lumea mea

reală.

Să-l întreb pe un doctor sau nu

despre simțurile mele,

despre vioara care-mi ascultă cuvintele

necuvântate?

 

Fața mea își arată riduri,

de parcă s-a tăiat cu ceva ascuțit

în absența mea,

și am înțeles un lucru:

eu eram înjunghiat

de câteva ori

până la moarte…

 

Icoana Maicii, când o privesc,

parcă mi se trezește un dor paradoxal,

chiar dacă nu am văzut-o niciodată.

Sunt fiul Maicii și o iubesc

fără s-o văd.

Și sunt fratele Lui Emanuel,

căci cu mine este Dumnezeu.

 

Cerul albastru cu norii, ce plutesc

deasupra capului meu,

își pierde tinerețea și inima.

Treptat, bătrânețea îl acaparează sufletul,

pierzând timpul și spațiul.

Nici codrul, nici corola, nici vremea

nu mai are jucării,

ele au plecat fără veste.

 

Dar încotro mergi cu povara pe umerii

cei chinuiți și firavi

care nu mai simt nimic?

Unde-i raiul tău mult dorit

cu grădina botanică?

Croiește-ți drumul spre casa ta veche

unde te așteaptă copilăria și inocența,

să le cuprinzi pentru ultima oară,

pentru ultima clipă

înainte să pleci,

fără mine,

în casa ta nouă, pregătită de Emanuel,

căci cu tine este Dumnezeu.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Pierdut

Cand ziua dispare 

Negura nopții încet apare

Iar vântul rece înghețat 

Îți cuprinde sufletul de mult uitat.

Că o clepsidră te înconjoară 

Tot ce atingi da sa moară 

Un suflet plin de viață odată 

O amintire de mult uitată.

Când ziua încet dispare 

Când soarele se duce la culcare

Inima încet numai bate

Simt frigul rece,venirea ta moarte.

Mă cuprinzi fara căldură 

Cu ambratisarea ta dura

Lacrimi fierbinți îmi spala fața 

Încă un capitol...uitat va deveni viața 

Mai mult...

Încotro !

Mi se pare că avem avem voie la cuvânt, să spunem ce gândim, 

uneori prea mult, că tot nu ne mai aude nimeni; apa trece pietrele rămân.

      Se vor schimba vremurile,dar nu în bine. Aceste timpuri tulburi , vor 

fi trecute în istorie, ca eșecuri în politica Europei, un desmăț.

     Țări dezvoltate, care aveau un cuvânt de spus, s-au păcălit, sau au avut 

gânduri ascunse cu aceasă U. E.? Să ajungi slugă la porțile Bruxelles ? Să

primești de la ei voie să faci și ce nu ? Sau doar au pus ochii pe România și 

ne fac zile amare?

     Să ne sacrificăm animalele?

     Să mâncăm resturile aruncate de ei?

     Să le primim gunoaile?

     Să ne vaccinăm precum cobaii?

     Să ridicăm în slăvi prostia ?

     Când vom avea puterea : să spunem STOP !!!!!

Mai mult...

Suflet de plumb

Izvor al nemuriririi

Cu ape tremurânde

Inspiri doar teamă firii

Sevă gândirii strâmbe.

 

Prin  harul tău divin

Ți-ai nimicit menirea

Când cupa cu venin 

Ți-a contemplat privirea.

 

Ai devenit securea

Copacului cel falnic

Privești cum luptă crusta

Să-l țină ,chiar ești jalnic.

 

Ești spinul cel de plumb

Prea chin ai devenit

Te-ai poticnit în trup

Când vârful ai înfipt.

 

În haină muritoare

Te zbați dar în zadar

Pășești în viață oare?

Ori stai de veghe doar?

 

Mergi pe cărări întunecate

Ajungi în adăpost ,târziu

Exiști dar fugi prin noapte

Ce lași ,e doar pustiu.

 

E golul ce te umple

Pe scurtul drum ales

Speranța lasă urme

Pe spiritul tău șters.

 

Mai mult...

Leac contra tăcerii

Pe rafturi reci se cerne praful serii,

Când intri în farmacie copleșită,

Căutând un simplu leac contra tăcerii

Și un plasture pentru o inimă rănită.

 

Acolo unde stau flacoane aliniate,

Iar chimia promite-un răspuns instant,

Nu se găsesc remedii pentru anume șoapte,

Nici prafuri de uitare pentru cel plecat.

 

Medicamente de iubire de-ar exista,

Aș lua o pastilă, căci inima-mi moare...

Aveți ceva de dor? Două cutii, de mi-ati putea da,

...De când el a plecat, orice gând doare.

 

Farmacistul privește lung și spune încet,

Că pentru o așa durere n-are leac pe raft,

Niciun ceai și nicio pastilă n-au efect,

Când timpul este singurul remediu indicat.

 

Rețeta este goală, diagnosticul e clar:

O lipsă grea și cronică de pași și de cuvinte,

Plătesc cu lacrimi calde acest bilet amar

Și plec purtând în suflet aceleași dureri crunte.

 

Așa că strâng în pumn amintiri nuanțate

Și bandajez cu dor suspinele din piept,

Sperând că rănile vor fi cândva uitate,

Chiar dacă azi încă îl caut și-l aștept.

 

Nisipul curge lent în clepsidra din piept,

Iar timpul coase rănile lăsate-n urmă,

Fără prospecte vechi și fără tratament,

Când dorul ca o boală încet se mai consumă.

 

Pășesc în noapte, farmacia se închide în spate,

Iar pașii mei răsună stingher pe trotuar,

Trăind cu speranța că, dincolo de toate,

Voi învăța în timp de tot să-l pot uita...

Mai mult...

Doar promisiuni !

Lumea-i în grabnică schimbare,

Nu mai poate fi oprită-n loc

Cineva se joacă cu noi

Cine se bucură de acest joc?

 

Politica, are rol de arbitru,

Câștigă meciul, cine-i mai tare

Cu punga mare și mai hâtru

 Nu ai aceste -calități-caută-ți altă cărare.

 

Vom avea războaie, ele aduc profit 

Muncitorii, fac greve, demonstrații,se agită

Că am pierdut busola, mai pot să mă revolt ?

Protipendata trăiește din șpagă și mită !!!!!!

                                                        

Mai mult...

Țara se scufundă !

 

 

S-au înșurubat bine în fotolii moi

Și au un tupeu și neobrăzare cu noi,

Tot ce spun acum e curată minciună,

Ne-a vândut cu totul, ne-a încărca, cu ură

 

La ce v-ar folosi acum, un fotoliu de președinte?

Nici unul dintre voi, nu are destulă minte

Acum e cam târziu, orce efort este inutil

Atâta tensiune este în tară, ajunge un fitil.

 

Sunteți hotărâți să ne băgați în coșciug,

Iar cei ce rămân vor fi înjugați la jug ?

Bravo vouă demolatorilor de neam și țară

Avem milă de noi și vă dorim afară

 

Vouă nu vă este milă de poporul Român?

In țară au rămas doar privilegiați,

Șefii mari, trebuisc mereu periați

Ei fură, demolează, trădează, ca un păgân.

                                                  

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍